Wild bear attack damages: application of special hunting law over civil code for moral compensation calculation

Şedinţa publică din data de 18 martie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2021, la data de 2 noiembrie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 euro – daune morale şi 5.000 RON – daune materiale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a leziunilor suferite în urma atacului unui urs, la care să se adauge dobânda legală, de la data evenimentului şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 233 din 2 martie 2022, Tribunalul Harghita a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.098 RON, cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective. De asemenea, a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 20.000 euro, în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale, cu dobânda legală de la data evenimentului – 3 iulie 2021 şi până la data plăţii efective şi la plata către reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 201A din 24 martie 2023, Curtea de Apel Târgu – Mureş a admis ambele recursuri, declarate de reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca fiind întemeiate şi, în consecinţă: A schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantul A. a sumei de 4.458 RON, cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data fiecărei plăţi justificate cu chitanţele ataşate, până la data plăţii efective. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.480 RON, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data evenimentului – 3 iulie 2021 şi până la data plăţii efective. A păstrat, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate, care nu contravin deciziei. A obligat pârâtul la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 201A din 24 martie 2023 a Curţii de Apel Târgu – Mureş a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, respingerea apelului formulat de pârâtă şi admiterea în totalitate a apelului formulat de reclamant.

A invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. apreciind că instanţa de apel a interpretat, în mod greşit, dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

În primul rând, a arătat că norma legală, apreciată de către instanţa de apel, ca fiind incidentă în cauză, respectiv art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, nu este aplicabilă prezentei speţe. Nici la data evenimentului şi nici la data învestirii instanţei de judecată, nu fuseseră adoptate norme metodologice de punere în aplicare a acestei legi. Prin urmare, prejudiciul se stabileşte în condiţiile dreptului comun.

În al doilea rând, a apreciat că instanţa de apel a extins aplicabilitatea textului de lege menţionat şi la pensionari, persoane care nu se încadrează în ipoteza strict prevăzută de legea specială. Astfel, nu este aplicabil principiul specialia generalibus derogant întrucât dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 vizează persoanele în activitate, salariaţi sau nesalariaţi. Pentru salariaţi, daunele pot fi estimate prin raportare la salariul lor în plată avut. Dacă victima nu este salariată dar în perioada de activitate a vieţii, teza a doua permite proporţionalitatea cu salariul minim pe economie. Recurentul, la data producerii evenimentului, era retras din activitate, prin pensionare pentru limită de vârstă, astfel că nu intră sub incidenţa acestei norme, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborate cu cele ale art. 1375 şi 1535 din C. civ.

În al treilea rând, a arătat că instanţa de apel a omis împrejurarea că textul legii speciale scapă din vedere unele forme ale prejudiciului moral, ceea ce conduce la ideea că pentru acestea se aplică dreptul comun în materie. Chiar dacă legiuitorul a omis anumite ipoteze, nu înseamnă că ele nu pot determina plata de despăgubiri.

În cauză, prejudiciul moral s-a concretizat în mai multe forme. Evenimentul a cauzat un şoc emoţional şi multiple suferinţe în plan psihic constând în durerea cauzată de rănile fizice dar şi emoţionale. De asemenea, a suferit un prejudiciu estetic care a determinat mai multe intervenţii chirurgicale, pentru reconstrucţie. A existat şi un prejudiciu de agrement întrucât recurentul nu mai participă la activităţi recreative. Mai mult, nu-şi poate desfăşura activităţile gospodăreşti.

În al patrulea rând, a arătat că, şi în situaţia în care toate prejudiciile morale ar fi avute în vedere de legiuitor, în cuprinsul dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, repararea daunelor morale nu este posibilă prin raportare la acest act normativ datorită forţei juridice superioare a normelor juridice şi a jurisprudenţei europene în materie.

Acordarea compensaţiilor băneşti reprezintă o garanţie a drepturilor fundamentale: dreptul la integritate fizică şi psihică şi garantarea creanţelor împotriva statului. Această protecţie trebuie interpretată în concordanţă cu pactele şi cu jurisprudenţa internaţională, în considerarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţia României. În caz de neconcordanţă, trebuie să primeze normele europene şi internaţionale.

În cauză, există o situaţie de excepţie de la principiul specialia generalibus derogant întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este obligatorie pentru statele membre. Iar aceasta a statuat principiul judecării în echitate, evaluarea daunelor morale în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei şi principiul reparării integrale a prejudiciului.

Reclamantului i s-au lezat drepturi cuprinse în Convenţie dar şi în Constituţia României. De aceea, criteriul de bază în aprecierea prejudiciului moral nu poate fi cel prevăzut de legea specială ci de jurisprudenţa CEDO.

A apreciat că prejudiciul de natură morală poate fi estimat prin raportare la dispoziţiile art. 1381, 1385, 1391 alin. (1) şi (2) din C. civ.. A adus şi un argument de practică judiciară, respectiv decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care se evocă principiul judecării în echitate.

Prin urmare, daunele morale ar trebui stabilite în raport de consecinţele grave suferite de reclamant, de natură fizică, morală dar şi pecuniară.

În al cincilea rând, a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, sub aspectul conţinutului, respectiv sintagmei "zile de inactivitate" şi a modalităţii de calcul al despăgubirii. Interpretarea trebuie făcută restrictiv întrucât textul de lege nu se referă doar la zilele de îngrijiri medicale. Chiar dacă nu există o definiţie legală, ar trebui avut în vedere un sens mai extins. De aceea, pentru determinarea acestei perioade, certificatul medico-legal nu este suficient, această probă fiind coroborată cu declaraţiile martorilor.

În al şaselea rând, a înţeles să detalieze o serie de aspecte referitoare la prejudiciul moral suferit, elemente pe care le-a apreciat ca fiind esenţiale în rejudecarea cauzei. Astfel, în esenţă, a arătat că suma de 80.000 euro, pe care o pretinde pentru prejudiciul moral suferit, este justificat. Refacerea organismului după atacul animalului sălbatic a fost îndelungat, mult mai mare decât cele 50-55 zile de îngrijire medicală reţinute de instanţa de apel. Reclamantul a suferit prin restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, consecinţă a vătămărilor integrităţii corporale şi sănătăţii.

Din actele medicale rezultă consecinţele psihice şi fizice chiar dacă nu se cunoaşte încă dacă pot exista infirmităţi pe viaţă sau nu. De altfel, de la data ultimei examinări medico-legale şi până în prezent, starea de sănătate s-a degradat, fiind supus unei noi intervenţii chirurgicale, vederea fiindu-i profund afectată.

Prin urmare, s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial, în primul rând psihologic, apoi estetic, de agrement, toate acestea fiind ireversibile iar suma acordată de către instanţa de apel nu este în măsură să compenseze, integral, aceste urmări.

În concluzie, a apreciat că hotărârea este consecinţa interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate iar, în rejudecare, respingerea apelului formulat de pârât şi admiterea apelului declarat de reclamant.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din data de 3 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată, pentru soluţionarea recursurilor, la data de 27 februarie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat de reclamantul A., prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că demersul judiciar declanşat de reclamantul A. a urmărit, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1375 din C. civ., obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor materiale şi morale pentru prejudiciul suferit prin atacul unui animal sălbatic (urs) şi repararea integrală a prejudiciului suferit în urma producerii evenimentului din data de 3 iulie 2021, de către paznicul juridic al animalului sălbatic.

Cauza juridică din litigiul pendinte, înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii, o constituie angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul injust cauzat de animalul sălbatic. Prin urmare, instanţele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală întemeiată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului din specia urs, specie menţionată în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condiţiilor generale referitoare la prejudiciu şi la existenţa raportului de cauzalitate dintre "comportamentul" animalului şi prejudiciu, precum şi a condiţiei speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului.

Prin motivele de recurs, reclamantul aduce argumente referitoare la cuantumul daunelor morale şi modalitatea de calcul a acestora, apreciind că suma stabilită de instanţele care s-au pronunţat în cauză nu acoperă decât într-o mică măsură prejudiciul fizic şi psihic suferit.

Luând în examinare criticile de nelegalitate, axate pe teza stabilirii eronate a cuantumul daunelor morale, Înalta Curte reţine următoarele.

În primul rând, se susţine că dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 sunt neaplicabile cauzei întrucât nu au fost elaborate norme metodologice privind modalitatea de acordare a despăgubirilor.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. II din Legea nr. 13/2020 "Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele sau daunele produse de speciile de faună cinegetică din anexele 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Fără a substitui dispoziţiile Legii nr. 407/2006, normele reprezintă legislaţie secundară ce permite punerea în aplicare a acesteia. Evident, aceste norme trebuie să fie în deplin acord cu dispoziţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, de la care nu pot deroga, în conformitate cu principiile generale de tehnică legislativă reglementate de Capitolul VII din Legea nr. 24/2000. De asemenea, trebuie avut în vedere o regulă de principiu de tehnică legislativă ce a guvernat edictarea întregii legislaţii secundare, şi anume aceea ce se regăseşte la nivelul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000: "(2) Pentru fundamentarea noii reglementari se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare". Această regulă instituie cerinţa utilităţii normei din legislaţia secundară, în sensul că această legislaţie secundară este edictată numai pentru că ar exista un "vid legislativ" ce se doreşte astfel înlăturat.

Pe cale de consecinţă, doar în măsura în care legislaţia secundară este de natură a introduce în legislaţie, pentru prima dată, instrumentele necesare punerii în aplicare a pretinselor norme ale legii, rezultă implicit că anterior acestei legislaţii secundare, nu există cadrul legal pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru persoanele care suferă prejudicii prin acţiunea speciilor de faună prevăzute la anexa 1 şi 2.

Or, în speţă, în cuprinsul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006 legiuitorul a arătat că "În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 şi 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum şi daune morale.(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate", stabilind, astfel, inclusiv modalitatea de calcul a acestor daune.

Prin urmare, textul din legislaţia primară cuprinde instrumentele necesare punerii sale în aplicare, normele de aplicare având rolul doar de a detalia aspectele operaţionale şi de a simplifica activitatea organelor implicate în calculul acestor despăgubiri. Această concluzie este confirmată de H.G. nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia, intrată în vigoare după iniţierea acestui litigiu, care nu aduce elemente de noutate faţă de textul din actul normativ primar, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al daunelor morale.

De altfel, în Decizia nr. 7/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii se arată că "nu se poate condiţiona acordarea unui drept sau spor prevăzut de lege pentru motivul că, în organizarea executării legii, autoritatea publică centrală nu respectă termenul stabilit în lege pentru emiterea ordinului de aprobare a normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, acest comportament al autorităţii contravenind principiului supremaţiei legii" (paragraful 55); "Or, neîndeplinirea de către o autoritate publică a unei obligaţii legale de a emite acte administrative cu caracter normativ nu poate conduce la suprimarea drepturilor şi sporurilor prevăzute de legea în aplicarea căreia trebuiau emise normele sau amânarea îndelungată a acordării lor, atâta vreme cât legea este în vigoare" (paragraful 62).

Aplicând prezentei cauze raţionamentul dezvoltat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 7/2021, se poate observa că stabilirea daunelor morale se poate realiza în lipsa normelor metodologice, prin aplicarea directă a prevederilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006. Astfel, textul menţionat prevede expres sfera beneficiarilor dreptului menţionat, precum şi calcului sumei prin raportare la perioada de inactivitate, calitatea de salariat sau nesalariat şi salariul în plată sau salariul minim pe economie, după caz.

Ca atare, lipsa normelor de aplicare a actului normativ nu înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006.

În al doilea rând, se arată că textul menţionat anterior, cuprins în legea specială, nu se suprapune peste particularităţile speţei, dată fiind calitatea de pensionar a reclamantului.

Înalta Curte reţine că nici aceste susţineri nu pot fi primite întrucât dispoziţia legală face disticţie doar între salariaţi şi nesalariaţi, fără a detalia aceste categorii de persoane fizice. Faţă de conţinutul textului legal, se impune aplicarea principiului de interpretare logică "Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Prin urmare, formularea generală a textului legal trebuie să conducă la o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincţii pe care legea nu le prevede. Întrucât textul de lege foloseşte noţiunea de nesalariaţi, aceasta cuprinde toate persoanele care nu sunt, la data evenimentului, implicate într-un raport de muncă, pensionarii fiind incluşi în această categorie.

În al treilea rând, se susţine o exludere a textului de lege menţionat şi faţă de faptul că nu ar viza toate formele de prejudiciu moral.

Însă, legiuitorul a folosit noţiunea de prejudiciu moral, care, în considerarea regulii de interpretare logică menţionată anterior, respectiv ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, cuprinde toate rezultatele dăunătoare directe ale atacului animalului sălbatic, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.

În al patrulea rând, recurentul susţine că repararea prejudiciului suferit nu se poate realiza în baza legii speciale ci a dispoziţiilor C. civ. şi a jurisprudenţei CEDO.

Înalta Curte reţine că există o reglementare specială privind modul de stabilire a daunelor materiale şi morale care se acordă victimelor atacurilor urşilor, respectiv Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic.

Iar ca o consecinţă directă a principiului specialia generalibus derogant, existenţa unei dispoziţii speciale, în speţă Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006, înlătură de la aplicare legea generală, respectiv C. civ.. Prin urmare, nu este permisă aplicarea legii generale doar pentru faptul că partea apreciază că îi este mai favorabilă.

Recurentul face trimitere şi la jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, apreciind că se aplică în cauză cu prioritate, faţă de legea specială. Însă, nici aceste argumente nu pot fi primite.

Curtea a recunoscut libertatea fiecărui stat de a-şi reglementa propriile instituţii juridice şi ţine cont de marja de apreciere a acestora, dar şi de asigurarea unui just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, înţelese, în materia drepturilor nepatrimoniale, sub forma unei compensări rezonabile, proporţionale, prevăzută ca atare în legislaţia naţională.

În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptăţite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi despăgubiri pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate de animalele sălbatice. Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări generale, nu încalcă art. 6 din Convenţie şi nici jurisprudenţa CEDO.

Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.

În al cincilea rând, se susţine că, şi în situaţia în care se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, instanţa de apel le-a interpretat şi aplicat eronat.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie obţinut de o persoană în activitate."

Înalta Curte constată că această dispoziţie legală, prin care se stabileşte modul de calcul al daunelor morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a atacurilor animalelor sălbatice, a fost inclusă în conţinutul Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 13 din 9 ianuarie 2020. Prin urmare, pentru evenimentele ulterioare datei de 14 februarie 2020, instanţele sunt obligate să se raporteze la această modalitate de calcul, care are în vedere, pe de o parte, zilele de inactivitate şi, pe de altă parte, fie salariul în plată avut, fie salariul minim pe economie.

În speţă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că această dispoziţie legală este incidentă cauzei însă a aplicat-o eronat, raportându-se la salariul minim pe economie net.

Înalta Curte reţine că, la calculul daunelor morale, trebuia avut în vedere salariul minim brut, aşa cum acesta este definit de legiuitor, în cuprinsul dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii potrivit cu care "Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat."

De altfel, chiar şi H.G. nr. 1447/2022, la care face trimitere instanţa de apel pentru a justifica cuantumul daunelor stabilite, se referă la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Această împrejurare este întărită şi de dispoziţiile H.G. nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri de punere în aplicare a acesteia care confirmă că, la stabilirea daunelor morale, se ţine cont de perioada de inactivitate şi, pentru nesalariaţi, de salariul de bază minim brut pe ţară.

Prin urmare, stabilirea cuantumului daunelor morale de către instanţa de apel, prin raportare la salariul minim net nu are justificare legală, recursul fiind fondat sub acest aspect.

Însă, stabilirea despăgubirilor este incompatibilă cu procedura de soluţionare a cauzei în faţa prezentei instanţe şi nu poate fi efectuată în calea de atac a recursului care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, doar a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aceasta este apanajul exclusiv al instanţelor de fond, justificând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Înalta Curte nu va analiza criticile referitoare la dovada perioadei de incapacitate şi la formele prejudiciului moral suferit întrucât, în calea de atac extraordinară a recursului, nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 201A din 24 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia I civilă şi va trimite cauza, la instanţa de apel, spre rejudecare, urmând a se stabili cuantumul daunelor morale prin raportare la aspectele detaliate anterior.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte ca dispune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Târgu – Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 201A din 24 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2024.