Territorial jurisdiction in divorce proceedings: irrevocability of first-hearing competence after failure to timely raise exclusive territorial incompetence exception

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

La data de 22 iunie 2021, s-a înregistrat sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la 3 ianuarie 2014 în Cozumel, Mexic, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. x eliberat de către Registro Civil, Estados Unitos Mexicanos cu nr. 01, certificat cu apostila Convenţiei de la Haga în data de 27 ianuarie 2014, de către avocatul C., subsecretar pentru persoane juridice al biroului secretariatului guvernului din statul Quintana Roo, Mexic, căsătorie transcrisă în Registrul Stării Civile din cadrul Primăriei Rm. Vâlcea sub nr. x/24.05.2021, conform certificatului de căsătorie seria x nr. x, din culpa ambelor părţi, în temeiul disp. art. 373 lit. b) C. civ. rap. la art. 379 alin. (1) teza I C. civ.

- în baza art. 398 C. civ., să se dispună ca autoritatea părintească în privinţa minorului D., născut în SUA să fie exercitată în mod exclusiv de către mama-reclamantă, având în vedere interesul superior al copilului;

- în baza art. 400 alin. (1) C. civ., să se stabilească domiciliul minorului la domiciliul mamei din Rm. Vâlcea;

- în temeiul art. 529 alin. (2) C. civ., să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile pe care acesta le realizează în calitate de Assistant Vice President în cadrul E., cu sediul în Ontario, Canada, începând cu data introducerii cererii şi până la majoratul minorului.

Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâtul-reclamant B. a solicitat instanţa ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la 3 ianuarie 2014, din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte;

- exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului D., în mod exclusiv de către tatăl-pârât-reclamant;

- stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatălui-pârât-reclamant din SUA;

- stabilirea unui program de păstrare a legăturilor personale dintre minor şi mama-reclamantă-pârâtă, previzibil, regulat şi constant;

- stabilirea masei partajabile a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de către soţi;

- stabilirea cotelor părţi din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei de către soţi, situate în România, şi a modalităţii de partajare;

- obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 5468/4.11.2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul-reclamant prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reţinând că reclamanta nu locuieşte efectiv în mun. Râmnicu Vâlcea, fiind aplicabile, astfel, art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2435/21.03.2022, a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române cu privire la soluţionarea cererilor principală şi reconvenţională, cu consecinţa respingerii acestora ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 220/R din 14.12.2022, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost admise recursurile declarate de către părţi, a fost casată în tot sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 11.05.2023, sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa civilă nr. 1351/26.02.2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, reţinând, în esenţă, cele stabilite de instanţa de recurs cu privire la domiciliul reclamantei şi făcând aplicarea art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică sau privată.

Astfel, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum, şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetenţa este de ordine privată.

Dispoziţiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepţiei de necompetenţă, aceasta putând fi invocată diferit în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, alin. (2) al aceluiaşi articol dispune în sensul că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, iar alin. (3) statuează că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Instanţa de judecată are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să îşi verifice, din oficiu, competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.

În mod excepţional, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Prin urmare, ca regulă generală, chestiunea competenţei trebuie lămurită chiar la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, iar, în mod excepţional, dacă pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuţia părţilor, fiind acordat un termen în acest scop.

În acest context al analizei şi în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, se reţine că, în speţă, după înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti (urmare admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, în data de 21 martie 2022, instanţa a pus în discuţia părţilor numai excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată din oficiu, a procedat la admiterea excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi a respins cererile, principală şi reconvenţională, ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Prin decizia instanţei de control judiciar, în recurs, a fost stabilită competenţa instanţei române, a fost casată în tot sentinţa şi trimisă cauza, pentru rejudecare, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care, învestită din nou cu soluţionarea pricinii, s-a dezînvestit în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În condiţiile în care excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată în raport cu cele prevăzute în art. 915 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu a fost invocată la primul termen de judecată, conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu mai putea reveni ulterior asupra competenţei soluţionării cauzei, devenind instanţa competentă teritorial să judece actuala pricină.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.