Loss of use compensation for post-auction land possession: non-contemplation of legal suspensions of execution in appeal precludes cassation review of fault under non omisso medio

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă în data de 11.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în considerarea raporturilor juridice dintre părţile prezentei cauze, obligarea pârâtului la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţul Dâmbovita, în suprafaţă de 36.475 mp, înscris în CF nr. x a loc. Răzvad, nr. cadastral x; la plata contravalorii chiriei/lipsei de folosinţă asupra terenului pe care este edificată construcţia - hală reparaţii, identificată cu nr. cadastral x - C9, în suprafaţă de 600 mp, datorată pentru perioada 22.10.2018 (data adjudecării) - 30.11.2019 (data introducerii cererii de chemare în judecată), pe care o evaluează la suma de 5.600 euro (echivalentul sumei de 26.760,72 RON); la plata contravalorii lipsei de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 35.875 mp (mai puţin suprafaţa de 600 mp indicată la pct. 2) înscris în CF nr. x, situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa, nr. cadastral x, în sumă de 44.805,16 euro (echivalentul a 214.110,41 RON), datorat pentru perioada 22.10.2018 (data adjudecării) - 06.11.2019 (data punerii în posesie), precum şi la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru şi onorariu de avocat, aşa cum vor fi dovedite prin înscrisurile ce urmează a fi depuse la dosarul cauzei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 548, art. 550 şi art. 1.357 C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, şi introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat, pe S.C. D. S.A., căruia îi aparţineau bunurile situate pe respectivul teren.

Prin încheierea din 18.08.2020, tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat a S.C. D. S.A., formulată de pârât.

În data de 15.09.2020, a formulat cerere de intervenţie principală S.C. D. S.A., precizată ulterior, prin care a solicitat obligarea reclamanţilor la acordarea unui drept de servitute, cu privire la suprafaţa ce va fi folosită cu destinaţia de drum de acces către hala în care îşi desfăşoară activitatea.

Prin încheierea din 27.10.2020, tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie principală formulată de S.C. D. S.A..

Reclamanţii au depus, la termenul de judecată din 13.04.2021, o cerere de renunţare la judecarea capătului I de cerere, privind obligarea pârâtului la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul în cauză.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa

Prin sentinţa nr. 2571/1.10.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârât; a luat act de cererea formulată de reclamanţi de renunţare la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţ Dâmboviţa, în suprafaţă de 36.475 mp, nr. cadastral x; a admis capetele 2 şi 3 ale acţiunii; l-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamanţilor a sumelor de: 26.760,72 RON reprezentând plata lipsei de folosinţă asupra terenului pe care este edificată construcţia identificată cu nr. cadastral x (Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţ Dâmboviţa), în suprafaţă de 600 mp, aferentă intervalului 22.10.2018-30.11.2019; 214.110,41 RON reprezentând plata lipsei de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 35.875 mp (cu excluderea suprafeţei de 600 mp), înscris în cartea funciară nr. x situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţ Dâmboviţa, cu nr. cadastral x, aferentă intervalului 22.10.2018-06.11.2019; a admis, în parte, cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 6.795,02 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru aferentă capetelor 2 şi 3 din acţiune - în favoarea reclamantului B.; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.723 RON, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu fix de avocat ales - în favoarea reclamantului A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 1728/08.06.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul pârâtului, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiat, capătul 2 de cerere, având ca obiect obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 600 mp, pe care este edificată construcţia hală reparaţii, identificată cu număr cadastral x C9; a redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de tribunal, cu titlu de taxă de timbru, de la 6.795,02 RON la suma de 5.387,2 RON; a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate; i-a obligat pe intimaţi la plata către apelant a cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 704 RON, reprezentând taxă de timbru.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul C., prin care a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar, în subsidiar, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Ploieşti.

Cu titlu prealabil, cu privire la necomunicarea deciziei atacate şi la neindicarea, din eroare, în dispozitiv, a faptului că această hotărâre se supune recursului, prin raportare la valoarea pretenţiilor care fac obiectul acţiunii, a arătat că a formulat, în data de 24.07.2023, o cerere, pe care a transmis-o prin poştă electronică instanţei de apel, prin care a solicitat comunicarea deciziei recurate la domiciliul procesual din Târgovişte, str. x, cam. 16, jud. Dâmboviţa (persoana împuternicită cu primirea corespondenţei fiind E.), deoarece aceasta nu i-a fost comunicată, despre care a aflat că a fost redactată odată cu comunicarea actelor de executare silită din dosarul execuţional nr. x/2023 al F..

A menţionat că, în data de 28.07.2023, a primit o adresă de la Curtea de Apel Ploieşti, prin care se confirma faptul că decizia atacată nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales, care a fost stabilit în cursul judecăţii, şi era îndrumat să se adreseze Tribunalului Dâmboviţa, pentru a i se comunica o copie de pe aceasta, întrucât, în data de 15.03.2023, dosarul a fost restituit acestei instanţe.

Precizează că a formulat aceeaşi cerere şi la Tribunalul Dâmboviţa, dar, până la data formulării cererii de recurs, nu a primit încă un răspuns.

A menţionat, de asemenea, că decizia comunicată de către executorul judecătoresc nu este completă.

În ceea ce priveşte omisiunea menţionării căii de atac a recursului, a precizat că au fost încălcate considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, din moment ce a fost obligat la plata sumei de 214.769,72 RON.

- În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a menţionat că a fost încălcat art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", coroborat cu art. 14 alin. (4) din acelaşi cod, în conformitate cu care "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate".

A precizat, în acest sens, şi că nu au fost respectate nici exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, o exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, menţionează că a solicitat, prin cererea de apel, administrarea probei cu interogatoriul reclamanţilor, dar instanţa nu a menţionat nimic despre solicitarea de probe cu înscrisuri şi cu interogatoriu.

Mai mult, prin cererea de repunere pe rol, care a fost admisă, a reiterat, printre altele, şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra probei cu interogatoriu, nefiind pusă nici în discuţia părţilor, conform art. 224 C. proc. civ.

Nici cu ocazia repunerii pe rol nu s-a discutat nimic despre proba cu interogatoriu.

În aceste împrejurări, apreciază că prezenta cauză poate fi trimisă, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploieşti, ca efect al acestui motiv de casare.

- În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menţionat că instanţa de apel a ignorat datele şi faptele speţei, pronunţând o soluţie nelegală prin aprecierea greşită a faptului că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 35.875 mp, pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019.

Precizează că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, conform art. 1.349 C. civ., şi nici condiţiile prevăzute de art. 1.357 C. civ.

Decizia este nelegală în privinţa soluţiei ce priveşte lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 35.875 mp, pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019 (care a determinat obligarea sa la plata sumei de 214.110,41 RON), pentru că nu există culpa/vinovăţia din perspectiva răspunderii civile delictuale atât timp cât recurentului i-a fost admisă o cerere de suspendare provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Târgovişte.

Astfel, prin încheierea nr. 738/20.01.2019, pronunţată de către Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2019, a fost dispusă suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2018 al BEJ G. cu privire la obligaţia de predare a terenului în suprafaţă de 36.475 mp, situat în com. Răzvad, sat Valea Voievozilor, jud. Dâmboviţa, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Prin încheierea nr. 1841/08.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de recurent.

Deci, de la această dată a încetat, în mod legal, efectul de suspendare provizorie a executării silite.

Prima concluzie este că, în perioada 20.01.2019-08.04.2019 nu a existat un refuz de predare a terenului în suprafaţă de 35.875 mp, ci a operat o cauză legală, respectiv suspendarea judecătorească şi nu culpa recurentului.

Or, pentru această perioadă au fost calculate şi admise, de către ambele instanţe de fond, prejudicii în sarcina recurentului, din cauza unei pretinse lipse de folosinţă.

De asemenea, prin încheierea de suspendare din 31.11.2018, emisă de BEJ H. în dosarul de executare nr. 397/2013, a fost dispusă suspendarea legală a executării silite imobiliare până la soluţionarea contestaţiei la executare în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea nr. 705/02.042019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgovişte a conexat această cauză civilă la dosarul nr. x/2018, care a fost soluţionat prin sentinţa nr. 1664/19.04.2019, prin respingerea contestaţiei.

A doua concluzie este că şi în perioada 31.11.2018-19.04.2019 nu a existat un refuz de predare a terenului în suprafaţă de 35.875 mp, ci a operat o cauză legală, respectiv suspendarea legală, iar nu culpa recurentului.

Şi pentru această perioadă au fost calculate şi admise, de către ambele instanţe de fond, prejudicii în sarcina recurentului, din cauza unei pretinse lipse de folosinţă.

Deci, refuzul de predare a terenului a avut ca just temei hotărârea judecătorească, precum şi încheierea de suspendare din 31.11.2018 emisă de BEJ H. în dosarul execuţional nr. x/2013, ambele pronunţate în baza legii.

Toate suspendările au fost legale pentru că au fost pronunţate în baza legii şi în acestea se face trimitere la dispoziţii legale, iar nu la culpa recurentului.

În aceste împrejurări, precizează că, pentru perioada de timp pentru care a fost obligat prin decizia recurată, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, soluţiile instanţelor de fond fiind nelegale şi pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

5. Apărări formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă o pretinsă nemotivare a deciziei atacate, nu sunt fondate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, se constată că instanţa de apel a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor atât cererea pârâtului-apelant de administrare a probei cu înscrisuri, cât şi pe cea de administrare a probei cu interogatoriul părţilor adverse, pe care le-a respins.

Astfel, la termenul de judecată din 6 aprilie 2022, instanţa de prim control judiciar, analizând solicitarea pârâtului-apelant de administrare a probei cu înscrisurile depuse de acesta la respectivul termen de judecată, a constatat că partea este decăzută din dreptul de a administra proba cu înscrisuri noi în apel, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu art. 194 lit. e) din acelaşi cod, din moment ce acestea nu au fost ataşate cererii de apel.

În egală măsură, proba cu înscrisuri a făcut obiectul dezbaterii contradictorii a părţilor şi în cadrul şedinţei de judecată de la termenul din 18 mai 2022, ocazie cu care, după ascultarea concluziilor avocaţilor părţilor, instanţa de apel a respins cererea de suplimentare a probatoriului cu mijloace materiale de probă şi cu înscrisuri noi, formulată de către pârâtul-apelant.

Inclusiv cererea acestuia de administrare a probei cu interogatoriul intimaţilor-reclamanţi a făcut obiectul dezbaterii părţilor la acelaşi termen de judecată, din 18 mai 2022, ocazie cu care, în urma examinării ei, a fost respinsă, de către instanţa de apel, ca nefiind utilă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei.

În atare circumstanţe, nu se verifică situaţia invocată de către recurent, privitoare la o eventuală necercetare, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a cererii sale de încuviinţare a probatoriului, cu consecinţa unei nemotivări sub acest aspect, astfel încât, în consecinţă, critica formulată va fi înlăturată.

De asemenea, modalitatea de aducere în discuţie, cu ocazia dezbaterilor din 10 aprilie 2024, a unor aspecte suplimentare celor invocate prin memoriul de recurs, legate de o eventuală nemotivare a deciziei atacate, în sensul "preluării în întregime" de către instanţa de apel a argumentaţiei juridice a primei instanţe referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale, este una improprie, nefiind aptă a face obiectul analizei instanţei de recurs, care este ţinută a se pronunţa strict asupra motivelor de casare invocate în interiorul termenului procedural, în acord cu exigenţele art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

- Nici susţinerile relative la o eventuală aplicare greşită a condiţiilor răspunderii civile delictuale a recurentului, în ceea ce priveşte reţinerea unui prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în litigiu pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019 nu sunt în măsură să atragă casarea deciziei atacate.

Astfel, se observă că, în dezvoltarea criticilor subsumate de către recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta s-a rezumat la a invoca aspecte privitoare la lipsa unei eventuale culpe a sale în ceea ce priveşte folosinţa exercitată în perioada 20.01.2019-08.04.2019, ca efect al încheierii nr. 738/20.01.2019, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2019, prin care a fost dispusă suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2018 al BEJ G. - cu privire la obligaţia de predare a terenului în suprafaţă de 36.475 mp, situat în com. Răzvad, sat Valea Voievozilor, jud. Dâmboviţa - suspendare care a produs efecte până la pronunţarea, de către aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2018, a încheierii nr. 1841/08.04.2019, prin care a fost respinsă cererea recurentului, de suspendare a executării silite.

În continuare, recurentul a invocat acelaşi efect exonerator de vinovăţie şi în ceea ce priveşte folosinţa exercitată asupra terenului în perioada 31.11.2018-19.04.2019, făcând referire, în acest sens, la încheierea de suspendare din 31.11.2018 emisă de BEJ H. în dosarul de executare nr. 397/2013, care a produs efecte până la respingerea de către Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr. 1664/19.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a contestaţiei la executare formulată de recurent cu privire la actele de executare efectuate în respectivul dosar execuţional.

Susţinerile nu pot fi primite ca reprezentând critici de nelegalitate, în contextul în care recurentul-pârât nu a contestat, prin argumente care să fi fost deduse, spre analiză, instanţei de apel, o eventuală lipsă a culpei sale în ceea ce priveşte folosinţa imobilului în cele două intervale de timp indicate.

Astfel, din verificarea conţinutului memoriului de apel se observă că pârâtul-apelant s-a limitat la a susţine, în esenţă, în calea ordinară de atac, pe de o parte, lipsa elementelor necesare atragerii răspunderii sale delictuale, respectiv inexistenţa unei fapte ilicite îndreptate împotriva intimaţilor-reclamanţi, care ulterior adjudecării imobilului, ar fi rămas în pasivitate în ceea ce priveşte preluarea posesiei acestuia, iar, pe de altă parte, că de la data adjudecării acestuia, singurii care ar fi avut acces la imobil, pe care l-ar fi folosit şi posedat, ar fi fost intimaţii-reclamanţi.

În aceşti termeni, criticile deduse judecăţii pentru prima dată prin memoriul de recurs, apar ca fiind formulate omisso medio, contravenind, astfel, dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi text de lege nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Prin urmare, fiind susţinute pentru prima dată în calea extraordinară de atac pendinte, deşi ele puteau fi sesizate în faţa instanţei de apel, aceste critici ale recurentului nu sunt susceptibile de analiză în recurs.

Aceasta întrucât caracterul extraordinar al recursului presupune exclusiv o verificare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente, control judiciar imposibil de efectuat, în speţă, tocmai ca urmare a inexistenţei unor dezlegări ale instanţei de apel cu privire la respectivele aspecte.

Drept urmare, omisiunea recurentului de a deduce, spre examinare, criticile în discuţie în faţa instanţei de apel, deşi, avea deschisă această posibilitate, în acord cu efectul devolutiv al respectivei căi de atac, care presupune, conform art. 476 alin. (1) C. proc. civ., o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel analizând cauza atât în fapt, cât şi în drept, nu îl îndreptăţeşte pe acesta să le valorifice, la acest moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio, anterior menţionat.

Este eronată şi va fi respinsă, în consecinţă, şi susţinerea formulată de apărătorul recurentului cu ocazia dezbaterilor din recurs, în sensul că, dată fiind depunerea copiei dosarului de executare la prezenta cauză, instanţa de apel ar fi fost învestită implicit şi cu verificarea aspectelor semnalate de parte pentru prima dată în faţa instanţei de recurs.

Contrar susţinerilor recurentului, în considerarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa devolutivă de control judiciar era ţinută a verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă în limitele cererii de apel, potrivit art. 479 din acelaşi act normativ, aspect care exclude o învestire ex officio, contrar principiului disponibilităţii, cu alte chestiuni de fapt sau de drept decât cele deduse judecăţii, în mod expres, de către partea apelantă.

În egală măsură, chiar şi în ipoteza în care critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi fost aptă să învestească legal instanţa de recurs, se constată şi că aceasta are un caracter formal, din moment ce actele procedurale invocate de către recurent nu erau oricum de natură să confere legitimitate folosinţei exercitate de către pârât asupra terenului în litigiu şi să asigure, astfel, efectul exonerator de răspundere urmărit de parte.

Aceasta întrucât încheierile menţionate au fost pronunţate/emise (după caz) în legătură cu soluţionarea contestaţiilor la executare formulate de recurent împotriva actelor de executare silită din dosarul execuţional nr. x/2013 al BEJ H., respectiv din dosarul execuţional nr. x/2018 al BEJ G., efectuate în legătură cu imobilul cu privire la care au fost formulate pretenţiile ce formează obiectul litigiului pendinte, contestaţii la executare care au fost respinse definitiv.

Or, temporizarea urmărită de către parte ar fi fost în măsură să asigure efectul urmărit doar în măsura în care s-ar fi verificat criticile formulate în cadrul demersurilor de contestare a actelor de executare, cu care se află în strânsă legătură.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1728 din 8 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1728 din 8 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.