Revision for contradictory judgments: temporal application of new vs. old civil procedure code and positive res judicata

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.05.2023 şi declinată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă prin decizia nr. 72/27.09.2023, revizuenţii A., B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 38/10.05.2023 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2022, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 439/11.04.2022 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. x/2021.

În motivare, revizuenţii au arătat că prin decizia civilă nr. 439/11.04.2022 (prima) cu autoritate de lucru judecat s-a decis că "...în prezenta cauză executarea a fost începută la data de 10.06.2013, aşadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că este supusă dispoziţiilor acestui cod, sens în care respinge solicitarea de a recalifica calea de atac în recurs". Cu alte cuvinte, calea de atac împotriva hotărârii instanţei de judecată a fondului este cea prevăzută de art. 718 din actualul C. proc. civ., respectiv apelul, chestiune stabilită cu autoritate de lucru judecat.

Revizuenţii au mai arătat că prin decizia nr. 38/10.05.2023 (a doua) Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în mod contrar, a statuat că în această contestaţie la executare calea de atac este recursul, conform prevederilor C. proc. civ. din 1865, care ar fi aplicabil în cauză.

Prin urmare două instanţe de acelaşi grad au pronunţat hotărâri potrivnice, cea de-a doua încălcând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi cu privire la legea de procedură civilă aplicabilă executării silite contestate.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 331/16.11.2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire şi a obligat revizuenţii la plata, către intimaţi, în solidar, a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii A. B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că normele de procedură civilă încălcate sunt cele ale art. 431 alin. (2) şi 434 C. proc. civ. şi că soluţia dată asupra cererii de revizuire lipseşte de conţinut textele legale menţionate.

Învederează recurenţii că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu face vorbire de efectul pozitiv ori negativ al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, ci de autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Totodată, art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prevede anularea ultimei hotărâri (decizia nr. 38/10.05.2023) şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe (care a pronunţat decizia nr. 439/11.04.2022), atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, fiind evidentă lipsa de temei legal a motivării deciziei recurate.

Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 351/2021, reproduse in extenso sunt în sensul demersului judiciar exercitat de către revizuenţi, adică de admitere a cererii de revizuire în sensul arătat.

Revizuenţii au formulat şi un supliment la motivele de recurs, prin care au arătat că în aceeaşi zi (16.11.2023) judecătorii C., D. şi E., înaintea dosarului nr. x/2023, în care au pronunţat decizia civilă nr. 331/16.11.2023, au soluţionat şi dosarul nr. x/2023, în care au pronunţat decizia civila nr. 330/16.11.2023. Prin decizia nr. 330/16.11.2023, acelaşi complet de judecată a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a alteia, anterioară, cu privire la chestiunea căii de atac ce se exercită împotriva unei sentinţe date într-o contestaţie împotriva unei executări silite începute după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ., cea a apelului. Prin decizia nr. 331/16.11.2023, aceiaşi trei judecători au respins o altă cerere de revizuire a aceloraşi revizuenţi, în contradictoriu cu aceiaşi intimaţi şi privind aceeaşi problemă de drept a legii aplicabile în materia executării silite după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.. În mod evident cei trei judecători care au pronunţat prima hotărâre (decizia civilă nr. 330/16.11.20023), respingând cererea de revizuire, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca neîntemeiată, au devenit incompatibili să o soluţioneze pe următoarea. Adică, în terminologia C. proc. civ. ei "şi-au exprimat anterior - deciziei nr. 331/16.11.2023 - părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnaţi să o judece".

Revizuenţii au fost în imposibilitatea de a formula cerere de recuzare, întrucât în timpul judecăţii celei de-a doua cauze nu cunoşteau soluţia pe care o vor pronunţa cei trei judecători în prima, cu privire la aceeaşi chestiune de procedură, respectiv legea de procedură aplicabilă executărilor silite începute după intrarea în vigoare a actualului C. proc. civ.

În acest mod, revizuenţii au fost privaţi de un proces echitabil, judecat de un tribunal imparţial în accepţiunea art. 6 alin. (1) C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 par. 1 din Convenţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii F., G. au solicitat respingerea recursului şi a suplimentului la recurs, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate şi acordării cheltuielilor de judecată. Intimaţii au învederat că motivul de recurs invocat nu îşi găseşte justificarea, iar criticile nu se încadrează, în mod real, în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. În ce priveşte suplimentul la motivele de recurs, intimaţii arată că în cauză nu se pune problema incompatibilităţii judecătorilor care au pronunţat decizia recurată, aceştia pronunţându-se într-o cauză diferită, iar dacă recurenţii ar fi avut suspiciuni legate de o eventuală incompatibilitate, trebuia urmată respectiva procedură, iar nu formulat un motiv de recurs cu acest obiect.

În subsidiar, intimaţii invocă dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă recursul a fost înaintat curţii de apel prin poşta electronică şi nu poartă semnătură electronică, acesta nu se supune prevederilor Legii nr. 455/2001 şi invocă Decizia ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34/2016, care a stabilit că în materie civilă o cerere transmisă instanţelor prin email ca ataşament al unui mesaj electronic în format pdf nu reprezintă cererea în original şi cu semnătura titularului, chiar dacă fişierul a fost imprimat de serviciile auxiliare ale primei instanţe şi ataşat în format de hârtie la dosarul format, pentru că documentul adresat instanţei cuprinde o semnătură dintr-o reproducere.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul declarat este supusă analizei de legalitate a instanţei de control judiciar încălcarea, de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi 434 C. proc. civ., întrucât, în opinia recurenţilor, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva cărora a fost soluţionată cererea de revizuire nu fac vorbire de efectul pozitiv ori negativ al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, ci de autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Mai arată recurenţii că efectul admiterii cererii de revizuire în cazul hotărârilor potrivnice este, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, astfel cum au şi solicitat aceştia, soluţie care intervine însă atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ceea ce contravine motivării conţinute în decizia recurată.

Înalta Curte constată că, în concret, situaţia dedusă judecăţii şi subsumată motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este aceea că două hotărâri distincte, pronunţate în litigii având acelaşi obiect (contestaţie la executare) şi purtate între aceleaşi părţi (contestatorii A., B. şi intimaţii G., F.), au statuat în mod diferit asupra căii de atac prevăzută de lege pentru contestaţia la executare, respectiv asupra legii aplicabile raporturilor juridice dintre părţi în această materie (vechiul şi noul C. proc. civ.).

Astfel, în practicaua deciziei a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată, respectiv decizia nr. 439/11.04.2022 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosar nr. x/2021 (având ca obiect apelul declarat de contestatorii B., A. împotriva sentinţei nr. 810/10.11.2021 a Judecătoriei Sinaia, prin care a fost respinsă contestaţia la executare privind dosarul de executare nr. 288/2013 al BEJ H.), s-a reţinut că, întrucât executarea a fost începută la data de 10.06.2013, aşadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., pricina este supusă dispoziţiilor acestui cod, situaţie faţă de care a respins solicitarea de recalificare a căii de atac în recurs.

Prin decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 38/10.05.2023, pronunţată în dosar nr. x/2022 (având ca obiect apelul declarat de contestatorii A., B. împotriva sentinţei nr. 959/07.12.2022 a Judecătoriei Sinaia, prin care a fost respinsă, ca tardivă, contestaţia la executare împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite din 10.06.2013 şi ca neîntemeiată, contestaţia la executare în rest), Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din 10.05.2023, a recalificat calea de atac declarată iniţial drept apel, ca fiind recurs şi a soluţionat pricina în complet de recurs, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

În esenţă, prin hotărârea recurată s-a reţinut că deciziile pretins contrare au soluţionat contestaţii la executare formulate împotriva unor acte de executare diferite, situaţie faţă de care în cauză nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi, din perspectiva identităţii obiectului.

Pornind de aici, a reţinut că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat ci doar pe cel negativ, considerent argumentat - cu trimitere la conţinutul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. care dă cadrul de soluţionare a cererii de revizuire pentru ipoteza hotărârilor potrivnice - că, în acest caz, instanţa va anula ultima hotărâre, situaţie ce este compatibilă doar unei contrarietăţi a hotărârilor sub aspect negativ, adică în dispozitive şi care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două hotărâri.

Înalta Curte constată însă că, atunci când a stabilit aceasta, prima instanţă care a soluţionat cererea de revizuire a avut în vedere forma iniţială a dispoziţiilor C. proc. civ. incidente cazului de revizuire dat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod particular, forma iniţială a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. care avea conţinutul evocat în motivarea hotărârii, observându-se însă că prin Legea nr. 310/2018 art. I pct. 61 conţinutul normei menţionate a fost modificat, cu specificarea care interesează prezenta judecată în sensul că "...iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Se înţelege, aşadar, că, raportat la conţinutul aceleiaşi norme legale invocate de instanţă, pentru litigiile în care forma nouă a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. a devenit incidentă, argumentul utilizat nu este valabil de vreme ce norma legală în noua sa configuraţie explicitează soluţia ce se va pronunţa în revizuire în cazul hotărârilor potrivnice, când se încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. De altfel, întemeiat pe această dispoziţie legală (în această configuraţie) îşi formulează recurenţii critica de încălcare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) în corelare cu cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 şi 513 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, se constată că, deşi s-a referit în conţinutul hotărârii la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a expus consideraţii generale privind admisibilitatea cererii de revizuire, prima instanţă nu a prezentat care sunt raţiunile pentru care a stabilit incidenţa dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma sa iniţială, în condiţiile în care, prin hotărârile a căror contrarietate se pretinde, au fost soluţionate prin reţinerea incidenţei unor legi procesuale diferite (vechiul Cod de procedură şi noul Cod de procedură) două contestaţii la executare purtate între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi titlu executoriu şi vizând acte de executare emise în cursul sau în desfăşurarea aceleiaşi executări silite, pornită la nivelul anului 2006 şi continuate doar în temeiul cererii creditorilor din 6.06.2013 (aspect dezlegat între părţi prin decizia nr. 1478/12.12.2014 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosarul nr. x/2013).

În contextul arătat, în care una dintre instanţele aflate în contrarietate a apreciat că în judecarea contestaţiei la executare sunt incidente dispoziţiile noului C. proc. civ., iar cea de-a doua instanţă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile vechiul C. proc. civ., instanţa de revizuire avea obligaţia să clarifice aceste aspecte de aplicare în timp a legii, cu impact esenţial în primul rând în ce priveşte reglementarea dată instituţiei juridice a revizuirii, nefiind suficientă indicarea şi citarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci era necesară expunerea argumentelor pentru care instanţa de revizuire a ales să aplice o lege în locul alteia.

Aceasta întrucât revizuirea pentru contrarietate de hotărâri cunoaşte, sub reglementarea Noului C. proc. civ., o reglementare diferită (mai extinsă începând cu Legea nr. 310/2018) faţă de cea existentă anterior (322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.), care sancţiona ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile identităţii de părţi, cauză, obiect.

În reglementarea noului C. proc. civ. (art. 509 alin. (1) pct. 8) se face referire la revizuirea pentru existenţa de hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului, acesta trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., care determină conţinutul şi efectele autorităţii de lucru judecat.

În concret, în vechea reglementare art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sancţiona doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condiţiile triplei identităţi (obiect, părţi, cauză), ajungându-se la un rezultat jurisdicţional contrar primei hotărâri.

În noua reglementare, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. statuează asupra autorităţii de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti, arătând în mod explicit asupra căror părţi ale hotărârii poartă această autoritate, ce fel de statuări ale instanţei, precum şi tipul de hotărâri care sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat (art. 430), menţionând şi cele două efecte pe care le produce lucrul judecat, efectul pozitiv şi efectul negativ (art. 431).

Astfel, până la adoptarea noului cod, revizuirea viza numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în timp ce reglementarea dată de noul cod are în vedere şi efectul pozitiv, raportat numai la identitatea de părţi şi de situaţie litigioasă. Posibilitatea sancţionării încălcării autorităţii de lucru judecat în această din urmă formă a manifestării sale (efectul pozitiv) pe calea revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost deschisă în mod concret abia prin modificările aduse art. 513 alin. (4) prin dispoziţiile anterior citate ale Legii nr. 310/2018.

În concluzie, întrucât demersul judiciar al revizuenţilor (prin care se reclamă o încălcare a autorităţii de lucru judecat în considerente, aşadar în manifestarea acesteia sub aspect pozitiv) a fost determinat tocmai de modalitatea în care instanţele care au pronunţat hotărârile pretins contrare au statuat asupra legii aplicabile, cu atât mai mult se impunea, în soluţionarea revizuirii, o justificare elaborată a incidenţei în cauză a dispoziţiilor legale la care s-a raportat instanţa când a soluţionat cererea de revizuire. Stabilind doar că aceasta este neîntemeiată (reţinând, în realitate, un fine de neprimire) întrucât legea nu sancţionează încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a avut în vedere un argument care nu se verifică întotdeauna şi în raport de toate formele legii posibil incidente cauzei, nestatuând anterior, deşi era esenţial, ce regim juridic este incident cererii de revizuire.

Nu în ultimul rând, este de observat că titlul executoriu în raport de care sunt formulate contestaţiile la executare în care s-au pronunţat hotărârile supuse revizuirii este reprezentat de sentinţa nr. 800/29.09.2005, executarea silită a fost declanşată la nivelul anului 2006 şi s-a derulat pe parcursul mai multor ani, iar hotărârile pretins contradictorii sunt pronunţate la nivelul anilor 2022-2023, aspecte ce impun, în mod necesar, clarificarea, printr-o motivare corespunzătoare, a legii aplicabile în soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii, cu luarea în considerare şi a diferenţele de reglementare a acestei instituţii juridice în lumina vechiului şi, respectiv, a noului C. proc. civ.

În rejudecarea cererii de revizuire, instanţa va avea în vedere, în afara celor statuate prin prezenta decizie, şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite de către intimaţi la termenul la care au avut loc dezbaterile, având în vedere soluţia ce se va da, respectiv aceea de admitere a recursului şi trimitere a cauzei spre rejudecare, soluţie în raport de care instanţa de recurs nu dezleagă chestiuni legate de fondul recursului, acestea urmează a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării dispuse prin prezenta decizie.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 497 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 331 din 16 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 331 din 16 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2024.