Accessory intervention rejected as inadmissible due to lack of personal interest of association founding member in trademark litigation

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2017, la data de 05.07.2017, reclamantele A. S.A., reprezentată de administrator judiciar B. şi Valorificare Creanţe S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii A. S.A., prin lichidator judiciar Agenţia de Insolvenţă SPRL, Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Federaţia Română de Fotbal, C., Agenţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., Hulubei Emilan, N., Municipiul Craiova, O., A.

S.A., P., Q., A. şi R., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata în solidar şi indivizibil, cu titlu de daune materiale, a sumei de 250.300.000 euro, actualizată cu dobânda legală calculată de la data de 20.07.2011 şi până la data achitării integrale a prejudiciului produs, astfel: 43.374.294 euro precum şi dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a prejudiciului, către reclamanta A. S.A. şi 206.925.706 euro precum şi dobânda legala calculată de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a prejudiciului, către reclamanta A.

S.A.; să se dispună obligarea pârâţilor să plătească în solidar şi indivizibil către A. S.A., cu titlu de daune materiale, suma de 5000 euro + tva pentru fiecare lună, calculată de la data de 01.08.2011 şi până la încetarea activităţii practicienilor în insolvenţă numiţi în cadrul dosarului x/2007 la care să se adauge şi dobânda legală calculată de ta data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a prejudiciului produs; să se dispună obligarea pârâţilor să plătească în solidar şi indivizibil suma de 20.000.000 euro cu titlu de daune morale, din care 10.000.000 euro către A.

S.A. şi 10.000.000 euro către A. S.A.; să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.474.396 RON către reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale produse în urma săvârşirii activităţii ilicite reclamate; să se constate nulitatea absolută a: (i) Punctului 3 al Hotărârii nr. 6/20.07.2011 a Comitetului Executiv al pârâtei FRF; (ii) Punctelor 13 şi 14 ale Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 14.05.2012; (iii) Oricăror acte subsecvente adoptate/încheiate de persoanele pârâte în considerarea: punctului 3 al Hotărârii cu numărul 6/20.07.2011 a Comitetului Executiv al pârâtei FRF, punctelor 13 şi 14 ale Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 14.05.2012, printre care se regăsesc şi Hotărârea de afiliere provizorie a A.

S.A. adoptată de organul de conducere executivă al pârâtei FRF; punctul 12 al Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 28.06.2014; Hotărârea Adunării Generale a pârâtei LPF din data de 14.07.2014 (nulitatea absolută parţială a hotărârii de afiliere a pârâtului A.) şi obligarea pârâţilor Federaţia Română de Fotbal, C., A. S.A., Municipiul Craiova, A. să lase în deplină proprietate şi posesie dreptul de a continua activitatea fotbalistică ce a fost desfăşurată până la data de 20.07.2011 în comun de cele două reclamante şi în urma sancţiunilor ilicite reclamate a făcut obiectul punctului 14 at Hotărârii pârâtei FRF din data de 14,05.2012 şi a fost preluată de pârâţii A.

S.A., Municipiul Craiova, A. - Adresa nr. x/03.07.2013, Adresa nr. x/11.07.2013, Contractul de asociere în participaţiune cu numărul 41/08.07.2013, hotărârile de afiliere ale pârâtelor FRF/LPF - cu consecinţa restituirii tuturor beneficiilor obţinute de pârâţii beneficiari ai activităţii ilicite.

Prin încheierea din data de 12.12.2018, instanţa a disjuns cauza în ceea ce priveşte capetele de cerere nr. x şi 8 din acţiunea principală modificată şi a dispus formarea unui nou dosar, nr. x/2018, instanţa rămânând învestită cu capetele de cerere nr. x şi 8 din acţiunea principală, prin care s-a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. a), b), c) cu aplicarea art. 6 alin. (1) lit. a), b), f) din Legea nr. 84/1998, să se dispună anularea mărcilor şi a depozitelor înregistrate de pârâtul A. la pârâtul OSIM cu privire la numerele: x – "CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI", x – "A.", x – "A.", M2013/x – "CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI", la toate fiind titular pârâtul A. S.A., respectiv, anularea depozitului înregistrat de A. la pârâtul OSIM sub nr. M2014/x cu denumirea "CRAIOVA" şi element figurativ.

La acest dosar a fost conexat dosarul nr. x/2018 prin care reclamantele A. S.A. şi VALORIFICARE CREANŢE S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.A., A. S.A., A., OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI respectiv Federaţia Română de Fotbal, S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., C., EE., D., E., F., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., G., H., I., J., K., L., M., Hulubei Emilian, N., NN., Municipiul Craiova prin Primar, O., P., OO., Q., anularea mărcilor şi depozitelor înregistrate cu rea-credinţă la pârâtul OSIM sub numerele:

1. x/03.02.2014, individuală, verbală cu denumirea RENAŞTEM ÎMPREUNĂ;

2. x/03.02.2014, individuală, combinată cu denumirea CSUC;

3. x/09.03.2016, individuală, verbală cu denumirea ECHIPA TA, CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI

4. x/31.03.2016, individuală, verbală cu denumirea ECHIPA TA, CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI

5. M2016/x/25.10.2016 individuală, verbală cu denumirea A.;

6. x/23.06.2017, individuală, verbală cu denumirea A.;

7. M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

8. M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

9. M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

10. M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.

11. M2018/x/21.05.2018, individuală, verbală cu denumirea A.;

12. x/22.06.2018 individuală, verbală, cu denumirea A.;

13. x/22.06.2018, individuală, verbală cu denumirea A.;

14. x/02.07.2018, individuală, combinată cu denumirea PP. şi element figurativ;

15. x/13.07.2018, individuală, combinată cu denumirea A. şi element figurativ pentru a duce la bun sfârşit preluarea activităţii A..

De asemenea, a fost conexat şi dosarul nr. x/2018 prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu A., A. S.A., respectiv OFICIUL DE STAT PENTRU INVEŢII ŞI MĂRCI următoarele:

- anularea înregistrării mărcii naţionale combinate "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017

- obligarea pârâtelor la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie şi în registrele privind asociaţiile şi federaţiile sportive astfel încât acestea să nu mai conţină denumirea UNIVERSITATEA sau asocieri de litere şi cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa. Să se constate încălcarea dreptului de folosire exclusivă ce aparţine reclamantei, titulara mărcii A.; să se constate că folosirea numelui comercial şi a numelui de domeniu www.x.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparţinând reclamantei; să se interzică folosirea numelui comercial al pârâtelor; interzicerea folosirii numelui de domeniu www.x.ro şi obligarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente şi efectuarea procedurii administrative de înregistrare;

- interzicerea şi obligarea pârâtelor la încetarea oricărei activităţi cum ar fi, cu titlu exemplificativ: folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.x.ro sau orice alt website, in legătură cu produse care datorită identificării/similarităţii cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora

- interzicerea folosirii de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deţinute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociaţiile şi federaţiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate;

- retragerea de îndată, de pe piaţă a oricăror produse şi servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum şi distrugerea acestora;

- furnizarea de informaţii complete privind furnizorii precum şi cu privire la cantitatea şi valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum şi a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018

- plata despăgubirilor estimate la suma de 25.000 de RON cu titlu de daune materiale precum şi la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 25.000 RON cauzate prin încălcarea mărcilor aparţinând reclamantei

- obligarea pârâtelor la publicarea într-un ziar cu tiraj naţional, pe cheltuiala acestora, a dispozitivului hotărârii pe care o va pronunţa, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive;

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 12.07.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată iniţial, înregistrată sub nr. x/2017, din care s-au disjuns capetele de cerere nr. x şi 8, formându-se dosarul nr. x/2018, precum şi acţiunea din dosarul conexat nr. x/2018, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, disjuns din dosarul nr. x/2017 (capetele de cerere nr. x şi 8), precum şi acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, conexat la dosarul x/2018, ca fiind neîntemeiate.

A fost admisă, în parte, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, conexat la dosarul x/2018, şi, în consecinţă, a fost anulată marca "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017, ca fiind înregistrată cu rea-credinţă, a fost obligată S.C. A. S.A. să achite reclamantei A. suma de 36.961 RON reprezentând despăgubiri datorate pentru actele de contrafacere în perioada 2013 – 2018 şi până la data întocmirii raportului de expertiză, fiind stabilite, totodată, o serie de obligaţii şi în sarcina pârâtelor A., S.C. A. S.A. şi S.C. A. S.A..

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Împotriva sentinţei civile nr. 1072 din 12.07.2022 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă au declarat apel A., A.. A. S.A., QQ. S.R.L..

În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor numitul RR., solicitând admiterea apelului şi, în principal, anularea sentinţei atacate şi trimiterea acuzei spre rejudecare la instanţa de fond, sau, în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a mărcii naţionale combinate "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017 şi a celorlalte cereri de contrafacere, precum şi admiterea acţiunilor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2018 şi y/2018 şi anularea mărcilor şi depozitelor înregistrate de intimate.

Prin încheierea din data de 29.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins cererea de intervenţie, ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că titularul ei nu a justificat un interes personal şi direct, împrejurarea că acesta este membru fondator al asociaţiei în litigiu nefiind de natură să conducă la o altă concluzie. Astfel, instanţa a apreciat că interesul invocat de parte este, cel mult, unul indirect, având în vedere că persoana sa nu se confundă cu asociaţia al cărei membru fondator este.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs intervenientul RR., criticând-o pe motive de nelegalitate, prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul susţine că încheierea recurată este nemotivată şi conţine motive străine de natura pricinii, instanţa de apel dispunând formal soluţia de respingere în principiu a cererii de intervenţie, fără a analiza argumentele şi probatoriile invocate în susţinerea acesteia şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 425 alin. (1) b) C. proc. civ., dar şi cele ale art. 6 par. 1 CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Sub un alt aspect, recurentul consideră că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 61 şi a art. 63 C. proc. civ., interesul în formularea cererii de intervenţie fiind pe deplin demonstrat, în concordanţă cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste sens, recurentul a arătat că este membru fondator al apelantei A., coproprietară a mărcii nr. x a cărei anulare se solicită în prezentul dosar, astfel că orice sancţiune aplicabilă apelantei se va răsfrânge şi asupra sa, a intervenientului, în virtutea calităţii sale de membru fondator al asociaţiei.

În raport de soluţia primei instanţe, de anulare a mărcii nr. x şi de stabilire inclusiv în sarcina apelantei a unor obligaţii privind modificarea numelui, încetarea oricăror activităţi privind mărcile intimatei A. şi interzicerea folosirii de semne identice sau similare cu mărcile intimatei, măsuri care afectează ori cel puţin sunt susceptibile să afecteze în mod concret pe apelanta A., recurentul consideră că este evident interesul personal şi direct pe care îl are cu privire la formularea cererii de intervenţie, contrar celor reţinute prin încheierea recurată, întrucât aceste măsuri vor produce un efect direct şi concret şi asupra lui, în calitate de membru fondator.

În consecinţă, admiterea ori respingerea acţiunii, respectiv a apelului, constituie măsuri care afectează ori cel puţin sunt susceptibile să o afecteze în mod concret pe apelanta A. şi în consecinţă produc un efect direct şi concret şi asupra intervenientului, în calitate de membru fondator.

Cu alte cuvinte membrul fondator al Asociaţiei menţionate justifică interesul personal şi direct pentru formularea unei cereri de intervenţie accesorie având în vedere şi dispoziţiile actului constitutiv al asociaţiei, anexat cererii de intervenţie şi prezentului recurs, asociaţia având ca scop conform art. 6, susţinerea şi protejarea intereselor echipei de fotbal A..

Or, prin sentinţa apelată şi prin intermediul măsurilor dispuse de prima instanţă în sarcina A., practic aceasta este pusă în imposibilitate de a-şi mai atinge obiectul de activitate aspect care îi afectează şi pe membrii asociaţiei, cu atât mai mult pe membrii fondatori prevăzuţi la art. 7 din actul constitutiv.

A invocat, în acest sens, o decizie de speţă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în care s-a reţinut că (...) un asociat majoritar în mod evident are un interes personal, propriu, născut şi actual în apărarea poziţiei societăţii cu privire la modul în care s-a încheiat un act fictiv cu impact asupra patrimoniului societăţii şi soarta acesteia, cu atât mai mult cu cât apărările terţului sunt întemeiate pe aspecte care privesc acordul asociatului majoritar, adică al recurentei.

Prin urmare, poziţia recurentei se circumscrie celei pe care un intervenient accesoriu trebuie să o adopte, existând evident şi o legătură între drepturile de care se bucura aceasta, în calitate de asociat majoritar şi situaţia juridică dedusă judecăţii. (...)

În acest context, se reţine că intervenienta C. a promovat cererea pentru prevenirea încălcării unui drept subiectiv ameninţat, precum şi pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, context în care, Înalta Curte constată că cererea de intervenţie accesorie este admisibilă în principiu, aspect în considerarea căruia, încheierea pronunţată este desfiinţată de drept, iar în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.., Curtea de Apel Bucureşti va proceda la judecarea apelului.

Recurentul consideră că raţionamentul anterior menţionat este aplicabil mutatis mutandis şi cu privire la poziţia de membru asociat fondator în cadrul unei asociaţii, astfel cum este cazul său, împrejurare faţă de care solicită să se constate că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii în principiu a intervenţiei accesorii, respectiv: existenţa unui proces în curs de desfăşurare, iniţiativa introducerii în proces a terţului să aparţină acestuia, invocarea de către terţ a unui interes propriu, născut şi actual al terţului intervenient şi, de principiu, lipsa calităţii de parte originară a terţului intervenient.

Subsumat unui ultim motiv de recurs, recurentul susţine că încheierea recurată îi încalcă dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie, la un remediu efectiv şi dreptul la un proces echitabil, câtă vreme este dreptul său legitim de a interveni în prezentul dosar, ca şi al oricărui intervenient, de a formula cerere de intervenţie în interesul altei persoane, de a o motiva în sensul dorit şi de a o proba în sensul dorit, fără nicio restricţie, conform dispoziţiilor legale.

Practic, instanţa de apel a restricţionat în mod nepermis şi fără temei legal dreptul intervenientului, membru fondator al apelantei, de a formula o cerere de intervenţie în interesul asociaţiei al cărei membru fondator este, or, astfel de limitări sunt în mod evident disproporţionate şi inadmisibile având în vedere drepturile menţionate anterior ale intervenientului şi reprezintă o restrângere nejustificată, disproporţionată a dreptului de acces la o instanţă, afectând însăşi esenţa dreptului.

A invocat, în acest sens, jurisprudenţa CEDO, solicitând să se constate că standardul impus de CEDO în evaluarea restrângerilor aduse dreptului de acces la o instanţă prin impunerea unor condiţii procedurale de formă este unul ridicat, în sensul că, dacă aceste restrângeri nu sunt indispensabile, atunci abordarea prin care neîndeplinirea condiţiilor de formă conduce la o sancţiune procedurală întemeiată pe aceasta ce împiedică analizarea fondului cauzei/cererii de intervenţie (inadmisibilitatea/nulitatea/decăderea/suspendarea) este considerată disproporţionată şi conduce la o încălcare a dreptului de acces la instanţă.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe de apel pentru reluarea judecăţii apelului de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele pârâte A. şi A. S.A. au formulat, în temeiul art. 205 C. proc. civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de recurs formulate de RR. împotriva încheierii din data de 29.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind nefondată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent, prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. Cu referire la criticile ce vizează insuficienta motivare a soluţiei de respingere a cererii de intervenţie ca inadmisibilă, subsumate de recurent cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi a punctului de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi prezentarea raţionamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Obligaţia instanţei de motivare a hotărârii se înscrie între garanţiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absenţa motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătoreşti are semnificaţia juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv şi, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această interpretare nu poate, totuşi, să conducă la ideea că instanţa ar fi obligată să răspundă separat şi detaliat fiecărui argument invocat de părţi, măsura în care obligaţia de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcţie de natura deciziei şi de circumstanţele concrete ale cauzei, precum şi de natura argumentului invocat, de importanţa acestuia în soluţionarea cauzei.

În aceste repere, verificând hotărârea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a arătat într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care a respins cererea de intervenţie, cu referiri exprese la condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, aşa cum rezultă ele din cuprinsul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., şi la aspectele invocate de intervenient în susţinerea cererii formulate.

Astfel, pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei referitoare la interesul în formularea cererii, recurentul a invocat calitatea sa de membru fondator al Asociaţiei care a înregistrat marca anulată şi a susţinut că obligaţiile impuse Asociaţiei de către prima instanţă îl afectează în mod direct, în sensul că produc un efect direct şi concret asupra sa, în această calitate.

În dovedirea acestor susţineri, a depus la dosar actul constitutiv al Asociaţiei şi un extras din Registrul on line al mărcilor.

Analizând cererea cu care a fost învestită, instanţa a apreciat că aspectele invocate în susţinerea acesteia nu sunt de natură a justifica interesul personal şi direct al părţii de a interveni în proces în favoarea apelanţilor, interesul invocat fiind, cel mult, unul indirect întrucât persoana intervenientului nu se confundă cu asociaţia al cărei membru fondator este.

Statuând în sensul celor mai sus arătate, Curtea de Apel Bucureşti a dat o bază legală suficientă hotărârii adoptate şi a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susţinerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanţa s-a raportat întocmai la argumentele invocate de intervenient în susţinerea cereri sale, reţinând caracterul inadmisibil al cererii de intervenţie pentru neîndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor legale impuse de textul art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Aşadar, chiar dacă motivarea hotărârii recurate în cauza de faţă nu este deosebit de laborioasă, Înalta Curte constată că aceasta întruneşte exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prezentând cu suficientă claritate argumentele pe care se fundamentează soluţia adoptată şi răspunzând, explicit şi neîndoielnic, tuturor susţinerilor titularului cererii de intervenţie, referitoare la interesul în formularea acesteia.

Pretinzând prin motivele de recurs că instanţa de apel nu a analizat argumentele şi probatoriile invocate în susţinerea acesteia, recurentul îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de concluziile la care a ajuns instanţa de apel cu privire la lipsa caracterului personal şi direct a interesului invocat, or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Deşi recurentul apreciază că motivarea este insuficientă sau că lipseşte, Înalta Curte reaminteşte că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu actele de la dosar şi cu dispoziţiile legale aplicabile litigiului. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, în principiu, şi gruparea argumentelor fiind admisibilă, atât timp cât instanţa răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun. Or, în cauză, toate aceste condiţii sunt îndeplinite, decizia recurată întrunind exigenţele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme prezintă cu suficientă claritate motivele pe care se întemeiază.

În consecinţă, reţinând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerinţele legale de indicare a argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia adoptată în cauză şi că instanţa de apel a luat în considerare, a analizat şi a răspuns susţinerilor esenţiale formulate în cuprinsul cererii de intervenţie, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză.

2. Nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate.

Invocând incidenţa acestui motiv de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă că, încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 61 şi 63 C. proc. civ., întrucât, contrar celor reţinute de instanţa de apel, interesul invocat în formularea cererii de intervenţie îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, de a fi personal şi direct, câtă vreme obligaţiile dispuse de instanţa de fond o afectează în mod direct pe apelanta pârâtă A., coproprietară a mărcii a cărei anulare se solicită, răsfrângându-se în mod direct şi concret şi asupra lui, a intervenientului, în calitate de membru fondator al asociaţiei.

În consecinţă, admiterea sau respingerea acţiunii, respectiv, a apelului constituie măsuri care afectează ori, cel puţin, sunt susceptibile să afecteze în mod concret Asociaţia şi pe fondatorul acesteia, cu atât mai mult cu cât asociaţia are ca scop susţinerea şi protejarea intereselor echipei de fotbal A..

Faţă de criticile formulate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., normă specială ce reglementează intervenţia voluntară "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare"; "intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Prin urmare, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care intervine.

Astfel, natura juridică a intervenţiei accesorii este aceea de apărare.

Cu toate acestea, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia intervine ci el trebuie să justifice un interes propriu la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane, ce trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanţă cu privire la petitele cu care a fost investită.

Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este, mai degrabă, unul preventiv, prin formularea cererii de intervenţie acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câştig de cauză.

Dispoziţiile art. 61 – 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile, în măsura în care nu contravin instituţiei intervenţiei voluntare, astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menţionate.

În acest sens, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., care prevăd condiţiile de exercitare a acţiunii civile, instituie obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerinţe impuse pentru formularea şi susţinerea unei cereri în faţa instanţelor civile. În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C. proc. civ. impune ca "interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Cerinţa ca interesul să fie determinat se traduce prin aceea că trebuie să existe un avantaj, un folos practic efectiv pe care partea l-ar obţine prin promovarea cererii

Prin urmare, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte, în concret, în eventualitatea admiterii demersului său judiciar, întrucât, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, în sensul că trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

În aceste repere, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de intervenţie, reiterate prin motivele de recurs, nu sunt de natură a justifica interesul pe care partea pretinde că îl are în soluţionarea cauzei întrucât, deşi este adevărat că are calitatea de membru fondator al A., obligaţiile impuse de instanţa de fond în sarcina asociaţiei, ca urmare a dispoziţiei de anulare a mărcii a cărei coproprietară este, nu îl afectează în mod direct pe recurent, asociaţia fiind o persoană juridică distinctă de membrii săi, astfel că persoana recurentului nu se confundă cu asociaţia al cărei membru fondator este.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, obligaţiile pe care Asociaţia le-ar avea de îndeplinit în virtutea hotărârilor pronunţate în litigiul având ca obiect marca al cărei titular este nu se răsfrâng în niciun fel asupra acestuia, împrejurarea că recurentul este membru fondator al asociaţiei nefiind suficientă, doar prin ea însăşi, să conducă la concluzia că, în această calitate, ar putea obţine vreun folos practic efectiv prin promovarea cererii de intervenţie.

Nu prezintă relevanţă, din perspectiva chestiunii de drept supuse analizei, nici susţinerea potrivit căreia, urmare măsurilor dispuse de prima instanţă în sarcina A., aceasta este pusă în imposibilitate de a-şi mai atinge obiectul de activitate stabilit prin actul constitutiv, anume acela de a susţine şi de a proteja interesele echipei de fotbal A.. Dincolo de împrejurarea că susţinerea este formulată pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, ea relevă un aspect ce ţine de obiectul de activitate al Asociaţiei, or, aşa cum s-a arătat deja, membrii acesteia, deci şi recurentul, sunt persoane distincte de asociaţia însăşi, astfel că presupusele consecinţe negative pe care Asociaţia le-ar avea de suportat, ca urmare a hotărârii pronunţate în cauză, chiar în legătură cu obiectul său de activitate, nu demonstrează, interesul recurentului, în calitate de membru fondator al Asociaţiei, de a interveni în proces. Altfel spus, aspectele relevate ţin, cel mult, de interesul Asociaţiei, neavând nicio legătură cu interesul unui membru fondator al acesteia.

Nu sunt de natură a determina o altă concluzie nici susţinerile recurentului referitoare la existenţa unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, într-o speţă similară.

Fiind o decizie de speţă, invocată pentru a exemplifica practica instanţei în materia intervenţiei accesorii, aceasta nu are caracter obligatoriu în soluţionarea altor cauze, aşa cum se întâmplă în cazul hotărârilor pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau în procedura recursului în interesul legii, astfel că nu poate fi valorificată în prezentul litigiu, cu atât mai mult cu cât situaţia din speţa dedusă judecăţii este diferită de cea care a format obiectul cauzei respective, iar procesul în care a fost pronunţată s-a aflat în soluţionarea unei alte secţii a instanţei supreme.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, respingând ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., câtă vreme niciunul dintre aspectele invocate în susţinerea acesteia nu a fost de natură a demonstra existenţa unui interes propriu, născut şi actual al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părţii pentru care intervin.

Ca urmare, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, criticile subsumate de recurent acestuia fiind neîntemeiate.

3. Nu pot fi primite nici criticile formulate pe temeiul art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

Pretinzând că este dreptul său legitim de a formula o cerere de intervenţie în interesul asociaţiei al cărei membru fondator este, de a o motiva şi de a o proba în sensul dorit, fără nicio restricţie, conform dispoziţiilor legale, recurentul susţine că, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, instanţa de apel i-a restricţionat în mod nepermis şi fără temei legal acest drept, impunându-i limitări disproporţionate şi inadmisibile, de natură a-i încălca dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi la un remediu efectiv precum şi dreptul la un proces echitabil.

Susţinerile sunt nefondate.

Verificarea condiţiilor impuse de lege pentru ca cererea de intervenţie să poată fi primită şi eventuala constatare a neîndeplinirii acestora nu are semnificaţia unei restricţionări a dreptului persoanei interesate de a interveni în proces şi, cu atât mai puţin, a dreptului de acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, ci se circumscrie obligaţiei judecătorului de a soluţiona cererile deduse judecăţii în conformitate cu normele de drept material şi procesual aplicabile acestuia, norme care, în cazul particular al cererii de intervenţie accesorie impun, între altele, existenţa unui interes personal şi direct al celui care intervine în proces.

Corelativ, cei ce formulează cereri în justiţie trebuie să se conformeze aceloraşi norme şi să îşi exercite drepturile procesuale cu respectarea condiţiilor legale, sub sancţiunile prevăzute de lege.

Or, formularea unei cereri de intervenţie accesorie fără ca partea să justifice interesul direct şi personal pe care îl are în procesul în care intervine, reprezintă o nesocotire a condiţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 32 şi 33 C. proc. civ., şi se sancţionează cu respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, acest mod de soluţionare a cauzei neputând fi calificat drept o restricţionare a dreptului părţii de a interveni în proces, câtă vreme reprezintă consecinţa nerespectării de către însăşi partea interesată a dispoziţiilor legale în materie.

Verificarea prioritară a condiţiilor de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie este obligatorie pentru instanţă, aspect ce rezultă cu prisosinţă din cuprinsul dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, după ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei printr-o încheiere motivată.

În consecinţă, recurentul nu poate pretinde cu temei încălcarea drepturilor sale procesuale prin simpla raportare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie câtă vreme instanţa de apel a procedat în mod corect la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii cu care a fost învestită şi a pronunţat hotărârea în urma constatării neîndeplinirii cumulative a acestora.

Atât timp cât interesul direct şi personal reprezintă o condiţie de admisibilitatea a cererii de intervenţie, expres prevăzută de normele de procedură civilă, necesitatea justificării acestuia nu poate fi circumscrisă noţiunii de formalism excesiv la care se referă hotărârile CEDO invocate de recurent, astfel că nici din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea drepturilor sale procesuale.

Pentru aceste considerente, reţinând, că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite nici condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul RR. împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.