Territorial competence for objection to execution: priority of court that authorized enforcement over debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 06 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 521/2021 (raport de expertiză, încheiere de stabilire a actelor de executare şi acte subsecvente) aflat pe rolul B., în ceea ce priveşte suma de 5.899 RON, compusă din: 3.909 RON reprezentând diferenţă debit, 800 RON reprezentând onorariu de avocat, 1.190 RON reprezentând onorariu de expert. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5199/2023 din 19 mai 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 714 raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., şi a reţinut că ceea ce este esenţial pentru stabilirea instanţei de executare este domiciliul/sediul persoanei împotriva căreia se efectuează actele de executare. Or, toate actele de executare silită şi inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite au fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, nu şi împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. Astfel, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, singura debitoare din dosarul de executare nr. 521/2021.

A mai apreciat că faptul încuviinţării executării silite de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu atrage în mod automat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

De asemenea, a statuat în sensul că speţei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile deciziei RIL nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care aceasta se referă la situaţia pluralităţii de debitori.

Primind dosarul, Judecătoria Craiova – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 330 din 17 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Craiova a reţinut incidenţa în speţă a aceloraşi dispoziţii legale, şi anume art. 714 şi art. 651 C. proc. civ., însă a apreciat că încuviinţarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 887/23.03.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, a fost dispusă de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021.

Astfel, a reţinut că instanţa care a încuviinţat executarea silită rămâne competentă să soluţioneze toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o contestaţie la executare formulată de debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., prin care se solicită anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuţional nr. x/2021 al BEJ B..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., prima reţinând că sediul debitoarei din dosarul de executare silită nr. x/2021, şi care este Compania Naţională de Căi Ferate S.A. – Sucursala CF Craiova, se află în raza de competenţă a Judecătoriei Craiova, în timp ce cea de-a doua, raportat la obiectul dosarului, a apreciat că este incident principiul unicităţii instanţei de executare.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanţă şi ale dosarului execuţional, prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ B. şi a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate S.A. – Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 887/23.03.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021.

În acest context, se reţine că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menţionată, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.

Aşadar, aplicând pentru identitate de raţionament statuările din decizia nr. 20/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi în speţa de faţă, se reţine că în ceea ce priveşte contestaţia la executare, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport cu alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.