Recognition of refugee status for ethnic persecution under Law No. 189/2000 via civil registry certificates and witness testimony

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 7 octombrie 2003, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 6121/4492 din 16 iulie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că sub motivația că actele depuse conțin elemente contradictorii, pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea, deși consideră că a făcut dovada că s-a refugiat din Basarabia, în perioadele septembrie 1940 - decembrie 1941 și din martie 1944, după care a rămas definitiv în România.

Prin sentința civilă nr. 2030 din 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei P.M., a anulat hotărârea nr. 6121/4492 din 16 iulie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și să constate că perioadele de refugiu septembrie 1940 - decembrie 1941 și martie 1944 - 6 martie 1945 se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, împreună cu mama sa, R.L., s-a refugiat în perioada septembrie 1940 - decembrie 1941, din Chișinău (Basarabia), în județul Argeș, din România și ulterior, din martie 1944, după care s-a stabilit definitiv în România, fără a se mai întoarce în Basarabia.

În consecință, instanța a reținut că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de acest act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că instanța de fond a greșit apreciind, ca fiind edificatoare probele administrate, în sensul că nu s-a făcut dovada refugiului, prin depunerea actelor la dosarul comisiei de specialitate.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 61 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din actele de stare civilă și din certificatele nr. 22015A din 20 martie 1945 și 20744 din 19 ianuarie 1945, rezultă că reclamanta și mama sa, R.L., s-au refugiat din Chișinău - Basarabia, în România, prima dată în perioada septembrie 1940 - decembrie 1941 și a doua oară în martie 1944, după care s-au stabilit definitiv în România.

Aceste înscrisuri se coroborează cu declarațiile autentificate ale celor 4 martori, din care rezultă aceeași situație, dovedindu-se, astfel, că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind o persoană persecutată din motive etnice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2030 din 27 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.