Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 695/2024 AI generated

Exclusive jurisdiction of the court authorizing enforcement for challenges to execution measures

Case Number Decizia nr. 695/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled that the Bucharest District Court No. 5 is the territorially competent instance to hear the case, resolving a negative conflict of jurisdiction in favor of the court that authorized enforcement over competing claims by the Bucharest District Court No. 3, Ploiești District Court, and Bucharest District Court No. 5. The dispute concerned a challenge to enforcement (contestație la executare) filed by a superior judicial body (the Bucharest Court of Appeal) against an associate of judicial bailiffs regarding enforcement measures, specifically seeking the annulment of a 2023 enforcement order, suspension of enforcement, and reduction of enforcement costs. The decisive legal basis was the principle of the unity of the enforcement instance, which mandates that the court which authorized the forced enforcement retains exclusive jurisdiction to resolve subsequent challenges to enforcement and related incidents, in accordance with Article 651(1) and (3), Article 712, and Article 714 of the Civil Procedure Code, as further clarified by the binding legal interpretation in Decision No. 20/2021.

Legislator headnote

AI generated

art. 719 C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 712 alin. (1) C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ; Exclusive jurisdiction of the court authorizing enforcement for challenges to execution measures: , a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 90/2017, O.U.G. nr. 80/2013, art. 127, art. 712 şi următ. C. proc. civ.

Keywords

AI generated
exclusive jurisdiction enforcement unity of the legal order civil dispute e-justice judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 719 C. proc. civ
x/2022, în temeiul art. 719 C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei la executare şi reducerea cheltuielilor de executare.
art. 651 alin. (1) C. proc. civ
Pentru a dispune astfel, a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în raport de locul situării sediului Tribunalului Bucureşti, s-ar putea aprecia că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este instanţa de executare.
art. 127 C. proc. civ
A arătat că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu ar fi competentă să soluţioneze contestaţia în anulare nici din perspectiva calităţii intimatei, de grefier la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, deoarece nu s-ar ţine cont de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.
art. 134 C. proc. civ
Constatând că între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti a intervenit un conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C.
art. 712 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art.
art. 517 alin. (4) C. proc. civ
1083 din data de 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.
art. 651 alin. (3) C. proc. civ
Pentru a dispune astfel, a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin.
art. 714 alin. (1) C. proc. civ
20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Contestaţia la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 13 martie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Bucureşti a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executarea ce face obiectul dosarului de executare nr. 1052/SS/2022 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţia "B.", solicitând anularea încheierii nr. 1052 din 27 februarie 2023, precum şi a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr. 1052/SS/2022, în ceea ce priveşte continuarea executării silite pentru creditoarea A.; suspendarea executării silite dispuse în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 719 C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei la executare şi reducerea cheltuielilor de executare.

În drept, a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 90/2017, O.U.G. nr. 80/2013, art. 127, art. 712 şi următ. C. proc. civ.

La 19 aprilie 2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executarea silită însăşi, precum şi a cererii de suspendare a executării silite, respectiv a cererii privind cenzurarea cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din 14 iunie 2022, faţă de momentul la care au fost comunicate contestatorului actele de executare.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 5216 din 22 mai 2023, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de intimată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în raport de locul situării sediului Tribunalului Bucureşti, s-ar putea aprecia că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este instanţa de executare.

Însă, a arătat că o astfel de apreciere ar fi eronată faţă de principiul unicităţii instanţei de executare, reglementat prin art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., întrucât în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu a încuviinţat executarea silită.

A arătat că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu ar fi competentă să soluţioneze contestaţia în anulare nici din perspectiva calităţii intimatei, de grefier la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, deoarece nu s-ar ţine cont de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi de faptul că prima instanţă învestită este inferioară Tribunalul Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a constatat că, în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. 1052/SS/2022 înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", Judecătoria Ploieşti a soluţionat o cerere de suspendare provizorie a executării (dosarul nr. x/2022), cât şi o contestaţie la executare şi o cerere de suspendare a executării (dosarul nr. x/2022). Iar, în privinţa dosarului de executare nr. 1052/SS/2022 înregistrat pe rolul aceluiaşi organ de executare, Judecătoria Ploieşti a fost învestită să soluţioneze o altă contestaţie la executare (dosarul nr. x/2022).

Instanţa a reţinut că, în privinţa dosarului de executare nr. 1052/SS/2022 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu a încuviinţat executarea silită, nu a soluţionat vreo contestaţie la executare sau vreun alt incident apărut în cursul executării silite, nefiind, astfel instanţă de executare.

3. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti

Prin sentinţa civilă nr. 5144 din 19 septembrie 2023, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Ploieşti a reţinut aplicarea statuărilor deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (pct. 69, 70, 61), arătând că instanţa de executare silită a fost stabilită cu prilejul încuviinţării executării silite, ca fiind Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, executarea silită fiind încuviinţată prin încheierea din 24 mai 2022, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2022.

În raport de această împrejurare, a arătat că, în acord cu considerentele deciziei menţionate, în ceea ce priveşte executarea silită desfăşurată în dosarul de executare nr. 1052/SS/2022 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată ca fiind instanţă de executare, fiind irelevant că Judecătoria Ploieşti a soluţionat alte dosare având ca obiect contestaţie la executare sau cerere de suspendare provizorie în legătură cu alte acte de executare emise în acelaşi dosar de executare, caracterul de instanţă de executare, competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, fiind determinat în mod definitiv la momentul încuviinţării executării silite.

4. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 8879 din 28 noiembrie 2023, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Constatând că între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti a intervenit un conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ., în legătură cu care a arătat că instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al reclamantului, norma de competenţă fiind de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare, doar alegerea instanţei de la una dintre curţile de apel învecinate având caracter facultativ.

A reţinut că debitorul contestator Tribunalul Bucureşti este instanţă superioară, iar intimata are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, considerând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că, în privinţa dosarului de executare nr. 1052/SS/2022 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", Judecătoria Ploieşti a soluţionat o cerere de suspendare provizorie a executării (dosarul nr. x/2022), cât şi o contestaţie la executare şi o cerere de suspendare a executării (dosarul nr. x/2022).

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Buucreşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este o contestaţie la executare formulată de contestatorul Tribunalul Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea încheierii nr. 1052 din 27 februarie 2023 emise în dosarul de executare nr. 1052/SS/2022 al Biroului Executorilor Judecătoreşti "B.", precum şi a tuturor actelor de executare silită referitoare la continuarea executării silite pentru creditoarea A., suspendarea executării silite dispuse în dosarul menţionat, în temeiul dispoziţiilor art. 719 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei, precum şi reducerea cheltuielilor de executare.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Ploieşti şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe aplicând decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, iar cea de a doua instanţă reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ., în raport de calitatea de grefier a intimatei la cea de-a doua instanţă aflată în conflict.

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Astfel cum s-a arătat, contestaţia la executare promovată în cauză vizează actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 1052/SS/2022 al Biroului Executorilor Judecătoreşti "B.".

Înalta Curte constată că prin încheierea din camera de consiliu din 24 mai 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2022, a fost încuviinţată executarea silită a contestatorului, la cererea creditoarei A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 3980 din 9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2860 din 19 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din acelaşi act normativ, s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, instanţă care a încuviinţat executarea silită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.