Telecom equipment removal order stands after homeowner appeal ruled inadmissible.

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 22.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. au solicitat obligarea pârâtelor C. S.A. şi D., la demontarea şi mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul în care locuiesc; în subsidiar, în eventualitatea în care pârâta nu se conformează dispoziţiilor instanţei, au solicitat autorizarea lor să demonteze şi să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu execută lucrarea de bună voie de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; au solicitat să se constate nelegalitatea contractului de închiriere din 31.01.2003 împreună cu actele adiţionale şi ca instanţa să dispună rezoluţiunea acestuia, cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile majore cauzate imobilului în care locuiesc reclamanţii si sănătăţii acestora prin antena montată ilegal pe bloc, printr-un contract nelegal din care lipseşte acordul reclamanţilor, deasupra imobilului apartament proprietatea acestora; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357, 1391 şi 253 C. civ.

Pârâtele C. S.A. şi D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Pârâta C. S.A. a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 2802/31.07.2020, Judecătoria Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa nr. 445/18.03.2022, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta E. S.R.L., fostă C. S.R.L. (societate către care a operat transmisiunea calităţii de parte a pârâtei C. S.A., urmare a divizării parţiale a acesteia din urmă) să demonteze şi să mute echipamentele de emisie semnal GSM aflate pe terasa blocului nr. P11, din Mun. Galaţi, strada x, nr. 78, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; a autorizat reclamanţii ca, în cazul în care pârâta E. S.R.L. nu efectuează demontarea şi mutarea echipamentelor de emisie semnal GSM aflate pe terasa blocului nr. P11, din Mun. Galaţi, strada x, nr. 78, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să efectueze aceste operaţiuni, pe cheltuiala pârâtei; a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 208/A/16.11.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta E. S.R.L. şi de reclamanţii A., B. împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta E. S.R.L..

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte demontarea şi mutarea echipamentelor GSM şi renunţarea la cercetarea motivelor de nulitate invocate de intimaţi.

Instanţa de apel, în mod eronat, a respins susţinerile recurentei referitoare la faptul că cererea intimatilor-reclamanţi de obligare a acesteia la demontarea şi mutarea echipamentelor GSM de pe terasa blocului din Str. x, Galaţi, a fost solicitată ca urmare a constatării rezoluţiunii contractului.

Instanţa a considerat cererea intimatilor-reclamanţi de obligare la demontarea şi mutarea echipamentelor GSM, ca fiind un capăt de cerere distinct principal, care nu depinde exclusiv de soluţia dată unui alt capăt de cerere, respectiv de soluţia cu privire la nulitatea şi/sau rezoluţiunea contractului de închiriere.

Instanţa nu a prezentat însă niciun motiv/argument pentru care a stabilit că acel capăt de cerere ar fi unul distinct, principal, atât timp cât este evident că doar în cazul stabilirii/constatării în prealabil, a lipsei vreunui titlu de folosinţă a spaţiului respectiv de către recurentă, se poate dispune evacuarea/mutarea lor din acel spaţiu. Instanţa nu prezintă niciun motiv pentru care primul capăt de cerere poate fi considerat o cerere distinctă principală, având în vedere că nu este indicat de către intimaţi niciun temei legal pentru această solicitare şi nu face trimitere la niciun temei legal al hotărârii sale cu privire la acest capăt de cerere.

Chiar în cuprinsul C. proc. civ., respectiv în Titlul XI (Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără drept), se reţine că evacuarea dintr-un spaţiu poate fi dispusă când spaţiul este ocupat fără drept, dacă nu (mai) există un contract care să permită utilizarea acelui spaţiu. Chiar dacă cererea de chemare în judecată, respectiv primul capăt de cerere, referitor la mutarea echipamentelor nu se întemeiează pe dispoziţiile legale cuprinse în procedura specială reglementată de Titlul XI C. proc. civ., fondul cererii este tot acela de evacuare a echipamentelor recurentei de pe terasa blocului respectiv.

Ca atare, pentru a putea dispune evacuarea/mutarea echipamentelor recurentei de pe terasa blocului, din spaţiul care făcea obiectul contractului de închiriere, instanţa trebuia să analizeze şi să hotărască cu privire la al doilea capăt de cerere, respectiv rezolutiunea sau, asa cum a fost recalificat, nulitatea contractului de închiriere.

Deci instanţa nu a analizat cererea cu care a fost investită, respectiv cercetarea legalităţii contractului prin prisma motivelor de invocate de aceştia (chiar dacă ar fi observat că acesta expirase). Astfel, atâta timp cât instanţa nu a analizat capătul de cerere privind nulitatea contractului, nu putea nici să admită cererea cu privire la demontarea şi mutarea echipamentelor de telefonie mobilă, acesta fiind motivul pentru care intimaţii solicitaseră demontarea şi mutarea echipamentelor.

În acest mod a fost încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ., art. 22 alin. (4) C. proc. civ. privind recalificarea juridică dată de către judecător actelor şi faptelor deduse judecăţii, dar şi principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 C. proc. civ.

De asemenea, şi in privinţa soluţiei referitoare la capacitatea procesuală activă a intimaţilor, motivarea instanţei de apel se bazează pe faptul că "Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract poate fi formulată de orice persoană care justifică un minim interes.", dar nu motivează cum a constatat că e vorba de o nulitate absolută în acest caz, câtă vreme nu a analizat (ba chiar a specificat că nu a considerat că e necesar) dacă sunt întrunite condiţiile nulităţii absolute.

Raportat la obiectul cererii intimaţilor, respectiv constatarea nelegalitatii contractului, recalificată în constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere (în şedinţa din 04.03.2021, în faţa instanţei de fond) şi în consecinţă, demontarea şi mutarea echipamentelor GSM, recurenta apreciază că hotărârea instanţei cu privire la o eventuală nulitate a contractului (absolută sau relativă), dată în urma analizării întrunirii condiţiilor acestora, este esenţială pentru dezlegarea pricinii, atât în ceea ce priveşte capacitatea procesuală activă a intimaţilor, cât şi cu privire la capătul de cerere privind mutarea echipamentelor.

Or, tocmai acest capăt de cerere nu a fost analizat de către nicio instanţă, nici de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, niciuna dintre aceste instanţe neconsiderând necesar să analizeze şi să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, dar fără să motiveze efectiv de ce.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instabnţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1246-1253 C. civ.

Instanţa constată că intimaţii au calitate procesuală activă întrucât prin unul dintre capetele de cerere aceştia invocă nulitatea absolută a contractului de închiriere, iar nulitatea absolută poate fi invocată de oricine justifică un minim interes.

Pronunţându-se asupra capacităţii procesuale active a intimaţilor din perspectiva invocării nulităţii absolute a contractului de închiriere, instanţa de apel se pronunţă implicit şi pe existenta nulităţii absolute a contractului de închiriere. De aici rezultă că instanţa de apel consideră, pe de o parte, că au existat încălcări ale unor norme de drept la încheierea contractului de închiriere şi, pe de altă parte, că acele norme de drept ocrotesc un interes general, iar nu unul particular. Această constatare a instanţei se bazează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor din C. civ. privitoare la nulitatea contractului, respectiv art. 1246-art. 1253.

Recurenta a arătat că nu au fost încălcate dispoziţii legale la încheierea contractului de închiriere. Intimaţii au invocat ca motive de nelegalitate la încheierea contractului de închiriere lipsa unor acorduri prealabile, în baza unor dispoziţii legale, cuprinse în Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Or, dispoziţiile acestei legi reglementează modul de administrare şi de exploatare a clădirilor de locuinţe aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane, iar dispoziţiile concret invocate din aceasta lege (respectiv art. 39 şi art. 41) se referă la modul de administrare a spaţiilor comune din astfel de clădiri. Dispoziţiile acestei legi nu sunt de natură a ocroti un interes general, ci unul particular (al proprietarului/proprietarilor direct afectaţi). Mai mult, încălcarea dispoziţiilor acestei legi nu este explicit sancţionată cu nulitatea absolută, o astfel de sancţiune nereieşind în mod neîndoielnic din lege. Sancţiunea prevăzută de lege (art. 1248 C. civ.) pentru încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este nulitatea relativă, iar nu cea absolută. Totodată, aşa cum prevede art. 1252 C. civ., există o prezumţie de nulitate relativă atunci când natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege. Prin urmare, chiar dacă instanţa ar fi constatat că la încheierea contractului de închiriere ar fi fost încălcate dispoziţiile legale invocate de intimaţi, oricum sancţiunea nu ar fi fost nulitatea absolută, ci nulitatea relativă.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1810 C. civ. atunci când a reţinut că din interpretarea acestor dispoziţii legale ar rezulta că prin tacita relocatiune se încheie un nou contract de locatiune, iar existenţa unui nou contract presupune implicit şi îndeplinirea condiţiilor de validitate prevăzute la art. 1179 din C. civ., inclusiv a condiţiilor legate de acordul vecinilor şi al majorităţii membrilor D..

Instanţa a mai reţinut că intimaţii ar fi depus dovada că mai mult de jumătate din proprietarii membrii ai D. nu mai doreau, în mai 2020, prelungirea contractului de închiriere, însă această pretinsă dovadă este reprezentată de un înscris nedatat (despre care instanţa presupune că ar fi din mai 2020), care nu poartă ştampila D., nu a fost înregistrat ca fiind primit de sau de la D. şi deci nu prezintă elementele necesare de autenticitate în sensul dovedirii celor susţinute de intimaţi.

Mai mult, din analiza înscrisului respectiv, rezultă că partea din titlu referitoare la "Pentru demontarea antenelor C." este scrisă olograf, în timp ce restul înscrisului este tehnoredactat. Aşadar, nu se poate stabili exact cine a întocmit acel înscris, autenticitatea celor cuprinse în el, cine sunt persoanele enumerate în tabelul prezentat, neexistând alte elemente de identificare decât nume şi prenume şi nici dacă semnăturile le aparţin.

Instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 1810 din C. civ., întrucât locatorul în contractul de închiriere, în prezenta cauză, este D., iar nu un anumit număr de proprietari din imobil.

Pe de altă parte, presupunând că înscrisul prezentat de către intimaţi emana de la locator, acesta nu putea face oricum dovada împotrivirii, fiind vorba de un înscris a cărui autenticitate nu poate fi stabilită.

Totodată, instanţa a ignorat faptul că adevăratul locator din contractul de închiriere, D., după pretinsa expirare a contractului de închiriere, a primit în continuare chiria de la recurentă, ceea ce reprezintă o dovadă neîndoielnică a acceptării, nicidecum a împotrivirii, cu privire la continuarea folosinţei spaţiului respectiv de către recurentă.

Recurenta mai arată că membrii D. au fost de acord să încheie un nou contract de închiriere cu aceasta, valabil până la data de 30.04.2032. Astfel, la data de 25.04.2022, Comitetul Executiv al D. a aprobat încheierea contractului de închiriere cu recurenta şi a fost obţinut şi acordul majorităţii proprietarilor, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Referitor la regimul juridic al exercitării căii extraordinare de atac a recursului, dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. reţin că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Conţinutul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. este redat în forma acestui text legal dată prin Legea nr. 310/2018, în considerarea dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ. (potrivit cu care "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare") şi a datei începerii litigiului de faţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 22.05.2019.

Art. 94 pct. 1 C. proc. civ. menţionează la lit. c)-cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau juridice, după caz.

În cauză, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii A. şi B. au solicitat:

- obligarea pârâtelor C. S.A. şi D. la demontarea şi mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul în care se află apartamentul reclamanţilor, în subsidiar, să dispună autorizarea lor să demonteze şi să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu execută lucrarea de bună voie de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- să se constate nelegalitatea contractului de închiriere din 31.01.2003 încheiat între D. Galaţi, în calitate de locator şi S.C. F. S.A., în calitate de locatar, împreună cu actele adiţionale şi să se dispună rezoluţiunea acestuia;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100 000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile majore cauzate imobilului în care locuiesc reclamanţii si sănătăţii acestora prin antena montată ilegal pe bloc, printr-un contract nelegal din care lipseşte acordul reclamanţilor, deasupra apartamentului proprietatea acestora;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii, reclamanţii au făcut ample referiri la impactul pe care antena de telefonie mobilă situată pe terasa blocului îl are atât asupra sănătăţii acestora, cât şi asupra stării fizice a apartamentului în care locuiesc şi au învederat că închirierea spaţiului pentru montarea echipamentelor în discuţie s-a făcut în condiţii de nelegalitate, lipsind acordul expres al tuturor proprietarilor.

Astfel, se înţelege că litigiul dedus judecăţii este unul generat în mod direct de raporturile juridice stabilite între D. (pârâtă în cauză) şi un terţ, persoana juridică recurentă E. S.R.L., în legătură cu administrarea şi exploatarea unui spaţiu comun al clădirii cu mai multe etaje (blocul P 11 din Municipiul Galaţi, str. x), respectiv terasa blocului pe care au fost amplasate o antenă şi echipamente de emisie semnal GSM, prin cererea formulată reclamanţii solicitând, în principal, adoptarea mai multor măsuri menite să pună capăt acţiunilor prejudiciabile pentru ei (prin obligarea pârâtelor E. S.R.L. şi D. la demontarea şi mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul reclamanţilor, prin autorizarea lor să demonteze şi să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtelor, dacă acestea nu execută lucrarea de bună-voie de la data rămânerii definitive a hotărârii şi prin constatarea nelegalităţii contractului de închiriere din 31.01.2003 şi a actele adiţionale la acesta, cu consecinţa "rezoluţiunii sale"), dar şi obligarea pârâtelor la repararea prejudiciilor cauzate până în prezent, estimate la valoarea de 100.000 euro solicitată cu titlu de daune morale.

Prin urmare, raporturile juridice deduse judecăţii sunt cele menţionate în art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. privind cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau juridice, după caz, cereri care, potrivit textului legal, sunt în competenţa de primă instanţă a judecătoriei.

Dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. anterior menţionate prezintă însă relevanţă în actuala analiză nu sub aspectul competenţei de judecată a litigiului în primă instanţă (care, de altfel, a şi fost declinat spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Galaţi în aplicarea art. 99 alin. (2) C. proc. civ.), ci din punct de vedere al incidenţei dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. (forma dată prin Legea nr. 310/2018) care exclud recursul din materia ce intră în sfera de reglementare a menţionatei norme. Fiind vorba despre o reglementare ce este dată în considerarea materiei, este nerelevantă sub aspectul analizat - al admisibilităţii căii de atac a recursului – formularea în cuprinsul acţiunii şi a unui capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, capăt de cerere care, având aceeaşi cauză juridică cu cererile anterioare, are caracterul unei cereri accesorii care urmează regimul legal prevăzut de art. 123 C. proc. civ., intrând în competenţa de judecată a instanţei ce judecă cererea principală.

În raport de acest ultim element, Înalta Curte reţine şi incidenţa prevederilor art. 460 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege pentru cererea principală.", cerere principală care, în speţă, aşa cum s-a arătat, este una care implică tranşarea unor raporturi juridice litigioase ce aparţin domeniului ori materiei descrise în cuprinsul art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Astfel fiind, în respectarea principiului ierarhiei căilor de atac, a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti astfel cum este reglementat de art. 634 C. proc. civ., precum şi a normelor procesuale anterior menţionate ce dau expresie principiului legalităţi căilor de atac, se apreciază că prezenta cauză nu are deschisă calea extraordinară de atac a recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 208/A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 208/A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.