Solidary delictual liability of local authority and utilities operator for roadside gutter defect and penal prescription period extending civil statute of limitations

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă la data de 28.09.2021, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Deva prin primar, obligarea pârâtei la următoarele despăgubiri: reclamantei A., daune materiale în cuantum de 3420 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea numitului D., potrivit religiei şi obiceiului, cumpărarea şi amenajarea locului de veci, parastasuri puse la biserică şi acasă, potrivit religiei şi obiceiului, precum şi daune morale în cuantum de 250.000 de RON; reclamantelor B. şi C., daune morale în cuantum de 250.000 de RON pentru fiecare.

Pârâta UAT Municipiul Deva a depus întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie prin care, în principal, a invocat excepţia timbrării insuficiente a acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie a S.C. E. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. E. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, inadmisibilitatea cererii raportat la obiectul cauzei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii.

SC E. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta UAT Municipiul Deva.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.03.2022, instanţa a respins excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, unind cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi excepţia inadmisibilităţii cererii raportat la obiectul cauzei.

La 15.02.2022, reclamantele şi-au modificat cererea de chemare în judecată, indicând că solicită chemarea în judecată a UAT Municipiul Deva şi S.C. E. S.A. pentru ca, în solidar, acestea să fie obligate la plata daunelor materiale şi morale decurgând din decesul soţului/tatălui lor, în privinţa Pârâtei S.C. E. S.A. fiind indicat drept temei legal dispoziţiile art. 1357 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2022 a fost încuviinţată în principiu cererea de chemare în garanţie.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Hunedoara

Prin sentinţa nr. 1574/29.11.2022, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâta S.C. E. S.A. Deva; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul Deva; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A. Deva; a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Deva; a obligat pe pârâta UAT Municipiul Deva, prin primar să plătească reclamantei A. suma de 1920 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, să plătească reclamantelor B. şi C. suma de 200.000 de RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale; a respins acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei S.C. E. S.A. Deva, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta UAT Municipiul Deva, prin primar; a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamante împotriva pârâtei UAT Municipiul Deva, prin primar; a luat act de faptul că reclamantele au arătat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 2084/22.06.2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul pârâtei UAT Municipiul Deva, prin primar şi apelul incident declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa atacată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. E. S.A. Deva; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei A. suma de 1920 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantelor B. şi C. suma de câte 100.000 de RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile atacate; a obligat pârâta intimată S.C. E. S.A. Deva la plata, în favoarea apelantelor A., B. şi C., a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri distincte, pârâtele UAT Municipiul Deva, prin primar şi S.C. E. S.A. Deva.

a)Recurenta-pârâtă UAT Municipiul Deva, prin primar a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a învederat următoarele aspecte:

- Referitor la excepţia de netimbrare a acţiunii, recurenta arată că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, în sensul că în ipoteza în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă a instanţei penale în sensul că fapta nu există, s-a dispus clasarea dosarului penal, fapta nu este prevăzută de legea penală sau fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, scutirea de plata taxei judiciare de timbru prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu este incidentă. În acest sens, învederează că prin Ordonanţa din data de 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva s-a dispus clasarea cauzei cu nr. 5746/P/2014 privind fapta de ucidere din culpă, soluţie menţinută prin Ordonanţa Prim-Procurorului din data de 22.07.2020 şi rămasă definitivă prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 al Judecătoriei Deva, de judecătorul de cameră preliminară, care a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de reclamanta A. şi menţinerea soluţiei atacate.

Mai arată că motivarea instanţei de fond se fundamentează pe argumente şi prevederi contrare, raportat la invocarea de către instanţă atât a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) care prevăd achitarea unei taxe de timbru în cuantum de 100 de RON cât şi a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, care prevăd scutirea achitării taxei de timbru.

- Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arată că instanţa a interpretat în mod greşit sau nu a coroborat prevederile art. 1394 din C. civ., respectiv cele ale art. 154 alin. (1) lit. d), art. 192 alin. (1) şi (2) din C. pen., în condiţiile în care este redată o motivare extrem de succintă şi nu cuprinde niciun fel de referinţă cu privire la interpretarea recurentei în susţinerea acestei excepţii. Conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. Prin urmare, de la decesul defunctului D., care a intervenit la data de 26.11.2014, şi până la data de 28.09.2021, data înregistrării acţiunii în pretenţii la Tribunalul Hunedoara, au trecut mai mult de 3 ani, cât este termenul general de prescripţie, respectiv 5 ani cât este termenul de prescripţie a răspunderii penale.

- Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1349 şi urm. C. civ.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ce priveşte administratorul drumului. Victima nu şi-a luat nicio măsură de prevenţie, în condiţiile în care configuraţia drumului pe sectorul în care s-a produs evenimentul este improprie circulaţiei cu bicicleta, unde datorită pantei descendente este sporită viteza de deplasare a bicicletei şi riscul producerii unui accident este foarte mare, mai ales pe timp de noapte. Nici starea tehnică a bicicletei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, nu era de natură a contribui la sporirea gradului de siguranţă in utilizare. Pe de altă parte, chiar dacă administratorul drumului are obligaţia de a efectua toate demersurile necesare întreţinerii corespunzătoare a drumurilor publice de interes local, precum şi obligaţia de păstrare a acestora în stare bună de funcţionare şi care să nu pună în pericol siguranţa circulaţiei, acest aspect nu exonerează propria obligaţie a bicicliştilor de a respecta normele legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice, regulile de circulaţie şi limitele impuse, pentru a preîntâmpina apariţia unor incidente generatoare de vătămări corporale grave.

- Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.

Existenţa contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, încheiat în data de 04.05.2009, în care pârâta S.C. E. S.A. Deva are calitatea de operator, legătura de cauzalitate dintre rigola metalică de scurgere de pe strada x şi accidentul produs precum şi actele de cercetare efectuate în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva sunt elemente care conturează în mod clar răspunderea pârâtei S.C. E. S.A. Deva. Contractul de delegare a gestiunii a fost încheiat tocmai în scopul încredinţării responsabilităţii exploatării şi întreţinerii sistemului de canalizare. Interpretarea eronată a prevederilor legale şi contractuale enunţate în cuprinsul apărărilor recurentei este de natură să golească de conţinut angajamentul încheiat de Municipiul Deva cu operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi, implicit, să limiteze sau să redefinească modul de exercitare a dreptului de proprietate, într-o manieră care lipseşte autoritatea publică de exercitarea oricărui atribut cu privire la bunurile proprietate publică şi în privinţa modului de gestionare a serviciilor publice.

Responsabilitatea exploatării şi întreţinerii sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, îi revine exclusiv operatorului E. S.A. Deva în temeiul următoarelor prevederi legale şi contractuale: O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; Legea nr. 241/2006 a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare; Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat la data de 04.05.2009; art. 1375, art. 1376, art. 1377 C. civ..

În considerarea tuturor acestor prevederi legale şi contractuale, bunurile aparţinând domeniului public care compun infrastructura utilitară pentru funcţionarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Deva au fost transmise în administrarea operatorului E. S.A. Deva. Prin urmare, contrar interpretărilor instanţei, orice răspundere care ar putea rezulta din furnizarea serviciilor sau care ar putea interveni de pe urma modului de exploatare sau de administrare a bunurilor care compun sistemul tehnico-edilitar aferent sreviciilor prestate este transferată părţii contractante.

Evenimentul nu s-a produs datorită configuraţiei sau a condiţiilor de stare generală a carosabilului (gropi, denivelări, obstacole sau lucrări de intervenţie nesemnalizate s.a) ci datorită unei rigoli de scurgere, componentă a drumului aflată în administrarea unui operator specializat şi prin urmare, raţionamentul instanţei de a se prevala de paza juridică a bunului (proprietatea publică) şi de obligaţiile generale ale autorităţilor publice locale în ceea ce priveşte drumurile publice aflate în proprietate este unul greşit.

Clauza contractuală reglementată în cadrul art. 18 pct. 13 din contract - partea de dispoziţii generale, prevede în mod explicit faptul că "Operatorul trebuie să efectueze întreţinerea, reparaţiile curente planificate şi accidentale, precum şi reparaţiile capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul concesionat". Mai mult, conform art. 5.1 din contract, "Operatorul va întreprinde următoarele acţiuni - să efectueze orice anchete şi măsurători cerute pentru completarea acestor informaţii în vederea furnizării detaliilor fizice şi tehnice complete privind toate echipamentele de apă şi canalizare instalate, inclusiv structuri, construcţii, echipamente mecanice şi electrice, precum şi detalii privind lungimile, diametrele şi materialele din care sunt realizate reţelele de transport, alimentare şi distribuţie a apei potabile sau de colectare a apei uzate, inclusiv fabricaţia, capacitatea proiectată şi data instalării dacă aceste informaţii sunt disponibile.

Aceste acţiuni vor fi efectuate astfel încât să furnizeze informaţii corespunzătoare pentru Registrul Mijloacelor Fixe şi să permită exploatarea, întreţinerea şi înlocuirea acestora". Nu se pune în discuţie asigurarea siguranţei circulaţiei publice de către operator, ci menţinerea în condiţii de conformitate şi, implicit, de siguranţă, a tuturor canalelor şi a întregii infrastructuri tehnico-edilitară inclusiv a accesoriilor precum capacele de canal, obligaţie care este atribuţia exclusivă a operatorului E. S.A. Deva, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de canalizare.

b)Recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. Deva a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1376, 1377,1382, 1370 C. civ., Legea nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006, clauzele contractului de delegare. În acest sens, recurenta învederează următoarele aspecte:

- Referitor la condiţiile răspunderii civile delictuale, arată că la data producerii accidentului recurenta nu avea paza materială a lucrului, respectiv a rigolei situată pe strada x acoperită de un grilaj metalic. Această interpretare şi aplicare greşită a textului de lege prevăzut de art. 1376 C. civ. s-a creat de instanţa de apel, prin asimilarea mijlocului fix canal pluvial Vulcan situat în aval de rigola Vulcan, cu rigola carosabilă perpendiculară cu axul drumului unde s-a produs accidentul. Din lista de inventar anexă la contractul de delegare a gestiunii, rigola nu se regăseşte în inventarul bunurilor date în administrare societăţii S.C.

E. S.A. Deva în temeiul contractului de delegare a gestiunii, aceasta neidentificându-se cu mijlocul fix denumit canal pluvial Vulcan, rigolele, cu atât mai puţin grilajul metalic care le acoperă, nu sunt elemente componente ale sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare, ci elemente structurale are drumului public. Canalul pluvial este parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din conducte, canale şi cămine, guri de scurgere şi construcţii-anexe care asigură preluarea, evacuarea şi transportul apelor de canalizare, nu şi rigolele aşa zise şi carosabile situate longitudinal sau transversal, care sunt elemente constructive ale drumului rutier şi care au un rol esenţial în gestionarea unor fluxuri de apă cu debite mari, formate ca urmare a unor căderi de precipitaţii considerabile.

Rigola transversală aflata pe strada x este element structural al drumului public comunicând cu rigolele deschise longitudinal aflate de o parte şi de alta a străzii Vulcan, care la rândul lor fac parte din structura drumului public. Canalul pluvial Vulcan din beton acoperit de un capac canal din fontă face parte din mijloacele fixe predate prin contractul de delegare a gestiunii şi se regăseşte în inventarul bunurilor date in administrarea societăţii E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii, acesta fiind situat în aval de rigola transversală unde s-a produs accidentul.

Din simpla verificare a inventarului de mijloace fixe şi obiecte de inventar parte componentă a contractului de delegare a gestiunii, rigola stradală situată în dreptul imobilului 48 de pe strada x nu se regăseşte ca şi componentă de mijloc fix. Faptul că rigolele carosabile sunt părţi componente ale drumului public rezultă chiar din prevederile legale speciale, ignorate de instanţa de apel, care a preferat să dea curs normelor generate aplicabile în cauză. Astfel, conform art. 2 alin. (3)-(4) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, fac parte integrantă din drum ampriza şi zonele de siguranţă, suprastructura şi infrastructura drumului, podurile, podeţele, şanţurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile şi alte lucrări de artă (...), construcţiile de apărare, protecţie si consolidare.

De asemenea, conform art. 15 din O.G. nr. 43/1997 ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elemente constructive ale drumului, parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, ziduri de sprijin. Componentele platformei drumului public şi rolul pe care îl îndeplineşte ţine de planeitatea carosabilului şi nu de funcţionalitatea reţelelor/instalaţiei de scurgere a canalizării. Chiar dacă instanţa de apel şi-a însuşit integral apărările apelantei pârâte, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază soluţia.

- În ce priveşte solidaritatea contractuală, recurenta arată că simpla menţionare a faptului că aceasta are obligaţia de furnizare şi prestare servicii, de a administra şi de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului în baza contractului de delegare, făcând abstracţie de bunurile predate/preluate prevăzute în anexa la contract, nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi încalcă flagrant prevederile legale speciale în domeniu. Părţile au prevăzut expres în contractual de delegare sarcini clare, concrete, privind administrarea sistemului tehnico-edilitar aferent serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Prejudiciul produs din acţiunea inadecvată sau din inacţiunea comisivă a autorităţii publice locale în îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în gestionarea bunurilor aflate în pază juridică şi materială nu poate fi imputat operatorului nici legal, nici contractual.

Instanţa de apel nu a procedat la un examen efectiv al cauzei deduse judecăţii, interpretând greşit prevederile legale în material răspunderii solidare, a deţinerii pazei materiale a bunului astfel că se impune casarea deciziei recurate.

Solidaritatea debitorilor este prevăzută de art. 1382 C. civ. în cazul în care pentru aceeaşi faptă preiudiciabilă răspund mai mulţi debitori, fiind interzisă de legiuitor extinderea solidarităţii în cazuri în care nu este stipulată expres de părţi sau prevăzută de lege (art. 1445 C. civ.). Solidaritatea poate avea ca izvor convenţia părţilor sau legea. În ceea ce priveşte solidaritatea contractuală aceasta trebuie să fie stipulată expres de către părţi (art. 1445 Noul C. civ.). Potrivit art. 1446 din Noul C. civ., aceasta nu se prezumă. Instanţa de apel nu a indicat în concret textul legal sau convenţional privind solidaritatea pârâtelor, doar a prezumat existenta acesteia, încălcând prevederile art. 1445 şi 1446 C. civ.

- Referitor la calitatea procesuală pasivă, arată că obiectul contractului dintre părţi îl constituie delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare necesare pentru realizarea acestora, pe întreg teritoriul definit de aria delegării (aria de competenţă teritorială a Autorităţii delegante, în cadrul căreia sunt sau pot fi furnizate serviciile respective). În vederea îndeplinirii obligaţiilor de către operatorul E. S.A. sunt puse la dispoziţia acestuia bunurile concesiunii, clasificate prin voinţa părţilor contractante în bunuri de retur, bunuri de preluare şi proprii, conform anexei 1 la contract ce cuprinde mijloace fixe si obiecte de inventar.

Bunurile de retur reprezintă acele bunuri proprietate publică, transmise cu titlu gratuit în administrarea delegatului, inclusiv cele realizate pe durata contractului de delegare, în scopul îndeplinirii obiectivelor delegării şi care, la încetarea contractului, revin de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii delegatarului. Părţile au convenit expres că bunurile de retur sunt puse la dispoziţia operatorului exclusiv pentru furnizarea serviciilor prevăzute în contractul de delegare sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activităţi secundare în actul constitutiv al operatorului.

În cuprinsul art. 17 alin. (1) pct. 8 din "Dispoziţiile comune" ale contractului - care reglementează obligaţiile autorităţii delegante - se arată că aceasta trebuie să îşi asume pe perioada derulării contractului toate responsabilităţile şi obligaţiile ce decurg din calitatea sa de proprietar, cu excepţia celor transferate în mod explicit în sarcina operatorului prin contractul de delegare. Prin art. 18 alin. (1) pct. 13 din cuprinsul "Dispoziţiilor comune" se instituie obligaţia operatorului de a efectua întreţinerea, reparaţiile curente planificate şi accidentale, precum şi reparaţiile capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul concesionat, reţelele de apă inclusiv branşamentele, cele privind în general funcţionarea permanentă a sistemului de alimentare cu apă la toţi utilizatorii, precum şi continuitatea evacuării apelor colectate de la aceştia.

Obligaţiile operatorului privesc asigurarea ca drumurile şi pavajul să fie refăcute şi readuse la o stare acceptabilă în acele locuri unde au fost efectuate lucrări în vederea furnizării serviciului, au fost săpate şanţuri iar conform art. 1 1.2. Autoritatea delegantă va asigura readucerea reţelelor de canalizare şi a accesoriilor acestora (capace canal, guri scurgere, etc., în starea lor iniţială atunci când acestea suferă prejudicii ca urmare a lucrărilor de infrastructură. Obligaţia operatorului de a repara drumurile şi pavajul intervenind doar în situaţia/locurile în care au fost săpate şanţuri în lucrările efectuate în vederea furnizării serviciului, în celelalte situaţii obligaţia de reparaţie revenind autorităţilor administrativ-teritoriale, atât în baza prevederilor contractuale, cât şi în baza reglementărilor legale în domeniu.

Iar conform Legii nr. 241/2006, art. 27, alin. (2A1), operatorul are obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii, în cazul în care în timpul lucrărilor de intervenţie la reţelele de apă executate în vederea retehnologizării, reparaţii, revizii, înlăturare avarii se produc pagube terţilor. Operatorul neputând executa lucrări de consolidare a respectivei rigole întrucât nu are expertiza necesară efectuării unor lucrări la elementele structurale ale drumurilor publice, iar caracteristicile tehnice ale rigolei şi ale grătarului metalic care acoperă rigola nu pot fi stabilite decât de administratorul drumului, acesta fiind cel care cunoaşte elementele structurale şi de siguranţă ale drumului şi cel care stabileşte regimul de tonaj permis pe drumul public, în funcţie de care sunt stabilite si caracteristicile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească rigola şi grilajul metalic care acoperă respectiva rigolă.

Componentele platformei drumului public şi rolul pe care îl îndeplineşte ţine de planeitatea carosabilului şi nu de funcţionalitatea reţelelor/instalaţiei de scurgere a canalizării sau a apelor pluviale.

Prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului şi a procedat la aplicarea greşită a legii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă UAT Municipiul Deva, prin primar a solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. E. S.A. Deva şi arată că în baza contractului de delegare a gestiunii încheiat la data de 04.05.2009, recurenta este întrutotul răspunzătoare pentru starea infrastructurii tehnico-edilitară aferentă serviciului de alimentare cu apă şi canalizare de pe raza municipiului Deva şi implicit faţă de intimatele reclamante din prezenta cauză. Efectele contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat în data de 04.05.2009, conturează identitatea dintre operatorul E. S.A.

Deva şi subiectul raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Contractul de delegare a gestiunii a fost încheiat în scopul încredinţării responsabilităţii exploatării şi întreţinerii întregului sistem de canalizare, împreună cu toate componentele sale de către un operator specializat. Prin raportare la prevederile legale şi contractuale pe care recurenta le-a evidenţiat pe larg în cuprinsul cererii sale de recurs, se poate constata fără echivoc că atât responsabilitatea exploatării cât şi cea a întreţinerii a sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, îi revine exclusiv operatorului E. S.A.

Deva. Evenimentul nefericit nu s-a produs din cauza stării generale a carosabilului (gropi, denivelări, obstacole sau lucrări de intervenţie nesemnalizate etc.), ci din cauza stării precare a unei componente a sistemului de evacuare a apelor canal/rigola de scurgere, care în mod evident nu poate fi exclusă din categoria bunurilor componente a sistemului de canalizare, aflat în administrarea E. S.A. în calitate de operator. Interpretarea expusă de recurentă cu privire la lipsa responsabilităţii este de natură să golească de conţinut şi de eficienţă angajamentul încheiat cu Municipiul Deva pentru gestionarea serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare.

Canalul cu acoperiş metalic care a provocat accidentul este poziţionat transversal pe drumul public şi deserveşte la colectarea, direcţionarea şi evacuarea apelor uzate sau meteorice, făcând astfel parte din infrastructura de canalizare transferată în administrarea operatorului E. S.A. Deva, integralitatea canalului/rigolei împreună cu accesoriul component (capacul metalic) asigură funcţionarea sistemului de canalizare în parametrii optimi, iar în condiţiile în care starea ansamblului de canal ar fi fost corespunzătoare, nu ar fi fost afectată nici siguranţa circulaţiei publice.

Se susţine că rigola împreună cu grilajul metalic nu se regăsesc în listele cu mijloace fixe aflată în inventarul recurentei. Acest aspect îi incumbă exclusiv recurentei, însă nu este relevant, întrucât obiectele de inventar care compun sistemul de alimentare cu apă şi canalizare au fost notate având ca referinţă elemente de bază nefiind indicate toate componentele şi accesoriile, iar asta nu înseamnă ca au rămas în administrarea UAT Municipiul Deva.

Aşa cum rezultă din actele de la dosarul penal şi din adresa nr. x/28.03.2018 emisă de E. S.A. Deva existentă la dosar şi astfel cum a reţinut şi prima instanţă în sentinţa nr. 1574/29.11.2022, recurenta a curăţat rigola şi a intervenit de-a lungul timpului asupra capacului metalic prin consolidarea cu trei bande de platbandă, împrejurare care denotă în mod clar că aceasta a cunoscut situaţia şi a recunoscut aceasta componenta în resposabilitatea sa.

Prin raportarea la prevederile O.G. nr. 43/1997 unde se menţionează componentele drumului public respectiv rigolele, şanţurile, podeţurile şi alte asemenea componente din ampriza drumului, recurenta creează un risc de confuzie asupra răspunderii civile. În primul rând, rigolele la care se face referire în cuprinsul O.G. nr. 43/1997 sunt de principiu acele structuri tip şanţ sau amenajări speciale făcute de-a lungul străzilor între marginea părţii carosabile şi bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale şi de a le dirija la un punct de descărcare. În al doilea rând, chiar dacă rigolele de scurgere sunt încadrate ca fiind parte componentă a drumurilor publice aflate în responsabilitatea autorităţilor publice locale de pe raza acestora, acest aspect nu o exonerează de răspundere pe recurentă, în condiţiile în care componenta a fost transmisă în administrarea şi implicit responsabilitatea sa în baza contractului de delegare a gestiunii şi implicit a prevederilor legale incidente cu privire la serviciile de utilitati publice. Raţionamentul recurentei ar înseamnă ca, în virtutea calităţii de proprietară a domeniului public şi, implicit, a bunurilor ce compun domeniul public, autoritatea publică locală să răspundă pentru starea bunurilor publice chiar şi în situaţia în care acestea au fost transmise în administrarea şi exploatarea directă a altor entităţi, prin efectul legii sau prin convenţii încheiate în acest sens, ceea ce este imposibil din punct de vedere legal. În egală măsură, acest mod de interpretare ar însemna ca normele generale să prevaleze în faţa unor norme speciale, or, conform principiilor de drept, legea generală se aplică în orice materie şi în toate cazurile, mai puţin în acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special şi derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, prioritare faţă de norma de drept comun.

Se susţine că solitaritatea contractuală nu se prezumă, ci aceasta trebuie să fie stipulată expres de către părţi, însă aceste afirmaţii nu pot fi primite, în condiţiile în care acţiunea principală este întemeiată pe condiţiile răspunderii civile delictuale şi nu pe răspunderea civilă contractuală.

Se mai susţine raportat la atribuţiile prevăzute de contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare, că recurenta E. S.A. nu are atribuţii de consolidare/intervenţie asupra elementelor structurale ale drumurilor publice, însă obligaţia operatorului nu presupune doar asigurarea furnizării serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv ca operatorul să se asigure spre exemplu, că apa uzată este preluată de sistemul de canalizare, ci implică şi prestarea activităţilor necesare întreţinerii/reabilitării bunurilor/echipamentelor şi a instalaţiilor preluate în gestiune şi prin a căror exploatare se realizează furnizarea serviciilor publice delegate.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. Deva a arătat că acţiunea se timbrează conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, adică procentual, fiind, astfel insuficient timbrată. A mai arătat că de la data decesului defunctilui D. şi până la data înregistrării acţiunii au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamantele nu s-au constituit parte civilă în cursul urmăririi penale pentru a opera întreruperea cursului prescripţiei extinctive conform art. 2537 C. civ.

La data producerii accidentului recurenta nu avea paza materială a lucrului, respectiv a rigolei situată pe strada x acoperită cu grilaj metalic, iar asimilarea mijlocului fix canal pluvial Vulcan situat în aval de rigola Vulcan cu rigola carosabilă perpendiculară cu axul drumului unde s-a produs accidentul este greşită.

În mod corect au stabilit instanţa penală dar şi cea de fond că rigola perpendiculară pe axul drumului de pe strada x acoperită de un grătar metalic situată în dreptul imobilui 48 nu se regăseşte în inventarul bunurilor date în administrarea societăţii E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii şi nici în temeiul legii, aceasta neidentificându-se cu mijlocul fix denumit canal pluvial Vulcan, întrucât canalul pluvial cuprinde conducte şi cămine, nu şi rigolele longitudinale sau transversale care sunt elemente constructive ale drumului rutier, aspect care rezultă şi din dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 15 din O.G. nr. 43/1997. Astfel, nu se poate susţine ideea transferării în sarcina recurentei E. S.A. a responsabilităţilor unităţilor administrativ teritoriale, în calitate de garanţi ai bunurilor pe care le deţin în proprietate în alte domenii precum siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Faptul că rigolele carosabile sunt părţi componente ale drumului public rezultă chiar din prevederile legale speciale, ignorate de instanţa de apel care a preferat să dea curs normelor generale aplicabile în cauză.

Recurenta a reiterat apărări formulate în cadrul recursului propriu privind modalitatea de interpretare a contractului de delegare şi răspunderea proprie în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În considerarea criticilor cuprinse în cele două memorii de recurs, instanţa va examina separat pe cele ale recurentei-pârâte UAT Municipiul Deva îndreptate împotriva soluţiilor date în cauză excepţiei insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, a prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantelor, cererii de chemare în garanţie şi în comun pe cele regăsite în ambele memorii ale pârâtelor, prin care s-a contestat atât de către UAT Deva, cât şi de operatorul S.C. E. S.A. soluţia dată pe fond raportului juridic de răspundere ce a presupus angajarea răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, acestea susţinând o serie de critici prin care şi-au atribuit reciproc responsabilitatea producerii faptei ilicite prejudiciabile.

a) Recursul pârâtei UAT Municipiul Deva.

- Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâtei UAT Deva în baza cărora aceasta a invocat o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, susţinând că acţiunea dedusă judecăţii de reclamante ar fi fost insuficient timbrată. Se impune precizarea că analiza acestora este circumscrisă aplicării dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 şi nu legalităţii soluţiei regăsite în decizia instanţei de apel întrucât vizează chestiuni formale, exterioare judecăţii înfăptuite, anume regulile de timbrare a cererii de chemare în judecată.

Argumentele recurentei-pârâte sunt în sensul că art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt incidente doar acţiunilor introduse de victimele directe ale faptelor prejudiciabile, iar nu şi celor introduse de victimele indirecte (prin ricoşeu), că regulile de timbrare a pretenţiilor reclamantelor ar fi trebuit să fie date de prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 şi că soluţia de clasare dispusă prin Ordonanţa din 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în cauza penală nr. 5746/P/2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020 a Judecătoriei Deva, împiedică reţinerea incidenţei art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 avut în vedere de prima instanţă.

Nu există însă niciun argument legal al distincţiei pe care recurenta-pârâtă o susţine în legătură cu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (2), a căror incidenţă în cauză a fost avută în vedere în soluţiile celor două instanţe de fond adoptate în privinţa excepţiei insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată. Dacă în privinţa alineatului întâi al articolului suspus analizei, teza recurentei şi-ar putea găsi o justificare - fiind, de principiu, că onoarea, demnitatea sau reputaţia unei persoane fizice sunt atribute ale fiinţei umane, strâns şi direct legate de existenţa acesteia, a căror ocrotire nu poate fi realizată decât la solicitarea persoanei afectate -, nu aceeaşi este situaţia alineatului al doilea, care are în vedere ipoteza acţiunilor şi cererilor având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din vătămări ale integrităţii fizice şi/sau psihice, fără nicio limită ori specificaţie în legătură cu titularul acestora (alin. (2) al art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 dobândind acest conţinut prin modificarea sa realizată în baza Legii nr. 32/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 263 din 17.03.2021).

Cum aceste acţiuni, funcţie de natura faptei prejudiciabile şi de urmările ei, pot fi promovate atât de victimele directe ale acesteia, dar şi de cele indirecte (tribunalul reţinând incidenţa art. 1391 C. civ. cu prilejul soluţionării excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii) cum este cazul în speţă, distincţia pe care o realizează recurenta-pârâtă în legătură cu sfera de aplicare a normei art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 este lipsită de temei legal.

Întrucât reclamantele sunt soţia şi fiicele victimei incidentului petrecut la 25.11.2014 şi urmat de decesul acesteia la 26.11.2014, iar prin acţiunea dedusă judecăţii au solicitat acordarea de daune materiale (cheltuieli cu înmormântarea şi parastasele) şi de daune morale (pentru suferinţele cauzate prin decesul subit şi în condiţii tragice a membrului familiei lor), în mod total nejustificat recurenta-pârâtă a negat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi a pledat pentru stabilirea regulilor de timbrare a acţiunii prin aplicarea art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

Reţinând şi împrejurarea, constatată de prima instanţă, că reclamantele au făcut dovada achitării a câte 100 RON taxă de timbru, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile ce au susţinut nelegalitatea soluţiei de respingere a excepţiei insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, soluţie pronunţată de tribunal prin încheierea din 29.03.2022 şi menţinută ulterior prin decizia de apel.

Chiar dacă, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, reţinerea alături de temeiul art. 7 alin. (2) din ordonanţă, şi a incidenţei dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 apare ca fiind contradictorie şi, în tot cazul, nejustificată în raport cu soluţia definitivă de clasare a dosarului penal cu nr. x/2014 (adoptată prin Ordonanţa din 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi menţinută prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020 a Judecătoriei Deva) – neexistând, în speţă, o cauză în care s-a pus în mişcare o acţiune penală prin ordonanţa procurorului -, faţă de argumentele reţinute anterior se poate conchide, pe de o parte, că situaţia litigiului pendinte nu corespunde unui caz de insuficientă timbrare, iar pe de altă parte că valorificarea greşită chiar şi a temeiului dat de norma menţionată (art. 29 alin. (1) lit. i) este nerelevantă cât timp aceasta nu a produs niciun fel de consecinţe în cauză, reclamantele nefiind tratate ca scutite de plata oricărei taxe de timbru ci, dimpotrivă, achitând fiecare taxe de timbru conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

- Nefondat critică recurenta-pârâtă şi o greşită dezlegare în cauză a excepţiei prescripţiei dreptului reclamantelor la acţiune, invocând faptul că instanţele de fond nu au coroborat dispoziţiile art. 1394 C. civ. – în temeiul cărora au respins excepţia – cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi ţinând cont de împrejurarea că încadrarea prevăzută la art. 192 alin. (2) nici nu i s-ar putea aplica Municipiului Deva, fiind vorba de o agravantă care împiedică exercitarea unei meserii ori a unei profesii/a unei activităţi cu caracter de permanenţă.

Recurenta propune raportarea la revederile art. 192 alin. (1) din C. pen. (uciderea din culpă în formă simplă) pentru care termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, astfel că, potrivit acesteia, introducerea cererii de chemare în judecată la 28.09.2021 a avut loc după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii civile de 3 ani ori a celui de 5 ani al răspunderii penale, calculate de la data decesului numitului F. (26.11.2014).

Instanţele de fond au reţinut, în justificarea soluţiei de respingere a excepţiei de prescripţie, incidenţa dispoziţiilor art. 1394 C. civ., potrivit cărora "În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă".

Aşadar, textul are o aplicaţie generală, independent de subiectele implicate în procedurile penale ori civile care pot deriva din producerea faptului prejudiciabil, fiind deci fără relevanţă faptul că UAT Deva nu a fost parte la producerea penală ce a investigat iniţial infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., iar după survenirea decesului victimei accidentului de circulaţie, infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

Este, în egală măsură, lipsit de semnificaţie modul în care recurenta-pârâtă s-ar fi putut comporta ca parte a procedurii penale (cu referire la posibilitatea ei de a cere schimbări de încadrări juridice) ori varianta/forma infracţiunii investigate care ar fi corespuns ipotezei în care acuzaţia ar fi privit-o pe aceasta.

Ceea ce este semnificativ din punct de vedere al aplicării dispoziţiilor art. 1394 C. civ. este ca despăgubirea să derive dintr-un fapt supus legii penale, iar potrivit acesteia din urmă, prescripţia răspunderii penale să fie mai mare decât termenul prescripţiei civile.

În speţă, faptul supus legii penale este cel determinat ca atare prin actele întocmite/emise de organele de anchetă penală, respectiv faptele cercetate ca atare, sub încadrarea avută în vedere de acestea, instanţei civile nefiindu-i permisă restabilirea de încadrări juridice din punct de vedere al legii penale, sub nici un motiv, aşa cum lipsit de temei propune recurenta-pârâtă atunci când afirmă că ei nu i s-ar putea aplica încadrarea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (aceasta pledând pentru a reţine încadrarea infracţiunii în varianta simplă, pentru care legea penală reglementează un termen mai scurt, de 5 ani, a prescripţiei răspunderii penale).

Aşadar, aplicarea dispoziţiilor art. 1394 C. civ. nu se poate altfel realiza decât raportat la faptele cercetate de organele de anchetă penală în dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care au privit -până la momentul finalizării anchetei prin emiterea Ordonanţei din 18.06.2020, menţinută prin încheierea penală nr. 773/CC/2020 a Judecătoriei Deva - săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

Astfel fiind, prin aplicarea combinată a dispoziţiilor art. 192 alin. (1) şi (2) şi art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptul penal din care derivă despăgubirea – în termenii art. 1394 C. civ. – este cel de 8 ani, termen care nu era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, calculat de la data survenirii decesului victimei directe a accidentului de circulaţie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază ca legală soluţia instanţelor de fond, de respingere a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune a reclamantelor, recurenta-pârâtă utilizând în susţinerea criticilor sale – ca şi în cazul precedentei excepţii analizate – o serie de nuanţe şi distincţii introduse artificial în aplicarea dispoziţiilor legale incidente, lipsit de orice temei ori suport legal (cum ar fi, raportarea exclusiv la infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. văzută de ea ca fiind singura variantă care i s-ar putea aplica, deşi aşa cum arată, ea nu a fost parte în procedura penală şi nici nu ar putea fi faţă de conţinutul art. 135 alin. (1) C. pen.).

- Invocând o greşită aplicare a normelor prevăzute de art. 1349 şi următ. din C. civ., recurenta-pârâtă a criticat stabilirea vinovăţiei exclusive a administratorului drumului pentru accidentul produs, deşi – susţine aceasta – expertiza întocmită în cauza penală a relevat că bicicleta nu era dotată cu instalaţie de iluminat pe timp de noapte, iar victima F. nu purta echipament de protecţie, la momentul producerii evenimentului rutier fiind deja instalat întunericul.

Consideră greşită concluzia că accidentul s-ar fi produs din culpa exclusivă a administratorului drumului în condiţiile în care victima nu şi-a luat nicio măsură de prevenţie, configuraţia părţii de drum fiind improprie circulaţiei cu bicicleta, victima nu ar fi trebuit să coboare pe bicicleta pe acel sector de drum sau dacă a făcut-o ar fi trebuit să circule cu atenţie sporită şi cu adaptarea vitezei.

În primul rând, această critică nu pare să se raporteze la dezlegările instanţei din apel care a reformat hotărârea primei instanţe, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. E. S.A. Deva şi stabilind că ambele pârâte poartă răspunderea producerii faptei ilicite prejudiciabile, UAT Deva în temeiul art. 1376 C. civ. în calitatea sa de paznic juridic al bunului şi operatorul serviciului de apă şi canalizare, în temeiul art. 1349 C. civ., în virtutea obligaţiilor asumate (prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din 4.05.2009, devenit ulterior contract de concesiune), de furnizare/prestare servicii, de a administra şi exploata în mod direct infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului.

Aşadar, la nivelul deciziei din apel nu s-au stabilit nicio răspundere exclusivă a administratorului drumului pentru fapta prejudiciabilă şi nicio răspunderea bazată pe culpa (exclusivă) a acestuia, răspunderea sa fiind una obiectivă, iar nu bazată pe culpă.

În al doilea rând, cât priveşte justificarea unei culpe a victimei, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-pârâte au făcut trimitere la probele cauzei (la unele din constatările expertizei administrată în dosarul penal) şi la circumstanţele factuale ale producerii accidentului, tinzând la reevaluarea concluziilor expertizei tehnice auto care au făcut delimitarea clară între factorul determinant în producerea evenimentului – golul creat de lipsa barei din grilajul metalic de deasupra rigolei – şi factorul favorizant (lipsa elementelor de iluminare ale bicicletei), dar care, prin evaluarea tuturor circumstanţelor de loc, de timp şi de mijloace, a concluzionat că "biciclistul nu ar fi putut evita accidentul deoarece pe lângă lipsa unei bare din grilajul metalic ce a creat un gol de 7 cm, existau mai multe poziţii în care barele grilajului erau distanţate".

Or, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi reconsiderarea concluziilor expertizei auto presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în cauză până în prezent, nepermis instanţei de recurs a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanţei de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

- Neindicarea motivelor pentru care decizia instanţei de control judiciar a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie a S.C. E. S.A. Deva este o critică nerelevantă în cauză în condiţiile în care, ca şi în faţa primei instanţe, în etapa controlului judiciar din apel soluţionarea raporturilor conflictuale s-a realizat în cadrul raportului juridic procesual principal, constituit în urma modificării cererii iniţiale a reclamantelor realizată la 15.02.2022, când au indicat că înţeleg să cheme în judecată în calitate de pârâte pe UAT Deva şi S.C. E. S.A. pentru a fi obligate în solidar la plata despăgubirilor civile (aceasta din urmă, în temeiul art. 1357 C. civ.).

De altfel, subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă a contestat, în realitate, faptul de a nu fi fost reţinută şi angajată o răspundere civilă delictuală exclusivă a pârâtei S.C. E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii, semnat cu aceasta la 4.05.2009 tocmai în scopul încredinţării responsabilităţii exploatării şi întreţinerii sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, unui operator specializat, iar nu faptul de a nu se fi realizat o desocotire între părţile raportului juridic contractual, în cadrul procesual legat prin formularea cererii de chemare în garanţie.

La rândul rău, pârâta S.C. E. S.A. a critica prin recursul declarat, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu trimitere la dispoziţiile art. 1376, 1377, 1370 C. civ., Legii nr. 241/2006 şi nr. 51/2006, angajarea răspunderii sale civile delictuale, alături de cea a UAT Deva pentru accidentul produs, indicând faptul că deţine în administrare exclusiv "canalul pluvial Vulcan" (poziţia 260 şi nr. de inventar t din inventarul mijloacelor fixe, situat în aval de rigolă), iar nu şi rigola stradală din dreptul imobilului nr. 48 de pe strada x din municipiul Deva. Potrivit acesteia, rigolele nu sunt elemente componente ale sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare, ci elemente structurale de drum public, menţionate ca atare prin dispoziţiile art. 2 alin. (3)-(4) şi art. 15 din O.G. nr. 43/1997, elemente care asigură planeitatea carosabilului şi care sunt în proprietatea şi responsabilitatea UAT Deva.

Argumentându-şi inclusiv lipsa calităţii procesuale pasive, S.C. E. S.A. a făcut ample trimiteri la clauzele contractuale (cele cuprinse în art. 17 alin. (1) pct. 8, art. 18 alin. (1) pct. 13, art. 11 pct. 2) pentru a justifica de ce incidentul produs nu ar implica obligaţii specifice care îi revin din contractul de delegare, după cum şi recurenta UAT Deva a invocat clauze ale aceluiaşi contract (unele identice cu cele exhibate de operator, art. 18 pct. 13) pentru a evidenţia obligaţiile de întreţinere şi reparaţie a elementelor din sistemul de canalizare care ar reveni operatorului specializat întrucât, potrivit acesteia, speţa nu ar implica obligaţii de asigurare a siguranţei circulaţiei publice, ci obligaţii de menţinere în condiţii de conformitate şi, implicit, de siguranţă, a canalelor şi întregii infrastructuri tehnico-edilitare (incluzând şi accesoriile lor, precum capace/grătare), atribuţii ce revin S.C. E. S.A..

Acestor motive, Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune, reamintind că, întrucât potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinarea acestor clauze contractuale şi a interpretării lor diferite date de fiecare dintre pârâte nu poate face obiectul cercetării în recurs, fiind vorba despre evaluarea probelor şi a situaţiei de fapt a cauzei, activitate ce este specifică instanţelor de fond şi care a şi fost realizată în cauză prin hotărârile pronunţate în etapele procesuale anterioare.

De aceea, în raport cu problemele de drept contestate pe calea recursului, vizând angajarea răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, Înalta Curte reţine că, potrivit deciziei din apel, răspunderea pârâtei UAT Deva a fost angajată în temeiul art. 1376 în calitatea sa de paznic juridic al lucrului – rigola şi grătarul de deasupra acesteia –, în timp ce răspunderea S.C. E. S.A. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ. şi a avut în vedere obligaţiile ce reveneau societăţii în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare încheiat la 4.05.2009 (devenit ulterior contract de cesiune), respectiv obligaţii de furnizare/prestare servicii, de administrare şi exploatare în mod direct a infrastructurii tehnico-edilitare aferentă serviciului.

Aşa după cum menţionează pârâta S.C. E. S.A., potrivit art. 2 alin. (3)-(4) şi art. 15 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, rigolele carosabile sunt părţi componente ale drumului public şi, în considerarea categoriei de drum public pe care rigola din speţă este amplasată – str. x, în dreptul imobilului nr. 48 din municipiul Deva - este cert că aceasta este parte componentă a unui drum de interes local care, potrivit art. 8 din aceeaşi ordonanţă, aparţine proprietăţii publice a unităţii administrativ teritoriale pe teritoriul căreia se află, adică UAT Deva, raport juridic din care decurge calitatea sa de paznic juridic al lucrului (rigola şi grătarul ce asigură funcţionalitatea acesteia).

De altfel, prin apărările formulate pe parcursul întregii judecăţi şi chiar şi prin actualul său recurs, UAT Deva nu a negat existenţa acestui regim juridic al lucrului, susţinând însă că rigola ce a provocat accidentul, deşi amplasată pe drumul public, face parte din infrastructura de canalizare ce a fost transferată în administrarea operatorului S.C. E. S.A. Deva în temeiul contractului de delegare a gestiunii din 4.05.2009, astfel că doar acesta ar trebui să răspundă pentru prejudiciile cauzate de starea neconformă a rigolei şi/sau aceesoriilor sale (grătarul de suprafaţă).

Sub aspectul raporturilor juridice existente între cele două pârâte, prezintă relevanţă descrierea obiectului contractului semnat de ele (art. 4 – Obiectul contractului), constituit de delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi exploatarera sistemelor publice de alimentare cu apă şi canalizare necesare pentru realizarea acestora, operatorul asumându-şi răspunderea furnizării serviciilor, sub controlul Autorităţii delegante.

Pe baza evaluării probatoriilor, instanţele de fond au stabilit că doar canalul pluvial Vulcan figurează înscris (la poziţia 260, nr. de inventar t) în inventarul mijloacelor fixe şi al obiectelor de inventar, parte componentă a contractului de delegare a gestiunii, ca bunuri transferate în administrarea operatorului, aşadar nu şi rigola ori ceea ce prima instanţă a identificat a fi denisipatorul stradal, ceea ce exclude posibilitatea exonerării de orice răspundere a UAT Deva în baza tezei acesteia că prin încheierea contractului de delegare ar fi transferat responsabilitatea exploatării şi a întreţinerii sistemului de canalizare, împreună cu componentele sale, către un operator specializat, astfel că răspunderea pentru fapta prejudiciabilă ar trebui să revină exclusiv acestuia din urmă.

Deşi a făcut ample trimiteri la dispoziţii din cuprinsul O.G. nr. 71/2002, Legii nr. 51/2006, Legii nr. 241/20063, ale C. civ. şi ale contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat la 4.05.2009, recurenta-pârât UAT Deva nu a reuşit să descrie un cadru legal ori contractul concret care să-i susţină teza responsabilităţii exclusive a S.C. E. S.A. Deva

De altfel, potrivit evaluării instanţei de apel, existenţa contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare încheiat la 4.05.2009 a constituit bază de apreciere a transmiterii către operator a pazei materiale a rigolei şi, de aici, a angajării răspunderii civile delictuale a S.C. E. S.A. nu în calitate de paznic juridic, ci de paznic material al bunului, temeiul răspunderii sale fiind unul distinct de cel avut în vedere în privinţa UAT Deva (reţinut cu trimitere la dispoziţiile art. 1376 C. civ.), acesta fiind dat de prevederile art. 1349 şi următ. (mai precis, de cele ale art. 1357) din C. civ.

Paza juridică presupune puterea de direcţie, control şi supraveghere asupra bunului, pe care cel ce o deţine o exercită sau o poate exercita, în drept sau în fapt, în mod independent asupra unui lucru de care se serveşte direct sau indirect, în interesul său propriu.

Paza materială presupune tot o putere de direcţie, supraveghere şi control pe care o persoană o exercită asupra unui lucru, sub autoritatea paznicului juridic al acestuia şi în interesul său, ceea ce semnifică faptul că paznicul material al bunului nu exercită respectiva putere în mod independent şi nici în propriul interes, ci acesta direcţionează, supraveghează şi controlează lucrul la ordinele şi instrucţiunile paznicului juridic şi în interesul acestuia.

Or, întrucât - cum s-a arătat – S.C. E. S.A. era ţinut de îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale sub autoritatea şi controlul Autorităţii delegante, iar bunul care a condus în mod direct la producerea accidentului rutier soldat cu decesul victimei nu a făcut parte din rândul celor transferate în administrarea directă a operatorului serviciului public de apă şi canalizare, nu există temei de a considera că prin încheierea contractului de delegare a gestiunii s-ar fi transferat operatorului paza juridică a bunului, ipoteză în care s-ar fi putut, eventual, discuta despre angajarea răspunderii civile delictuale exclusive a S.C. E. S.A., aşa după cum a pretins recurenta-pârâtă prin recursul său.

Aşadar, după cum corect a stabilit instanţa de apel, UAT Deva păstrează răspunderea evenimentului cauzator de prejudicii în calitatea sa de paznic juridic al rigolei, ca element de structură/parte componentă a drumului, în temeiul art. 2 alin. (3)-(4), art. 8 şi art. 15 din O.G. nr. 43/1997.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte S.C. E. S.A. prin care a susţinut că este nelegală angajarea răspunderii sale civile delictuale argumentând, pe de o parte, că rigola în cauză nu se regăseşte în inventarul bunurilor date în administrarea societăţii, iar pe de altă parte că rigola nu este element component al sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare, ci element structural al drumului public, acestea sunt nefondate şi nu pot fi avute în vedere pentru admiterea recursului său.

Aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, soluţiile primei instanţe şi a celei din apel, chiar dacă diferite din punct de vedere al rezolvării în drept date raportului juridic obligaţional, au avut în vedere una şi aceeaşi situaţie de fapt, în care s-a stabilit că rigola sau denisipatorul stradal x nr. 48 de pe strada x nu se regăseşte în lista inventar a mijloacelor fixe, anexă la contractul de gestiune încheiat în 2009 (în această listă figurând doar denisipatorul Crângului şi canalul pluvial Vulcan). Aşadar, teza unei erori de fapt în care s-ar fi aflat instanţa de apel, care ar fi asimilat mijlocul fix "canal pluvial Vulcan" rigolei carosabile perpendiculare cu axul drumului, nu are niciun fundament.

Consecinţa acestei împrejurări este aceea că nu există temei de a considera, aşa cum a pretins recurenta-pârâtă UAT Deva, că prin încheierea contractului de delegare a gestiunii s-ar fi transferat operatorului specializat (şi)pază juridică a bunului în cauză pentru a putea afirma că acesta poartă exclusiv responsabilitatea tuturor componentelor sistemului de canalizare.

În egală măsură însă, nu poate fi negat faptul că rolul determinant al acestui element constructiv al drumului – rigola transversală de pe str. x din municipiul Deva - este acela de a capta fluxurile de apă din precipitaţii şi de a le canaliza în afara carosabilului, prin rigolele transversale către sistemul orăşenesc de canalizare gestionat de pârâta S.C. E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat la 4.05.2009, ceea ce îi justifică acestei părţi calitatea de paznic material al bunului şi, implicit, calitate procesuală pasivă în cauză, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Chiar dacă rigola în cauză nu face parte din lista inventar a bunurilor transferate de autoritatea delegantă în administrarea operatorului serviciului de apă şi canal, apartenenţa sa la sistemul de canalizare nu poate fi contestată tocmai în virtutea funcţiei sale esenţiale în captarea şi gestionarea fluxurilor de apă cu debite mari, provenite din apele pluviale, funcţie de altfel recunoscută de recurenta S.C. E. S.A..

Împrejurarea că acest element constructiv se regăseşte executat în chiar structura căii de rulare a drumului, sub nivelul acestuia, devenind parte componentă a drumului, nu justifică nerecunoaşterea sa ca element component al sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare întrucât nu poate fi negată funcţia sa primordială, care este aceea de colectare şi evacuare a apelor provenite din precipitaţii. Că este aşa, o demonstrează însuşi faptul că în lista inventar a bunurilor transferate de municipalitate în administrarea directă a operatorului serviciului de apă şi canalizare se regăseşte un bun similar ca funcţie şi structură – denisipatorul din str. x – o posibilă explicaţie a nemenţionării şi a celui în cauză putând fi dată de executarea sa ulterioară întocmirii listei inventar şi neactualizării acesteia.

Pe de altă parte, între tipurile de servicii la prestarea cărora s-a angajat operatorul S.C. E. S.A. în temeiul contractului de delegare, în cuprinsul art. 5 sunt descrise inclusiv cele care ţin de evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor, în timp ce, în baza aceluiaşi contract, s-a transmis operatorului delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Potrivit dezlegărilor din decizia instanţei de apel, existenţa contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din 4.05.2009 şi a obligaţiilor ce revin operatorului, de furnizare/prestare servicii, de administrare şi exploatare în mod direct a infrastructurii tehnico- edilitară aferentă serviciului, a constituit baza reţinerii pazei materiale a bunului ce revine acestuia, ca element al acestei structuri (apartenenţă dată de funcţia sa esenţială) şi, pe acest temei, a răspunderii civile delictuale pe care o poartă pentru producerea evenimentului prejudiciabil, pentru fapta proprie (iar nu în temeiul art. 1376 C. civ., cum lipsit de fundament în dispoziţiile deciziei atacate critică S.C. E.).

Or, în virtutea contractului (art. 20) încheiat, operatorului îi revine obligaţia generală de a executa lucrările de întreţinere, înlocuire, reabilitare necesare pentru furnizarea serviciilor asumate, iar istoricul relaţiilor dintre cele două pârâte în legătură cu întreţinerea acestui element constructiv confirmă partajarea responsabilităţilor între acestea (cu referire la solicitarea din 12.08.2014 a UAT Deva adresată S.C. E. S.A., de curăţare a canalului şi reparare a grătarului, activităţi executate de operator).

Aşadar, contrar criticilor formulate de ambele recurente-pârâte, este legală soluţia instanţei de apel de a reţine o răspundere comună şi solidară a acestora pentru faptul prejudiciabil produs, pârâta UAT Deva în calitatea sa de paznic juridic al lucrului şi în temeiul art. 1376 C. civ., iar pârâta S.C. E. S.A., în calitatea sa de paznic material al acestuia şi în temeiul art. 1349 C. civ. (pentru fapta proprie), raporturi juridice confirmate de existenţa contractului de delegare.

- Cât priveşte criticile distincte formulate de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. prin care contestă greşita reţinere a unei solidarităţi contractuale în care s-ar afla cu pârâta UAT Deva, Înalta Curte reţine că sunt fără corespondent în soluţia pronunţată de instanţa de apel care, într-adevăr, a reţinut existenţa unei obligaţii solidare a celor două entităţi, însă este vorba despre obligaţia lor de dezdăunare faţă de terţi (reclamantele), decurgând din raportul juridic delictual generat de starea necorespunzătoare a grătarului rigolei, ce a condus la producerea accidentului de circulaţie, iar nu de răspunderea civilă contractuală (care aceasta există doar în raporturile juridice dintre ele).

De aceea, în mod eronat recurenta îşi formulează critica sa cu trimitere la dispoziţii legale care nu sunt incidente în cauză – art. 1445, 1446 C. civ. –, care activează în materia obligaţiilor contractuale, obligaţii care nu se stabilesc între pârâte şi victimele indirecte (prin ricoşeu) ale accidentului de circulaţie, între care există doar un raport juridic delictual.

Faţă de natura cauzei şi de conţinutul raportului juridic dezlegat prin hotărârea atacată, propriu răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1382 din C. civ. potrivit cărora "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".

În plus, şi în mod specific, instanţa de apel a reţinut ca temei al răspunderii solidare a celor două pârâte faţă de reclamante dispoziţiile art. 1370 din C. civ. care instituie solidaritatea atunci când nu se poate individualiza un anume autor al faptei ilicite dintre toţi cei implicaţi ori a căror responsabiliate este implicată în producerea faptului păgubitor, neputându-se determina că acesta "a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele".

Cât priveşte rezolvarea diferită dată cauzei penale (prin ordonanţa din 18.06.2020 dată în dosarul nr. x/2014, menţinută prin încheierea nr. 773/CC/202 a Judecătoriei Deva, dosar nr. x/2020), care i-a implicat doar pe operatorul S.C. E. S.A. şi pe administratorul acestuia, separat de conţinutul art. 1365 C. civ. evocat şi în considerentele deciziei din apel ("Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite"), Înalta Curte are în vedere că soluţia de clasare a fost determinată de constatarea că părţile contractului de delegare nu au reglementat drepturi/obligaţii în legătură cu bunurile având dublă funcţiune (circulaţie şi scurgerea apelor) şi de activarea unor principii specifice procesului penal, in dubio pro reo ori prezumţia de nevinovăţie, principii care nu funcţionează la acelaşi nivel în materia răspunderii civile delictuale, instituţie care este guvernată de reguli distincte, centrate pe ideea de protecţie a victimei (un exemplu elocvent fiind chiar art. 1370 C. civ.).

În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de cele două pârâte, apreciind ca fiind legală soluţia instanţei din apel.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la solicitarea intimatelor-reclamante, va obliga pe cele două recurente-pârâte să plătească acestora cheltuieli de judecată în etapa recursului în cuantum de câte 1000 RON fiecare (în total 3 000 RON), cu titlu de onorariu de avocat, dovada plăţilor fiind realizată cu chitanţele depuse la dosar, filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele UAT Municipiul Deva şi S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 2084 din 22 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurentele-pârâte la plata sumei totale de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatelor-reclamante C., B., A., câte 1000 RON fiecare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.