Attachment validation jurisdiction fixed: Brașov Court exclusive as enforcement court, Agnita declination overruled.

Şedinţa publică din data de 06 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 04.04.2023, sub nr. x/2023, creditorii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu debitorii C. şi D. şi cu terţul poprit E. S.R.L., validarea popririi emise terţului poprit, în vederea recuperării creanţei datorate de debitori creditorilor, precum şi amendarea terţului poprit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 787, art. 790-792 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 9226 din 13 octombrie 2023, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Agnita.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 789 alin. (1) raportate la art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării organului de executare, potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reţinut că, prin decizia nr. 348/17.06.2014, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.07.2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, cu motivarea că, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

A mai reţinut că nu sunt aplicabile speţei dispoziţiile deciziei nr. 20/27.09.2021, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât aceasta vizează situaţia în care în vigoare în momentul încuviinţării executării silite era dispoziţia art. 651 C. proc. civ., ce stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, cel al creditorului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Drept urmare, faţă de faptul că, la data sesizării organului de executare debitorii C. şi D. aveau domiciliul în Spania, Zaragoza, iar creditorii îşi aveau domiciliul în Agnita, jud. Sibiu, a apreciat că Judecătoria Braşov nu este competentă să soluţioneze cererea de validare a popririi, ci Judecătoria Agnita.

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Agnita, prin sentinţa civilă nr. 2/2024 din 31 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a aceloraşi dispoziţii legale, însă a făcut aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare, având în vedere şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în decizia nr. 20/2021 pronunţată în recurs în interesul legii.

Astfel, reţinând că Judecătoria Braşov este instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare a popririi formulate de petentul SCPEJ F. şi Asociaţii, pentru creditorii A. şi B. în contradictoriu cu debitorii C. şi D., şi terţul poprit E. S.R.L..

Înalta Curte constată că, în litigiul pendinte, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Agnita şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 789 alin. (1) şi art. 650 alin. (1) C. proc. civ., însă prima instanţă a avut în vedere că debitorii aveau, la data sesizării organului de executare, domiciliul în Spania, astfel că a apreciat că este competentă judecătoria de la sediul creditorilor, în timp ce a doua instanţă a făcut aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare, şi a apreciat că cererea de validare a popririi se soluţionează de instanţa care a încuviinţat executarea silită.

Potrivit dispoziţiilor art. 789 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare: "Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

La acelaşi moment, instanţa de executare era definită prin art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind " judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", formă a legii care, ulterior, a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare.

Prin încheierea din 15 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2013 a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu garanţie mobiliară autentificat sub nr. x/20.10.2009 de BNP G., prin toate formele de executare prevăzute de lege, până la realizarea drepturilor creditorilor B. şi A. rezultat din titlul executoriu, respectiv suma de 246.070 euro, a accesoriilor acesteia, precum şi a cheltuielilor de executare.

Cum, în cauză, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terţului poprit E. S.R.L. la înfiinţarea popririi asupra veniturilor debitorilor, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită şi anume Judecătoria Braşov, ca instanţă de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 650 alin. (3) din C. proc. civ. în vigoare la data sesizării organului de executare silită.

Aceasta este şi dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în consecinţă, s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Considerentele deciziei pronunţate de instanţa supremă se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, chiar dacă au avut în vedere o formă a dispoziţiilor legale care nu erau în vigoare la data începerii executării silite.

Astfel, argumentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt pe deplin aplicabile şi pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite.

În acest sens, se relevă conţinutul paragrafelor 70, 71 şi 80:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu – toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

80. Acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 650 (actual 651) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.