Territorial Jurisdiction for Compulsory Enforcement: Application of Art. 651(1) CPC When Debtor’s Domicile Is Abroad

Şedinţa publică din data de 05 martie 2024

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2023 la data de 16.11.2023, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite pornită la cererea creditorului B. împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 679/22.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, în vederea recuperării creanţei rezultate din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare silită.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 din C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 11349 din 28 noiembrie 2023, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Braşov a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., apreciind că instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, întrucât acesta figurează cu domiciliul activ în Municipiul Bucureşti, Bd. x.

I.2.2 Prin sentinţa civilă nr. 72 din 25 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a avut în vedere domiciliul creditorului, întrucât domiciliul debitorului nu se află în ţară, ci în Elveţia.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţa pendinte, instanţele aflate în conflict, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Braşov, şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a pricinii, aplicând în mod diferit dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 679 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, la solicitarea creditorului B., prin Biroul Excutorilor Judecătoreşti "A.", împotriva debitorului C..

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare".

Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Totodată, teza a II-a a alin. (1) al textului legal anterior evocat reglementează criteriile de determinare a instanţei de executare în ipoteza în care domiciliul sau sediul debitorului sau al creditorului nu se află în ţară.

Astfel, dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului. În cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul creditorului nu se află în ţară, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

De menţionat este faptul că norma de competenţă în aceste cazuri nu este alternativă, partea contestatoare neavând la îndemână posibilitatea alegerii între judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului ori sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Activarea normei de competenţă incidentă în cauză se realizează subsecvent eliminării ipotezelor anterioare.

Legiuitorul a ales ca element temporal, în determinarea instanţei de executare, momentul sesizării organului de executare, reper care interesează în identificarea locului unde se află domiciliul sau sediul debitorului.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că în fişa de evidenţă obţinută din baza de date a D.E.P.A.B.D., aflată la dosarul Judecătoriei Braşov, se menţionează, la rubrica "Date de migrare", faptul că C. este cetăţean român cu domiciliul în străinătate, respectiv în Elveţia, din 01 martie 1995. Acest domiciliu (Elveţia, Breitenacher 8, CH – 8126 Zumikon) este menţionat şi în cererea de apel pe care C. a formulat-o împotriva sentinţei civile nr. 679/22.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020 (titlul executoriu ce se solicită a fi încuviinţat în cauza de faţă), cerere aflată la dosarul Judecătoriei Braşov.

Prin urmare, cum debitorul C. nu are domiciliul în România, respectând ordinea instituită de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită revine instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte domiciliul creditorului B. (Municipiul Braşov, str. x, jud. Braşov - împrejurare care rezultă din actul de identitate aflat în copie la dosarul Judecătoriei Braşov), respectiv Judecătoria Braşov.

Faţă de cele anterior reţinute, având în vedere că domiciliul debitorului C. nu se află în România şi ţinând seama de prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, instanţă în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditorului B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 martie 2024.