Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 768/2024 AI generated

Recusal of cassation appeal for failure to challenge appellate reasoning on restitution under nullity of sales contract

Case Number Decizia nr. 768/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the cassation appeal null, thereby leaving the appellate decision in force, which maintained the lower court's obligation for the defendants to pay 17,340 EUR in solidary liability to the plaintiff as restitution under the civil code, following the partial nullity of a real estate sales contract. The dispute involved a plaintiff's claim for restitution of the purchase price and damages after a portion of an apartment (approx. 50 m²) was evicted due to the partial nullity of the sales contract, with the defendants arguing that the buyer’s knowledge of the property’s defective legal status exempted the seller from warranty against eviction and that the mandatary bore fault. The Court ruled that the appeal was null because it failed to constitute a valid ground for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as the appellant merely reiterated factual criticisms and theoretical arguments from the appellate stage without specifically challenging the appellate court's legal reasoning or demonstrating a misapplication of law, such as the correct application of Article 1341 in conjunction with Article 1254 paragraph (3) of the Civil Code regarding restitution in integrum.

Legislator headnote

AI generated

art. 951 C. proc. civ, art. 952 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Recusal of cassation appeal for failure to challenge appellate reasoning on restitution under nullity of sales contract: , au fost invocate dispoziţiile art. 1695, art. 1702, art. 1703, art. 1345 şi urm. C. civ., art. 951, art. 952 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract restitution of property article of civil procedure grounds for cassation civil liability legal status

Cited Legislation

AI generated
art. 951 C. proc. civ
Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar de daune morale în valoare de 45.000 RON, reprezentând prejudicii morale suferite ca urmare a situaţiei inconfortabile create de întreaga situaţie care i-a afectat sănătatea; instituirea sechestrului asigurător, în temeiul art. 951 C.
art. 952 alin. (3) C. proc. civ
la art. 952 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
În temeiul dispoziţiilor art. 493 C.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 12 februarie 2024, s-a fixat termen la data de 19 martie 2024, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
art. 488 C. proc. civ
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele cauzei: Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 30 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, şi precizată la data de 14 martie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 53.070 euro, echivalentul a 247.306 RON (la cursul de schimb de 4,66 RON/euro), reprezentând parte din preţul de piaţă, proporţională cu valoarea părţii de care a fost evinsă, respectiv 50,59 m.p. (cameră pod cu suprafaţa utilă de 44,43 m.p. şi hol cu suprafaţa utilă de 6,16 m.p.), din suprafaţa totală locuibilă a apartamentului de 95,32 m.p., situat în str. x, pentru care a plătit preţul de 100.000 euro şi excedentul sporului de valoare; obligarea pârâţilor la plata sumei de 22.253 RON cu titlu de daune - interese, după cum urmează: i) 4.400 RON - cheltuieli de judecată (în dosarul nr. x/2015, fond şi apel); ii) 2.850 RON parţial cheltuieli cu încheierea şi executarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de BIN "F."; iii) 15.003 RON - cheltuieli cu lucrările efectuate la cameră pod şi hol.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata în solidar de daune morale în valoare de 45.000 RON, reprezentând prejudicii morale suferite ca urmare a situaţiei inconfortabile create de întreaga situaţie care i-a afectat sănătatea; instituirea sechestrului asigurător, în temeiul art. 951 C. proc. civ. rap. la art. 952 alin. (3) C. proc. civ. asupra imobilului proprietatea pârâtului E. situat în Craiova, b-ul 1 Mai, se. 2, judeţul Dolj; imobil teren extravilan, situat în Periş, sat Periş, tarla x, parcela x, judeţul Ilfov având nr. cadastral x,CF x-Periş; imobil teren extravilan, situat în Periş, sat Periş, tarla x, parcela x, judeţul Ilfov având nr. cadastral x,CFx-Periş; imobil proprietatea pârâtei B., situat în Craiova, str. x, se. 8, judeţul Dolj; bunurile imobile proprietatea pârâtei C., neidentificate; bunurile imobile, proprietatea pârâtului D., neidentificate; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului proces, respectiv taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat, onorariu de expert.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1695, art. 1702, art. 1703, art. 1345 şi urm. C. civ., art. 951, art. 952 alin. (3) C. proc. civ.

1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 582 din 07 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. (decedată), prin moştenitor E., C., D. şi E. astfel cum a fost precizată; a obligat pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 17.340 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând parte din preţul vânzării imobilului situat în Bucureşti, str. x, pentru care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.I.N. F.; a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată; a obligat pârâţii la plata, în solidar, a sumei de 4.659 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către reclamantă; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C. împotriva chematului în garanţie G., ca neîntemeiată; a încuviinţat cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul numit în cauză, H.; a stabilit în sarcina pârâţilor C. şi D. obligaţia de a achita diferenţa de 1.000 RON.

1.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 973A din 06 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelantul-chemat în garanţie G. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 07 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D., ca nefondat; a respins apelul principal formulat de apelantul-pârât E. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 07 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D., ca nefondat; a respins apelul provocat formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 07.04.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D., ca nefondat; a respins cererile părţilor privitoare la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II. 1. Înregistrarea recursului la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Împotriva deciziei civile nr. 973 A din 06 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IH-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul E.

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 noiembrie 2023 şi repartizat computerizat aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

II.2. Motivele de recurs

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că reclamanta a pretins, în cererea de chemare în judecată, că suprafaţa apartamentului nr. x din str. x, Bucureşti s-a înjumătăţit ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.N.P. F., ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 2177/27.03.2017 de către Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr. x/2015, iar motivul pentru care a cumpărat imobilul (apartamentul nr. x) este fostul pod, în vederea extinderii apartamentului.

Recurentul-pârât a precizat că din contractul de vânzare-cumpărare se observă suprafaţa cumpărată şi destinaţia fiecărei încăperi - apartament cu două camere şi pod; reclamanta cunoştea situaţia spaţiului cumpărat, a negociat direct cu chematul în garanţie G. şi împreună s-au ocupat de toate formalităţile transmiterii. Această culpă a mandatarului s-a perpetuat cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare din iulie 2014.

Numai dovada cunoaşterii efective a situaţiei juridice a bunului de către compărător, îl exonerează pe vânzător de obligaţia de garanţie pentru evicţiune, nu doar simpla posibilitate a acestuia de informare, decurgând din consultarea registrelor de publicitate imobiliară, căci publicitatea imobiliară este doar o măsură de protecţie a terţilor şi nu o modalitate de exonerare a vânzătorului de obligaţia privind informarea cumpărătorului asupra bunului înstrăinat.

Din aceasta perspectivă, publicitatea imobiliară nu-1 exonerează pe vânzător de răspundere în caz de evicţiune, însă creează o puternică prezumţie în favoarea aceastuia.

Or, pârâţilor li s-a restituit în natură cota-parte din imobilul deţinut de autorii lor ce nu a fost înstrăinată către terţi şi nu a fost compensată de către stat; suprafaţa de care reclamanta se pretinde evinsă face parte din această restitituire în natură; nu poate fi vorba de rea-credinţă sau de ignoranţă; reclamanta a văzut spaţiul, OCPI a acceptat documentaţia, biroul notarial a autentificat contractul de vânzare-cumpărare după ce a verificat atent titlul de proprietate.

Ignoranţa cumpărătorului în privinţa pericolului evicţiunii trebuie să fie legitimă şi trebuie să fie raportată la nivelul obişnuit de cunoştinţe, la omul cu o diligentă medie; în privinţa cumpărătorilor profesionişti, aceştia trebuie să fie apreciaţi cu mai multă exigenţă, atunci când invocă necunoaşterea cauzei evicţiunii.

Pentru a se angaja răspunderea pârâtului din cauza producerii evicţiunii sunt necesare trei condiţii, şi anume: să existe o tulburare de drept provenind de la un terţ; aceasta să aibă o cauză anterioară vânzării; tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.

Dacă a avut cunoştinţă de pericolul evicţiunii, înseamnă că a acceptat riscul şi problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului, contractul dobândind astfel caracter aleatoriu.

Reclamanta a afirmat că a cumpărat imobilul, după ce a văzut spaţiul şi îşi dorea o extindere; un spaţiu care arată ca un pod, o anexă, un spaţiu de depozitare -neamenajat - cu greu poate fî "vândut" unei persoane, iar aceasta să fie convinsă că este spaţiu de locuit.

Cât priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de C. faţă de numitul G., întemeiată faptic pe declaraţia autentificată sub nr. x din 04.09.2006 de B.N.P. I. şi pe viramentul bancar făcut de B. prin ordinul de plată nr. x din 24 iulie 2016, recurentul-pârât a menţionat că răspunderea juridică a mandatarului este atrasă în temeiul art. 1540 alin. (1) şi (2) din vechiul C. civ. (aplicabil litigiului), pentru îndeplinirea defectuoasă a mandatului ce i-a fost acordat.

Dovada îndeplinirii defectuoase a mandatului este dată de întocmirea defectuoasă a documentaţiei cadastrale pentru imobil, cu depăşirea limitelor din actul de proprietate - decizia de restituire în natură a imobilului, dată de Primarul General al Municipiului Bucureşti 26 aprilie 2007 de B.N.P. I., cât şi cea în baza căreia s-a făcut vânzarea, impuneau respectarea limitelor legalităţii.

Or, însăşi anularea parţială a actului de înstrăinare a apartamentului către reclamanta A. demonstrează defectuoasa îndeplinire a mandatului de către G..

Prin urmare, există temei faptic şi juridic pentru antrenarea răspunderii mandatarului, pentru defectuoasa îndeplinire a mandatului acordat.

Fiind vorba despre un mandat remunerat, răspunderea mandatarului este mult mai exigentă şi este atrasă pe calea cererii de chemare în garanţie.

II.3. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia reţinându-se că, în speţă, completul de filtru urmează a aprecia dacă susţinerile recurentului-pârât pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă excepţia nulităţii recursului.

Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.

Nicio parte nu a depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din data de 12 februarie 2024, s-a fixat termen la data de 19 martie 2024, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 19 martie 2024, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţie nulităţii recursului, invocate din oficiu.

II.5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este doar formală, în condiţiile în care partea nu a adus deciziei atacate veritabile critici de nelegalitate.

Aceasta întrucât, prin recursul formulat, recurentul-pârât reiterează, în calea extraordinară de atac, într-o manieră ad litteram, toate aspectele deduse judecăţii prin motivele de apel, analizate deja de către instanţa de prim control judiciar prin hotărârea recurată şi care reprezintă exclusiv critici de netemeinicie, iar nu critici de nelegalitate specifice recursului. Totodată, maniera de formulare a criticilor în calea de atac a recursului, prin copierea integrală a acestora din memoriul de apel, a produs şi consecinţa omisiunii integrale a referirii critice la argumentele şi raţionamentele avute în vedere de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, instanţa da apel, răspunzând criticii formulate de pârâtul E. referitoare la faptul că reclamanta A. cunoştea situaţia reală a imobilului la data cumpărării, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa pentru evicţiune, a reţinut că premisa de la care pleacă pârâtul în formularea acestei critici este falsă, în sensul că prima instanţă nu a obligat pârâtul la plată în temeiul răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, pe care a considerat-o că nu este incidentă, în condiţiile în care, în cauză, a fost constatată nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare, iar această soluţie nu este condiţionată în vreun fel de împrejurarea dacă reclamanta cunoştea sau nu situaţia reală a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce contractul a fost deja anulat în mod definitiv.

Prin urmare, curtea de apel, validând raţionamentul juridic al tribunalului, a reţinut că raporturile patrimoniale dintre părţi sunt guvernate de efectele nulităţii actelor juridice civile, de principiul restitutio in integrum, consacrat la nivel legislativ de prevederile art. 1254 alin. (3) din C. civ. dar şi de reglementările privind plata nedatorată, cuprinse în art. 1341 din acelaşi cod.

Prin criticile formulate în recurs, recurentul-pârât nu a înţeles să aducă vreun argument care să combată reţinerile curţii de apel cu privire la obligaţia de restituire a preţului ce a fost stabilită în sarcina sa, în raport de prevederile art. 1341 raportat la art. 1254 alin. (3) din C. civ., acesta rezumându-se la a reitera aspecte invocate şi în faţa instanţei de apel privitoare la faptul că reclamanta cunoştea situaţia juridică a imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, împrejurarea care, în opinia sa, exonerează pe vânzător de obligaţia de garanţie pentru evicţiune.

Or, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., prin motivele de recurs, recurentul-pârât ar fi trebuit să indice, punctual, de ce sunt greşite aceste considerente ale instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată.

În lipsa unei asemenea argumentări, Înalta Curte constată că maniera de motivare a recursului nu îndeplineşte condiţiile stabilite de art. 488 alin. (1) Cod procedură, câtă vreme susţinerile recurentului-pârât nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate.

Nu respectă rigorile impuse de prevederile art. 488 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. nici critica prin care partea a susţinut că anularea parţială a actului de înstrăinare a apartamentului către reclamanta A. demonstrează defectuoasa îndeplinire a mandatului de către G., existând, astfel, în opinia sa, temei pentru antrenarea răspunderii mandatarului pentru îndeplinirea defectuoasă a mandatului acordat. Aceasta întrucât recurentul nu a indicat, în concret, în ce constă greşeala de judecată a curţii de apel şi nici în ce mod instanţa a încălcat normele de drept material incidente în cauză, în condiţiile în care, analizând critica invocată de către pârâtul E. cu privire la modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, instanţa de apel a constatat că acesta nu justifică un interes în formularea unei astfel de critici având în vedere că cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către pârâta C. în contradictoriu cu chematul în garanţie G., pârâtul E. nefiind parte a raportului procesual generat de cererea de chemare în garanţie, astfel că modul de soluţionare al cererii nu îi poate profita.

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esenţială să constea în combaterea argumentelor şi judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de pârât.

În realitatea, prin recursul formulat, recurentul-pârât îşi exprimă doar nemulţumirea cu privire la validarea de către instanţa de apel a soluţiei tribunalului de obligarea a sa, în solidar cu ceilalţi pârâţi, în raport de prevederile art. 1341, raportat la art. 1254 alin. (3) din C. civ., la plata către reclamantă a unei părţi din preţul de vânzare a imobilului situat în Bucureşti, str. x, pentru care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.07.2014 de către B.I.N. F., or, această nemulţumire nu exprimă prin ea însăşi concluzia nelegalităţii deciziei atacate.

Chiar dacă recurentul a indicat ca temei de drept al recursului art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare. Nelegalitatea la care se referă acest text trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt, sau de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8, invocat ca temei de drept al recursului, presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze.

Aspectele de ordin teoretic cu privire la contractul de vânzare şi la condiţiile angajării răspunderii pentru evicţiune reliefate de recurent prin trimiteri la doctrina în materie sunt inapte a declanşa un control de legalitate în condiţiile art. 488 din C. proc. civ., în absenţa unor critici concrete care să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, nesocotind astfel existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

În consecinţă, constatând că susţinerile formulate de recurentul-pârât nu reprezintă critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care să poată fi analizate de instanţa de control judiciar în recurs, şi că, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute nici motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi al art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei civile nr. 973A din 06 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei civile nr. 973A din 06 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.