Abuse of rights in prolonged real estate litigation: presumption of good faith not overturned by continuation of predecessor’s claims

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă la data de 09.12.2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., obligarea acestora la plata de daune morale în cuantum de 400.000 RON reprezentând prejudiciului nepatrimonial cauzat prin abuzul de drept constând în întocmirea de acte juridice şi promovarea de cereri şi litigii cu rea credinţă împotriva reclamanţilor, pentru o perioadă de timp de peste 10 ani, cu scopul de a obţine foloase şi beneficii băneşti necuvenite, în paguba reclamanţilor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 14, art. 15, art. 1353 C. civ., art. 12 C. proc. civ., art. 57 din Constituţia României şi temeiurile de drept la care s-a făcut trimitere în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba

Prin sentinţa nr. 1315/12.05.2021 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 38/24.02.2022), Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins acţiunea; a obligat reclamanţii la plata, în favoarea pârâţilor, a sumei de 24.340 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1370/04.05.2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei; a admis apelul reclamanţilor împotriva încheierii civile nr. 38/CC/F/24.02.2022; a schimbat în parte încheierea atacată doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care vor fi obligaţi reclamanţii, pe care îl stabileşte, în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a reducerii, la suma de 4000 RON; a menţinut în rest încheierea atacată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A., B..

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că, chiar dacă instanţa de apel a enumerat, la nivel teoretic, în mod corect, temeiurile aplicabile, motivele reţinute sunt complet străine de starea de fapt reală ce rezultă din dosarele nr. x/2009 şi nr. y/2009, acvirate prezentului dosar abia în faza procesuală a apelului, hotărârea fiind doar aparent motivată, fără însă să răspundă în mod real şi concret motivelor de critică, şi fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză prin cererea de apel.

Astfel, instanţa de apel face referire la sesizarea instanţelor şi exercitarea, de către pârâţii Corodea, a căilor de atac cu privire la executarea antecontractului de vânzare cumpărare, când de fapt reclamanţii Oancea sunt cei care au fost nevoiţi să promoveze în faţa inţanţei de judecată o acţiune în prestaţie tabulară (dosar nr. x/2009) pentru a obţine în final act apt de întabulare a terenului, pe fondul refuzului vânzătoarei E. de a respecta antecontractul de vânzare-cumpărare şi înţelegerea privind prezentarea la Notarul Public în vederea întocmirii actului autentic de vânzare-cumpărare.

La fel de străin de starea de fapt reală este şi motivul reţinut de instanţa de apel că de fapt "însuşi reclamantul prin acţiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâţilor" când de fapt, din istoricul litigios rezultă fără echivoc faptul că acţiunile întreprinse de reclamanţii Oancea au fost provocate exclusiv de demersurile abuzive ale pârâţilor Corodea şi au fost realizate doar cu scopul unic de a se apăra de aceste demersuri.

De asemenea, instanţa de apel invocă, printr-o interpretare pur subiectivă şi personală, cu privire la perioada ulterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, motivul comunicării defectuoase dintre părţi, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2009 s-a stabilit definitiv că actul care produce efecte este antecontractul de vânzare-cumpărare şi nu procura notarială (act simulat).

În cea mai mare parte a motivării, instanţa de apel analizează aspecte de fond din alte dosare, menţionând în special dar şi selectiv decizia nr. 2364/2018 şi decizia nr. 1979/2019 ale instanţei supreme, şi decizia nr. 547/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, insistând pe aspectele ce vizau plata sumei de 550.000 RON, transformând în mod nefondat această plată în sursa tuturor litigiilor.

Instanţa de apel nu a motivat şi nu a răspuns în niciun fel criticilor aduse prin cererea de apel şi nici nu a explicat de ce nu ar fi răsturnată prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor Corodea, raportat la ansamblul acţiunilor şi demersurilor lipsite de moralitate şi efectuate cu rea credinţă de pârâţii Corodea, astfel cum au fost detaliate în cererea de chemare în judecată şi cererea de apel, şi anume:

- Cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, după decesul acesteia, pârâţii Corodea şi-au însuşit acţiunea şi au continuat judecata în procesul demarat de E., constând în acţiunea în pretenţii prin care li se solicita cumpărătorilor Oancea să restituie suma de 627,751,79 euro ce reprezenta preţul revânzării parcelei de teren de 2.685 mp, acţiune înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/2009, pe motivul dovedit neîntemeiat că A. ar fi fost un simplu împuternicit să vândă terenul, şi nu chiar cumpărătorul acestuia;

- În data de 16.06.2010, în timpul judecării dosarului nr. x/2009 - prestaţie tabulară, pârâţii C. şi D. s-au intabulat cu titlul de donaţie de la E., această donaţie fiind acceptată de cei doi chiar dacă aveau cunoştinţă că acest teren a fost vândut anterior de către antecesoarea lor E., fiind achitat şi preţul acestuia, plus suma suplimentară de 550.000 RON, banii fiind ridicaţi de la bancă chiar de pârâta C. (fiind împuternicită în acest sens de către E.), care a fost chiar martora semnatară a antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului, fiind astfel evidentă intenţia de a-i păgubi pe cumpărătorii terenului - A. şi B., prin păstrarea în proprietate atât a terenului cât şi a sumelor de bani pe care reclamanţii, în calitate de cumpărători, le-au achitat;

- După soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2009 - prestaţie tabulară, şi cu toate că pârâţii C. şi D. cunoşteau că terenul cu pricina era vândut de antecesoarea E., cu toate că au încasat şi beneficiat de cea mai mare parte a sumelor de bani provenite din tranzacţie, şi în condiţiile în care situaţia de fapt şi de drept ce rezulta din antecontractul de vânzare a fost consfinţită prin hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2009, aceştia au insistat cu rea credinţă în demersurile lor judiciare, au solicitat repunerea pe rol a dosarului nr. x/2009 (pretenţii de 627.751,79 euro), şi au exercitat toate căile de atac în cauză, pretinzând în continuare în mod nejustificat sumele de bani obţinute în urma revânzării de către A. a parcelei de 2.685 mp, ignorând toate hotărârile judecătoreşti prin care era stabilit deja în mod definitiv că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat de fapt doar actul simulat/aparent, actul ce producea efecte juridice între părţi fiind de fapt cel referitor la vânzarea terenului, întocmit în anul 2002.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că în mod simplist, instanţa de apel s-a limitat să concluzioneze că "folosirea dreptului cu rea-credinţă trebuie serios argumentată şi probată...ea nu poate fi dedusă din simpla soluţionare defavorabilă a cererii", fără a menţiona la care cerere se referă, şi fără a corobora în mod corespunzător dispoziţiile legale anterior enunţate prin raportare la situaţia de fapt şi de drept expusă mai sus.

De asemenea, instanţa de apel a analizat atitudinea şi acţiunile pârâţilor Corodea strict ca simple acte procesuale, dar fără a motiva în cele din urmă de ce a considerat că nu reprezintă un abuz de drept succesiunea demersurilor nejustificate şi efectuate cu rea credinţă de pârâţii Corodea, astfel cum au fost detaliate anterior: însuşirea acţiunii şi continuarea judecăţii în procesul demarat de E., acceptarea donaţiei de către cei doi pârâţi chiar dacă aveau cunoştinţă că acest teren a fost vândut anterior de către antecesoarea lor E., solicitarea de repunere pe rol a dosarului nr. x/2009 (pretenţii de 627.751,79 euro), în condiţiile în care era stabilit deja în mod definitiv prin hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2009, că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat de fapt doar actul simulat/aparent, fiind astfel validată de instanţă vânzarea terenului prin antecontractul întocmit în anul 2002.

Prin urmare, este evident că demersurile pârâţilor au fost făcute cu rea-credinţă, şi cu intenţia de a se îmbogăţi fără justă cauză, producând, în acelaşi timp, o pagubă morală şi materială reclamanţilor, fiind obligatorie angajarea răspunderii autorilor exerciţiului abuziv faţă de cei vătămaţi.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi C., D. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar soluţia pronunţată a fost rezultatul unei examinări globale şi dialectice a stării de fapt, a mijloacelor de probă administrate în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente.

Chiar dacă în considerentele hotărârii nu se regăsesc literal toate susţinerile prin care, pe parcursul soluţionării apelului, recurenţii au încercat să dovedească temeinicia solicitărilor formulate, au fost expuse împrejurările de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, prin prezentarea raţionamentului utilizat în examinarea fiecărui element care a făcut obiectul judecăţii.

Contrar alegaţiilor din cuprinsul căii de atac promovate, motivarea unei hotărâri însemnă, în sensul strict şi primar al termenului, expunerea argumentelor care fundamentează soluţia adoptată, fiind o chestiune de esenţă, nu de volum, iar simplul fapt că instanţa de judecată a interpretat elementele bazei factuale într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenţi, nu echivalează cu o lipsă a motivării.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nemulţumirea recurenţilor rezidă în aceea că instanţa de apel nu şi-a exercitat pe deplin prerogativele puterii de apreciere, prin aceea că a ignorat elementele esenţiale ale speţei, şi anume: însuşirea acţiunii demarate de către E.; acceptarea, de către intimaţi, la data de 16.10.2010, a donaţiei făcută de către E.; repunerea pe rol a dosarului nr. x/2009

Contrar afirmaţiilor recurenţilor, nu se poate susţine că examenul judiciar prezintă carenţe în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea textelor normative incidente.

Astfel, decizia de a continua judecata în procesul promovat de antecesoarea intimaţilor nu poate fi calificată ca reprobabilă, în condiţiile în care a fost adoptată subsecvent epuizării tuturor modalităţilor de soluţionare pe cale amiabilă a situaţiei conflictuale.

Totodată, Curtea de Apel Alba Iulia reţine, în mod judicios, că soluţia de respingere a unei cereri de chemare în judecată nu înseamnă, eo ipso, că reclamantul a acţionat abuziv, astfel încât să fie tras la răspundere pentru invocarea unor pretenţii nejustificate. Folosirea dreptului cu rea-credinţă trebuie serios argumentată şi probată, pentru ca o atare motivare să nu se constituie într-un impediment insurmontabil în exercitarea dreptului legal.

Mai precis, se consideră că numai demersul judiciar declanşat cu rea-credinţă sau dintr-o eroare gravă ce o apropie de dol, cu intenţia de a produce o pagubă, morală sau materială, poate constitui abuz de drept, iar recurenţii nu au adus, pe parcursul cercetării judecătoreşti, nicio probă în acest sens.

Independent de motivul care i-a determinat pe recurenţi să procedeze la formularea acţiunii având ca obiect prestaţie tabulară, instanţa de apel a ţinut seamă de faptul că, în acest din urmă litigiu, intimaţii au avut calitatea de pârâţi şi s-au limitat strict la întocmirea unor acte procedurale necesare susţinerii apărărilor în această calitate.

Nu poate fi imputată intimaţilor nici durata de peste 10 ani, de soluţionare a litigiilor. Perioadă îndelungată în care dosarele anterior menţionate s-au aflat pe rolul instanţei nu este urmarea pasivităţii sau conduitei neglijente a intimaţilor, întrucât aceştia au respectat cu stricteţe termenele legale sau judiciare stabilite şi au adus la îndeplinire toate obligaţiile puse în sarcina lor.

Volumul şi complexitatea cauzelor, necesitatea administrării unui număr ridicat de probe, istoricul relaţiei dintre părţi şi existenţa unei stări de fapt complicate, a cărei desluşire impunea o analiză temeinică, reprezintă doar o parte a motivelor care au determinat întinderea procedurilor judiciare pe o durată atât de îndelungată. Cu referire la acest aspect, instanţa de apel reţine că "însuşi reclamantul prin acţiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâţilor".

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii învederează, în esenţă, că în hotărârea recurată nu se regăseşte o motivare corespunzătoare întrucât, pe de o parte, instanţa de apel ar fi analizat aspecte de fond din alte dosare străine cauzei, iar pe de altă parte, instanţa de apel nu ar fi justificat de ce nu ar fi răsturnată prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor Corodea care, cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, au continuat judecata pornită de aceasta în acţiunea în pretenţii îndreptată împotriva recurenţilor din prezenta cauză în cadrul dosarului nr. x/2009

Criticile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

În primul rând este de observat că instanţa de apel a făcut referiri, în considerente, la acele dosare a căror acvirare la prezenta cauză a fost solicitată de chiar recurenţii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi a căror neanalizare sau analizare superficială a fost invocată de aceştia în cadrul motivelor de apel, respectiv dosarul nr. x/2009 şi dosarul nr. x/2009.

Dosarul nr. x/2009 a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanta E. la data de 30.04.2009 împotriva pârâtului A., şi a vizat obligarea pârâtului la restituirea, către reclamantă, a sumei de 627.751,79 euro, diferenţă între preţul încasat de acesta în calitate de mandatar al reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.10.2007, precum şi obligarea pârâtului să restituie în original titlul de proprietate nr. x/1997, emis pe numele reclamantei. În cadrul acestui dosar pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate caracterul simulat al procurii nr. 1737/20.08.2007, respectiv să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 17.07.2002 exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi.

Prin sentinţa nr. 667/30.03.2017, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis cererea reconvenţională formulată de A. şi, în consecinţă: a constatat caracterul simulat al procurii speciale autentificată sub nr. x/20.08.2007 de BNP F.; a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de E. cu pârâtul A. la data de 17.07.2002 constituie actul ce exprimă voinţa reală a părţilor; a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de B.; a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta E. (decedată la 06.06.2011) şi continuată de D. şi C. împotriva pârâtului A.; a obligat reclamanţii D. şi C. să restituie suma de 30.179 RON, taxă judiciară de timbru, de care au beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar; a obligat reclamanţii să plătească pârâtului suma de 5.145 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1285/12.10.2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de reclamanţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 667/30.03.2017 a Tribunalului Alba, secţia I civilă, iar prin decizia nr. 2364/05.06.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul aceloraşi reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de apel, a casat decizia atacată şi a trimis cauza acestei instanţe în vederea rejudecării.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 1038/03.07.2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 667/30.03.2017 a Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 1979/07.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arespins, ca nefondat, recursul reclamanţilor Corodea împotriva deciziei nr. 1038/03.07.2019.

Dosarul nr. x/2009 a avut ca obiect acţiunea formulată la data de 06.07.2009 de reclamanţii A., B. împotriva pârâtei E., prin care aceştia au solicitat: să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanţi şi pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x a localităţii Alba Iulia, cu nr. top. x de sub A+1, în suprafaţă de 5.935 mp, ulterior precizarea vizând imobilul înscris în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A + 1 cu nr. cadastral al parcelei x, în suprafaţă de 3.277 mp, provenită din CF x a localităţii Alba Iulia, nr. top. x de sub A+1; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanţilor act apt de intabulare, în caz contrar sentinţa să ţină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanţii au plătit pârâtei suma de 550.000 RON, în loc de 11.000 dolari, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17.07.2002, din care au achitat 1.000 dolari la data de 17.07.2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanţilor suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată; să se dispună ca OCPI Alba – Biroul Carte Funciară să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanţilor astfel dobândit, în cotă de 1/1 părţi, cu titlu de cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

La data de 21.10.2010, reclamanţii A. şi B. au completat acţiunea, solicitând ca, în contradictoriu cu pârâţii C., D., G. şi H., să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanţi şi pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x a localităţii Alba Iulia, cu nr. top. x de sub A+1, în suprafaţă de 5.935 mp; să se constate valabil antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.07.2002 între reclamanţi şi pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A + 1 cu nr. cadastral al parcelei x, în suprafaţă de 3.277 mp, provenită din CF x a localităţii Alba Iulia, nr. top. x de sub A+1; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanţilor act apt de intabulare, în caz contrar sentinţa să ţină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanţii au plătit pârâtei suma de 550.000 RON, în loc de 11.000 dolari, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17.07.2002, din care au achitat 1.000 dolari la data de 17.07.2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanţilor suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată; să se constate ca fiind încheiat cu rea credinţă şi în frauda creditorilor reclamanţi contractul de donaţie nr. x/16.06.2010, între pârâta E. şi pârâţii C. şi D.; să se dispună anularea contractului de donaţie nr. x/16.06.2010, ca fiind act fraudulos al debitoarei E., prin care aceasta şi-a creat starea de insolvabilitate faţă de reclamanţii creditori; să se constate încetarea condiţiilor de existenţă ale antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 de sub B 2, încheiat între pârâta E., prin mandatar A., şi pârâţii G. şi H.; să se dispună OCPI Alba – Biroul Carte Funciară să efectueze următoarele operaţiuni în CF x UAT Alba Iulia (provenită din CF x Alba Iulia), nr. top. x: să radieze promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare de sub B2 din CF x UAT Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare nr. 1760/17.06.2010 de sub B4 din CF x UAT Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanţilor astfel dobândit, în cotă de 1/1 părţi cu titlul de cumpărare.

Prin sentinţa nr. 1666/03.07.2013, Tribunalul Alba a admis acţiunea; a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 17.07.2002 între pârâta E. - în calitate de vânzătoare şi reclamanţii A. şi B. - în calitate de cumpărători, cu privire la imobilul situat în Alba Iulia, înscris ulterior în CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A+1, nr. cadastral x, în suprafaţă de 3.277 mp, provenită din CF x Alba Iulia, top. x de sub A+1; a obligat pe pârâţii C. şi D., în calitate de moştenitori ai defunctei E., să predea în favoarea reclamanţilor act apt de intabulare asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului sus menţionat, în caz contrar sentinţa urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a dispus rezilierea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/2008 de sub B2 încheiat între defuncta E. şi pârâţii G. şi H. şi anularea contractului de donaţie nr. x/2010 încheiat între defuncta E. şi pârâţii C. şi D.; a dispus OCPI Alba să efectueze următoarele operaţiuni în CF x UAT Alba Iulia (provenită din CF x Alba Iulia) top. x: să radieze promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare de sub B2 din CF x UAT Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare nr. 1760/17.06.2010 de sub B4 din CF x UAT Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanţilor conform sentinţei; a obligat pe pârâţii D. şi C. să restituie în favoarea reclamanţilor suma de 526.200 RON, cu titlu de plată nedatorată şi să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 60/24.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva sentinţei nr. 1666/03.07.2013 pronunţată de Tribunalul Alba, a schimbat în parte hotărârea apelată, numai în ceea ce priveşte dispoziţia de obligare a pârâţilor Corodea să restituie reclamanţilor suma de 526.200 RON cu titlu de plată nedatorată, pe care a înlăturat-o, a menţinut neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, a obligat intimaţii să plătească apelanţilor suma de 7.118 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 443/13.02.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva deciziei nr. 60/24.06.2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă; a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva aceleiaşi decizii; a casat în parte, decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 526.200 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei; în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, republicată, a obligat pe pârâţii C. şi D. la plata sumei de 8.115,9 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în calea de atac a apelului; a obligat pe pârâţii C. şi D. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanţi.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 547/07.04.2016, a admis apelul declarat de pârâţii D. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1666/03.07.2013 pronunţată de Tribunalul Alba, a schimbat în parte sentinţa atacată în ce priveşte obligarea pârâţilor D. şi C. la plata sumei de 526200 RON în favoarea reclamanţilor A. şi B., pe care a înlăturat-o; a obligat intimaţii reclamanţi Oancea să plătească apelanţilor pârâţi cheltuieli de judecată în sumă de 1800 RON.

Prin decizia nr. 1799/06.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 547/07.04.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă; a obligat pe recurenţii-reclamanţi să plătească intimaţilor-pârâţi C. şi D. suma de 3600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, având în vedere că litigiile derulate între părţi în cadrul dosarelor anterior menţionate sunt cele care au generat prezentul demers judiciar precum şi faptul că în cauza pendinte reclamanţii au solicitat încă de la judecata în fond, acvirarea dosarelor mai sus arătate, deducând chiar judecăţii faptul că acestea, deşi au fost acvirate în apel, nu au fost analizate, nu se poate reţine critica potrivit căreia instanţa de apel ar fi făcut referire la dosare ori la aspecte străine cauzei.

Împrejurarea că instanţa de apel a apreciat că "...însuşi reclamantul prin acţiunile sale a alimentat conduita procesuală a pârâţilor..." nu reprezintă un considerent străin cauzei sau contradictoriu, cum în mod eronat susţin recurenţii, ci reprezintă convingerea instanţei devolutive fundamentată pe actele şi lucrările dosarului, împotriva căreia, de altfel, recurenţii au exercitat calea extraordinară de atac, dar care nu se circumscrie situaţiei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de observat, sub acest aspect, că acţiunea formulată de reclamanta E. în cadrul dosarului nr. x/2009 şi continuată de pârâţii Corodea (demers judiciar apreciat de recurenţi ca fiind un abuz de drept) este înregistrată la data de 30.04.2009, deci la un moment anterior celui la care a fost înregistrată acţiunea promovată de reclamanţi în cadrul dosarului nr. x/2009, respectiv 06.07.2009.

Prin urmare, considerentul instanţei de apel potrivit căruia însuşi reclamantul ar fi contribuit, prin conduita sa, la derularea litigiilor dintre părţi, este unul care se grefează pe situaţia dedusă judecăţii, iar nu pe elemente care să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, faptul că instanţa de apel, analizând conţinutul dosarelor în care s-au desfăşurat litigiile dintre părţi, a ajuns la concluzii care nu sunt agreate de către recurenţi, nu justifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate recurenţii învederând nu o motivare necorespunzătoare, ci o nemulţumire legată de soluţia adoptată prin hotărârea recurată.

Mai arată recurenţii că instanţa de apel nu a răspuns în niciun fel criticilor din motivele de apel şi nu a explicat de ce nu ar fi răsturnată prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor intimaţi Corodea, raportat la ansamblul acţiunilor şi demersurilor judiciare ale acestora.

Nici această critică nu poate fi primită.

Prin motivele de apel, reclamanţii au arătat că, prin neacvirarea dosarelor solicitate instanţa de fond s-a pronunţat fără a avea în vedere elemente esenţiale ale cauzei, că au fost greşit interpretate înscrisurile depuse la dosar, că pârâţii au fost de rea-credinţă întrucât cunoscând că nu au niciun drept asupra terenului vândut de antecesoarea lor, după decesul acesteia, şi-au însuşit acţiunea şi au continuat judecata în procesul demarat de E., promovând, totodată, căile de atac, elemente care conturează abuzul de drept în sensul art. 15, art. 1353 C. civ., cu raportare la art. 12 C. proc. civ.. S-a mai arătat că, raportat la soluţia greşită cu privire la prezenţa abuzului de drept, instanţa fondului nu s-a mai pronunţat în niciun fel asupra prejudiciului moral generat de comportamentul pârâţilor intimaţi şi deci asupra modului în care toate aceste temeri, neplăceri, stresul şi frustrările suportate pe o perioadă de timp atât de îndelungată, au afectat în mod negativ viaţa familiei Oancea în toate planurile vieţii, atât profesional cât şi social şi familial.

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a răspuns acestor critici şi a reţinut că reclamanţii nu au reuşit să probeze faptul că pârâţii Corodea şi-au exercitat în mod abuziv dreptul de a continua acţiunea pornită de către autoarea lor, respectiv de a sesiza instanţele judecătoreşti în exercitarea căilor de atac cu privire la executarea antecontractului de vânzare cumpărare şi efectele produse de acesta, inclusiv natura procurii date de defuncta E. reclamantului.

În acest sens instanţa a analizat hotărârile depuse la dosar (decizia nr. x/2018 şi decizia nr. 1979/07.11.2019 ale instanţei supreme, decizia nr. 547/07.04.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia) şi a concluzionat că demersurile procesuale au fost consecinţa raporturilor litigioase dintre părţi determinate de o comunicare defectuoasă între acestea şi de lipsa unor înţelegeri din care să rezulte cu claritate voinţa părţilor, limitele şi cauzele încheierii respectivelor acte.

În justificarea legalităţii manifestărilor procesuale despre care reclamanţii apreciau că sunt consecinţa abuzului de drept procesual şi a derulării în timp a procedurilor judiciare, instanţa de apel a reţinut, cu titlu exemplificativ, că tocmai pentru că nu s-au lămurit anumite aspecte ale cauzei privind plata sumei de 550.000 RON achitată de reclamanţi, s-a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel şi a concluzionat că "...exercitarea unei căi de atac urmată de admiterea căii de atac nu poate fi calificată ca fiind exercitarea abuzivă a unui drept...".

A mai reţinut instanţa de apel că "Prin decizia nr. 1979/7.11.2019 pronunţată în dosar nr. x/2009, instanţa supremă, deşi a respins recursul formulat de soţii Corodea, a reţinut că procura încheiată de autoarea pârâţilor cu reclamantul Oancea a avut caracter fictiv. În aceste condiţii, reclamantul, ştiind că această procură este fictivă, în sensul că nu reprezenta voinţa reală a părţilor, nu avea nicio justificare să facă plăţile către defuncta E.. Dacă nici acesta nu a fost convins de natura exactă a raporturilor dintre părţi, cu atât mai mult un astfel de aspect nu poate fi imputat pârâţilor şi constituie tocmai cauza generatoare a litigiilor dintre părţi."

De asemenea, s-a constatat că "...dacă reclamantul nu ar fi făcut plăţi succesive, voluntar, din preţul obţinut pentru vânzarea imobilului ce făcea obiect al antecontractului de vânzare cumpărare, vânzare care s-a făcut în baza procurii date de defuncta E., s-ar fi evitat litigiile ulterioare, acestea fiind generate tocmai de remiterea acestor sume de bani, a căror natură nu a putut fi stabilită."

Totodată, s-a concluzionat că "Dat fiind contextul raporturilor dintre părţi, astfel cum a fost reţinut şi de către instanţele de judecată, inclusiv instanţa supremă, exercitarea drepturilor procesuale de către pârâţii Corodea, fie în calitate de reclamanţi, fie în calitate de pârâţi, în exercitarea căilor de atac, nu reprezintă un ansamblu de manifestări excesive şi nerezonabile care să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor, instituită de art. 14 C. civ.."

Faptul că, judecând cauza, instanţa de apel a identificat sursa confuziei şi neînţelegerilor dintre părţi, care au stat la baza viitoarelor litigii dintre acestea, în plata făcută de reclamantul Oancea a sumei de 550.00 RON către E., nu justifică şi nu îndreptăţeşte o critică de nelegalitate a deciziei atacate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest element factual nefiind nici străin raporturilor derulate între părţi şi nici străin de judecăţile înfăptuite în cele două dosare în care aceştia şi-au disputat numeroasele pretenţii ridicate în mod reciproc.

În contextul în care, potrivit considerentelor arătate, instanţa de apel nu a identificat un abuz de drept astfel cum s-a solicitat de către reclamanţi, nu se mai impunea analiza existenţei unui eventual prejudiciu produs acestora, o astfel de analiză fiind subsecventă identificării, în prealabil, a faptei prejudiciabile, a cărei existenţă nu a fost demonstrată în cauză.

Se observă că recurentul reiterează aspecte de fapt privind comportamentul procesual al pârâţilor Corodea, însă acestea nu pot forma obiect de analiză în calea de atac a recursului, situaţia de fapt fiind în mod corect stabilită şi reţinută de către instanţa devolutivă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii învederează că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material "...prin restrângerea nejustificată a aplicării acestora şi prin interpretarea greşită şi injustă totodată raportată la starea de fapt, rezultând în cele din urmă o violare a principiilor de drept invocate în acţiunea introductivă şi cererea de apel, principii care alături de temeiurile de drept care le evovă, stau la baza analizei abuzului de drept".

Această afirmaţie este însă una generică şi conturează, în realitate, nemulţumirea recurenţilor faţă de soluţia instanţei de apel, fără a indica, în concret, în ce constă pretinsa nelegalitate şi care este, în mod punctual, norma de drept pretins încălcată sau greşit aplicată.

Şi în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenţii enumeră actele procesuale pretins abuzive ale pârâţilor (însuşirea acţiunii şi continuarea judecăţii în procesul demarat de E., acceptarea donaţiei de către pârâţi, aceştia cunoscând că terenul a fost vândut, solicitarea de repunere pe rol a dosarului nr. x/2009, în condiţiile în care era deja stabilit în mod definitiv că procura specială nr. 1737/2007 a reprezentat un act simulat, fiind, astfel, validată de instanţă vânzarea terenului prin actul din 2002), referitor la care arată că "...judecătorii cererii de apel nu şi-au exercitat pe deplin prerogativele puterii de apreciere, în principal, prin restrângerea nejustificată a aplicării normelor de drept material şi prin aplicarea greşită şi injustă a acestora raportat la starea de fapt, ignorând în acest fel principiile exercitării dreptului subiectiv în limitele stabilite de legiuitor, cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri".

Recurenţii reiterează, subsumat acestui motiv de recurs, aspecte pe care le-au dezvoltat şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind faptul că instanţa de apel nu ar fi motivat de ce atitudinea pârâţilor nu reprezintă un abuz de drept.

Aşa cum s-a arătat în considerentele anterioare ale prezentei decizii care nu se mai impun a fi reluate, instanţa de apel a justificat raţionamentul juridic care a fundamentat soluţia adoptată prin hotărârea recurată, analizând atât susţinerilor părţilor expuse în actele procesuale efectuate, cât şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele a căror existenţă a determinat promovarea acţiunii din cauza pendinte. Aprecierea sa asupra situaţiei de fapt stabilită (contextul raporturilor dintre părţi rezultat din litigiile purtate între acestea), în sensul că exercitarea drepturilor de către pârârţii Corodea nu reprezintă un ansamblu de manifestări excesive şi nerezonabile care să răstoarne prezumţia bunei-credinţe a acestora, este una necenzurabilă pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii nu indică, în mod concret, în ce ar consta restrângerea nejustificată a normelor de drept material şi care sunt aceste norme a căror aplicare ar fi fost restrânsă, făcând imposibilă analiza de legalitate specifică în calea extraordinară de atac a recursului, cât timp se observă că hotărârea atacată a fost fundamentată în drept tocmai pe dispoziţiile legale care au dat temeiul legal al actualei cereri de chemare în judecată.

Astfel, se constată că subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii nu învederează dispoziţii legale care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, ci prezintă afirmaţii de ordin general, reiau argumente deja expuse din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi indică situaţii de fapt apreciate de aceştia ca reprezentând comportamente procesuale abuzive ale pârâţilor.

Prin urmare, întrucât aspectelor privind modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor formulate s-a răspuns în cadrul unor considerente anterioare, argumentele respective sunt valabile şi pentru criticile având acelaşi obiect dar subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluţia ce se va da asupra recursului, în raport de care recurenţii-reclamanţi sunt părţi căzute în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că intimaţii-pârâţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea transportului cu avionul la termenul de judecată a reprezentantului convenţional al acestora în cuantum de 177 euro şi onorariu avocaţial în cuantum de 10.000 RON, dovedite cu înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte, în aplicarea art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata acestor cheltuieli, în cuantumul şi modalitatea arătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1370 din 4 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata sumelor de 10.000 RON şi echivalentul în RON a 177 euro la data plăţii reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimaţilor-pârâţi C., D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1370 din 4 mai 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumelor de 10.000 RON şi echivalentul în RON a 177 euro la data plăţii reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimaţilor-pârâţi C., D..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.