Joint venture dissolution appeal annulled as void for lack of legal grounds; claimants ordered to pay 4,000 RON costs.

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare in judecată inregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 21.07.2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat, in contradictoriu cu pârâţii C. şi D., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de asociere in participaţiune autentificat sub nr. x/08.11.2011 de către Biroul Notarial E., lichidarea patrimoniului societăţii civile, prin obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 150.000 euro, cu titlu de aport adus de F. conform art. 6 alin. (2) din contractul având ca obiect asociere in participaţiune, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, respectiv câte 75.000 euro fiecărui reclamant in parte. S-a mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata folosului de tras, reprezentând veniturile nerealizate pentru perioada ultimelor 36 de luni, în cuantum de 36.000 euro (1.000 euro lunar), respectiv câte 18.000 euro fiecărui reclamant in parte, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 954 pct. 1, art. 975, art. 1952 pct. 2 şi 3, art. 1948-1955, art. 1357 pct. 1, art. 1549 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa nr. 3111/17.10.2022, Tribunalul Constanţa, secţia civilă a respins acţiunea, ca nefondată; a obligat în solidar reclamanţii la plata, către pârâtul C., a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 122/15.05.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B..

Recurenţii au arătat că instanţa de apel avea obligaţia legală de a constata că, la momentul perfectării convenţiei de asociere în participatiune, este consemnat expres faptul că F. a adus la momentul perfectării convenţiei suma în valoare de 150.000 de euro, împrejurare în care s-a şi născut raportul juridic contractual între parti, situaţie în care nu mai este necesară prezentarea vreunei dovezi de plată suplimentară, precum chitanţă sau ordin de plată.

Ca atare, dovada plăţii o reprezintă clauza mai sus invocată, de la cap. VII din contract, care este agreată de către pârâţi, respectiv autentificată de către notarul public care a autentificat înţelegerea părţilor, certificând astfel îndeplinirea obligaţiei de către F., la momentul perfectării convenţiei atacate.

Acest aspect rezultă din însăşi interpretarea gramaticală a clauzei de mai sus, care atestă aducerea aportului la momentul prezent al perfectării convenţiei, verbul folosit la timpul prezent ("aduce"), excluzând asumarea unei obligaţii viitoare care ar fi implicat precizarea verbului la timpul viitor ("va aduce"), aşa cum este precizat verbul în conţinutul clauzei prin care pârâţii îşi asumă pentru viitor îndeplinirea obligaţiilor de a construi imobilul pe care şi le-au asumat.

Mai mult, instanţa de apel a respins orice cerere în probatiune solicitată de recurenţi, fără temei, refuzând să respecte principiul aflării adevărului în cauză.

De altfel, contractul de asociere în participaţiune nu ar fi putut fi încheiat, conform legii, dacă asocierea în participatiune nu ar fi avut la bază un patrimoniu asumat la momentul perfectării şi autentificării ei.

Înşelăciunea a intervenit în condiţiile în care asociatul F. a fost informat că banii au fost folosiţi la edificarea construcţiei "G.", în condiţiile în care acesta a fost dezinformat de către pârâţii care şi-au insusit banii încasaţi în maniera dolosivă.

Constatările instanţei de fond, care a statuat că "...această convenţie nu face referire la vreo sumă de bani determinată, care să fi fost prealabil achitată şi efectiv încasată, reprezentând de fapt o întărire (reiterare) a clauzelor asocierii în participatiune, pentru a nu lăsa nicio îndoială asupra intenţiei părţilor de a executa clauzele asocierii", respectiv că"...din interpretarea coroborată a clauzelor contractului de asociere în participatiune, sumele convenite cu titlu de aport pecuniar deveneau exigibile cel mai devreme la data semnării de către părti a unui proces-verbal, prin care devizul constructorului să fie verificat de părţi", au fost menţinute nejustificat cu prilejul deciziei emise în apel, acestea fiind total nefondate în raport cu argumentaţia mai sus prezentată, prin care recurenţii au arătat că în baza clauzei de la pct. VII din contract, autorul F. a adus aportul la momentul convenţiei, aşa cum se şi precizează în varianta autentificată a contractului. Ca atare, doar obligaţiile viitoare asumate de către pârâţi au efecte precum cele constatate mai sus de către instanţa de fond.

Cu privire la depoziţia testimonială a pârâţilor, care constă în declaraţiile martorilor H. şi I., aceasta nu poate fi luată în considerare ca probă concludentă şi utilă soluţionării prezentei cauze, atâta timp cât martorii nu au fost prezenţi la perfectarea convenţiei, respectiv nu pot aduce argumente privind efectuarea plăţii de către F.. Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 309 pct. 2 C. civ. "Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON." Ca atare, nicio sumă mai mare de 250 de RON nu poate fi dovedită prin intermediul depoziţiilor martorilor, aceasta fiind dovedită doar prin intermediul înscrisurilor care fac dovada plăţii, asa cum este clauza expresă care prevede că "F. aduce aport 1/2 din suma de bani necesară edificării construcţiei şi a lucrărilor de finisaje exterioare şi interioare estimată la valoarea de 150.000 euro". În acest sens, este evident că suma a fost achitată, în mod cert, la valoarea estimată de către părti. Estimarea a fost o convenţie a părtilor, la care F. s-a supus obligaţiei de a o achita la momentul perfectării convenţiei.

Ca atare, susţinerile testimoniale nu pot constitui nici măcar dovada stării de fapt care să ateste remiterea banilor către pârâţii care, prin concursul nefondat al instanţei de fond care a luat în considerare probe neconcludente şi inutile soluţionării prezentei cauze, încearcă să se sustragă de la restituirea sumei de bani solicitate de către reclamanţi.

O dovada certă, care vine să ateste faptul că pârâta D. nu doreşte să recunoască faptul că suma a fost încasată, rezidă din proba cu interogatoriul acesteia, prin intermediul căreia a recunoscut că nu datorează nicio sumă reclamanţilor succesori ai defunctului asociat, admiţând intrinsec că ea a avut raportul juridic cu F..

Suma de 150.000 de euro face parte din actul de succesiune nr. x/24.06.2021, emis de către Societatea Profesională Notarială J. şi K., în baza căruia s-au stabilit calităţile de succesori legali ale recurenţilor, în calitate de fiu şi fiică ai defunctului, notarul certificând ca fiind certă dovada plăţii sumei mai sus precizate din partea defunctului F. către pârâţi.

De asemenea, Conform titlului I, din Certificatul de moştenitor nr. x/2021, s-a inclus în masa succesorală procentul de 50% dobândit de către defunctul F., prin participarea la constituirea societăţii cu un aport adus în numerar de 150.000 de euro, conform Contractului de asociere în participatiune autentificat sub nr. x/2011, de către Notarul Public E., din Oraşul Năvodari.

Certitudinea apărării legată de faptul că defunctul a achitat suma de bani pârâţilor o constituie chiar conversaţiile verbale purtate cu avocatul ales L., mandatat de către F. înainte de deces pentru a rezolva chestiunea vilei de la mare, împrejurare în care C. a recunoscut existenţa raportului contractual valabil împreună cu tatăl reclamanţilor.

Recurenţii au solicitat a se avea în vedere, în soluţionarea căii de atac, inclusiv motivele acţiunii introductive, pe care le-au reiterat în partea finală a memoriului de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi C., D. au invocat excepţia de nulitate a recursului, întrucât prin intermediul căii de atac sunt deduse judecăţii aspecte legate de probatoriile administrate în cauză şi sunt reiterate apărări formulate în apel, nefiind învederate reale aspecte de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Au arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că problema care se impune a fi dezlegată în cauza se deduce din interpretarea termenilor înţelegerii părţilor materializată în contractul de asociere în participaţiune autentificat sub nr. x/8.11.2011.

Recurentii-reclamanti au arătat, fără a dovedi, că autorul acestora şi-a respectat obligaţia de a aporta suma de 150.000 euro în baza art. 6 alin. (2) din contract, însă în mod culpabil pârâţii nu şi-au executat propria obligaţie, aceea de a definitiva construcţia unei case de vacanţă pe terenul adus ca aport în folosinţă de aceştia din urmă, de a executa finisajele interioare şi exterioare.

Or, autorul reclamanţilor nu şi-a respectat propria obligaţie, aceea de a aporta suma convenită, motiv pentru care construcţia a rămas la stadiul anterior perfectării contractului de asociere.

Din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că părţile au avut în vedere efectuarea unor devize de lucrări în vederea determinării sumelor necesare efectuării lucrărilor de construire şi finisare a imobilului construcţie, deviz care urma a face parte integrantă din contract.

De la data încheierii contactului de asociere (noiembrie 2011) şi până la data decesului asociatului F. (februarie 2021), niciun deviz de lucrări nu a fost efectuat, nicio estimare a unor cheltuieli care, după o perioadă de timp considerabilă, era firesc să fie reevaluate în contextul de notorietate al creşterii valorilor de investiţii imobiliare.

Prin urmare, raţionamentul instanţei de apel este unul judicios, cât timp expectativa timp de 10 ani a defunctului nu poate fi dedusă decât din împrejurarea că suma pretinsă ca aport, de 150.000 euro, nu fusese în fapt predată niciodată, căci teza susţinută de către reclamanţi (în sensul folosirii acestei sume de bani ca investiţie a pârâţilor într-un alt imobil casă de vacanţă) a fost demontată de către instanţa de fond prin analiza înscrisurilor depuse la dosar şi necontestată în apel.

Astfel, dincolo de linia de argumentare a recurenţilor, nu poate fi reţinut sensul dat sintagmei "Asociatul F. aduce ca aport 1/2 din suma necesară (...) estimată la valoarea de 150.000 euro" de către reclamanţi, adică cel al predării sumei în momentul semnării actului de asociere.

După cum s-a reţinut de către instanţa de apel, una dintre regulile de interpretare a contractului este aceea de interpretare sistematică, conform art. 1267 C. civ. potrivit căreia clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecare înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului, astfel încât o prevedere a unui contract nu trebuie interpretată prin scoaterea sa din context, ci prin raportare la ansamblul convenţiei, ajungându-se la cercetarea voinţei comune a părţilor.

In mod corect, instanţa de apel a analizat clauzele contractuale din perspectiva art. 1266 alin. (2) C. civ., respectiv: scopul contractului; negocierile purtate de părţi; practicile stabilite între acestea; comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Părţile nu au avut divergenţe de opinie în ceea ce priveşte scopul încheierii contractului de asociere, care a fost recunoscut de acestea, în sensul construirii unei construcţii Casă de vacantă - Sp+P+IE+M, prin aportarea de către pârâţi a terenului în suprafaţă de 979,92 mp şi a construcţiei începute pe acesta, edificată în proporţie de 10% şi prin aportarea de către autorul reclamanţilor a sumei de 150.000 euro.

Martorii audiaţi la fond, au arătat că scopul asocierii nu s-a mai realizat întrucât autorul reclamanţilor nu dispunea de suma necesară demarării proiectului, nereuşind obţinerea acesteia din vânzarea altor bunuri ale sale.

Deşi apelanţii au solicitat administrarea probei testimoniale, instanţa de fond, în mod întemeiat a respins solicitarea acestora, prin raportare la teza probatorie expusă în susţinerea, respectiv a conturării faptului că suma s-a plătit, întrucât dovada plăţii, ca fapt juridic, este exclus a se proba în condiţiile încălcării interdicţiei impuse de art. 309 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât averea defunctului la data decesului său nu relevă o stare materială care i-ar fi permis neglijarea predării unei sume considerabile de bani într-un proiect nefinalizat.

Deopotrivă, împrejurarea că părţile au ales să includă în masa de succesorală menţionată în certificatul de moştenitor emis de pe urma defunctului, suma de 150.000 RON nu poate conduce la concluzia existenţei acesteia.

Drepturile rezultate din convenţia de asociere nu aveau pentru părţi, caracter cert, de vreme ce ele erau supuse rezilierii numai după determinarea obligaţiei de restituire în sarcina pârâţilor a sumei de 150.000 euro, aceasta dobândea caracter cert şi putea face parte din masa partajabilă de pe urma defunctului.

Pretenţia vizând obligarea pârâţilor la plata folosului de tras, reprezentând veniturile nerealizate pentru perioada ultimelor 36 de luni, în cuantum de 36.000 euro (1.000 euro lunar), respectiv câte 18.000 euro fiecărui reclamant în parte, a fost formulată în contextul în care reclamanţii au fost în eroare cu privire la imobilul denumit G. din Năvodari, activ care, din probatoriul administrat, reiese că nu a fost edificat pe loturile de teren în litigiu, având o existenţă anterioară în raport cu data încheierii asocierii în participatiune.

Câtă vreme imobilul ce reprezintă obiectul asocierii în participatiune nu a mai fost edificat, nu a existat nicio activitate economică producătoare de venituri, care să justifice pretenţia de repartizare a beneficiilor în condiţiile convenite prin contract.

Nu se poate invoca excepţia neexecutării contractului, întrucât există o ordine a obligaţiilor în contract, iar autorul reclamanţilor nu şi-a îndeplinit primul obligaţia de a aduce aportul de 150.000 euro, astfel încât nu se poate solicita ca daune-interese valorile lunare, cu titlu de folos de tras, legat de folosinţa exclusivă a imobilului construcţie şi teren, în cuantum de 1000 de euro/lună, pentru ultimele 36 de luni, în concret suma de 36.000 de euro ca valoare aproximativă totală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul legal menţionat.

Aceasta întrucât, prin recursul formulat, reclamanţii reiterează, în calea extraordinară de atac, într-o manieră ad litteram, toate aspectele deduse judecăţii prin motivele de apel, analizate deja de către instanţa de prim control judiciar prin hotărârea recurată şi care reprezintă exclusiv critici de netemeinicie, iar nu critici de nelegalitate specifice recursului. Totodata, maniera de adresare a criticilor în calea de atac a recursului, prin copierea integrală a acestora din memoriul de apel, a produs şi consecinţa omisiunii integrale a referirii critice la argumentele şi raţionamentele avute în vedere de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În acest sens, se observă că recurenţii arată, într-o manieră generică, că instanţa nu a luat în considerare apărările pe care le-au formulat cu prilejul judecării apelului şi precizează, în mod expres, în cadrul memoriului de recurs, că menţin, în prezenta cale de atac "...aceleaşi argumente de fapt şi de drept, iterate cu prilejul apelului declarat în cauză...".

Totodată, sunt prezentate elemente de netemeinicie care nu pot fi analizate în cadrul recursului, respectiv este relevată împrejurarea că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că nu mai era necesară prezentarea vreunei dovezi de plată suplimentară cât timp din clauza inserată în contract (cap. VII) se prevedea că F. aduce ca aport 1/2 din suma de bani necesară edificării construcţiei şi a lucrărilor de finisaje, estimată la valoarea de 15.000 euro, omiţând a se combate considerentele pentru care instanţa de apel a argumentat corectitudinea interpretării clauzelor contractuale date de tribunal şi justeţea concluziei acestuia potrivit cu care convenţia semnată de părţi nu constituie dovada achitării ori încasării vreunei sume de bani, ci doar creează cadrul convenţional în care aveau a se derula raporturile lor juridice de asociere în participaţiune.

Recurenţii doar au reiterat criticile deduse judecăţii în apel, prin care au susţinut că dovada plăţii o reprezintă clauza mai sus invocată, care a fost agreată de pârâţi şi autentificată de notarul public, fiind certificată astfel îndeplinirea obligaţiei de către F. la momentul perfectării convenţiei atacate, fără a se raporta în vreun fel la considerentele deciziei atacate care a stabilit că interpretarea sistematică a clauzelor contractuale nu le susţine teza afirmată şi cu nimic demonstrată.

Recurenţii au reliefat aspecte privind declaraţiile de martori despre care arată că nu pot fi luate în considerare ca probe concludente şi utile soluţionării cauzei, întrucât martorii nu au fost prezenţi la perfectarea convenţiei, fără a se raporta la considerentele deciziei din apel care reţine că proba testimonială a fost încuviinţată şi valorificată în cauză pentru a se releva comportamentul părţilor ulterior încheierii convenţei de asociere, iar nu pentru dovedirea vreunei plăţi făcută în baza acesteia, aşa cum criticaseră reclamanţii în apel şi cum continuă să-şi susţină critica şi în recurs.

De asemenea, au fost reluate criticile formulate în apel privind faptul că o dovadă a plăţii este şi includerea sumei de 150.000 euro în succesiunea defunctului F., că asemenea dovadă rezultă şi din conversaţiile verbale purtate cu avocatul ales L., mandatat de către F. să rezolve chestiunea vilei de la mare, context în care C. a recunoscut existenţa raportului contractual valabil încheiat cu tatăl reclamanţilor, deşi instanţa de apel dăduse un răspuns acestora, apreciindu-le ca fiind nefondate.

În continuare, recurenţii au expus pe larg situaţia de fapt a cauzei, cum s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune, care este obiectul şi conţinutul acestuia, care au fost premisele încheierii contractului, ce s-a întâmplat în urma decesului tatălui lor, F., care sunt consecinţele calităţii de moştenitori a pârâţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor izvorând din contractul de asociere în participaţiune încheiat de către defunctul lor tată, faptul că pârâţii nu au respectat obligaţiile contractuale ce le reveneau.

Au mai arătat recurenţii că înţeleg să invoce excepţia de neexecutare a contractului de către pârâţi, solicitând ca daune interese valorile lunare, cu titlu de folos de tras, legat de folosinţa exclusivă a imobilului construcţie şi teren, în cuantum de 1000 de euro/lună, pentru ultimele 36 de luni, în concret 36.000 de euro, ca valoare aproximativă totală, pretenţie care rămâne una străină de considerentele instanţei de apel care, stabilind că cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia în cauză este chiar autorul reclamanţilor, iar nu pârâţii, a consolidat soluţia de respingere a cererii principale în rezilierea contractului de asociere în participaţiune.

Aşadar, separat de conţinutul recursului care aduce în atenţie aspecte de netemeinicie ale cauzei, preluate de reclamanţi din motivele de apel într-o manieră absolut identică, este de observat că instanţa de apel le-a dat deja acestora o dezlegare jurisdicţională, bazată pe probatoriile administrate de către instanţele devolutive (invocate de către recurenţi şi în calea extraordinară de atac), concluzionând că "...scopul asocierii nu s-a mai realizat întrucât autorul reclamanţilor nu dispunea de suma necesară demarării proiectului, nereuşind obţinerea acesteia din vânzarea altor bunuri ale sale..." şi că "...niciun minim element probator care ar fi putut crea aparenţa remiterii sumei de 150.000 euro de către defunct pârâţilor nu a fost produs în cauză...".

Modalitatea în care instanţa de apel a respins solicitarea recurenţilor privind chestionarea societăţilor având ca obiect transferuri de bani cu privire la sume de bani emise ca urmare a unor tranzacţii efectuate la nivelul anilor 2015-2019 (în condiţiile în care convenţia în discuţie era încheiată în anul 2011), nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât instanţa de control judiciar nu poate aprecia asupra probelor şi modului în care acestea au fost admise ori respinse.

Împrejurarea că suma de 150.000 euro este menţionată în certificatul de moştenitor reprezintă, de asemenea, un element probator care excedează cadrului procesual determinat de configuraţia căii de atac a recursului, nefiind o chestiune de nelegalitate a hotărârii recurate.

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., dar şi expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esenţială să constea în combaterea argumentelor şi judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de recurenţi.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, situaţie faţă de care devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât în raport de soluţia ce se va asupra recursului recurenţii-reclamanţi reprezintă părţi căzute în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar intimaţii-pârâţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 4000 RON reprezentând onorariu de avocat, pe care le-au dovedit cu chitanţele depuse la dosar, Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi la plata, în favoarea intimaţilor-pârâţi, a acestor cheltuieli, în cuantumul total arătat, respectiv acela de 4000 RON.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 122 din 15 mai 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă şi va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaţilor-pârâţi C., D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 122 din 15 mai 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimaţilor-pârâţi C., D..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.