Execution objection jurisdiction: Debtor's domicile at enforcement initiation vs. court issuing enforcement clause

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 23 decembrie 2022 sub nr. x/2022, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A. solicitând instanţei să dispună anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. x/2015, precum şi întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a constatării perimării executării silite.

În drept, a invocat prevederile art. 711 şi urm. C. proc. civ.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 3848 din 07 iulie 2023, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive ca instanţă de executare, excepţie invocată din oficiu de instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere domiciliul debitoarei A. de la momentul sesizării organului de executare, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6556 din 31 octombrie 2023, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din 10 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, precum şi prin încheierea din 10 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită cu privire la titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/22.02.2012, precum şi cu privire la titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/22.02.2012.

Prin urmare, a considerat că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând totodată şi statuările cuprinse în paragraful 71 al Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 29 din 31 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă a avut în vedere domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare (Biroul Executorului Judecătoresc B.) – Ploieşti, str. x, jud. Prahova.

De asemenea, faţă de data începerii procedurii de executare silită (18.02.2015), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă a reţinut că aceasta se încuviinţa de executorul judecătoresc, iar competenţa instanţei de executare se raporta la domiciliul debitorului, care, în cazul de faţă, se afla în raza de competenţă a Judecătoriei Ploieşti.

S-a mai reţinut că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu a încuviinţat executarea silită, ci a învestit cu formulă executorie titlul executoriu, procedură distinctă de procedura încuviinţării executării silite.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Ploieşti a reţinut că instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare este instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prevalându-se de încheierile din 10 februarie 2015, pronunţate în dosarul nr. x/2015 şi în dosarul nr. x/2015.

Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că la momentul încuviinţării cererii de executare silită de către executorul judecătoresc, domiciliul debitoarei se afla în raza de competenţă a Judecătoriei Ploieşti, iar instanţa de executare se raporta la acest domiciliu.

Înalta Curte constată că prin cererea de executare silită, înregistrată la data de 18 februarie 2015 sub nr. 559 la Biroul Executorului Judecătoresc B., formându-se dosarul execuţional nr. x/2015, creditoarea C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea A., executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenţiei seria x nr. x/22.02.2012 şi nr. x/22.02.2012, precum şi recuperarea tuturor cheltuielilor de executare.

Prin încheierea de încuviinţare executare silită din data de 18 februarie 2015 pronunţată în dosarul de executare nr. 559/2015, executorul judecătoresc B. a admis cererea formulată de creditor şi a încuviinţat executarea silită împotriva debitoarei A. în conformitate cu titlurile executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenţiei seria x nr. x/22.02.2012 şi nr. x/22.02.2012, pentru recuperarea sumei de 56 euro constând în debit, sumă la care se adaugă cheltuielile de executare, în oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 559/2015, iar pe cale de consecinţă întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a constatării perimării executării silite.

Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. statuează că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.

În speţa pendinte, astfel cum anterior s-a reţinut, cererea de executare silită a fost formulată şi înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. la data de 18 februarie 2015.

Dispoziţiile art. 666 alin. (2) C. proc. civ., forma în vigoare la momentul introducerii cererii de executare silită, erau în sensul că executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Or, în cauza de faţă, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 06 martie 2023 întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D., în perioada 01 octombrie 2010 – 23 martie 2016 (perioadă ce include şi data de 18.02.2015, data sesizării de către creditoare (intimată în cadrul contestaţiei la executare) a organului de executare, Biroul Executorului Judecătoresc B.), debitoarea (contestatoare în cadrul contestaţiei la executare) avea domiciliul în Ploieşti, jud. Prahova.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de executare se determină în funcţie de domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, Înalta Curte constată că în cauza de faţă instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti, instanţă în circumscripţia căreia îşi avea domiciliul debitoarea la data sesizării organului de executare.

Or, momentul încuviinţării executării silite reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale, astfel că, încă din acest moment, este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Aceste aspecte au fost reţinute cu valoare de principiu în considerentele Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei Judecătoriei Ploieşti cu privire la faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierile din 10 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015, a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenţiei seria x nr. x/22.02.2012 şi nr. x/22.02.2012, Înalta Curte constată că prin respectivele încheieri (aflate la filele x verso şi 51 din dosarul Judecătoriei Cornetu), administrate drept probe în prezentul conflict, s-a dispus învestirea cu formulă executorie a acestor procese-verbale de constatare a contravenţiei, formula executorie fiind o condiţie a pornirii executării silite, procedură diferită de încuviinţarea executării silite înseşi.

Prin urmare, instanţa de executare nu este instanţa care a învestit cu formulă executorie titlurile de executare, ci instanţa (judecătoria) în a cărei circumscripţie se afla la data sesizării organului de executare (în cazul de faţă Biroul Executorului Judecătoresc B.) domiciliul debitorului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează regimul juridic de drept comun al instituţiei instanţei de executare şi care stabilesc regula în această materie.

Pentru considerentele mai sus expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare este Judecătoria Ploieşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.