Territorial competence for forced execution requests filed by a judge against their own appellate court hierarchy under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 30 ianuarie 2024, sub numărul x/2024, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 705/17.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitiva prin decizia civilă nr. 56/A din data de 28.01.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2019, privind pe creditorul B., împotriva debitoarei Curtea de Apel Bacău, pentru recuperarea diferenţelor de venituri salariale, diferenţe rezultate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 18.12.2016 şi în continuare până la încetarea condiţiilor de acordare, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei diferenţe, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 635 din 01 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Bacău – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud, jud. Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere faptul că în cauza pendinte creditorul este judecător în cadrul Curţii de Apel Bacău, iar debitoarea este însăşi Curtea de Apel Bacău, instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Bacău. Astfel, a aplicat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. care prevăd obligativitatea ca, în situaţia în care cauza ar fi de competenţa instanţei la care creditorul îşi desfăşoară activitatea, acesta să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 242 din 13 februarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Adjud a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Adjud a considerat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. primesc o interpretare restrictivă, la fel cum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat în Decizia nr. 7/2016 dată în soluţionarea Recursului în Interesul Legii în cadrul căruia s-a analizat acest text de lege şi unde s-a arătat în considerente că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" priveşte doar sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac, iar interpretarea extensivă nu poate fi reţinută şi pentru că nu se poate anticipa exercitarea căii de atac în cauză, fiind posibil ca părţile să achieseze la hotărârea pronunţată sau aceasta să rămână definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Judecătoria Adjud a apreciat că această interpretare restrictivă priveşte şi sintagma "cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea", cu referire la termenul de cerere, astfel că regula de competenţă priveşte doar cererile adresate instanţei de judecată, nu şi cele adresate executorului judecătoresc şi nu poate fi extinsă şi asupra cererilor adresate de alte organe judiciare instanţei, cum ar fi cererile executorului judecătoresc, chiar dacă privesc executări silite iniţiate de persoanele vizate de art. 127 C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa Judecătoriei Adjud a considerat că executorul judecătoresc învesteşte instanţa de executare cu cererea de încuviinţare a executării silite ca o cerere proprie, prin care solicită încuviinţarea de a porni executarea silită, după ce analizează cererea creditorului, art. 666 C. proc. civ. fiind foarte explicit asupra acestui aspect, deoarece stabileşte că executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare. Astfel, executorul judecătoresc nu acţionează ca un mandatar al creditorului, ci fiind un organ cu atribuţii jurisdicţionale specifice acţionează imparţial în vederea aplicării legii şi nu în interesul exclusiv al creditorului. Instanţa de executare în această etapă nu analizează cererea creditorului de punere în executare silită a titlului executoriu, ci analizează cererea executorului judecătoresc de încuviinţare a executării silite, fapt pentru care prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, apreciind diferit cu privire la aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Bacău s-a raportat la calitatea de judecător a creditorului şi a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. care prevăd obligativitatea sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinte cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea creditorul.

Pe de altă parte, Judecătoria Adjud a apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. primesc o interpretare restrictivă care priveşte şi sintagma "cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea", astfel că regula de competenţă priveşte doar cererile adresate instanţei de judecată, nu şi cererile adresate executorului judecătoresc, acesta din urmă învestind instanţa de executare cu cererea de încuviinţare a executării silite ca o cerere proprie şi nu acţionează ca un mandatar al creditorului.

Înalta Curte constată că obiectul dedus judecăţii este reprezentat de încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 705/17.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia civilă nr. 56/A din data de 28.01.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2019, privind pe creditorul B., împotriva debitoarei Curtea de Apel Bacău.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în cazul de faţă Judecătoria Bacău, instanţa de la sediul debitoarei Curtea de Apel Bacău.

Prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 705/17.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/2019, debitoarea Curtea de Apel Bacău a fost obligată să recalculeze şi să plătească creditorului B., diferenţe de veituri salariale (salarii de încadrare şi celelalte drepturi salariale aferente), diferenţe rezultate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 18 decembrie 2016 şi în continuare până la încetarea condiţiilor de acordare, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului principal.

În speţa pendinte, Înalta Curte reţine însă că domnul B., creditorul, are calitatea de judecător în cadrul debitoarei Curtea de Apel Bacău, instanţa superioară în grad instanţei de executare.

În această situaţie, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. care stipulează că, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Aceste prevederi legale au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini, iar pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.

Norma analizată instituie şi o competenţă teritorială facultativă (alternativă), întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Această alegere trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei.

Dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. sunt de ordine publică, astfel că, dacă judecătorul, reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau de competenţa unei instanţe inferioare acesteia, se adresează instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, excepţia de necompetenţă teritorială, fiind o excepţie absolută, trebuie invocată, în conformitate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., de părţi sau de instanţă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În prezentul dosar Judecătoria Bacău, la termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Adjud, instanţă de acelaşi grad, situată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, mecanismul conceput prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este prevăzut de legiuitor pentru garantarea imparţialităţii obiective a instanţei.

Pentru a constitui o garanţie a unui proces echitabil, art. 6 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanţa care soluţionează cauza trebuie să îndeplinească exigenţe de independenţă şi imparţialitate, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea constă în absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces.

În aprecierea imparţialităţii obiective (dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă), astfel cum a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor (cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 38-32, cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25-30, cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46-52).

În concret, judecarea unei cereri formulate de un judecător care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instanţe superioare celei învestite cu soluţionarea cererii sale sau judecarea unei cereri formulate împotriva unei instanţe superioare în circumscripţia căreia se află instanţa învestită cu soluţionarea respectivei cereri nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă, de natură a înlătura orice bănuială cu privire la judecătorul pricinii.

Noţiunea de instanţă de judecată, cuprinsă în textul art. 127 alin. (21) Cod procedură, trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.

Prin urmare, raţiunea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea de a oferi părţilor pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei.

Înalta Curte mai constată că în cauză nu se poate aprecia că reclamantul este Biroul executorului judecătoresc ce a solicitat încuviinţarea executării silite, o atare concluzie având caracter formal şi ignorând prevederile art. 666 C. proc. civ.

Rezultă din economia acestei dispoziţii legale că executorul judecătoresc solicită instanţei încuviinţarea executării silite cerute de creditor (a cărui cerere de executare silită este ataşată cererii de încuviinţare a executării). Prin urmare, adresându-se instanţei de executare executorul judecătoresc acţionează pentru şi în numele creditorului, care este în fapt cel care declanşează şi demersul judiciar necontencios reglementat de art. 666 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ. se reţine ca fiind lipsit de relevanţă caracterul contencios sau necontencios al unei cereri, având în vedere interesul ocrotit prin această normă legală care este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul. Mai mult, sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează (fără a distinge după caracterul contencios sau necontencios) cererile adresate instanţei de judecată, printre acestea enumerându-se şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Or, momentul încuviinţării executării silite reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale, astfel că, încă din acest moment, este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Aceste aspecte au fost reţinute cu valoare de principiu în considerentele Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, se apreciază că aplicarea prevederilor art. 127 C. proc. civ. încă de la momentul sesizării instanţei de executare cu cererea de încuviinţare a executării are drept consecinţă directă şi respectarea principiului general al unicităţii instanţei de executare, principiu ce guvernează în mod explicit şi implicit materia în discuţie.

În consecinţă, ţinând seama de calitatea creditorului de judecător în cadrul Curţii de Apel Bacău, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., norme speciale derogatorii şi de strictă interpretare, care reglementează expres situaţia cererilor în care calitatea de parte o are un judecător sau o instanţă de judecată.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 666 coroborate cu cele art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la art. 127 din acelaşi Cod, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii în favoarea Judecătoriei Adjud, instanţă de acelaşi grad cu Judecătoria Bacău aflată în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi învecinate Curţii de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.