Attachment validation case assigned to enforcement court; Ploiești ruling prevails over debtor-domicile declination.

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2023 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, sub nr. x/2023, creditoarea A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi cu debitorul C., ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună validarea popririi înfiinţate în dosarul de executare nr. 197/2017 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D., asupra veniturilor debitorului şi a terţului poprit, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/20.08.2010 şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, până la concurenţa sumei de 5.892,94 RON, compusă din 5.204,14 RON reprezentând debit şi 688,80 RON reprezentând cheltuieli de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 787 şi art. 790 C. proc. civ.

Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6688 din 02 noiembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 din C. proc. civ., care stabilesc că cererile de validare a popririi sunt de competenţa instanţei de executare, care este reprezentată de judecătoria de la domiciliul debitorului.

Verificând baza de date a DEPABD, a constatat că domiciliul debitorului se află în sat Floreşti, comuna Floreşti, str. x, bl. Corp 3, jud. Cluj, care se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa civilă nr. 829 din 05 martie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a aceloraşi dispoziţii legale, însă a făcut aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare.

Astfel, reţinând că Judecătoria Ploieşti este instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare a popririi formulate de petenta creditoare A., în contradictoriu cu debitorul C. şi terţul poprit B. S.R.L.

Înalta Curte constată că, în litigiul pendinte, Judecătoria Ploieşti şi Judecătoria Cluj-Napoca şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 790 şi art. 651 C. proc. civ., însă prima instanţă a avut în vedere domiciliul debitorului, în timp ce a doua instanţă a făcut aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare, şi a apreciat că cererea de validare a popririi se soluţionează de instanţa care a încuviinţat executarea silită.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi".

Cât priveşte instanţa de executare, aceasta este definită prin art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire aparţine instanţei de executare.

Prin încheierea civilă nr. 3566 din 09 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/2010, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege.

Cum, în cauză, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţului poprit B. S.R.L. la înfiinţarea popririi asupra veniturilor debitorului, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită, şi anume Judecătoria Ploieşti, ca instanţă de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă, s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În acest sens, se relevă conţinutul paragrafelor 70, 71 şi 80:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.