Challenge to execution upheld as enforcement court fixed at authorization; Bucharest Sector 1 Court prevails.

Şedinţa publică din data de 05 martie 2024

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 13.06.2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. admiterea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare (raportul de expertiză, încheierea de stabilire a cheltuielilor şi actele subsecvente) efectuate în dosarul de executare nr. 591/2021 al B. pentru suma de 14.025,70 RON.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7157 din 28 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova avea sediul în Craiova, iar nu în Bucureşti, aspect arătat chiar de către contestatoare în cauza de faţă.

S-a mai reţinut de către instanţă că în cererea de executare silită contestatoarea a indicat în mod eronat că sucursala Craiova avea sediul în Bucureşti, deşi certificatul constatator indică un aspect contrar.

A mai arătat că prin Decizia nr. 6/15.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa supremă a statuat că instanţa de executare poate fi şi judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 331 din 17 ianuarie 2024, Judecătoria Craiova – secţia I civilă, învestită prin declinare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, potrivit art. 714 C. proc. civ. Or, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA – Sucursala de Căi Ferate Craiova, prin încheierea din 01.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Totodată, a reţinut că în cauza de faţă este aplicabilă Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, apreciind diferit cu privire la instanţa de executare.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova avea sediul în Craiova, iar nu în Bucureşti, pe când Judecătoria Craiova a considerat că în cauză se aplică principiul unicităţii instanţei de executare instituit de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti fiind instanţa care a încuviinţat executarea silită.

Înalta Curte constată că prin cererea de executare silită, înregistrată la data de 20 septembrie 2021 la Biroul Executorului Judecătoresc B., formându-se dosarul execuţional nr. x/2021, creditorul A. a solicitat încuviinţarea începerii executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 346/04.02.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020 şi decizia civilă nr. 1742/24.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, pentru recuperarea creanţelor prevăzute în aceste titluri executorii, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Cererea de încuviinţare a executării silită a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 27 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

La termenul de judecată din data de 01 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă, prin încheierea din camera de consiliu, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B., privind pe creditorul A. şi pe debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. şi a încuviinţat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 346/2021 pronunţată la data de 04.02.2021 de Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020 şi decizia civilă nr. 1742/2021 pronunţată la data de 24.05.2021 de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, pentru recuperarea creanţelor prevăzute în titlurile executorii, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă sub nr. x/2023, la data de 13 iunie 2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat instanţei admiterea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare (raportul de expertiză, încheierea de stabilire a cheltuielilor şi actele subsecvente) efectuate în dosarul de executare nr. 591/2021 al B. pentru suma de 14.025,70 RON.

La termenul de judecată din data 28 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, apreciind că această instanţă este competentă, faţă de faptul că la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala de Căi Ferate Craiova avea sediul în Craiova, iar nu în Bucureşti, sediul din Bucureşti fiind indicat greşit în cererea de executare silită, precum şi faţă de faptul că în speţă este incidentă Decizia nr. 6/15.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanţa de executare poate fi şi judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică.

Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zisă are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.

În cazul de faţă, instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 346/2021 pronunţată la data de 04.02.2021 de Tribunalul Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020 şi decizia civilă nr. 1742/2021 pronunţată la data de 24.05.2021 de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020.

Astfel, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite (în speţa de faţă, încheierea din 01 octombrie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 – dosarul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).

Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.

Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Or, aşa cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă a statuat prin decizia anterior amintită că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."

Această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori, deoarece considerentele sale decizorii dezleagă chestiuni de principiu referitoare la procedura de executare silită, între acestea găsindu-se şi principiul unicităţii instanţei de executare – care a stat la baza pronunţării deciziei de recurs în interesul legii.

Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022) că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare (paragraful 68).

Ca atare, deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii sunt aplicabile în cauza pendinte, întrucât ele stabilesc instanţa competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este şi cazul contestaţiei la executare.

Prin urmare, aşa cum s-a arătat şi mai sus, din moment ce a fost stabilită instanţa de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aceasta este instanţa de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuţionale.

În ceea ce priveşte incidenţa în speţă a Deciziei nr. 6 din 15 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, se reţine că sesizarea de recurs în interesul legii ce face obiectul acestei decizii se referă la posibilitatea determinării instanţei de executare prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ. raportat la cele ale art. 109 din acelaşi act normativ, pentru a stabili dacă instanţa de executare poate fi judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află, la data sesizării organului de executare, dezmembrământul fără personalitate juridică al unei persoane juridice de drept privat, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

Or, în speţa pendinte instanţa de executare a fost determinată cu ocazia încuviinţării cererii de executare silită, astfel că, aşa cum s-a statuat şi în considerentele deciziei mai sus invocate (paragrafele 62-65), determinarea instanţei de executare are loc încă din momentul încuviinţării executării silite, iar ulterior admiterii acestei cereri, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat-o nu doar că este câştigată, ci şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

Pe cale de consecinţă, Decizia nr. 6/15.05.2023 pronunţată în recurs în interesul legii nu este incidentă în cauza de faţă, având în vedere că instanţa de executare a fost stabilită în raport de criteriile teritoriale prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi ea va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial pentru soluţionarea cererilor şi incidentelor apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1), Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare în dosarul execuţional nr. x/2021 al BEJ B. este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 martie 2024.