Scope of civil court’s review over fiscal amnesty defenses: limits of the claim, the right to defense, and the inapplicability of expert-fee proportionality to cassation

Şedinţa publica din data de 13 martie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecata

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la 17.02.2021, pe rolul Judecatoriei Braşov sub nr. x/2021, reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov, pentru Statul Român prin ANAF a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. sa se constate existenţa diferenţei de prejudiciu de achitat reprezentând accesorii calculate pentru obligaţia fiscala principala (TVA şi impozit pe profit) în suma de 156.822 RON stabilita pentru B. S.R.L. şi 91.176 RON stabilita pentru C., aşa cum au fost evidenţiate prin raportul de constatare tehnico ştiinţific încheiat la data de 26.06.2019, în dosarul penal x/2020 Accesoriile au fost calculate la debitul principal de la data întocmirii raportului, respectiv 26.06.2020, pâna la plata debitului principal, 8.09.2020 pentru suma de 156.822 RON şi 13.07.2020 pentru suma de 91.176 RON. Totodata, reclamanta a solicitat sa fie obligat pârâtul la plata diferenţei prejudiciului reprezentând accesorii în suma de 231.896 RON şi 125.823 RON, reprezentând dobânzi şi penalitaţi de întârziere.

Prin sentinţa nr. 5151/8.06.2021, Judecatoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a judecatoriei, invocata de pârâtul A. şi a declinat competenţa de soluţionate a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.

2. Sentinţa pronunţata de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa civila nr. 231/S/28.10.2021, Tribunalul Braşov, Secţia I Civila a respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamantul Statul Român prin ANAF prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Decizia pronunţata de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1017/Ap din 7 iunie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civila a respins cererea de apel formulata de apelanta-reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 231/28.10.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Braşov, pe care a pastrat-o şi a obligat apelanta-reclamanta la plata catre intimatul pârât A. a sumei de 16.200 RON reprezentând cheltuieli de judecata în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitata în cauza

Împotriva deciziei nr. 1017/Ap din 7 iunie 2023 a declarat recurs reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov, în reprezentarea Statului Român - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta arata ca instanţa de fond a pronunţat hotarârea cu încalcarea prevederilor art. 397 C. proc. civ. care reglementeaza limitele soluţionarii cauzei- limite pastrate, ulterior, cu ocazia soluţionarii apelului- sens în care a acordat altceva decât s-a cerut.

Limitele învestirii instanţei de fond, astfel cum au fost deduse judecaţii prin acţiunea introductiva, s-au referit la analizarea condiţiilor raspunderii civile delictuale, în temeiul art. 1381 C. civ.

Învedereaza recurenta ca intimatul a achitat debitul principal, astfel cum reiese şi din ordonanţa de clasare, astfel ca a ramas de achitat diferenţa reprezentata de obligaţii accesorii calculate în raport de debitul principal, de la data savârşirii faptei şi pâna la data achitarii efective a debitului principal.

Deşi a fost învestita cu o acţiune având ca obiect raspundere civila delictuala, instanţa a analizat aplicabilitatea prevederilor capitolului IX din O.U.G. nr. 69/2020 privind instituirea unor facilitaţi fiscale şi a statuat în sensul ca pârâtul este scutit de la plata accesoriilor care formeaza obiectul cererii deduse judecaţii. Interpretând astfel, instanţa de apel a schimbat în tot obiectul cauzei depaşind limitele învestirii şi acordând ceva ce nu s-a cerut.

Recurenta expune o scurta circumstanţiere a aspectelor ce au facut obiectul dosarului penal nr. x/2020 şi arata ca prin Ordonanţa din 21.01.2021 s-a dispus clasarea sub aspectul savârşirii, de catre A., a infracţiunii prevazute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar prin Raportul de constatare încheiat la 26.06.2020 s-a stabilit ca în perioada de referinţa 2007-2013 societaţile B. S.R.L. şi C. au desfaşurat relaţii comerciale cu mai multe societaţi iar activitatea desfaşurata nu a fost declarata la organul fiscal competent, neavând corespondent în documente justificative.

Pretinde recurenta ca statul a suferit un prejudiciu de 156.822,07 RON (din care TVA- 129.272,98 RON şi impozit pe profit -27.549,09 RON) prin activitatea desfaşurata de B. S.R.L., precum şi un prejudiciu în cuantum de 91.176 RON (din care TVA -78.206,87 RON şi impozit pe profit - 12.969,58 RON) prin activitatea desfaşurata de C.. La aceste debite principale se adauga obligaţii accesorii calculate de la data savârşirii faptei şi pâna la data plaţii debitului principal (pâna la data de 08.09.2020 pentru suma de 156.822 RON, respectiv pâna la data de 13.07.2020 pentru suma de 91.176 RON).

Astfel cum reiese din Raportul de constatare tehnico ştiinţific, conform prevederilor art. 119 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 pentru neevideţierea, necalcularea şi neachitarea la data scadenta a impozitului pe venit, sunt datorate dobânzi şi penalitaţi de întârziere conform art. 79 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Sumele datorate cu titlu de accesorii vor fi calculate de organul fiscal, care va iniţia demersurile pentru recuperarea acestora.

Învedereaza recurenta ca a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenţei de prejudiciu reprezentat de accesorii în cuantum total de 357.719 RON aferente debitului principal calculat prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţific încheiat la data de 26.06.2020, calculate pentru obligaţia fiscala principala TVA şi impozit pe venit în suma de 231.896 RON (dobânzi şi penalitaţi de întârziere calculate pentru B. SRL) şi 125.823 RON (dobânzi şi penalitaţi de întârziere calculate pentru C. SRL), obligaţia fiscala principala fiind stabilita prin Raportul întocmit în dosarul penal.

Pe cale de consecinţa, instanţa era ţinuta a analiza aspectele deduse judecaţii privitoare la raspunderea civila delictuala în raport cu temeiurile de drept ale acţiunii reclamantei şi reţinerea în sarcina pârâtului a sumelor cu titlu de accesorii la debitul principal, necalculate de catre organul penal, or, în fapt, instanţa de apel reţine, în mod eronat, întocmai considerentele fondului.

Arata recurenta ca instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe analizarea condiţiilor cerute de lege pentru încadrarea pârâtului în categoria beneficiarilor O.U.G. nr. 69/2020, respingând în consecinţa acţiunea, deşi nu acesta a fost obiectul cererii deduse judecaţii.

Recurenta pretinde ca instanţa de apel s-a raportat eronat la Ordonanţa de Guvern şi nu la Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 69/2020- chiar daca conţinutul actului la care se raporteaza este corect-, sens în care partea face trimitere la prevederile art. 115 alin. (4) din Costituţia României şi arata ca urgenţa adoptarii actului normativ stabileşte caracterul special al acestuia. În susţinerea acestor argumente, recurenta reda preambulul şi prevederile cap II- Anularea unor obligaţii accesorii, respectiv art. VIII alin. (1) şi alin. (2) lit. a)-d), din O.U.G. nr. 69/2020 şi concluzioneaza în sensul ca prejudiciul stabilit în sarcina contribuabilului prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţific nu se regaseşte în nici una din situaţiile prevazute de aceste dispoziţii legale, iar aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa intimatului.

Susţine recurenta ca, potrivit prevederilor din Anexa la ordinul ANAF nr. 2047/2016, Rapoartele tehnico-ştiinţifice nu reprezinta titluri de creanţa - acestea fiind acte procedurale prin care au fost evaluate prejudicii, aşa cum este şi situaţia de faţa, mijloc de proba ce nu a fost contestat în procesul penal şi cu referire la care intimatul pârât a achitat debitul principal stabilit prin respectivul Raport.

În situaţia în care prin hotarâre judecatoreasca se dispune adaugarea în sarcina contribuabilului şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente prejudiciului, acestea vor fi instituite în evidenţa fiscala.

Sumele ce fac obiectul cererii deduse judecaţii sunt evidenţiate distinct conform Ordinului nr. 2047/08.07.2016 (pentru aprobarea Procedurii de distribuire sau restituire în conturile respective din conturile de venituri bugetare corespunzatoare a sumelor încasate în contul 50.86.09) urmând a fi evidenţiate dupa ramânerea definitiva a hotarârii instanţei de judecata competente. Aceste prevederi legale se completeaza cu cele cuprinse în cap. I punctul 1.4 din Anexa la Ordinul ANAF nr. 2047/2016 obligaţiile fiscale stabilite prin Raportul de constatare fiind cuprinse într-o evidenţa separata şi nu în cea curenta.

Recurenta învedereaza ca aceste precizari au relevanţa în raport de raspunsul primit de catre intimat la cererea acestuia nr. 9592/04.03.2021 de anulare a obligaţilor de plata accesorii, ce se întemeiaza pe evidenţierea separata a sumelor stabilite prin rapoarte tehnico-ştiinţifice încheiate în cadrul dosarelor penale şi pentru care nu se poate emite Decizie de anulare a obligaţiilor accesorii.

Recurenta arata ca cele doua societaţi- B. S.R.L. şi C. SRL- sunt radiate din anul 2014, iar intimatul, în calitatea sa de fost administrator care a derulat activitate infracţionala prin intermediul societaţilor cercetate, nu se afla printre destinatarii legii pentru obligaţiile accesorii calculate la debitul principal achitat, astfel cum reglementeaza O.U.G. nr. 69/14.05.2020.

Pe cale de consecinţa, recurenta susţine ca nu exista niciun impediment legal în privinţa obligarii pârâtului la plata sumelor cu titlu de accesorii datorate la debitul principal, întinderea prejudiciului fiind în cuantumul total de 357.719 RON, aşa cum este evidenţiat în adresa nr. x/28.01.2021 aparţinând Serviciului evidenta pe platitor PJ din cadrul AJFP Braşov.

Relativ la apararile intimatului din întâmpinarile depuse în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, recurenta învedereaza ca una dintre condiţiile impuse de lege privind acordarea facilitaţilor fiscale reglementate de O.U.G. nr. 69/2020 se refera şi la faptul ca debitorul trebuie sa fi depus toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, pâna la data depunerii cererii de anulare a acesoriilor inclusiv. Or, în condiţiile în care societaţile pentru care intimatul-parat a fost cercetat, nu se mai afla în circuitul comercial, este evident ca nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a facilitaţilor la plata şi din aceasta perspectiva.

Totodata, recurenta critica hotarârea atacata sub aspectul lipsei analizarii de catre instanţa de apel a obiecţiunilor formulate de parte la suplimentul de expertiza judiciara contabila, obiectiuni prin care a criticat cuantumul excesiv al onorariului expertului, în cuantum total de 16.200 RON.

Intimatul nu a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentate de onorariu pentru efectuarea lucrarii de expertiza contabila, prin întâmpinarea prin care a indicat obiectivele la expertiza propuse de pârât, deşi putea anticipa aceste cheltuieli.

Normele procesuale se aplica deopotriva atât reclamantului cât şi pârâtului în sensul ca, daca cheltuielile de judecata se solicita de catre reclamant prin însaşi cererea de chemare judecata, ele neputând fi primite la închiderea dezbaterilor pentru ca ar echivala cu o modificare a cererii, în egala masura solicitarea pârâtului în aceeaşi materie a cheltuielilor trebuie sa fie facuta respectând exigenţele art. 209 alin. (4) C. proc. civ., respectiv trebuie facuta odata cu întâmpinarea sub sancţiunea decaderii.

Pentru ca instanţa sa poata stabili în sarcina recurentei obligaţia de a achita cheltuielie de judecata constând în onorariul aferent efectuarii expertizei ar fi trebuit sa analizeze, cu prioritate, calificarea juridica a acordarii acestor cheltuieli şi a termenului în care pârâtul a formulat aceasta solicitare.

Instanţa de apel nu a analizat solicitarea recurentei privind aplicarea prevederilor art. 451 alin. (3) C. proc. civ. în sensul de a reduce cheltuielile, faţa de caracterul disproporţionat al acestora în raport cu valoarea lucrarii contabile, astfel cum a dezvoltat în obiectiunile înregistrate sub nr. x/06.02.2023 şi depuse la dosarul cauzei.

Pe cale de consecinţa, recurenta solicita înlaturarea cheltuielile de judecata reprezentând suma de 16.200 RON, ca fiind proba exclusiva ceruta de catre intimat, iar în subsidiar solicita aplicarea prevederitor art. 451 alin. (3) C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor ca disproporţionate în raport cu valoarea lucrarii contabile, astfel cum a dezvoltat în obiecţiunile depuse.

5. Apararile formulate în cauza

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepţia nulitaţii recursului, iar, în subisidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Relativ la excepţia nulitaţii recursului, intimatul invoca prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi arata ca prin memoriul de recurs sunt reluate motivele de apel ce au fost înlaturate de Curtea de Apel Braşov, iar recurenta, deşi invoca motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- ce prevede mai multe ipoteze distincte şi alternative-, nu indica, în concret, care dintre acestea ar fi aplicabila.

Simpla nemulţumire a parţii în privinţa hotarârii pronunţate nu este suficienta, dupa cum nu este suficienta nici afirmaţia generala ca hotarârea atacata este nelegala, recurenta fiind obligata sa îşi sprijine criticile pe cel puţin unul dintre motivele prevazute de lege. De asemenea, în faţa instanţei de recurs nu se poate pune în discuţie o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, dupa cum este inadmisibil a se înfaţişa critici de netemeinicie ale hotarârii atacate.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul arata ca nu corespund realitaţii afirmaţiile recurentei privind faptul ca instanţa de fond sau instanţa de apel s-ar fi pronunţat fara a analiza pe fond cererea introductiva, respectiv cererea de apel, în contextul în care nu au fost invocate excepţii şi nici instanţele nu s-au pronunţat fara a analiza cererile şi apararile învederate de parţile litigante.

Cu privire la critica recurentei referitoare la încalcarea prevederilor art. 397 alin. (1) C. civ., intimatul arata ca respingerea apelului nu echivaleaza cu schimbarea limitelor învestirii instanţei, iar recurenta face o confuzie între obiectul cererii de chemare în judecata şi motivarea propriu-zisa a unei hotarâri judecatoreşti.

Arata intimatul ca nu corespunde adevarului susţinerea recurentei în sensul ca prin analizarea şi reţinerea ca temeinice a apararilor pârâtului - invocarea aplicabilitaţii O.U.G. nr. 69/2020 - instanţa de apel şi-ar fi depaşit limitele învestirii.

Simpla respingere a caii de atac nu reprezinta o schimbare a obiectului judecaţii şi, cu atât mai puţin, menţinerea soluţiei primei instanţe de catre instanţa de apel nu poate reprezenta o schimbare a obiectului judecaţii sau depaşirea limitelor învestirii.

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul arata ca a fost invocat formal întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu se pot identifica prevederile de drept material pretins a fi încalcate sau aplicate greşit de catre prima instanţa.

Intimatul învedereaza ca se încadreaza în categoria persoanelor carora li se aplica prevederile O.U.G. nr. 69/2020, actul normativ neimpunând vreo limitare cu privire la persoanele fizice, fiind îndeplinite condiţiile pentru amnistia fiscala.

Referitor la cheltuielile de judecata constând în onorariu de expert, intimatul invoca prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi culpa procesuala a recurentei, sens în care învedereaza ca dovezile privind achitarea onorariului provizoriu şi a onorariului definitiv solicitat şi încuviinţat de catre instanţa de apel au fost depuse pâna la închiderea dezbaterilor, iar suplimentarea onorariului s-a datorat obiecţiunilor formulate de recurenta.

Intimatul a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecaţii (posibil de încadrat în aspecte de nelegalitate, contrar poziţiei procesuale a intimatului) Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi aratate:

- Este lipsita de orice fundament susţinerea recurentei-reclamante conform careia, în realizarea judecaţii, instanţa de apel, la fel ca prima instanţa a fondului, ar fi depaşit limitele învestirii şi astfel, ar fi încalcat dispoziţiile art. 397 C. proc. civ., prin aceea ca a analizat incidenţa în cauza a preederilor O.U.G. nr. 69/2020, deşi reclamanta formulase o acţiune în raspundere civila delictuala.

Separat de încadrarea eronata a criticii în motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 – în contextul în care, invocându-se nesocotirea unei norme procedurale şi respectiv, a principiului disponibilitaţii, critica poate fi subsumata, în realitate, cazului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – aceasta este lipsita de substanţa întrucât, în mod inadecvat procedural, considera ca obiectul învestirii şi deci, al judecaţii instanţei îl reprezinta doar pretenţiile deduse judecaţii pe cale principala, nu şi apararile formulate de pârât prin întâmpinare.

Astfel, recurenta-reclamanta a susţinut ca, învestind instanţa cu o acţiune în raspundere civila delictuala prin intermediul careia a pretins obligarea pârâtului la plata unor sume de bani reprezentând accesorii fiscale (dobânzi şi penalitaţi de întârziere) aplicate asupra unei obligaţii fiscale principale (TVA şi impozit pe profit), analiza şi judecata trebuia sa se limiteze la acest obiect al învestirii şi sa verifice îndeplinirea condiţiilor angajarii raspunderii delictuale. Ca atare, stabilirea incidenţei O.U.G. nr. 69/2020, invocata de pârât în aparare, şi constatarea pe acest temei, a existenţei unui caz de stingere a accesoriilor fiscale, s-ar fi realizat cu "schimbarea în tot a obiectului cauzei", instanţa pronunţându-se şi "acordând ceva ce nu s-a cerut".

Formularea, în aceşti termeni, a criticii supuse analizei în recurs, cu trimitere la dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. (conform carora "Instanţa este obligata sa se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecaţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, daca legea nu prevede altfel"), ignora faptul ca instanţa este obligata sa se pronunţe nu doar asupra cererilor şi pretenţiilor deduse judecaţii pe cale principala, ci şi asupra apararilor formulate de pârât în raport cu pretenţiile care i se opun.

În acest sens, dispoziţiile art. 13 şi 14 C. proc. civ. consacra, ca principii fundamentale ale desfaşurarii procesului civil, dreptul la aparare şi contradictorialitatea dezbaterilor, conform carora parţile pot sa propuna probe, sa-şi faca aparari, sa prezinte "motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiaza pretenţiile şi apararile", instanţa fiind obligata sa supuna discuţiei parţilor "toate cererile, excepţiile şi împrejurarile de fapt şi de drept invocate".

La fel, dând expresie principiului disponibilitaţii procesului civil, prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., statueaza ca "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apararile parţilor".

Aşadar, susţinerea recurentei-reclamante, conform careia, luând în examinare apararea pârâtului fundamentata pe dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2020 – a carei incidenţa în cauza a reţinut-o, cu consecinţa constatarii stingerii obligaţiilor fiscale accesorii – instanţa ar fi schimbat obiectul învestirii şi s-ar fi pronunţat asupra altor aspecte, este una care, pe de o parte, limiteaza, în mod greşit judecata instanţei numai la pretenţiile formulate pe cale principala, fara posibilitatea analizei apararilor pârâtului şi, pe de alta parte, nesocoteşte în mod flagrant principii ale desfaşurarii procedurii judiciare referitoare la dreptul de aparare şi contradictorialitatea dezbaterilor.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, analiza pe care prima instanţa a realizat-o în legatura cu ipotezele reglementate şi incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020, cu consecinţele deduse de aici asupra rezolvarii fondului raportului juridic nu reprezinta o denaturare a obiectului judecaţii ci, dimpotriva, în acord cu principiile unei proceduri jurisdicţionale corecte, raspunde şi exigenţelor motivarii calitative a hotarârii judecatoreşti, ceea ce presupune indicarea şi verificarea susţinerilor, apararilor ambelor parţi (conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.).

Ca atare, critica referitoare la încalcarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. şi incidenţa astfel, a cazului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este una nefondata.

- Este, de asemenea, lipsita de fundament, susţinerea unei greşite aplicari, raportat la datele speţei, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020, ceea ce ar fi condus la respingerea acţiunii reclamantei, ca urmare a incorectei dezlegari a fondului raportului juridic dintre parţi, şi ar atrage nelegalitatea soluţiei din perspectiva motivului prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai întâi, sub aspect formal, argumentele dezvoltate de recurenta în legatura cu natura actului normativ (care nu este O.G. ci O.U.G.), cu atribuţiile Guvernului în adoptarea de ordonanţe de urgenţa şi trimiterile, în acest sens, la prevederile constituţionale, sunt unele lipsite de pertinenţa, în contextul în care instanţa de apel a aratat, în mod corect, ca nu poate fi vorba decât de o eroare materiala strecurata în considerentele sentinţei (care indica într-unul din paragrafele motivarii O.G. în loc de O.U.G.), de vreme ce raţionamentul instanţei se raporteaza, în mod adecvat, la dispoziţiile O.U.G. nr. 69/2020.

În ce priveşte modalitatea în care instanţele anterioare au facut aplicarea O.U.G. nr. 69/2020 şi au dat dezlegare fondului raportului juridic, criticile recurentei au vizat lipsa de incidenţa a actului normativ menţionat întrucât pârâtul fusese cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscala, şi, ca atare, n-ar fi putut beneficia de dispoziţiile de favoare referitoare la stingerea unor datorii fiscale şi în acelaşi timp, pentru ca prejudiciul nu fusese stabilit în sarcina pârâtului prin-un titlu executoriu.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, în ce priveşte împrejurarea ca pârâtul fusese cercetat pentru infracţiunea de evaziune fiscala, aceasta nu era una de natura sa-l excluda de la aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020 referitoare la anularea unor obligaţii accesorii, de vreme ce dispoziţiile art. VIII din acest act normativ, stabilind sfera de aplicare pentru destinatarii unor astfel de facilitaţi, statueaza expres ca "prezentul capitol se aplica pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entitaţi fara personalitate juridica, persoane fizice care desfaşoara activitaţi economice în mod independent sau exercita profesii libere, unitaţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti sau instituţii publice".

În prezenţa unei astfel de reglementari, interpretarea recurentei care distinge între categorii de debitori într-o maniera în care legiuitorul nu o face, este una care nesocoteşte principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus şi, ca atare, este una inadecvata, improprie determinarii înţelesului unei norme şi, deci, inapta sa-i susţina critica de nelegalitate.

Dimpotriva, stabilind ca pârâtul a avut calitatea de debitor pentru doua obligaţii fiscale principale, pe care le-a stins, prin plata, la data de 13.07.2020 (pentru suma de 91.176 RON) şi respectiv, la 8.09.2020 (pentru suma de 156.822 RON), instanţa a concluzionat corect ca la data de 31.03.2020/reperul temporal folosit de ordonanţa de urgenţa) existau obligaţii bugetare principale restante în sarcina pârâtului.

În acelaşi timp, s-a constatat, în mod corect, îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. IX al O.U.G. nr. 69/2020, referitoare la "anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020", respectiv, faptul ca cele doua obligaţii bugetare principale erau stinse, potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 (prin plata), la data menţionata; reclamanta n-a invocat existenţa altor obligaţii bugetare principale şi accesorii neachitate, cu termene de plata cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; cererea de anulare a fost depusa la 4.03.2021, cu respectarea termenului, reglementat ca fiind în intervalul 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2022, inclusiv.

Este, de asemenea, lipsita de fundament legal susţinerea potrivit careia, prejudiciul nefiind stabilit printr-un titlu executoriu, ci doar pe baza unui raport de constatare tehnico-ştiinţific, înseamna ca nu erau incidente dispoziţiile referitoare la stingerea obligaţiilor bugetare accesorii.

Pe acest aspect, instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa art. VIII alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 69/2020, care, circumstanţiind sfera obligaţilor bugetare principale restante la 31 martie 2020 (ale caror accesorii erau supuse anularii) face referire nu doar la obligaţiile de plata individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, ci şi "la obligaţii bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de pâna la data de 31 martie 2020, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsa între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor".

Or, în speţa, aceasta din urma ipoteza a textului era incidenta, în contextul în care, nu doar ca prejudiciul a fost stabilit printr-un raport de expertiza întocmit în faza urmaririi penale, dar prin Ordonanţata de clasare din 21.01.2021, pronunţata în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lânga tribunalul Braşov, s-a dispus transmiterea actului catre DGRFP Braşov, în vederea exercitarii competenţelor pentru recuperarea prejudiciului accesoriu.

În acest context, este lipsita de relevanţa şi neadecvata referirea pe care o face recurenta la dispoziţiile Ordinului ANAF nr. 2047/2016, referitoare la Procedura de distribuire sau restituire în conturile, respectiv din conturile de venituri bugetare a sumelor încasate.

Separat de faptul ca ordinul respectiv nu face decât sa instituie o procedura interna, de respectat la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, conţinutul criticii nesocoteşte principiul ierarhiei actelor normative, care nu recunoaşte forţa juridica superioara unui astfel de ordin – emis în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Agenţiei, pe baza unei H.G. – peste cel al unei ordonanţe de urgenţa a Guvernului, emisa în baza delegarii legislative, potrivit art. 115 din Constituţie.

- De asemenea, susţinerea potrivit careia societaţile, pentru a caror activitate a fost cercetat pârâtul sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscala ar fi radiate din 2014, nu demonstreaza vreun aspect de nelegalitate a deciziei.

Din acest punct de vedere, recurenta nu prezinta niciun argument şi nu combate niciun fel statuarile instanţei de apel, potrivit carora dispoziţiile art. IX alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 69/2020, nu instituie vreo limitare sau restrângere a sferei destinatarilor actului normativ în considerarea faptului ca societatea (în legatura cu a carei activitate s-au nascut obligaţiile de plata bugetare) n-ar mai fi în circuitul civil.

În plus, recurenta-reclamanta nesocoteşte faptul ca, în speţa, calitatea de debitor, împotriva caruia şi-a îndreptat acţiunea, este pârâtul persoana fizica, iar nu societaţile comerciale, pentru a putea considera ca norma de la art. IX alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 69/2020 (referitoare la obligativitatea depunerii declaraţiilor fiscale) ar trebui aplicata în persoana acestora (care, nemaifiinţând din punct de vedere juridic, ar însemna o imposibilitate de aplicare a normei şi deci, inexistenţa calitaţii de destinatar al acesteia).

- Critica referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, în cuantum de 16.200 RON (onorariu expertiza), dispusa de instanţa de apel, are tot caracter nefondat.

Astfel, pe acest aspect, recurenta a susţinut cuantumul excesiv al onorariului de expertiza, precum şi faptul ca solicitarea cheltuielilor trebuia facuta odata cu întâmpinarea, sub sancţiunea decaderii, respectând exigenţele art. 209 alin. (4) C. proc. civ.

În speţa, instanţa de apel a facut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi întrucât reclamanta a pierdut procesul, prin soluţia de respingere a apelului acesteia, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecata din acea faza procesuala, constând în onorariul de expertiza.

Susţinerea ca solicitarea de cheltuieli trebuia facuta odata cu întâmpinarea sub sancţiunea decaderii, este lipsita de baza legala întrucât textul care constituie sediul materiei (art. 453 C. proc. civ.) nu instituie o asemenea obligaţie, sub o astfel de sancţiune, ci face referire la "partea care pierde procesul care va fi obligata, la cererea parţii care a câştigat, sa îi plateasca acesteia cheltuielile de judecata".

Aşadar, nu este instituit un moment procesual pâna la care sa fie formulata o asemenea solicitare şi nici o sancţiune a nerespectarii acestuia.

Dimpotriva, fiind vorba de o cerere a carei rezolvare depinde de soluţia data raportului procesual principal (faţa de care are caracter accesoriu) şi coroborând cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ. – potrivit carora "Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei" – rezulta ca o astfel de solicitare poate învesti instanţa pâna la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului.

În mod inadecvat face referire recurenta la dispoziţiile art. 209 alin. (4) C. proc. civ., care vizeaza termenul de depunere a cererii reconvenţionale, ce nu ar fi fost respectat în apel în legatura cu solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecata.

Aceasta întrucât cererea reconvenţionala poate fi formulata doar în cadrul procesual al judecaţii în prima instanţa, contestarea legalitaţii sentinţei şi respectiv, devoluarea fondului putându-se realiza doar în limitele a ceea ce a fost supus judecaţii acesteia.

În acelaşi timp, astfel cu s-a aratat, solicitarea cheltuielilor de judecata nu este supusa unei limitari procesuale, alta decât cea impusa de momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În ce priveşte cuantumul onorariului de expert, recurenta nu formuleaza propriu-zis critici de nelegalitate, aratând ca îl considera excesiv şi ca instanţa, în aplicarea art. 451 alin. (3) C. proc. civ., trebuia sa-l reduca "în raport cu valoarea lucrarii contabile".

Or, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra probei cu expertiza şi a onorariului cuvenit expertului pentru lucrarea efectuata este un aspect care ţine de administrarea probelor, aflata în competenta instanţei devolutive de control judiciar, fara a fi suspusa cenzurii instanţei de recurs.

Mai mult, pe acest aspect, al proporţionalitaţii cheltuielilor de judecata, al faptului ca nu se poate constitui într-o chestiune de nelegalitate a hotarârii ci într-una de netemeinicie, nesusceptibila de analiza în cadrul recursului, se impun mutatis mutandis dezlegarile cu valoare obligatorie date prin Decizia RIL nr. 3/2020.

Deşi decizia menţionata face referire la interpretarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi la onorariul de avocat, a carui proporţionalitate nu poate fi verificata în recurs, statuarile acesteia sunt pe deplin valabile şi în privinţa onorariilor experţilor judiciari, prevederile art. 451 alin. (3) facând, de altfel, trimitere la dispoziţiile alin. (2) ale acestui articol, care se aplica în mod corespunzator (deci, inclusiv cu interpretarea data în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţiala).

În consecinţa, potrivit considerentelor aratate, toate criticile au fost gasite nefondate, recursul urmând sa fie respins ca atare.

De asemenea, va fi respinsa cererea intimatului–pârât, de acordare a cheltuielilor de judecata pentru prezenta faza procesuala, întrucât solicitarea acestuia nu a fost însoţita de înscrisuri doveditoare, care sa fi fost depuse la dosar în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov, în reprezentarea Statului Român - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala împotriva deciziei nr. 1017/Ap din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civila.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de catre intimatul-pârât A..

Definitiva.

Pronunţata astazi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.