Conflict of jurisdiction over loan return: established in favor of Brăila Court based on unraised relative incompetence exception

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 22.11.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1.700 RON reprezentând împrumut cu termen scadent la 30.04.2022, actualizarea sumei cu dobânda legală BNR de la data expirării scadenţei împrumutului, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1164, 1165, 1345-1348, 1350, 1510, 1516, 1522, 1523, 1530 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 2294/10.05.2023, Judecătoria Brăila a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

A reţinut instanţa că din informaţiile furnizate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul avea domiciliul în judeţul Vaslui, comuna Tăcuta, sat Dumasca.

Conform art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, în speţă, Judecătoria Vaslui.

Prin sentinţa nr. 1642/26.10.2023, Judecătoria Vaslui a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Brăila, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că, deşi dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, textul legal reprezintă o normă de competenţă de ordine privată, iar nu de ordine publică. Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Întrucât pârâta nu a invocat prin întâmpinare această excepţie, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 130 C. proc. civ. raportate la cele privind alegerea de competenţă realizată de către reclamant, situaţie faţă de care instanţa competentă în soluţionarea pricinii rămâne Judecătoria Brăila.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru următoarele argumente:

Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă, respectiv, necompetenţa relativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei". În această situaţie nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Prin alegerea făcută de reclamant a Judecătoriei Brăila, aceasta a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Aceasta deoarece fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, instanţa de judecată neputând să îşi decline competenţa din oficiu.

În cauză, instanţa de judecată a fost învestită cu o acţiune având ca obiect îmbogăţire fără justă cauză/restituire împrumut, fiind o acţiune personală, pentru care legea reglementează o competenţă teritorială de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Astfel, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată de către pârâtul B. nici prin întâmpinarea formulată şi nici la termenul la care părţile legal citate puteau pune concluzii, instanţa de judecată nu mai putea, din oficiu, să invoce această excepţie, potrivit celor arătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.