Waiver of criminal appeal rendered resolution of contract and judicial tax liability final

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă în data de 10.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. i-a chemat în judecată pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011 de către Biroul Notarului Public D..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969 şi art. 1.021 C. civ. de la 1864 şi art. 194 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău

Prin sentinţa nr. 547 din 07.06.2022, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis acţiunea şi a constatat că, la data de 11.09.2012, a intervenit rezoluţiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011 la BNP D.; i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către stat a sumei de 10.028 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu privire la care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii integrale de plată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia nr. 523/2023 din 11.09.2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii B. şi C., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi admiterea apelului declarat, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, menţionează că, în mod netemeinic, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 17.12.2021.

Chiar acceptând argumentele instanţei, referitoare la incidenţa normelor de drept material, C. civ. instituie, la art. 2.523, ca regulă generală de începere a curgerii prescripţiei, data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Legiuitorul a adoptat, ca regulă generală, principiul cunoaşterii efective, de către titularul dreptului subiectiv, a naşterii dreptului său de a apela la forţa de constrângere a statului pentru apărarea sau recunoaşterea dreptului subiectiv încălcat.

Acest moment poate fi dovedit cu probe sau se poate întemeia pe prezumţii simple.

Din probatoriul administrat - respectiv răspunsul la interogatoriu formulat de către reclamantă - aceasta nu a încasat nici prima tranşă de preţ, contrar celor consemnate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011.

Nu există dispoziţii speciale care să reglementeze prescripţia dreptului material la acţiune în ipoteza rezoluţiunii.

Ca urmare, sunt aplicabile regulile generale care reglementează prescripţia drepturilor de creanţă, conform prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv termenul de prescripţie aplicabil este cel general, de 3 ani, instituit prin art. 3 al acestui act normativ, iar exercitarea dreptului material la acţiune trebuie să se facă în interiorul acestui termen.

Având în vedere că obligaţia de plată invocată în susţinerea cererii era scadentă la data de 11.09.2012, moment în care se naşte şi dreptul la acţiune, precizează că termenul de prescripţie s-a împlinit.

Se referă, în acest sens, şi la jurisprudenţa instanţei supreme, în care se statuează asupra naturii juridice a acţiunii în rezoluţiune.

Apreciază că, în mod greşit, a interpretat prima instanţă prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, referitoare la incidenţa prevederilor noului C. civ.

În lipsa unor prevederi exprese, precizează că termenul de prescripţie este cel invocat în susţinerea excepţiei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel reţine, peste probatoriul administrat, că nu s-a făcut dovada naturii contractului şi voinţei părţilor.

Menţionează că instanţa de apel nu a analizat şi înlăturat motivat apărările recurenţilor, chiar dacă acestea au fost confirmate de probele administrate - înscrisuri şi interogatoriu.

Situaţia premisă invocată de reclamantă nu este conformă adevărului, iar apărările formulate de recurenţi au fost pe deplin dovedite prin probele administrate, inclusiv intimata confirmând aceste aspecte.

Arată că intimata a ales să îşi exercite drepturile rezultate din acest contract cu o pasivitate care a durat aproximativ 10 ani.

Fiind sub umbrela unui pact comisoriu de gradul IV, aşa cum se menţionează în actul autentic, dacă diferenţa de preţ nu este achitată, contractul este considerat rezolvit de plin drept, fără punere în întârziere şi fără îndeplinirea de formalităţi prealabile sau a intervenţiei instanţei.

Precizează, de asemenea, că reclamanta A. a recunoscut, în cadrul interogatoriului, că nu a primit preţul contractului de vânzare-cumpărare şi nici avansul în valoare de 30.000 euro.

De asemenea, voinţa părţilor nu a fost aceea de a transfera un drept de proprietate (în integralitatea sa), ci doar de a garanta buna executare a contractului de prestări servicii autentificat prin încheierea nr. 1876/19.10.2009.

Pe lângă toate aceste considerente, recurenţii menţionează că deţin doar în mod formal imobilul, neavând cunoştinţă despre posesia efectivă asupra bunului.

Aceste apărări trebuie coroborate şi cu prevederile art. 977 C. civ. de la 1864, referitoare la interpretarea convenţiilor, respectiv după intenţia comună a părţilor şi nu după sensul literal al termenilor.

În acest sens, probatoriul administrat confirmă că voinţa părţilor a fost cea invocată prin întâmpinare.

Pasivitatea reclamantei, manifestată pentru o lungă perioadă de timp, faptul că aceasta a afirmat că nu a înţeles să pretindă nici prima tranşă a preţului consemnat, că nu a pus în executare titlul executoriu, confirmă că părţile nu au înţeles să facă un transfer de proprietate sau să garanteze îndeplinirea acestuia cu un pact comisoriu de gradul IV.

Situaţia de fapt dovedită de probatoriul administrat trebuie coroborată şi cu prevederile art. 983 C. civ. de la 1864, potrivit cărora "atunci când există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea celui care se obligă, adică a debitorului".

Conduita intimatei-reclamante, probatoriul administrat, recunoaşterea la interogatoriu şi înscrisurile necontestate dovedesc, pe deplin, apărările recurenţilor şi confirmă voinţa părţilor la momentul încheierii contractului.

5. Apărări formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, incidentul renunţării la judecata recursului de către recurenţii-pârâţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunţarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

De asemenea, conform prevederilor art. 464 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale.

În cauză, recurenţii-pârâţi au depus procura certificată sub nr. x/07.04.2024 de către notar public E. din Israel, apostilată în aceeaşi dată, prin care au declarat că înţeleg să renunţe la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar şi au împuternicit-o pe doamna avocat F. să efectueze, în acest sens, demersurile necesare în faţa instanţei supreme.

De asemenea, ca urmare a împuternicirii acordate, a fost depusă inclusiv o cerere de renunţare la judecată, formulată de avocatul recurenţilor-pârâţi, însoţită de delegaţia avocaţială emisă în vederea renunţării la calea de atac.

Văzând manifestarea de voinţă a recurenţilor-pârâţi, exprimată cu respectarea dispoziţiilor de procedură enunţate mai sus, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 523/2023 din 11 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 523/2023 din 11 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.