Triple remuneration for unlicensed public communication of phonograms: applicability of subsidiary damages criterion when specific economic losses are not quantifiable

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III –a Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de RON 32.472,72 RON cu TVA inclus/27.288 RON fără TVA ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând triplul remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 01.10.2019 - 31.03.2020 precum şi pentru perioada 01.06.2020 - 31.03.2022, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv Apartamente de închiriat - CODRU, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad, Apartamente de închiriat -LORI, clasificate 3 stele din str. x, bl. 61. 4, Arad, Jud. Arad, Apartamente de închiriat - MARI, clasificate 3 stele din str. x. Arad, jud. Arad.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 778/18.05.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea formulată de reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 32.472,72 RON (TVA inclus) reprezentând triplul remuneraţiei pentru comunicarea publică de fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual, pentru intervalul 01.06.2020 – 31.03.2022, precum şi suma de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară şi suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1193A din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 778/18.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM şi a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul obligaţia de plată a pârâtei a fost stabilită pentru suma de 19.512 RON la care de adaugă TVA.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1193A din 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o analiză sumară a prevederilor legale incidente, interpretându-le într-o manieră eronată şi trecând peste principii clare şi imperative de tehnică legislativă, respectiv de aplicare a dispoziţiilor legislaţiei în vigoare, în sensul că a dat întâietate unor Decizii emise de ORDA în detrimentul unei legi, ca însemnătate şi aplicabilitate.

Dezvoltând aceste critici, recurenta a arătat că pretenţiile CREDIDAM, admise eronat de instanţa de apel, sunt neîntemeiate cel puţin pentru faptul că se pretinde nelegal plata triplată a sumei reprezentând remuneraţii pentru activitatea de comunicare publică a fonogramelor şi prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, sumă care a fost acordată ca atare de instanţa de apel cu titlu de despăgubiri, câtă vreme acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost datorate poate fi dispusă doar în cazul în care nu se pot aplica anumite criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat sau beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor.

În acest sens, recurenta a solicitat să fie avute în vedere prevederile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prevederi care sunt clare şi imperative, şi în raport de care se impune constatarea că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au procedat nelegal atunci când au apreciat că reclamanta CREDIDAM poate pretinde plata triplată a sumei solicitate, în condiţiile în care, aşa cum rezultă cu prisosinţă din textul legal invocat, criteriile stabilite la lit. b) trebuie avute în vedere doar în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).

Or, în cauză, intimata-reclamantă nu a dovedit motive de neaplicare a prevederilor de la lit. a) a alin. (2) al art. 188 din Legea nr. 8/1996, pentru a putea solicita incidenţa prevederilor lit. b).

Potrivit raţionamentului avut în vedere de legiuitor la redactarea art. 188 alin. (2), se poate stabili dacă există:

- "consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat - prin neachitarea remuneraţiei de către subscrisa, ă suferit CREDIDAM consecinţe economice negative.

- "beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor - prin neachitarea remuneraţiei de către subscrisa" am avut beneficii realizate pe nedrept.

- "alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului - prin neachitarea remuneraţiei de către subscrisa, am produs daune morale titularului dreptului.

În speţă, recurenta consideră că este îndeplinit cel puţin criteriul referitor la câştigul nerealizat de către CREDIDAM, ca urmare a remuneraţiei, ceea ce înseamnă că nu se putea recurge direct la aplicarea ipotezei reglementate de lit. b) a textului legal menţionat.

Pe de altă parte, câtă vreme intimata-reclamantă afirmă că pârâta "cauzează prejudicii materiale" prin neachitarea remuneraţiei solicitate, recunoaşte implicit aplicabilitatea prioritară a prevederilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Pentru aceste motive, recurenta consideră că nu poate fi luată în considerare Metodologia stabilită de ORDA, ale cărei prevederi trebuie să fie în concordanţă şi să nu devieze de la prevederile Legii nr. 8/1996 şi, în speţă, de la dispoziţiile imperative ale art. 188.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 02 februarie 2024, intimata Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

În esenţă, a susţinut că, în mod legal au constatat instanţele de fond că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. şi că despăgubirea constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite îşi găseşte corespondent atât în dispoziţiile de art. 188 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cât şi în dispoziţiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 şi art. 3.12. din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Totodată, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 112 din Legea nr. 8/1996, valoarea remuneraţiei, condiţiile de plată şi modalitatea de recuperare a prejudiciului cauzat ca urmare a nedeclarării spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea un utilizator de fonograme şi prestaţii artistice sunt chestiuni prevăzute special în metodologiile de aplicare a Legii nr. 8/1996, respectiv în Decizia ORDA nr. 120/2016, actualizată prin Decizia ORDA nr. 60/2019, iar criteriile prevăzute de art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 sunt criterii subsidiare celor stabilite prin Decizia ORDA nr. 120/2016.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de a nu achita remuneraţia datorată artiştilor interpreţi şi executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, pentru mai multe unităţi de cazare pe care le deţine, respectiv, apartamente de închiriat - CODRU, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad, apartamente de închiriat - LORI, clasificate 3 stele din str. x, bl. 61. 4, Arad, jud. Arad şi apartamente de închiriat - MARI, clasificate 3 stele din str. x, Arad, jud. Arad.

Raportat la probele administrate şi la dispoziţiilor legale aplicabile, instanţele de fond au constatat că, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, constând în comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi, fără a deţine autorizaţii/licenţe neexclusive din partea CREDIDAM şi fără a achita remuneraţiile echitabile cuvenite acestora prin lege, prejudiciul, reprezentând echivalentul remuneraţiilor care ar fi fost datorate pentru o utilizare legală, conform Legii nr. 8/1996 şi normelor de aplicare a legii, metodologiile prevăzând despăgubiri echivalente la nivelul triplului sumelor legal datorate, precum şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, activitatea de comunicare publică desfăşurată de pârâtă în incinta unităţilor deţinute fiind de natură a cauza prejudicii artiştilor interpreţi, câtă vreme aceasta s-a desfăşurat în lipsa autorizaţiei/licenţei neexclusive din partea CREDIDAM şi fără a se achita remuneraţiile datorate, potrivit metodologiilor.

Suma datorată de pârâtă a fost determinată în conformitate cu dispoziţiile pct. 3.12, teza finală, din Decizia ORDA nr. 10/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 1 din 15 februarie 2016 prin care a fost stabilită forma finală a Metodologiei referitoare la remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi cu tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, care stabilesc obligaţia de plată a triplului remuneraţiei, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 19.512 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie, aferente perioadei 01.06.2020 – 31.03.2022, la care de adaugă TVA.

Pe calea prezentului recurs, recurenta contestă modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, susţinând, pe de o parte, că, în cauză, erau aplicabile criteriile reglementate de dispoziţiile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, şi nu cele de la lit. b) a aceluiaşi text legal, care devin operante numai în cazul în care nu se pot aplica criteriile de la lit. a), iar, pe de altă parte, că, atât timp cât reclamanta a invocat cauzarea unor prejudicii materiale constând în câştigul nerealizat ca urmare a neachitării remuneraţiei datorate, instanţa nu putea să o oblige decât la plata despăgubirilor pentru perioada aferentă, iar nu la plata triplului sumelor respective.

Criticile sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 instituie modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanţa de judecată, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe, şi anume: prin utilizarea unor criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului [art. 188 alin. (2) lit. a)]; şi, în mod subsidiar, atunci când nu se pot aplica criteriile mai sus enumerate, prin acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite [art. 188 alin. (2) lit. b)].

Modalitatea de despăgubire instituită de art. 188 alin. (1) lit. a) din lege este similară celei instituite de dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale. Astfel, aşa cum art. 1.385 din C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, prin luarea în calcul a pierderii efectiv suferite, a beneficiului nerealizat, precum şi a cheltuielilor pe care victima faptei ilicite le-a făcut în îndeplinirea obligaţiei legale de a evita sau limita prejudiciul, prevederile art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 reglementează evaluarea prejudiciului prin raportare la consecinţele economice negative suferite de partea prejudiciată (în special câştigul nerealizat de către titularul dreptului, precum şi beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor), precum şi la prejudiciul moral cauzat titularului dreptului.

Dat fiind caracterul specific al drepturilor de proprietate intelectuală, ce poartă asupra unor bunuri necorporale (opere audiovizuale, etc.), precum şi modalitatea facilă de utilizare ilegală, prin intermediul mijloacelor moderne de comunicaţie electronică, este evident că, în domeniul proprietăţii intelectuale, dovedirea întinderii exacte a prejudiciului este dificilă, având în vedere numărul imposibil de cuantificat al încălcărilor produse prin intermediul mijloacelor de comunicaţie electronică.

Cu atât mai mult, în situaţia în care acordarea despăgubirilor este solicitată, în numele şi pentru titularii de drepturi, de către organismele de gestiune colectivă, indicarea şi dovedirea în concret a câştigului sau a beneficiilor realizate pe nedrept de făptuitor pe seama artiştilor pe care organismul îi reprezintă constituie o sarcină excesivă, chiar imposibil de realizat, dat fiind numărul mare al celor pentru care aceste organisme acţionează şi ale căror drepturi urmăresc să le protejeze.

Din acest motiv, atunci când nu se pot aplica criteriile de evaluare cuprinse la lit. a) iar prejudiciul nu poate fi cuantificat, instanţa de judecată ia în considerare modalitatea subsidiară de evaluare a acestuia, reglementată de lit. b) a art. 188 alin. (2) din lege, procedând la acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite.

Este şi cazul speţei de faţă în care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual aparţinând artiştilor interpreţi, fără a deţine autorizaţie sau licenţă exclusivă şi fără a achita remuneraţiile echitabile cuvenite acestora prin lege, faptă ce s-a perpetuat pe o perioadă îndelungată de timp, 01.06.2020 – 31.03.2022, la nivelul mai multor unităţi de cazare administrate de pârâtă, fiind evident că o cuantificare a prejudiciului concret suferit de reclamantă, prin raportare la criteriile reglementate de art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, este imposibil de realizat.

În aceste circumstanţe, este pe deplin justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul redevenţei legale datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, instanţa de fond şi cea devolutivă făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, astfel că, susţinerile în sens contrar formulate de recurenta pârâtă urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia, pentru câştigul nerealizat invocat de reclamantă, instanţa nu putea să o oblige pe pârâtă decât la plata despăgubirilor pentru perioada aferentă, iar nu la plata triplului sumelor respective.

În acest sens, Înalta Curte reţine că despăgubirea constând în triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite îşi găseşte corespondent deplin în dispoziţiile legale aplicabile litigiului, atât art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cât şi art. 3.12 din Metodologia de calcul aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/20016 instituind-o ca atare.

Prin urmare, instanţa nu putea apela la o altă modalitate de stabilire a despăgubirii decât cea reglementată de lege astfel că, şi din această perspectivă decizia instanţei de apel este legală, normele de drept material fiind corect aplicate.

Dincolo de acest aspect, opinia pârâtei în sensul că ar trebui să plătească doar contravaloarea câştigului nerealizat de reclamantă, respectiv cuantumul remuneraţiilor datorate potrivit legii şi nu triplul acestora, este de neacceptat, întrucât autorul faptei ilicite nu este în situaţia unui debitor contractual, ţinut să răspundă numai pentru prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, posibilitatea acordării de către instanţa de judecată a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite reprezentând, de fapt, chiar transpunerea legală a dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât pentru pagubele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile.

Este evidentă funcţia preventivă a acestei modalităţi de stabilire a despăgubirii, constând în triplul sumelor care ar fi fost datorate în mod legal, cu rol de combatere a pirateriei în domeniu, dat fiind faptul că eventuala obligare doar la plata redevenţei legal datorate l-ar favoriza pe autorul faptei ilicite, care ar fi, practic, în situaţia de a plăti aceeaşi sumă de bani, indiferent de utilizarea legală sau ilegală a dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce ar fi neechitabil.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că niciuna dintre criticile formulate de recurenta pârâtă prin motivele de recurs nu justifică casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta.

Totodată, constatând că recurenta pârâtă este partea care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acesteia către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – C.R.E.D.I.D.A.M., la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii existente la dosarul instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1193A din 27 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 aprilie 2024.