Territorial jurisdiction for termination of co-ownership of real estate acquired through succession under Law 18/1991

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 1.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele E. şi F., să dispună ieşirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, Judeţul Constanţa, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 6234 din 19 mai 2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În motivarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a reţinut că, în cauză, nu se solicită dezbaterea succesorală în privinţa defunctei G., iar împrejurarea că persoanele în favoarea cărora s-a emis titlul de proprietate, respectiv H., I. şi J. au decedat, succesiunea fiecăreia dintre acestea fiind dezbătută conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar, nu transformă prezenta cauză într-un litigiu în materie de moştenire.

A apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. civ. declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

3. Hotărârea Judecătoriei Medgidia

Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunţat sentinţa civilă nr. 1785 din 24 noiembrie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamanţilor privind ieşirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, judeţul Constanţa, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa pe numele defunctelor H., decedată la data de 31.07.2003, I., decedată la data de 02.06.1998 şi J., decedată la data de 16.03.2006, în calitate de fiice ale autoarei G..

Faţă de particularităţile titlului de proprietate în baza căruia a fost dobândit bunul a cărui împărţire se solicită, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, care stabilesc că în situaţia în care persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului este decedată, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

A reţinut că, din intepretarea dispoziţiilor legii speciale reiese că, după emiterea titlului de proprietate, partajul urmează a se realiza potrivit dreptului comun, atât în ceea ce priveşte procedura de urmat, cât şi dreptul material în temeiul căruia se stabilesc drepturile fiecărui moştenitor, întrucât moştenitorii înscrişi în titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, se află în indiviziune succesorală, în acest caz, succesiunea fiind singurul izvor al indiviziunii, împrejurare care imprimă cauzei natura unui litigiu în materie de moştenire, cu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ. în ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial în soluţionarea pricinii, dispoziţiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ. stabilind, în materie de moştenire, competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului până la ieşirea din indiviziune.

Ca situaţie de fapt a reţinut că ultimul domiciliu al defunctei K. s-a situat în raza municipiului Bucureşti, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 116 din acelaşi act normativ, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţă iniţial învestită de către reclamanţi cu soluţionarea cauzei şi în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu al defunctei K..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamanţilor A., B., C., D., prin care au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele E. şi F., să dispună ieşirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, Judeţul Constanţa, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Medgidia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de stabilirea diferită a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. ce atrag competenţa instanţei de la locul situării imobilului având în vedere că, în speţă, indiviziunea rezultă din titlul de proprietate, nu din succesiune, în timp ce Judecătoria Medgidia a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) din acelaşi act normativ, instanţa competentă fiind cea de la ultimul domiciliu al defunctei K..

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia."

Dispoziţiile art. 117 C. proc. civ. reglementează competenţa instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor privitoare la imobile, stipulând că: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor legale evocate, se reţine că cererile de ieşire din indiviziune cu privire la imobile din masa succesorală intră în domeniul de aplicare al art. 118 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care art. 117 alin. (3) teza finală din acelaşi act normativ a exclus explicit din sfera sa de aplicare cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea rezultă din succesiune, chiar în condiţiile în care obiectul acesteia ar viza bunuri imobile.

Fundamentul normei de competenţă exclusivă în materie succesorală, până la ieşirea din indiviziune, rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii succesiunii, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 954 alin. (2) C. civ.

În cauză, starea de indiviziune rezultă din calitatea de moştenitori a persoanelor pe numele cărora a fost emis titlul de proprietate de pe urma autorului comun, G., care între timp au decedat şi au ca succesori părţile litigante.

Astfel, titlul de proprietate nr. x din 18 decembrie 2022, având ca obiect terenul în suprafaţă de 8.05 ha, a fost emis pe numele defunctelor H., I. şi J., în calitate de moştenitori ai defunctei G., iar reclamanţii şi pârâţii sunt moştenitorii titularilor.

Aşadar, la momentul învestirii instanţei părţile se aflau într-o indiviziune determinată de decesul autoarei G..

Din actele dosarului nu rezultă care a fost ultimul domiciliu al defunctei G., ci al defuncţilor înscrişi în titlul de proprietate, respectiv H., I., cu ultimul domiciliu în Bucureşti, şi J., cu ultimul domiciliu în Bucureşti.

Cum dreptul de opţiune al reclamanţilor, conferit de norma înscrisă în art. 118 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi, s-a exercitat la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, această instanţă devine, în mod definitiv, competentă să soluţioneze litigiul.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţă sesizată de reclamanţi, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.