Territorial jurisdiction for forced execution based on de facto residence of foreign debtor without valid registry domicile

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 13.02.2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat încuviinţarea executării silite privind pe creditor B. S.R.L. şi debitor C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023.

2. Sentinţa Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1636 din 16 februarie 2024, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, deşi în cererea de încuviinţare a executării silite, în cererea de executare silită şi în titlul executoriu se menţionează că domiciliul debitorului se află în str. x, Strejnicu, jud. Prahova, s-a încercat efectuarea de verificări în evidenţele DEPABD după CNP-ul acestuia, iar rezultatul verificărilor a fost că CNP-ul este greşit şi că nu s-au găsit înregistări cu opţiunile specificate.

Aşa fiind, instanţa a observat, având în vedere numele debitorului şi CNP-ul acestuia, că debitorul este o persoană fizică cetăţean străin, nefiind făcută dovada că acesta ar avea înregistrat un domiciliu valabil pe teritoriul României.

A reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria de la domiciliul creditorului, în ipoteza în care domiciliul debitorului nu este în ţară şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

4. Sentinţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 2652 din 29 februarie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 666 şi art. 651 C. proc. civ., iar în privinţa noţiunii de "domiciliu", a apreciat că aceasta trebuie înţeleasă în sens larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a debitorului, astfel cum este definită de art. 87 C. civ., ci adresa unde debitorul locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate, întrucât numai astfel i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, interpretare reţinută constant şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării conflictelor de competenţă.

A reţinut că prin cererea de executare silită s-a indicat că domiciliul debitorului este în Strejnicu, judeţul Prahova, domiciliu menţionat în dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023, adresă la care s-au efectuat toate comunicările privind procesul şi la care debitorul a fost citat în timpul litigiului.

Împrejurarea că debitorul, fiind citat în cursul procesului soluţionat prin hotărârea ce constituie titlul executoriu la adresa din judeţul Prahova, s-a prezentat în faţa instanţei, probează că domiciliul real, în fapt, al debitorului este la această adresă, context în care, chiar dacă debitorul nu a putut fi identificat în baza de date a DEPABD în urma căutării în funcţie de CNP întrucât acesta este cetăţean străin, din această împrejurare nu se poate prezuma că ar avea domiciliul în străinătate.

A apreciat că, şi în ipoteza în care domiciliul din acte al debitorului nu s-ar afla în ţară, având în vedere că domiciliul faptic, efectiv, al debitorului se află la adresa anterior menţionată din jud. Prahova, instanţa a constatat că Judecătoria Ploieşti, în a cărei circumscripţie se regăseşte acest domiciliu, are competenţa de a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite, conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 13.02.2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat încuviinţarea executării silite privind pe creditor B. S.R.L. şi debitor C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere domiciliul debitorului.

Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută raportat la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, aşa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală."

Dispoziţiile art. 89 din acelaşi act normativ prevăd că: "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 87 şi art. 89 C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", inserată în dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, potrivit căreia "noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv."

Din analiza actelor din dosar, se constată că debitorul C. este cetăţean angolez şi figurează înregistrat în baza de date a Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări Prahova, cu reşedinţa pe teritoriul României la adresa din jud. Prahova, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitorul avea reşedinţa în satul Strejnicu, com. Târgşoru Vechi, str. x, jud. Prahova, se reţine că Judecătoria Ploieşti este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.