Negative jurisdiction conflict in forced execution against a superior court: mandatory application of Article 127(2) CPC versus facultative alternative venue

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 12.12.2023 sub nr. x/2023, petentul A., la cererea creditoarei B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei Curtea de Apel Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2744/03.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

2. Sentinţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 574 din 16 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 666 alin. (1) şi art. 651 C. proc. civ., conform cărora cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului.

Constatând că cererea de executare silită a fost formulată cu privire la debitoarea Curtea de Apel Bucureşti, instanţă superioară Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a apreciat ca fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2)1, raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

A constatat că, deşi procedura din prezenta cauză este una necontencioasă, în sensul art. 527 C. proc. civ., iar în art. 127 C. proc. civ. sunt utilizate noţiunile de reclamant şi pârât, aceste dispoziţii se aplică şi pentru creditorul şi debitorul din cererea de încuviinţare a executării silite, din moment ce dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ. fac referire la aplicarea acestora în mod corespunzător. A reţinut că aceasta a fost şi voinţa legiuitorului la momentul introducerii tezei finale a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care transpare din expunerea de motive a Legii nr. 336/2022 pentru modificarea alin. (1) al art. 651 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de acelaşi caracter necontencios al procedurii, a considerat că instanţa este obligată să-şi verifice din oficiu competenţa, chiar dacă ea este de ordine privată, conform art. 529 alin. (1) C. proc. civ. şi, prin urmare, chiar dacă dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată, spre deosebire de cele ale art. 127 alin. (1) din acelaşi act normativ, acestea pot fi invocate din oficiu în cadrul procedurii încuviinţării executării silite.

4. Sentinţa Judecătoriei Răcari

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunţat sentinţa civilă nr. 164 din 7 februarie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. îşi găsesc aplicarea atât atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător sau împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze litigiu ori la o instanţă inferioară acesteia, cât şi atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanţa de judecată sau împotriva instanţei de judecată competente să soluţioneze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanţă inferioară acesteia.

În raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., a apreciat că cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, la alegerea reclamanţilor, fie la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fie la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii, fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă, iar reclamanţii din prezenta cauză au ales să sesizeze Judecătoria Sector 4 Bucureşti, instanţă aflată în raza Curţii de Apel Bucureşti.

A reţinut că, în cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului conform art. 116 C. proc. civ., iar după ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei deoarece instanţa pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina.

Totodată, a apreciat că pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu, astfel că, în speţă, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, instanţă competentă să soluţioneze cauza conform art. 127 C. proc. civ., în mod eronat a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Răcari.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2744/03.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, formulată de petentul A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Răcari a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de debitor aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea debitoarei, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care işi desfăşoară activitatea; (21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situaţie, Înalta Curte observă că în mod greşit Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale precitate şi calitatea de debitoare a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă superioară Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina sau împotriva instanţei competente sau unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţa de la sediul intimatei, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

În această situaţie nu putea să opereze prorogarea de competenţă, reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi nici instanţa nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voinţa petentei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată cu Curtea de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţă competentă să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care este şi instanţa sesizată de creditoare, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 127 alin. (2) şi (2)1 din acelaşi act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţare executare silită este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.