Annulment of reparative restitution order under Law No. 10/2001 due to prior satisfaction of entitlement via cumulative restitutions

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.06.2011 sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti, A. şi B., anularea Dispoziţiei nr. 10512/19.05.2008 (acordare măsuri reparatorii prin echivalent) emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, art. 5 din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 48/2004, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III Măsuri instituţionale din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 16 alin. (2)1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 16.93 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (8), art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 3995/19.10.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca tardiv introdusă.

Prin decizia nr. 808/06.02.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă sub nr. x/2014.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 594/18.04.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis excepţia tardivităţii şi a respins contestaţia formulată de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 1610/R/28.10.214, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis recursul reclamantului împotriva sentinţei, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti-Secţie civilă pentru continuarea judecăţii.

4. Al treilea ciclu procesual

Petentul C., a formulat cerere de intervenţie accesorie, prin care a solicitat anularea dispoziţiei nr. 10512/19.05.2008, prin care s-au acordat pârâţilor A. şi B. măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafaţă de 15.000 mp, dar numai pentru cazul şi în măsura în care se va constata, din probele administrate în cauză, că este nelegală dispoziţia amintită mai sus, prin depăşirea cotei legale la care cei doi fraţi ar fi avut dreptul.

Prin sentinţa nr. 1038/21.07.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea; a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientul accesoriu C.; a obligat reclamantul la plata, către pârâţii A. şi B. a sumei în cuantum de 5.000,00 de RON cu titlu de onorariu expert judiciar; a obligat reclamantul la plata, către pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000,00 de RON reprezentând onorariu de avocat redus; a respins, ca nedovedită, cererea pârâtului A., prin apărător, privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 510/A/31.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Bucureşti, invocată din oficiu; a respins apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva sentinţei, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă în calea de atac a apelului; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă; a admis apelul reclamantului; a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea; a dispus anularea Dispoziţiei nr. 10512/19.05.2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu C.; a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de apelantul pârât Municipiul Bucureşti intimaţii D. E., ca neîntemeiate.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti şi pârâtele D., E..

Recurentul-pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- În mod nelegal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Bucureşti, prin primar. Mandatul acordat apărătorilor aleşi a fost pentru asigurarea asistenţei juridice şi reprezentării Primarului General al Municipiului Bucureşti, parte în proces, iar nu a Municipiului Bucureşti. Primarul General al Municipiului Bucureşti, entitate fără buget propriu, nun poate organiza o procedură de achiziţie publică de servicii juridice ori să încheie contracte de asistenţă juridică. Prin urmare, entitatea care este parte în proces este Primarul General, toate actele procesuale în cauză fiind efectuate în numele acestuia.

- În mod nelegal a fost respinsă excepţia de ordine publică privind lipsa calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti. Emitentul dispoziţiei în temeiul Legii nr. 10/2001 este unitatea deţinătoare care trebuie să soluţioneze notificarea formulată de persoana îndreptăţită. Faptul că dispoziţia este emisă de primar, nu înseamnă că acesta soluţionează notificarea în nume propriu, ci ca reprezentant al unităţii deţinătoare, în speţă, Municipiul Bucureşti, în patrimoniul căruia se află imobilul. Faţă de faptul că Prefectul Municipiului Bucureşti a menţionat expres că înţelege să se judece exclusiv cu Primarul General al Municipiului Bucureşti, în virtutea principiului disponibilităţii, doar Primarul General este persoana chemată în judecată. Prin urmare, Prefectul a formulat acţiunea faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă. În mod greşit instanţa de apel a refuzat să se pronunţe asupra acestei excepţii care, fiind de ordine publică putea fi invocată şi în calea de atac.

- În mod nelegal instanţa nu s-a pronunţat asupra apelului Primarului General, apreciind că acesta ar fi fost formulat de o altă entitate. Sub acest aspect, recurentul precizează că menţine criticile formulate în cadrul apelului şi solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată dovedite şi justificate de complexitatea dosarului şi de serviciile de asistenţă şi reprezentare juridică efectuate în cauză.

- În mod greşit a fost admis apelul reclamantului, instanţa de apel neţinând seama de actele de proprietate depuse la dosar de către pârâţii persoane fizice, de faptul că preluarea s-a făcut direct de la autorul persoanelor îndreptăţite, iar nu de la acestea, conform notelor de reconstituire emise de instituţiile statului şi depuse în dosarele administrative, cât şi faţă de planurile cadastrale aferente.

Recurentul a expus pe larg situaţia de fapt şi a precizat că, potrivit actelor dosarului, suprafaţa pentru care s-a dispus restituirea în natură sau prin echivalent este de aproximativ 6,75 ha, deci Dispoziţia nr. 10512/19.05.2008 nu conduce la depăşirea suprafeţei la care care notificatorii erau îndreptăţiţi, aşa cum în mod greşit reţine instanţa de apel.

În ce priveşte titlurile de proprietate invocate de Prefect şi preluate în raţionamentul instanţei de apel, pentru suprafaţa de 1,5 ha, nu există nicio legătură a acestora cu terenul în suprafaţă de 6,75 ha din care făceau parte şi cei 1,5 ha care fac obiectul dispoziţiei a cărei nulitate se solicită.

Mai mult, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit în prezenta cauză de către expert tehnic judiciar în specialitatea topografie F., identificarea imobilului a putut fi făcută pe baza descrierilor din contractele de vânzare cumpărare prin care autorul pârâţilor persoane fizice a dobândit dreptul de proprietate, dar mai ales cu ajutorul planurilor topografice şi cadastrale vechi care au fost suprapuse peste cele noi, putându-se determina astfel amplasamentul şi forma vechii proprietăţi.

Astfel, în urma măsurătorilor efectuate în teren, a rezultat că, pe lotul x se află Autobaza Nord (RATB) şi are o suprafaţă de 19.781,52 mp. Imobilul care a fost dobândit în proprietate de către G. şi H., autorii pârâţilor A. şi B., a avut ca adresă fosta Şoseaua x, fostă parcelă nr. 91.680 şi fostă Şos. Herăstrău Băneasa. O parte a imobilului în cauză, a primit o nouă adresă poştală, anume str. x. Este important de menţionat faptul că, potrivit expertizei topografice efectuate, pârâţii persoane fizice au mai avut terenuri în zonă, tot pe moşia Băneasa, provenite iniţial din împroprietărirea făcută în anul 1864, dar faţă de care există mai puţine elemente pentru stabilirea unui amplasament precis. Pe planul topo-cadastral realizat în anul 1965 se identifică suprafaţa de 33.331 mp care le-a fost confiscată autorilor persoane fizice din prezenta cauză.

În concluzie, având în vedere modalitatea punerii în posesie a pârâţilor persoane fizice B. şi A., suprafeţele de teren la care se raportează reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti se regăsesc într-o altă zonă decât amplasamentul terenului la care se refera dispoziţia atacată în prezentul dosar, fiind exclusă orice suprapunere între aceste două terenuri (astfel precum a concluzionat şi expertul judiciar F.).

Recurentele-pârâte D., E. au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au arătat că instanţa de apel, prin decizia de casare nr. 1610/R/28.10.2014, a pronunţat o hotărâre greşită, cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât s-a subrogat uneia dintre părţile dintr-un litigiu, încălcând astfel principiul de dispoziţie al părtilor, soluţia pronunţată cu ocazia acelei decizii conducând la o soluţie absolut greşită în prezent, întrucât aplicarea greşita a legii a avut o înrâurire în soluţiile ulterioare, ceea ce nu poate fi primit într-un litigiu echitabil.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă prematur, anterior soluţionării dosarului de restituire de către instituţia abilitată-ANRP.

Soluţia corectă în cauză este aceea dată de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 1038/21.07.2017, de respingere a cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie accesorie, potrivit considerentelor acelei hotărâri.

Deşi instanţa de apel a reţinut că există dovada preluării abuzive a imobilelor proprietatea autorilor comuni pârâtelor, în mod greşit a reţinut că acestea nu au calitatea de persoane îndreptăţite, cu o motivare abstractă şi care nu este în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

Nu se poate reţine că în cauză au fost acordate despăgubiri persoanelor care aveau calitate de moştenitori, întrucât legea precizează că toti cei care formulează notificări şi fac dovada că sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri, trebuie să li se soluţioneze solicitările în raport de prevederile legale şi de dreptul lor.

Nu poate fi primită motivarea instanţei de apel în sensul că nu are nici o relevanţă faptul că numita I. a primit despăgubiri mai mari decât recurentele, cu depăşirea cotelor aplicabile, in condiţiile în care I. nici măcar nu avea calitatea dc moştenitoare directă a autorilor comuni, întrucât aceasta a fost nora acestora, fiind căsătorită cu fiul acestora - J., cu care nu a avut copii. J. a decedat, iar I. nu putea veni la moştenire prin reprezentare pentru soţul decedat, pentru a putea formula notificări în numele său.

În cauză, neregulile existente provin de la autorităţile implicate care nu au conexat cererile/notificările şi nici nu au respectat prevederile legale referitoare la notificările formulate şi la cotele aferente.

Motivând că alţi moştenitori au primit ce se cuvenea recurentelor, instanţa de apel nesocoteşte dispoziţiile legale şi drepturile recurentelor.

Totodată, instanţa de apel a înlăturat, în mod nejustificat, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, rezumându-se la a menţiona că nu s-a făcut dovada acelor suprafeţe de teren identificate de expert şi că acestea nu sunt urmate de înscrisuri (care însă nu au fost solicitate).

Instanţa de apel nu a luat în considerare cele reţinute de instanţa de fond în sensul că s-a făcut dovada solicitării celor 15 000 mp, că raportarea trebuie să se facă la cota de 1/2 şi nicidecum de 1/7 şi că imobilele au fost preluate de la autorii comuni ai recurentelor.

Instanţa de apel nu a procedat la analizarea situaţiei de fapt şi a prevederilor de drept în materie, făcând o analiză greşită a litigiului, în detrimentul drepturilor recurentelor, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de proprietate consacrate de art. 1 din primul Protocol la CEDO şi art. 6 din Convenţie.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti, intimatul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că Primarul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală activă în cazul litigiilor având ca obiect anularea actelor cu regim special pe care acesta le emite în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanţa de apel a făcut o analiză pertinentă a cererii de chemare în judecată formulată de prefect.

În mod corect s-a constatat că pentru terenul notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către defuncţii A. şi B., aceştia au probat, împreună, calitatea pentru o cotă de 1/2, urmare a aplicării dreptului de acrescământ de către instaţa de judecată, din suprafaţa de 6 ha şi 2500 mp stabilită cu autoritate de lucru judecat în dosarul nr. x/2015, această suprafaţă fiind anterior obţinută pe calea legislaţiei funciare, întrucât era vorba de un teren arabil preluat de la autorii notificatorilor K. şi H., cât şi pe calea Legii nr. 10/2001-suprafaţa de teren de 2297 mp ce reprezintă lotul x din 4594 mp situate în str. x, fosta Şos. x, precum şi suprafaţa de 405.17 mp situată în Bucureşti, str. x, conform deciziei nr. 191/A/28.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Prin urmare, beneficiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi acordat moştenitorilor defuncţilor notificatori A. şi B.-titulari ai dispoziţiei criticate de acordare măsuri reparatorii nr. 10512/19.05.2008, întrucât aceştia şi-au realizat drepturile cu privire la terenul notificat prin notificarea nr. x/2001, atât pe calea Legii nr. 18/1991, cât şi a Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea formulată la recursul pârâtelor D., E., intimatul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimatul că dreptul de control al prefectului cu privire la dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 10512/19.05.2008 a fost validat în ciclurile procesuale anterioare, în baza apărării interesului legitim public ce vizează ordinea de drept şi care permit prefectului promovarea unor astfel de acţiuni în anularea dispoziţiilor emise de primar cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001.

A mai arătat că beneficiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate fi acordat moştenitorilor defuncţilor notificatori A. şi B.-titulari ai dispoziţiei criticate de acordare măsuri reparatorii nr. 10512/19.05.2008, întrucât aceştia şi-au realizat drepturile cu privire la terenul notificat prin notificarea nr. x/2001, atât pe calea Legii nr. 18/1991, cât şi a Legii nr. 10/2001.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Luând spre examinare recursurile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

a)În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtele D. şi E. (moştenitoarele pârâtului A.), Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., respectiv sancţiunea nulităţii recursului întrucât, deşi în cuprinsul său sunt expuse critici la adresa hotărârii de apel circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea fie dezbat chestiuni ce nu fac obiectul litigiului de faţă, fie au un conţinut general şi nu abordează considerentele decisive care au impus soluţia contestată.

Astfel, în urma examinării probatoriului amplu care s-a aflat la dispoziţia sa, instanţa de apel şi-a fundamentat concluzia asupra nelegalităţii Dispoziţiei nr. 10512/19.05.2008 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001 pe două argumente principale: 1) suprafeţele însumate de teren ce au fost restituite în baza Legii nr. 18/1991 notificatorilor A. şi L. de pe urma autorilor K. şi H. depăşesc jumătate din suprafaţa totală de teren ce a aparţinut acestora din urmă (de 62.500 mp) şi care li s-ar fi cuvenit pârâţilor persoane fizice, cu aplicarea dreptului de acrescământ, ceea ce înseamnă că ei au obţinut deja drepturile ce li se cuvin de pe urma autorilor; 2) cu referire punctuală la terenul în suprafaţă de 17 755 mp situat în Şoseaua x, notificat atât de numita I., cât şi de intimaţii-pârâţi (decedaţi) A. şi B., acesta a făcut obiectul restituirii, în natură sau în echivalent, prin mai multe dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în beneficiul numitei I. şi a cesionarei M., chiar într-o suprafaţă mai mare decât cea preluată (22 928 mp faţă de 17 755 mp), astfel că nu mai e posibilă acordarea de măsuri reparatorii şi către intimaţii-pârâţi, ei având posibilitatea de a se desocoti cu ceilalţi moştenitori în cadrul unui litigiu separat, de vreme ce imobilul notificat a fost deja restituit, iar scopul legii speciale reparatorii a fost în acest fel atins.

Contestând hotărârea instanţei de apel, cele două recurente-pârâte au invocat caracterul său nelegal susţinând că ar fi greşit să se considere că au fost acordate despăgubiri pentru imobilul notificat altor persoane care au calitatea de moştenitori, cât timp numita I. era nora autorilor deposedaţi, respectiv soţia supravieţuitoare fiului acestora, J., care nu putea veni la moştenire prin reprezentarea soţului decedat pentru a formula notificări în numele său. În opinia lor, este cu atât mai greşit să se considere că nişte moştenitoare directe cum sunt ele, să poată fi private de drepturile legale ce li se cuvin în baza legii şi a actelor emise, în detrimentul unor terţe persoane care nici nu pot avea calitatea de moştenitori.

Or, măsura în care I. justifică ori nu calitatea de succesoare în drepturi în raport cu autorii K. şi H., pentru ca drepturile reconstituite în beneficiul acesteia (în natură ori în echivalent) să nu poată fi opuse recurentelor – pârâte, în modalitatea în care a făcut-o instanţa de apel prin hotărârea sa, nu constituie o chestiune care să fi făcut obiectul litigiului pendinte şi care să poată fi supusă verificării în prezenta cale extraordinară de atac. De altfel, aşa cum rezultă din analiza instanţei de apel, valorificarea realităţii juridice date de existenţa dreptului la reconstituire recunoscut în beneficiul numitei I. şi a altor persoane, ce au dobândit pe cale convenţională ori succesorală atare drepturi de la aceasta, a avut la bază acte juridice emise în proceduri distincte derulate de aceste persoane în baza legilor reparatorii, respectiv dispoziţii şi hotărâri judecătoreşti care au caracter definitiv, legalitatea emiterii acestora nefăcând obiectul litigiului de faţă.

Din acest motiv, se apreciază ca fiind străină cauzei critica prin care, pornind de la afirmarea lipsei calităţii de succesoare în drepturi a numitei I. în raport cu autorii K. şi H., recurentele-pârâte au susţinut nelegalitatea deciziei instanţei de apel.

Aceleaşi recurente au mai criticat argumentul instanţei de apel, care a indicat calea desocotirii între moştenitori, ca fiind în vădită contradicţie cu reglementările în materie, considerând-o o apreciere realizată "cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale naţionale, cât şi Cedo", justificat prin aceeaşi împrejurare a absenţei calităţii de moştenitor a numitei I. faţă de autorii al căror drept s-a urmărit a fi restabilit pe calea notificării formulate în prezenta cauză şi lipsa culpei notificatorilor faţă de neconexarea dosarelor de notificare.

Astfel de critici au un caracter formal, fiind inapte să declanşeze un control în legalitate asupra deciziei de apel, întrucât cercetarea asupra lipsei de temei legal ori a pronunţării hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a dat temeiul legal al memoriului de recurs) presupune indicarea în concret a normei de drept încălcate ori nesocotite, prin arătarea sediului său ori a conţinutului normei, verificarea legalităţii neputând fi circumscrisă legii, în general, indicată prin formulări de ordin general precum "reglementări în materie", "dispoziţii legale naţionale" şi nici chiar prin trimitere la Cedo în ansamblul său. În plus, critica de nelegalitate formulată în aceşti termeni generali şi imprecişi este susţinută, în principiu, pe acelaşi argument al lipsei calităţii de susccesoare în drepturi a numitei I. faţă de autorii K. şi H. ori a eventualei îndreptăţiri a acesteia de a culege o cotă mai mică din drept, aspecte care nu au constituit elemente de cercetare în prezenta cauză.

În sfârşit, referindu-se la alte elemente ale litigiului reflectate în dezlegările instanţei de apel, recurentele-pârâte au arătat, de aceeaşi manieră generală, că instanţa de apel nu ar fi recunoscut dreptul la suprafeţe suplimentare de teren invocând lipsa de înscrisuri, deşi putea să le solicite în baza rolului activ, ori că greşit nu a dat eficienţă celor reţinute de instanţa de fond, care a avut în vedere că s-a solicitat restituirea a 15 000 mp, că în speţă trebuia să se raporteze la cota de 1/2, nicidecum la cota succesorală de 1/7 şi că imobilele au fost preluate de la autorii lor comuni.

Or, nici aceste critici nu ţin seama de dezlegările regăsite în hotărârea atacată, din al cărei cuprins rezultă, fie că pentru cu totul alte considerente instanţa de apel s-a raportat la suprafaţa totală a terenurilor preluate de stat de la autori ca fiind de 6 ha şi 2500 mp (s-a avut în vedere suprafaţă înscrisă în registrul agricol şi în Borderoul proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din Comuna Băneasa, reţinută ca atare şi în decizia nr. 722A/10.07.2020 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, care se opune pârâţilor persoane fizice cu autoritate de lucru judecat), iar nu invocata nedovedire cu înscrisuri cu valoare de titluri a dreptului de proprietate al autorilor, fie că instanţa de apel a avut în vedere tot ceea ce s-a criticat că nu s-a statuat, anume că solicitarea din notificare a vizat suprafaţa de 15 000 mp, că raportarea dreptului cuvenit pârâţilor persoane fizice s-a realizat la cota de 1/2 iar nu de 1/7, inclusiv că preluarea a fost realizată de la autorii notificatorilor, iar nu de la notificatori (tocmai de aceea intrând în discuţie drepturile la reconstituire realizate în beneficiul numitei I., contestate chiar de recurente).

Aşadar, întrucât, pe de o parte, au dedus judecăţii aspecte care nu intră în obiectul de cercetare al procesului (calitatea de succesoare în drepturi a numitei I. faţă de autorii K. şi H. ori întinderea cotei cuvenită acesteia din drept), iar pe de altă parte întrucât au criticat la modul general activitatea instanţei de apel, pentru greşita statuare asupra unor aspecte litigioase care, a rezultat, că au fost dezlegate chiar în sensul celor criticate de recurente, Înalta Curte urmează să reţină nulitatea acestui recurs care, în atare conţinut, nu poate legal învesti instanţa de recurs cu un control în legalitate a deciziei din apel.

b) În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat în considerarea următoarelor aspecte:

- Critica vizând nelegala admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantului Municipiul Bucureşti, susţinută cu trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi la argumentul că, în realitate, instanţa a sancţionat o eroare materială prin admiterea acesteia, este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii legale cât timp, în mod necontestat, Municipiul Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti sunt două entităţi juridice distincte, iar titularul căii de atac ce a contestat soluţia primei instanţe în privinţa cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei la finalul judecăţii de primă instanţă a fost nu cel care le-a solicitat şi care a figurat în proces ca pârât (Primarul General), ci Municipiul Bucureşti.

Remedierea acestei situaţii înaintea instanţei de apel nu putea avea loc – cum pretinde recurentul – prin rectificarea citativului, nefiind vorba despre a pune în acord menţiunile din actele procedurale întocmite de instanţă cu actele procesuale ale părţilor aflate în dosar, observându-se sub acest aspect că atât memoriul de apel, cât şi întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti au avut unul şi acelaşi titular, Municipiul Bucureşti, adică un subiect de drept ce nu a figurat ca parte în litigiul de fond. Actele de procedură în faţa instanţei de apel s-au realizat în acest cadru procesual până la termenul de judecată din 30.09.2022, fără ca din partea titularului acestui apel să existe vreo solicitare de îndreptare a unei erori materiale cu privire la identificarea sa, cum s-ar fi impus dacă eroarea materială ar fi generat toată această situaţie, în timp ce actul de confirmare a căii de atac, depus pentru termenul de judecată din 28.10.2022, sub forma adresei de confirmare a actelor de procedură îndeplinite în cauză, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, nu reprezintă modul legal de învestire a instanţei de apel cu judecata acestei căi de atac.

Astfel fiind, apare ca legală şi soluţia adoptată de instanţa de apel în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti, excepţie ce a vizat calitatea procesuală a acestei entităţi juridice în faţa primei instanţe, care a fost contestată în cursul judecăţii apelului de către apelantul Municipiul Bucureşti şi pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind inadmisibilă. În justificarea soluţiei sale, aceasta a reţinut în mod pertinent faptul că invocarea de excepţii procesuale, ca mijloace de apărare în cursul procesului, este deschisă doar părţilor între care se poartă acesta iar nu şi terţilor – cum tocmai stabilise că este cazul Municipiul Bucureşti, persoană juridică ce nu a figurat ca parte în proces.

De altfel, aşa cum rezultă din motivarea deciziei atacate, soluţia dată acestui din urmă incident procedural a fost determinată în mod hotărâtor de soluţia dată excepţiei procesuale a lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Bucureşti în calea de atac a apelului, circumstanţe în care, neexistând argumente legale de infirmare a acesteia din urmă, nu se justifică infirmarea nici a soluţiei de inadmisibilitate dată excepţiei ridicate de un terţ în proces, respectiv Municipiul Bucureşti.

- În mod nefondat a fost criticată, pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nepronunţarea instanţei de apel asupra apelului pretins formulat de Primarul General, ca rezultat al aprecierii sale că apelul ar fi fost formulată de o altă entitate străină de proces.

În primul rând, motivul legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este menit să sancţioneze acele soluţii ale instanţelor ce relevă o încălcare a principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi este specific ori compatibil cu acele diferende născute în legătură cu un act juridic, care necesită din partea instanţei o activitate de interpretare a naturii ori înţelesului acestuia, ipoteză ce nu corespunde litigiului de faţă.

În al doilea rând, motivul sancţioneză activitatea instanţei de interpretare a actului juridic în legătură cu care s-a născut diferendul, iar nu nepronunţarea asupra actelor procesuale de învestire a acesteia, în speţă apelul ce se susţine că ar fi fost formulat de Primarul General, remedierea unor atare greşeli de judecată putând avea loc pe calea completării hotărârii reglementată în cuprinsul art. 2812 C. proc. civ.

Apoi, aşa cum a rezultat din analiza anterioară, soluţia instanţei de apel adoptată în privinţa apelului formulat de Municipiul Bucureşti nu este nici rezultatul vreunei interpretări din partea instanţei şi nici al vreunei omisiuni de a se pronunţa asupra căii de atac formulate de vreo parte, ci doar al constatării că a fost învestită cu soluţionarea unui apel declarat de o entitate juridică ce nu a figurat ca parte în litigiul de fond. Instanţa de apel nu a reţinut niciun moment că ar fi fost învestită cu un apel formulat de pârâtul Primarul General, iar aprecierile sale asupra lipsei calităţii procesulae active a apelantului Municipiul Bucureşti au fost menţinute, aşa cum s-a argumentat anterior, astfel că o critică în privinţa nepronunţării acesteia asupra apelului pretins formulat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti apare ca fiind străină datelor cauzei.

Prin urmare, în legătură cu această împrejurare şi cu soluţia adoptată în această privinţă, Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici a celui dat de art. 304 pct. 8 din acelaşi cod, circumstanţe în care nu a putut luat spre analiză nici celelalte solicitări ale recurentului-pârât de modificare ori de casare a deciziei în raport de soluţia dată cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la judecata cauzei în fond, cerere a cărei soartă, de altfel, depinde de soluţia ce se va impune final asupra raporturilor juridice litigioase.

- Dezlegarea instanţei de apel în privinţa apelului formulat de Municipiul Bucureşti nu privează însă pe pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti de posibilitatea atacării pe fond a soluţiei adoptate prin decizia recurată, aceasta fiind dispusă ca urmare a evocării fondului în apel.

Se observă însă că, atunci când contestă această soluţie, recurentul-pârât susţine nelegalitatea deciziei fie cu trimitere consistentă la probe şi la situaţia de fapt a cauzei, în pofida faptului că şi-a întemeiat şi această parte a recursului din nou pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., fie criticând elemente litigioase asupra cărora instanţa de apel a statuat chiar în sensul celor indicate de recurent.

Cum s-a precizat deja, motivul legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este compatibil cu acele cauze a căror situaţie litigioasă este în mod direct legată de existenţa unui act juridic ce reglementează raporturile juridice între părţi, în timp ce art. 304 pct. 9 Cod poroc.civ. sancţionează fie cazul hotărârii lipsită de temei legal (atunci când soluţia adoptată nu-şi găseşte suport în reglementări legale), fie cazul hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar le-a încălcat sau le-a aplicat greşit).

Niciunul dintre aceste motive de recurs nu a fost susţinut prin argumentele expuse la filele x ale memoriului formulat, aspectele prezentate fiind unele care ţin de temeinicia soluţiei, de evaluarea probelor şi a situaţiei de fapt a cauzei ori unele care se referă la elemente avute deja în vedere şi valorificate în soluţia instanţei devolutive din apel.

Astfel, contestând întinderea dreptului de proprietate stabilit ca fiind deţinut de autorii G. şi H., de 6,25 ha potrivit dezlegărilor instanţei de apel, recurentul a pretins că ar fi trebuit avută în vedere o suprafaţă de 10,5 ha, criticând faptul că greşit instanţa nu ar fi ţinut seama de o serie de acte de proprietate depuse la dosar de către pârâţii persoane fizice, că nu ar fi valorificat adresa cu nr. x/22.10.2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din Bucureşti din 1948.

Or, pe aspectul determinării întinderii dreptului de proprietate al autorilor menţionaţi, Înalta Curte constată că instanţa de apel a realizat o amplă analiză a probelor de care a dispus, înlăturând justificat titluri de proprietate ori adrese invocate prin care s-a pretins reţinerea unei întinderi mai mari a dreptului autorilor (superioară celei de 6,25 ha) cu motivarea că suprafeţele de teren reieşite din cuprinsul acestora se regăsesc deja incluse în suprafaţa de 6,25 ha înscrisă în registrul agricol, toate aceste terenuri fiind situate pe raza aceleaşi comune Băneasa.

De asemenea, stabilind întinderea dreptului de proprietate deţinut de autorii G. şi H. la 6,25 ha, instanţa de apel a valorificat înscrisul doveditor reprezentat de Borderoul Populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole din comuna Băneasa (evocat şi de recurent), coroborat cu registrul agricol aferent, dar şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 722A/10.07.2020 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie (dosar nr. x/2015), prin care s-a avut în vedere aceeaşi întindere a dreptului de proprietate a acestora.

Or, contestând aspectul tranşat de instanţa de apel mai sus arătat, recurentul-pârât nu a criticat argumentele avute în vedere de instanţa de apel în determinarea întinderii dreptului, ci a susţinut că aceasta nu ar fi valorificat o serie de înscrisuri, prin luarea în considerare a cărora s-ar fi ajuns a o altă suprafaţă (de 10,5 ha). O atare critică, în contextul prezentat, este una care reclamă evaluarea probelor şi reexaminarea situaţiei de fapt a cauzei, activităţi care însă rămân în afara controlului în legalitate a hotărârii din apel specific instanţei de recurs.

Cu referire la caracterul preluării abuzive realizate de stat, recurentul a invocat incidenţa prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, normă legală căreia instanţa de apel i-a dat deja eficienţă prin soluţia pronunţată, apreciind - întocmai cum susţine în mod critic şi recurentul pârât - că preluarea se circumscrie acestui caz, de vreme ce nu au fost exhibate alte modalităţi de preluare de către stat a imobilului care să intre sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

În egală măsură, rezultă din considerentele deciziei recurate că instanţa de apel a stabilit cu suficientă claritate faptul că preluarea imobilului notificat în speţă a fost realizată de la autori, iar nu de la notificatori (conform primelor două alineate din considerentele de la pagina 18 a hotărârii recurate) şi, de asemenea, că aceasta a recunoscut şi aplicat pârâţilor persoane fizice dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recunoscând acestora un drept de a pretinde reconstituirea nu în limita cotei succesorale de 1/7 stabilită în favoarea lor prin sentinţa civilă nr. 85/10.04.1974, ci a unei cote de 1/2 pentru fiecare ramură ce a formulat notificare, rezultată din acţiunea dreptului de acrescământ.

Prin urmare, atunci când critică ori tinde să demonstreze că preluarea terenului notificat nu s-ar fi făcut de la persoanele îndreptăţite la restituire, ci de la autori ori că dreptul pârâţilor nu trebuie limitat la cota de 1/7 deoarece e aplicabil art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, recurentul-pârât nu pare să se raporteze la dezlegările deciziei atacate care a valorificat deja atare împrejurări prin soluţia adoptată.

De aceeaşi manieră, prin expunerea exhaustivă a datelor de fapt ale cauzei şi prin recurgerea la analiza probelor, procedează recurentul şi în partea finală a memoriului pentru a concluziona nu în privinţa greşitei analize în drept înfăptuite de instanţa de apel, ci a caracterului nefondat al susţinerilor formulate de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, afirmând - din nou cu trimitere la situaţia de fapt – că terenurile la care se raportează acesta în acţiune s-ar găsi în altă zonă decât amplasamentul terenului la care se referă dispoziţia atacată în cauză, fiind exclusă orice suprapunere între aceste terenuri.

Or, nici această concluzie nu vine să combată vreuna din dezlegările instanţei de apel care a reţinut nelegalitatea dispoziţiei atacate - precum s-a mai arătat - justificat, în esenţă, de împrejurarea că intimaţii-pârâţi persoane fizice nu mai au de revendicat un drept la restituire de pe urma autorilor G. şi H. (ei obţinând deja în baza altor legi reparatorii drepturile cuvenite), iar cu referire punctuală la terenul notificat în prezenta cauză, situat la adresa din Şos. x, că acesta a fost deja restituit în baza Legii nr. 10/2001, în natură sau echivalent, chiar într-o suprafaţă mai mare decât cea preluată abuziv, altor moştenitori.

Întrucât niciuna din aceste două concluzii esenţiale deduse de instanţa de apel în urma evaluării unui probatoriu complex nu a fost criticată şi nici infirmată prin argumente de nelegalitate, dar şi în considerarea celor mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Primarul General al Municipiului Bucureşti, apreciind că acesta este nefondat.

Reţinând că au dedus judecăţii în prezenta etapă procesuală un recurs care este nul pentru lipsa criticilor care să se încadreze în motivele legale de recurs, în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea recurentelor-pârâte D. şi E. de acordare a cheltuielilor de judecată, acestea nefiind părţi care au câştigat procesul pentru a se putea afla în situaţia de a beneficia de restituirea cheltuielilor de judecată efectuate cu procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 501/A din 31 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată nul recursul declarat de pârâtele D. şi E. împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentele-pârâte D. şi E..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2024.