Mootness of process delay challenge following late judgment reasoning
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the challenge regarding process delay as lacking object (became moot), effectively upholding the lower court's prior decision rejecting the original claim, as the delay issue was rendered irrelevant when the judgment was finally reasoned, drafted, and signed during the pendency of the challenge. The dispute arose from a party's complaint that the appellate court had failed to meet the statutory deadline for reasoning and communicating a judgment pronounced in a commercial civil case, which was delayed by nine adjournments and remained unreasoned for over a year. Relying on Article 522 of the Code of Civil Procedure regarding the right to a solution within an optimal and predictable timeframe, the court applied the principle of availability, determining that because the opposing party requested the dismissal of the challenge after the judgment was completed, the procedural remedy lost its practical finality and was therefore dismissed without further examination of the delay.
Legislator headnote
AI generatedart. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 522 alin. (1) C. proc. civ, art. 522 C. proc. civ; Mootness of process delay challenge following late judgment reasoning: Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 martie 2024
Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Prin decizia nr. 1023 din 4 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, evocând fondul, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
2. Contestaţia privind tergiversarea procesului:
La 7 martie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă contestaţia privind tergiversarea procesului, pentru nerespectarea termenului instituit pentru motivarea, redactarea şi semnarea deciziei civile nr. 1023 din 4 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de petenta A. S.R.L.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că deşi hotărârea a fost pronunţată la 4 iulie 2023, nu este motivată şi comunicată nici până în prezent. De asemenea, a menţionat şi împrejurarea că, anterior pronunţării soluţiei, dosarul a suferit 9 amânări de pronunţare, astfel încât, de la momentul rămânerii în pronunţare, respectiv 28.02.2023 şi până în prezent, a trecut un interval de timp de 1 an de zile, în care a fost în imposibilitate de a-şi stabili conduita în raport de soluţia instanţei.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultăţile ivite în soluţionarea cauzelor civile într-un termen optim şi previzibil.
Raţiunea reglementării contestaţiei la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părţii la o procedură echitabilă, eficientă, desfăşurată cu celeritate, prin sancţionarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.
În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată."
La alin. (2) al aceluiaşi text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestaţia, motivele vizând atât culpa, cât şi atitudinea instanţei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces ori a terţilor care aveau obligaţii legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
Contestaţia la tergiversarea procesului nu trebuie însă privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură ce are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1023 din 4 iulie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost motivată, redactată şi semnată la 13 martie 2024, iar la 19 martie 2024, contestatoarea a depus note scrise prin care a învederat motivarea hotărârii şi a solicitat respingerea contestaţiei, ca rămasă fără obiect.
Potrivit principiului disponibilităţii, în cadrul procesului civil, părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procesuale de apărare, acestora aparţinându-le rolul hotărâtor în determinarea existenţei unui anumit proces civil.
În cauză, întrucât pe parcursul soluţionării contestaţiei la tergiversare hotărârea a fost motivată, redactată şi semnată, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere procesual.
Astfel, dând prevalenţă solicitării contestatoarei, dat fiind că hotărârea a fost motivată, redactată şi semnată, Înalta Curte urmează a respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia privind tergiversarea procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de petenta A. S.R.L.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2024.