Scope of Cassation Review: Res Judicata and Evidentiary Appraisal in Civil Liability for Property Restoration

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 27 iulie 2019, reclamanta A. S.A a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Craiova, prin primar, să-i plătească daune interese de 1.100.346 RON, reprezentând suma necesară aducerii în stare de funcţionare a imobilului situat în Craiova, str. x, intabulat în CF x Craiova , nr. cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 4.885 mp şi construcţie S+P+E în suprafaţă desfăsurată de 1.664,33 mp (suprafaţă construită 904 mp), sumă care să fie actualizată cu indicii de devalorizare a leului, începând cu 15.05.2019 şi până la plata efectivă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 631 din 11 noiembrie 2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, la 7 martie 2023, reclamanta a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 211/2023 din 6 iunie 2023.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 23 iulie 2023, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 167/16.03.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012, precum şi a deciziei civile nr. 46/10.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, prin care Municipiul Craiova a fost obligat să plătească despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii, din moment ce a reţinut că Municipiul Craiova ar fi fost obligat, prin aceste hotărâri judecătoreşti, şi la plata cheltuielilor necesare aducerii imobilului în stare de funcţionare, deşi nici în dispozitive, nici în considerente nu se face referire la acest aspect, încălcând prevederile art. 430 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 363 din C. proc. civ., atunci când a reţinut, în considerentele deciziei recurate, următoarele: "Nu se poate reţine în prezenta cauză că, prin raportul de expertiză întocmit în procedura de asigurare a probelor, s-a stabilit deja atât prejudiciul, cât şi cuantumul său, nerămânând instanţei de faţă decât sarcina actualizării, câtă vreme în prezenta cauză se apreciază asupra admisibilităţii şi concludentei probei, iar în dosarul nr. x/2018 instanţa nu a deliberat cu privire la aceste aspecte şi, cu atât mai puţin, cu privire la fondul cauzei". Or, instanţa de fond nu a respins expertiza întocmită în dosarul de asigurare de dovezi nr. x/2018, aspect care reiese din obiectivul nr. 1 al expertizei tehnice, ci a cerut doar ca expertul judiciar B. să precizeze cât din valoarea cheltuielilor necesare cu aducerea în starea de funcţionare a imobilului reprezintă urmarea unor degradări datorate uzurii normale şi cât reprezintă diferenţa de cheltuieli pentru aducerea în starea de funcţionare a imobilului, iar expertul a răspuns acestui obiectiv la pagina 6 din raportul de expertiză tehnică judiciară.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, atât timp cât nu s-a solicitat, în condiţiile art. 443 din C. proc. civ., lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 167/16.03.2018 sau al deciziei civile nr. 46/10.02.2022, instanţa de apel nu putea reţine că despăgubirile acordate cu titlu de lipsă de folosinţă includ şi sumele necesare aducerii în starea de folosinţă a imobilului.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că instanţa de apel a încălcat nu doar autoritatea de lucru judecat, ci şi principiul securităţii actelor juridice, atunci când a dispus, prin al doilea obiectiv al expertizei, ca expertul judiciar să analizeze rapoartele de expertiză întocmite în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2019, care au fost soluţionate în mod definitiv. Din acest motiv, nici expertul desemnat în prezenta cauză nu putea concluziona că expertizele validate de către instanţe în cele două dosare ar fi nelegale.

În drept, a fost invocat art. 483 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 6.075 RON taxă de timbru .

5. Apărările formulate în cauză

La 2 noiembrie 2023, intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimatul-pârât a susţinut că instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că despăgubirile stabilite în cele două litigii anterioare, cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului, s-au raportat la chiria pe care recurenta-reclamantă ar fi putut să o încaseze în perioada 2004-2018 şi au fost calculate luându-se în considerare un spaţiu aflat în condiţii normale de folosinţă, fiind incluse şi cheltuielile necesare aducerii clădirii în această stare, astfel că prejudiciul solicitat în prezenta cauză a fost deja reparat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Sub un prim aspect preliminar, se reţine că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, astfel că părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Chiar dacă, prin cererea de recurs, nu au fost încadrate juridic criticile invocate, se constată că acestea se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), din moment ce recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 430, art. 363 şi art. 443 din C. proc. civ., astfel că recursul urmează a fi examinat din perspectiva acestui motiv.

Sub al doilea aspect prealabil, date fiind referirile pe care recurenta-reclamantă le face la mijloacele de probă administrate în cauză (în special, raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii civile şi evaluare imobiliară, întocmit de către domnul expert judiciar B.), este de menţionat că, în calea extraordinară de atac a recursului, se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă şi/sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului recursului.

Având a dezlega acele critici de recurs care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se reţine că recurenta-reclamantă a învederat, sub un prim aspect, încălcarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 430 din C. proc. civ., sub aspectul autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 167/16.03.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, precum şi a deciziei civile nr. 46/10.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, atunci când a reţinut că Municipiul Craiova ar fi fost obligat, prin aceste hotărâri definitive, la plata cheltuielilor necesare aducerii imobilului în stare normală de funcţionare.

Înalta Curte constată că această primă critică de recurs este nefondată.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi de ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. În acest sens, conform art. 430 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". În continuare, potrivit art. 431 din C. proc. civ.: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Plecând de la aceste dispoziţii legale, se reţine că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi pentru aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea judecătorească beneficiază de prezumţia irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească.

Ca atare, este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul acestei excepţii, atunci când este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din acelaşi Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 167/16.03.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 499/27.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1315/20.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi nici a sentinţei civile nr. 261/27.04.2021, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 46/10.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, atunci când a reţinut că intimatul-pârât Municipiul Craiova a fost obligat, prin aceste hotărâri judecătoreşti definitive, şi la plata cheltuielilor necesare aducerii imobilului în stare de funcţionare.

Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că, în cadrul dosarelor nr. x/2012 şi nr. y/2019, au fost acordate despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, pentru perioadele noiembrie 2004- decembrie 2016, respectiv 1 ianuarie 2017-6 noiembrie 2018, iar în prezenta cauză s-au solicitat despăgubiri pentru aducerea construcţiei la starea de funcţionare.

Analizând criticile de apel invocate, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a constatat prima instanţă, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii civile şi evaluare imobiliară, întocmit în cauză de către expertul judiciar B., că din valorile ce au fost stabilite în litigiile anterioare, cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului, nu s-a scăzut valoarea lucrărilor de schimbare a destinaţiei şi de aducere a construcţiei în stare de funcţionare, această din urmă valoare fiind inclusă în cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2019

Raţionamentul instanţei de apel, în urma căruia a ajuns la această concluzie, se fundamentează exclusiv pe aspecte de fapt, ce au fost stabilite în urma coroborării rapoartelor de expertiză tehnică judiciară întocmite de experţii C. (în dosarul nr. x/2012), D., E. şi F. (în dosarul nr. x/2019) şi B. (în dosarul de faţă), astfel că nu pot face obiectul controlului în recurs, întrucât vizează temeinicia deciziei recurate, iar nu legalitatea acesteia.

În acest context, nu se poate susţine şi reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 167/16.03.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, sau a deciziei civile nr. 46/10.02.2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, instanţa de apel procedând, în conformitate cu dispoziţiile art. 264 din C. proc. civ., la aprecierea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv a înscrisurilor şi a raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de către expertul judiciar B., operaţiune juridică care nu poate fi cenzurată în recurs.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora instanţa de apel nu putea reţine că despăgubirile acordate cu titlu de lipsă de folosinţă includ şi sumele necesare aducerii în starea de folosinţă a imobilulu, cât timp nu s-a solicitat, în condiţiile art. 443 din C. proc. civ., lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 167/16.03.2018 sau al deciziei civile nr. 46/10.02.2022.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că instanţa de apel a încălcat art. 363 din C. proc. civ., din moment ce nu a ţinut cont de valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea în stare de funcţionare a imobilului, stabilită prin expertiza efectuată în procedura de asigurare a dovezilor.

Înalta Curte constată că şi această critică de recurs este nefondată.

Prin încheierea dată la 15 mai 2019 în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Craiova a admis cererea privind asigurarea de dovezi şi a constatat administrată proba cu raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii, întocmit de către expertul judiciar G., prin care s-a constatat starea de degradare a imobilului şi s-a stabilit valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea în stare de funcţionare a imobilului.

Plecând de la faptul că scopul procedurii de asigurare a dovezilor este conservarea unor probe care sunt în pericol să dispară sau să fie greu de administrat în viitor, instanţa de apel a reţinut că puterea doveditoare a probei asigurate este stabilită de dispoziţiile art. 363 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "probele asigurate în condiţiile prevăzute la art. 362 vor fi cercetate de instanţă, la judecarea procesului, sub raportul admisibilităţii şi concludenţei lor. În cazul în care găseşte necesar, instanţa va proceda, dacă este cu putinţă, la o nouă administrare a probelor asigurate".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod corect aceste dispoziţii legale, în condiţiile în care prima instanţă a constatat că, prin raportul de expertiză întocmit în procedura de asigurare a dovezilor, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, au fost identificate toate lucrările ce trebuie executate pentru aducerea imobilului într-o stare de funcţionare normală, fără a fi însă identificate şi delimitate degradările produse imobilului de uzura normală, pe de o parte, respectiv prin neluarea măsurilor necesare de conservare, pe de altă parte, context în care a apreciat că se impune administrarea unei noi expertize tehnice judiciare, tocmai pentru a putea aprecia asupra fondului cauzei, în mod special asupra existenţei faptei ilicite imputate intimatului-pârât şi a vinovăţiei acestuia, elemente care sunt esenţiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1357 şi urm. din C. civ.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia, în litigiul de faţă, se impune a fi valorificată valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea în stare de funcţionare a imobilului, astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în procedura de asigurare a dovezilor, în condiţiile în care chiar art. 363 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. prevede că, în cazul în care găseşte necesar, instanţa va proceda, dacă este cu putinţă, la o nouă administrare a probelor asigurate. Administrarea în primă instanţă a unei noi expertize judiciare s-a impus nu doar pentru justa soluţionare a pretenţiei deduse judecăţii, ci şi pentru dezlegarea apărării intimatului-pârât, în sensul că sumele la plata cărora a fost obligat prin hotărârile definitive pronunţate în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2019 ar include şi contravaloarea prejudiciului reprezentat de degradările aduse construcţiei, întrucât lipsa de folosinţă a fost stabilită în considerarea unui imobil în perfectă stare de funcţionare, pentru a fi închiriat şi folosit drept clădire de birouri.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat şi principiul securităţii actelor juridice, atunci când a dispus ca expertul judiciar B. să analizeze rapoartele de expertiză întocmite în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2019, context în care a solicitat înlăturarea în totalitate a răspunsului la obiectivul nr. 2 din raportul de expertiză administrat în prezenta cauză. Este evident că o atare solicitare nu poate fi primită, întrucât priveşte, în mod direct, un mijloc de probă administrat în cauză, precum şi modalitatea în care acesta a fost apreciat de judecătorii fondului, potrivit dispoziţiilor art. 264 din C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu are competenţa legală de a înlătura probele administrate în primă instanţă şi în apel sau de a le aprecia diferit, ci doar de a exercita un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 211 din 6 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.