Divorce Jurisdiction Conflict: Exclusive Territorial Incompetence Not Raised at First Legal Hearing Results in Irrevocable Acquisition of Competence

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

După deliberare, asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 20 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la 21 iulie 2012, din culpa exclusivă a pârâtului; stabilirea locuinţei minorei C., la mamă; exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minora C., de către ambii părinţi; obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în beneficiul minorei, raportate la venitul minim pe economie; revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei (D.).

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 373, 383, 400, 402, 529 C. civ., şi ale Legii nr. 272/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 21 iunie 2022 pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a susţinut că nu sunt întemeiate motivele de divorţ precizate de reclamantă în cererea de chemare în judecată şi a solicitat stabilirea locuinţei minorei C. la domiciliul său din jud. Iaşi.

2. Hotărârea Judecătoriei Paşcani

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 6 martie 2023, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Paşcani a reţinut că dispoziţiile art. 915 C. proc. civ. reglementează reguli de competenţă teritorială exclusivă, sub acest aspect având relevanţă locuinţa, înţeleasă ca loc unde persoana locuieşte în mod efectiv, cu caracter de stabilitate.

A arătat că ceea ce interesează este locuinţa părţii la momentul introducerii acţiunii, competenţa în materie de divorţ nefiind condiţionată de cerinţa ca unul dintre soţi să mai locuiască în locuinţa comună, ci de condiţia ca unul dintre aceştia să domicilieze în raza teritorială a instanţei ultimei locuinţe comune.

Judecătoria Paşcani a constatat că din înscrisurile depuse la dosar şi din susţinerile părţilor a reieşit că niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia sa teritorială, în care s-a aflat cea din urmă locuinţă comună.

A reţinut că pârâtul are reşedinţa în Germania, unde are raporturi de muncă din anul 2013, acesta revenind în România doar în concediu, reşedinţa fiind indicată de reclamantă în preambulul cererii introductive.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, instanţa a reţinut că aceasta a locuit în jud. Iaşi, până în luna octombrie a anului 2021, locaţie din care a plecat împreună cu minora, conform susţinerilor pârâtului din întâmpinare, dar şi a constatărilor funcţionarilor din cadrul Primăriei Comunei Ion Neculce, jud. Iaşi.

Astfel, a arătat că la data introducerii acţiunii niciunul dintre soţi nu avea locuinţa efectivă în circumscripţia Judecătoriei Paşcani.

Reţinând că pârâtul are reşedinţa în Germania şi că pentru soluţionarea cererii de divorţ şi a cererilor accesorii acesteia este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa efectivă reclamanta (din octombrie 2021), a aplicat dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

3. Hotărârea Judecătoriei Caransebeş

Prin sentinţa civilă nr. 887 din 3 noiembrie 2023, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă cu Judecătoria Paşcani, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Caransebeş a reţinut că dispoziţiile art. 130 şi 131 C. proc. civ. stabilesc termenul limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, respectiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută la art. 131 alin. (2), potrivit cărora "în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Instanţa a arătat că primul termen de judecată cu părţile legal citate şi la care puteau pune concluzii în faţa Judecătoriei Paşcani a fost la data de 4 noiembrie 2022, când cauza a fost amânată fără a se pune în discuţie competenţa instanţei.

Astfel, a constatat că, faţă de prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, Judecătoria Paşcani şi-a câştigat competenţa de a soluţiona cauza.

În plus, a reţinut că ultima locuinţă comună a părţilor a fost, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, în comuna Ion Neculce, judeţul Iaşi, iar potrivit concluziilor referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului, acesta domiciliază în judeţul Iaşi, unde locuieşte când vine în România, întrucât lucrează cu contract de muncă în străinătate.

Constatând că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă a soţilor şi că pârâtul locuieşte în circumscripţia acestei instanţe, Judecătoria Caransebeş a stabilit că Judecătoria Paşcani este competentă să soluţioneze cauza şi din această perspectivă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Paşcani îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competenţă pendinte este reprezentat de cererea de chemare în judecată prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la 21 iulie 2012, din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea locuinţei minorei C. la mamă, exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minoră de către ambii părinţi, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în beneficiul minorei, raportate la venitul minim pe economie şi revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.

Normele de procedură care reglementează instanţa competentă în materie de divorţ sunt prevăzute la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care au următorul conţinut: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Competenţa prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opţiune între instanţele enumerate în cuprinsul acestui articol.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Art. 131 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Reţinând incidenţa acestor norme legale, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe învestite a fost la data de 4 noiembrie 2022.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul B. a combătut alegaţiile reclamantei din cuprinsul acţiunii, arătând că nu sunt întemeiate motivele de divorţ invocate de aceasta.

Potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă din 4 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Paşcani, deşi a constatat că procedura de citare a părţilor era legal îndeplinită, nu a procedat la efectuarea verificărilor impuse în mod imperativ de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci a dispus rectificarea citativului, în raport de formularea de către pârât a cererii reconvenţionale, reţinând că părţile figurează în proces în dublă calitate, şi a dispus amânarea judecării cauzei, acordând un nou termen de judecată la 23 februarie 2023, în scopul administrării unor probe privind efectuarea unei anchete sociale la locuinţa actuală a reclamantei şi pentru ca aceasta să depună la dosar dovada faptului că minora este înscrisă la şcoală, precum şi la alte activităţi extracuriculare.

La termenul de judecată astfel stabilit, 23 februarie 2023, Judecătoria Paşcani a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, pronunţarea asupra acestei chestiuni fiind amânată la data de 6 martie 2023, când a adoptat hotărârea prin care s-a dezînvestit în favoarea Judecătoriei Caransebeş, în baza art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În raport de această succesiune a actelor de procedură efectuate de Judecătoria Paşcani, Înalta Curte reţine că excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată la primul termen de judecată când părţile au fost legal citate, ci ulterior, la termenul din 23 februarie 2018, când instanţa nu se mai putea dezînvesti, competenţa materială rămânând dobândită în favoarea instanţei menţionate.

Or, interpretând dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. reiese că, de vreme ce excepţia nu a fost invocată de Judecătoria Paşcani din oficiu sau de către părţi la primul termen de judecată, când procedura de citare era legal îndeplinită, soluţionarea cauzei a rămas dobândită în favoarea acestei instanţe.

Ca atare, aplicând dispoziţiile art. 130 şi 131 C. proc. civ. circumstanţelor particulare ale cauzei, se constată că revine Judecătoriei Paşcani competenţa de soluţionare a acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.