Jurisdictional conflict over professional status in copyright assignment disputes: exclusion of consumer exclusive jurisdiction under relative competency rules

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 30.12.2022 sub nr. dosar x/2022, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., restituirea sumei de 6.552 RON, plătită de către reclamantă la bugetul de stat reprezentând diferenţe de plată, în ceea ce priveşte contribuţia la asigurări sociale (CAS), respectiv contribuţia la asigurări sociale de sănătate (CASS), la nivelul anului fiscal 2019; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194-195 C. proc. civ., art. 1341-1344, art. 1345-1347 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 1845/16.11.2023, Judecătoria Răcari a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

A reţinut instanţa că reclamanta are calitatea de profesionist iar pârâtul de consumator, reclamanta solicitând pretenţii care decurg din contractele de cesiune de creanţe încheiate între părţi, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Întrucât pârâtul are domiciliul în Bucureşti, competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se regăseşte acest domiciliu, respectiv Judecătoria Sector 4 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 435/11.01.2024, Judecătoria Sector 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că în accepţiunea art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în sfera noţiunii de "consumator" intră numai persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Totodată, în lumina art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, această din urmă sintagmă fiind definită ca exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

În cauză, pârâtul a acţionat, în raport cu reclamanta, în legătură cu activitatea sa de producţie intelectuală, artizanală, cesionând reclamantei, cu titlu oneros, drepturile sale de autor, încheind cinci contracte de cesiune, la intervale de timp diferite, cuprinse între 21.01.2019-13.12.2019.

Prin urmare, pârâtul a acţionat, în raport cu reclamanta, în calitate de profesionist, astfel încât, deşi art. 121 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului, această dispoziţie legală nu este incidentă în cauza pendinte, ci competenţa teritorială de soluţionare a pricinii trebuie verificată, ţinând cont de obiectul dosarului – pretenţii - prin raportare la exigenţele art. 107 ori art. 113 C. proc. civ., după caz. Or, aceste din urmă articole instituie reguli de competenţă de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., iar necompetenţa de ordine privată nu poate fi invocată, în lumina art. 130 alin. (3) C. proc. civ., decât de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile unt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele argumente:

Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă, respectiv, necompetenţa relativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei". În această situaţie nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Obiectul cauzei este reprezentat de acţiunea reclamantei Societatea Română de Televiziune, prin care aceasta solicită obligarea pârâtului A. să-i restituie suma de 6.552 RON, plătită de către reclamantă la bugetul de stat, reprezentând diferenţe de plată la contribuţia la asigurări sociale (CAS), respectiv contribuţia la asigurări sociale de sănătate (CASS), la nivelul anului fiscal 2019.

În motivarea cererii, chiar reclamanta a arătat că, în cursul anului 2019, pârâtul, în calitate de autor, a încheiat cu aceasta mai multe contracte de cesiune a dreptului de autor, desemnând-o pe reclamantă, ca unic plătitor, să calculeze, să reţină, să plătească şi să declare CASS şi CAS, prin reţinere la sursă.

Din acest context în care s-au derulat raporturile dintre reclamantă şi pârât, rezultă că pârâtul nu are calitatea de consumator, care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ. privind competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului.

Prin urmare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 107, respectiv 113 C. proc. civ., care însă instituie reguli de competenţă de ordine privată, ce nu poate fi invocată, în lumina art. 130 alin. (3) C. proc. civ., decât de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Cum în cauză o astfel de competenţă nu a fost invocată în condiţiile arătate, Judecătoria Sector 4 Bucureşti nu putea să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă, întrucât nu avea posibilitatea legală în acest sens, situaţie faţă de care Judecătoria Răcari rămâne instanţa legal investită cu soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.