Competence of execution court for enforcement challenge against branch of corporate debtor: application of uniqueness principle from Decision No. 20/2021

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Craiova a solicitat în contradictoriu cu intimata A. anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 501/2021, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 5128/2023 din 19 mai 2023, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă următoarele: la data formulării cererii de sesizare a executorului judecătoresc, Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova îşi avea sediul în Craiova, Bld. Decebal, nr. 1, jud. Dolj, iar nu în Bucureşti, precizare menţinută şi în cauza pendinte.

Totodată, intimatul nu a indicat sediul sucursalei din Craiova, executorul judecătoresc indicând sediul din Bucureşti, situat în sectorul 1, fără alte verificări în prealabil, raportându-se la sediul central al "CFR" S.A., deşi cererea privea sucursala.

Prin urmare, instanţa competentă teritorial este instanţa unde îşi are sediul sucursala CFR, şi nu instanţa în circumscripţia căreia se află sediul central, din Bucureşti, având în vedere că în titlul executoriu este menţionată Sucursala "CFR" S.A. din Craiova.

Cu toate că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, această împrejurare nu atrage automat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea sa, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece şi contestaţia la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.. În măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

De altfel, în cauză, nu este aplicabilă nici Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" având în vedere că aceasta are în vedere situaţia pluralităţii de debitori (ceea ce nu este cazul în speţă), în acest caz punându-se problema incidenţei principiului unicităţii instanţei de executare (atunci când sunt mai multe instanţe competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte).

Cum intimata Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.. – Sucursala CF Craiova are sediul social în Craiova, şi cum Judecătoria Craiova este instanţa de executare, rezultă că tot aceasta este competentă să soluţioneze şi contestaţia la executare.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1062/2024 din 06 februarie 2024, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis exceptia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 134 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţă, este aplicabilă Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., considerent pentru care Judecătoria sectorului 1, care a încuviinţat executarea silită, este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare pendinte.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că Judecătoria Craiova, secţia I civilă şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la modalitatea de stabilire a instanţei de executare, la care se referă reglementarea de la art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Craiova a apreciat că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, sediul principal al debitoarei (situat în Bucureşti, sector 1), reţinând, totodată, şi principiul unicităţii instanţei de executare, astfel cum acesta a fost statuat prin decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în timp ce, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a apreciat că principiul anterior menţionat nu este aplicabil speţei, iar instanţa competentă a soluţiona pricina este cea în a cărei circumscripţie teritorială se află, la data sesizării organului de executare, sediul Sucursalei Căi Ferate Craiova, respectiv în Craiova, Bd. x, jud. Dolj.

În speţă, prin încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită, prin toate modalităţile de executare silită, la cererea creditoarei A. împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., în vederea executării obligaţiei care rezultă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 544 din data de 23 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2021.

Având în vedere obiectul prezentului litigiu, astfel cum a fost anterior arătat, instanţa competentă a soluţiona pricina se stabileşte în raport de prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită în dosarul de executare silită nr. x/2021, prin toate modalităţile de executare silită, la cererea creditoarei A. împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., în vederea executării obligaţiei care rezultă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 544 din data de 23 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2021.

Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că "una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare."

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care a încuviinţat executarea silită.

Stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la sediul debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.. la care face trimitere Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, se putea realiza la momentul învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa.

Aşadar, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.