Appeal annulled for failure to formulate valid cassation grounds in state damages recovery dispute; appeal costs awarded to defendants

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 421.284 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Prin încheierea din 16 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti.

Cererea a fost înregistrată la data de 27 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2020.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 904 din 22 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material, invocată prin întâmpinare, şi a respins cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâţii A., B., ca prescrisă şi a dispus obligarea reclamanţilor la plata către pârâtul A. a sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin decizia civilă nr. 1968 din 16 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 904 din 22.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a dispus obligarea reclamantei la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, respectiv data emiterii deciziei nr. 10 din 10.10.2013 de către Curtea de Conturi prin care au fost dispuse măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor înregistrate de Statul român, fără a lua în considerare incidenţa art. 2537 pct. 3 din C. civ. referitor la întreruperea termenului de prescripţie extinctivă.

Susţine că a cunoscut existenţa producerii prejudiciului prin raportul de control nr. x din 26 aprilie 2013 al Curţii de Conturi, urmat de Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 prin care s-au dispus măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor înregistrate de Statul Român, iar termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. (1) pct. c din Codul muncii, curge de la data la care a cunoscut existenţa prejudiciului.

Arată că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2537 pct. 3 din C. civ. referitor la instituţia întreruperii termenului de prescripţie întrucât constituirea ca parte civilă în procesul penal este cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, iar reprezentanţii ANRP au formulat, la 15 mai 2014, sesizare penală privind săvârşirea de către membrii Comisiei judeţene Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infracţiunii continuate de abuz în serviciu. Susţine că dosarul penal x/2015, reunit, ulterior, la dosarul nr. x/2014 a fost soluţionat prin Ordonanţa de clasare din 19 aprilie 2019 cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, moment de la care încetează cauza de întrerupere a cursului prescripţiei şi curge o nouă prescripţie extinctivă.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate în apel, invocă dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi arată că instanţa de judecată are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei. Arată că dispoziţiile articolului precitat nu intră în contradicţie cu cele ale Legii nr. 51/1995 întrucât instanţa de judecată nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client.

Afirmă că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată de avocat şi onorariu, iar faptul că reprezentantul convenţional al intimatului s-a prezentat la toate termenele de judecată nu reprezintă per se o condiţie a majorării onorariului său către o valoare disproporţionată în raport de munca îndeplinită de acesta.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 08 ianuarie 2024, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.

La data de 26 februarie 2024, intimatul-pârât A. a depus concluzii scrise prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei –reclamanate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

După efectuarea procedurilor de comunicare, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 22 ianuarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 19 martie 2024, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Verificând, în aceste coordonate, cererea de recurs formulată de reclamantă, Înalta Curte constată că prin aceasta nu au fost aduse critici punctuale deciziei atacate, în sensul că recurenta nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel sub aspectul modului de interpretare şi aplicare a normelor legale incidente în cauză, ci s-a limitat la a reitera susţinerile formulate în faţa instanţei devolutive.

Astfel, prin cererea de recurs, partea a invocat nelegalitatea soluţiei pronunţate din perspectiva modului de stabilire a momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie, susţinând că acest termen de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. (1) pct. c din Codul muncii, curge de la data la care a cunoscut existenţa prejudiciului, respectiv după întocmirea raportului de control nr. x din 26 aprilie 2013 al Curţii de Conturi, urmat de Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 prin care s-au dispus măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor înregistrate de Statul Român.

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că data la care reclamanta putea şi trebuia să cunoască paguba şi pe cel care a pricinuit-o era data emiterii Deciziei nr. 10/10.10.2013 de către Curtea de Conturi, aspect cu privire la care, aceeaşi instanţă a constatat că nu este contestat de către reclamantă care admite că aceasta este data de început a curgerii termenului de prescripţie.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 2537 pct. 3 din C. civ. referitoare la instituţia întreruperii termenului de prescripţie întrucât constituirea ca parte civilă în procesul penal este cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive.

Prin decizia recurată s-a constatat că, în cauza pendinte, nu a operat întreruperea termenului de prescripţie, cu consecinţa curgerii unui nou termen, având în vedere, pe de o parte, că prin raportare la data de început reţinută de prima instanţă, necontestată de recurenta-reclamantă, termenul de prescripţie era împlinit la data introducerii acţiunii, plângerea penală fiind formulată la 15 mai 2014, după împlinirea termenului de prescripţie, iar, pe de altă parte, că plângerea penală a fost formulată împotriva altor persoane decât a intimaţilor-pârâţi din prezenta cauză, A. şi B..

Se constată că aceleaşi critici din recurs au fost dezvoltate şi în calea de atac a apelului, acestea fiind reţinute şi analizate ca atare în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel expunând în mod judicios raţionamentul care a stat la baza înlăturării lor.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, reiterându-le, doar, pe cele deduse deja judecăţii în calea devolutivă de prim control judiciar, recurenta-reclamantă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

O altă critică formulată a vizat faptul că instanţa de apel a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 RON, fără a avea în vedere că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei."

Înalta Curte reaminteşte că, prin Decizia nr. 3/2020, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în recurs este un motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei atacate, care să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., astfel că nu poate forma obiect de analiză pentru instanţa de control judiciar.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1968A din 16 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, către intimata-pârâtă B., conform chitanţei nr. 479 din 08 ianuarie 2024, aflate la dosarul de recurs, şi în cuantum de 1500 RON, către intimatul-pârât A., conform chitanţei seria x nr. x aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1968A din 16 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, către intimata-pârâtă B. şi în cuantum de 1500 RON, către intimatul-pârât A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.