Territorial competence for compulsory execution against judicial authorities and the non-applicability of ex officio declination under relative competence rules

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.02.2024, creditoarea, prin intermediul executorului judecătoresc sus-menţionat, a solicitat încuviinţarea executării silite asupra debitorilor, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2380 din 14 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, această instanţă a reţinut că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., faţă de faptul că debitorii sunt instanţele superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sens în care a apreciat că se impune declinarea cauzei către una dintre curţile de apel învecinate.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1782 din 06 martie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, pe de-o parte, că în procedura necontencioasă, cum este cazul încuviinţării executării silite, dispoziţiile art. 127 nu sunt aplicabile iar, pe de altă parte, că debitorii instanţe de judecată au calitate de pârâţi, astfel că acest aspect determină o competenţă alternativă.

Astfel, a apreciat că, în condiţiile în care executorul judecătoresc a sesizat una dintre instanţele competente alternativ să soluţioneze prezenta cauză, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite rămâne câştigată în favoarea instanţei alese de petent.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care petentul A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, la cererea creditoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301 din 11 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775 din 16 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În cauza pendinte, executarea silită este pornită împotriva a doi debitori, aceştia având calitatea de instanţe de judecată, una dintre acestea cu sediul în Bucureşti, iar cealaltă în Bucureşti.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la calitatea de instanţe de judecată a debitorilor, în timp ce Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reţinut că în procedura necontencioasă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi, chiar în situaţia în care s-ar face aplicarea acestora, alin. (2) al textului legal prevede o competenţă alternativă, astfel că alegerea instanţei competente aparţine reclamantului.

Verificând încidenţa în cauză a acestei norme, Înalta Curte constată că prevederile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile şi în situaţia cererilor necontencioase, cu atât mai mult cu cât la acest moment se fixează în mod definitiv care este instanţa de executare competentă să soluţioneze incidentele ulterioare apărute în cursul procedurii silite.

Pe de altă parte, se constată şi faptul că alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. se referă la situaţia în care respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, ipoteză în care încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Petentul A. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul unuia dintre debitori.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârâţi în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În raport cu considerentele mai sus menţionate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 127 alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi cod, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti îi revine competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, ca instanţă de la sediul unuia dintre debitori.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţare executare silită este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.