Stamp Tax and Grounds Default Nullify Motion to Set Aside; Prior Dismissal Stands Final
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) annulled the applicant's motion to set aside (contestație în anulare) its prior decision no. 2162/16.11.2023, which had already dismissed as unfiled (netimbrat) the applicant's appeal against a Court of Appeal ruling. The applicant prevailed on neither issue; the annulment is final and definitive. The dispute arose in Romanian civil procedure: the applicant filed an extraordinary challenge against the appellate decision but failed to pay the 100 RON judicial stamp tax (O.U.G. no. 80/2013, art. 26(1), 33(1)) and to provide the required statement of grounds, despite being notified. The court applied C. proc. civ. arts. 196(1) and 197, holding that non-payment of the tax and lack of concrete legal grounds render the application null and void, and that a mere declaration of intent to file grounds later does not satisfy the statutory requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ, art. 196 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Stamp Tax and Grounds Default Nullify Motion to Set Aside; Prior Dismissal Stands Final: , au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4, alin. (3), art. 506, art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20.11.2023 sub nr. x/2023, contestatoarea A. a arătat că înţelege să formuleze calea extraordinară de atac împotriva deciziei nr. 2162/16.11.2023, urmând a depune motivele cererii după motivarea hotărârii atacate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4, alin. (3), art. 506, art. 508 alin. (4) C. proc. civ.
2. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia nr. 2162/16.11.2023 pronunţată în dosar nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 321/04.05.2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia contestată, Înalta Curte constată că cererea urmează a fi anulată, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, pentru formularea contestaţiei în anulare titularul cererii datorează o taxă de 100 RON.
Prevederile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează acesteia, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată cu anularea, în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă".
În cauză, se constată că, potrivit dispoziţiilor instanţei, contestatoarea a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON aferentă contestaţiei în anulare şi de a semna cererea, însă aceasta nu s-a conformat obligaţiilor procesuale, care i-au fost aduse la cunoştinţă la data de 04.12.2023, conform dovezii de comunicare aflată la dosar.
Totodată, prin cererea formulată, contestatoarea s-a limitat în a arăta că înţelege să formuleze calea extraordinară de atac împotriva deciziei nr. 2162/16.11.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a indicat dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, 2, 3, 4, alin. (3), art. 506, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. şi a precizat că va depune motivele de contestaţie la o dată ulterioară, însă nu s-a conformat obligaţiei legale cu privire la motivare.
Cum contestatoarea nu a formulat în concret şi nu a dezvoltat în vreun mod niciunul din motivele de contestaţie în anulare subsumate de legiuitor dispoziţiilor legale în materie, simpla cerere formulată nu poate avea semnificaţia juridică a unei motivări, astfel cum este impusă de textul legal în mod expres.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2162 din 16 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2162 din 16 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.