State's appeal annulled as void; penalty interest confirmed due on compensation from filing date.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024 asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin sentinţa nr. 197/28.02.2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin Primar şi a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 104.400 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând preţul de piaţă al apartamentului nr. x din imobilul situat în Timişoara, judeţul Timiş, înscris în CF nr. x-Cl-Ul Timişoara; a fost obligat pârâtul la plata dobânzii legale la suma de 104.400 euro începând cu data introducerii acţiunii, 03.06.2016 şi până la data efectuării plăţii, cât şi la plata către reclamant a sumei de 5.910 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 44/16.02.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de apelantul Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva sentinţei nr. 197/28.02.2017; a obligat apelantul la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 16.11.2022, reclamanta B., în calitate de succesoare a defunctului reclamant A., prin avocat, a solicitat ca, pe calea procedurii necontencioase a lămuririi hotărârii reglementată de prevederile art. 443 C. proc. civ., să se dispună lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 197/28.02.2017 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016 cu privire la înţelesul sintagmei "dobândă legală", în sensul de a preciza dacă dispoziţia de obligare a Statului Român la plata dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii, 03.06.2016 şi până la data efectuării plăţii, se referă la dobânda legală penalizatoare.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin încheierea din data de 14.02.2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis cererea de lămurire a hotărârii formulată de către reclamantul A., a lămurit sentinţa civilă nr. 197/28.02.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2016 în sensul că în fraza "Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata dobânzii legale la suma de 104.400 Euro, începând cu data introducerii acţiunii, 03.06.2016 şi până la data efectuării plăţii" sintagma "dobânzii legale" se va înţelege că priveşte "dobânda legală penalizatoare potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011".

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 173/28.06.2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva încheierii din 14.02.2023 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosar nr. x/2016.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 173/28.06.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara.

Recurentul a arătat că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât prin hotărârea recurată instanţa de apel reţine, doar parţial, motivele de apel precum şi apărările formulate în faţa primei instanţe.

Hotărârea atacată, în mod greşit, se întemeiază pe argumentele prezentate de reclamanta în cauză, prin cererea de acordare a preţului actualizat, argumente/concluzii care au fost bazate (parţial) pe interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente.

Instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2011 şi a apreciat greşit că "dreptul reclamantului (continuat de succesoarea sa) s-a născut din momentul în care pârâtul avea obligaţia restituirii sumei de bani aferente imobilului respectiv", ignorând, fără să argumenteze, susţinerile recurentului potrivit cărora scadenţa obligaţiei de plată s-ar fi împlinit doar la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei lămurire se solicită.

În opinia recurentului este greşită interpretarea privind data scadenţei ca fiind data introducerii cererii de judecată şi nu data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligat la plata sumei de bani indicată în hotărâre.

Scadenţa obligaţiei de plată poate interveni doar de la data rămânerii definitive a hotărârii şi în acest fel, pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, se impune a se stabili dobânda remuneratorie şi nu cea penalizatoare.

Cum, în considerentele deciziei civile nr. 97/28.02.2016, definitivă, Tribunalul Timiş a reţinut că despăgubirea poartă dobânzi legale începând cu data introducerii acţiunii (03.06.2016) şi până la data efectuării plăţii conform art. 1341 pct. 4 din C. civ. de la 1865 care prevede că vânzătorul răspunzător de evicţiune datorează şi daune interese, iar aceste daune interese cuprind dobânda legală în situaţia în care obligaţia are ca obiect o sumă oarecare conform art. 1088 din C. civ. de la 1865, în modul de stabilire a dobânzii aplicabile trebuiesc aplicate dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Conform prevederilor art. 1 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: "(2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare."

În cauză, pârâtul a fost pus în întârziere prin înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 03.06.2016, iar suma solicitată cu titlu de preţ de piaţă al imobilului a devenit scadentă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (28.02.2022).

Prin urmare, pârâtul datorează dobândă legală remuneratorie de la data introducerii acţiunii (03.06.2016) şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (28.02.2022), iar de la această dată (28.02.2022) şi până la data plăţii efective a debitului (plată efectuată la data de 14.06.2022) pârâtul datorează dobândă legală penalizatoare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii căii de atac, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt identificate critici de nelegalitate, ci sunt reiterate ad litteram motivele din cererea de apel.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în ceea ce priveşte scadenţa obligaţiei de plată, Curtea de Apel Timişoara a reţinut corect că alegaţiile pârâtului nu pot fi acreditate în contextul în care pe de-o parte, limitele învestirii instanţei sunt cantonate de dispoziţiile art. 443 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dispozitivul sentinţei care face obiectul cererii de lămurire stabileşte explicit obligaţia de plată a "dobânzii legale la suma de 104.400 euro, începând cu data introducerii acţiunii, 03.06.2016, şi până la data efectuării plăţii" şi, dată fiind claritatea dispozitivului sub aspectul momentului de la care se percepe dobânda legală, nu este necesară lămurirea acestuia.

Prin urmare, după cum judicios a conchis instanţa de apel, singura problemă susceptibilă de analiză în speţă priveşte caracterul dobânzii legale la care a fost obligat Statul Român, respectiv desluşirea naturii acesteia -remuneratorie (potrivit aserţiunilor pârâtului) sau penalizatoare (conform susţinerilor reclamantei), sens în care intimata face trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 197/28.02.2017 (pag. 14 paragraful final) şi la prevederile art. 1082 din vechiul C. civ.

Teza avansată prin memoriul de recurs nesocoteşte considerentele prin care s-a statuat în sensul incidenţei art. 1082 şi art. 1088 din vechiul C. civ., ce reglementează daunele-interese moratorii, adică penalităţile de întârziere destinate să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea la termen a obligaţiei de către debitor.

Pârâtul nu a înţeles însă să critice dispozitivul sau considerentele sentinţei civile nr. 197/28.02.2017 cu privire la maniera de soluţionare a petitului accesoriu, iar câtă vreme nu au fost atacate pe calea apelului declanşat în baza art. 466 C. proc. civ., statuările referitoare la scadenţa obligaţiei de plată a dobânzii şi la incidenţa art. 1082 şi art. 1088 din vechiul C. civ. au dobândit un caracter definitiv, beneficiază de autoritate de lucru judecat şi nu mai pot fi în niciun caz repuse în discuţie în cadrul procedurii reglementate de art. 443 C. proc. civ.

Pe de altă parte, aşa cum a evidenţiat instanţa de apel prin hotărârea recurată, interpretarea pârâtului este, oricum, exclusă de scopul şi izvorul dobânzii remuneratorii, care nu numai că are întotdeauna o sorginte contractuală, dar reprezintă remuneraţia pentru folosinţa capitalului creditorului, specifică convenţiilor de împrumut cu titlu oneros.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 11.12.2023, respectiv la 12.12.2023 (conform dovezilor de înmânare aflate la filele x), iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 28.02.2024.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi act normativ, prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Prin decizia recurată s-a reţinut ca prin motivele de apel nu sunt aduse critici concrete soluţiei de admiterea a cererii de lămurire a dispozitivului, ci apărările formulate vizează modalitatea în care prima instanţă a lămurit în fond hotărârea judecătorească, respectiv a stabilit că sintagma "dobândă legală" din cuprinsul sentinţei civile ce se solicită a fi lămurită reprezintă dobânda legală penalizatoare prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 şi nu dobânda remuneratorie prevăzută de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011.

A constatat instanţa de apel că limitele învestirii judecării în prezenta cauză sunt circumscrise doar la stabilirea caracterului dobânzii legale ce poartă asupra debitului principal, aspectul legat de data de la care începe să curgă această dobândă legală neputând face obiectul analizei, în condiţiile în care dispozitivul sentinţei civile ce se solicită a fi lămurită este clar în acest sens nefiind necesară lămurirea sa.

S-a mai reţinut că, în mod corect prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispoziţiile art. 1522 alin. (1) şi art. 1535 alin. (1) C. civ., atunci când a statuat că natura dobânzii legale este cea a unei dobânzi penalizatoare şi că, raportat la obiectul obligaţiei principale (acela de a da o sumă de bani, sumă de bani care anterior introducerii cererii de chemare în judecată nu avea caracter cert, lichid şi exigibil şi care prin admiterea cererii de chemare în judecată a dobândit un asemenea caracter), dobânda legală aplicabilă conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011 este cea legală penalizatoare, ca şi daună moratorie.

A concluzionat instanţa de apel că prin sentinţa civilă rămasă definitivă obligaţia de plată a preţului actualizat al imobilului de care intimatul a fost evins a fost stabilită prin chiar cuprinsul hotărârii judecătoreşti, aceasta producând efecte retroactiv de la data sesizării instanţei ca şi act de punere în întârziere.

În speţă, se observă că recurentul-pârât a înţeles să reproducă susţinerile din cuprinsul cererii de apel, fără să combată dezlegările jurisdicţionale ale instanţei de apel.

Chiar dacă recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat. Aceasta, întrucât recurentul-pârât avea obligaţia de a expune în concret argumentele de natură juridică în raport de care a considerat că soluţia instanţei de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluţia pronunţată cu referire la cererea cu care a fost învestită instanţa de judecată.

Ca atare, se constată că nu poate fi realizat controlul judiciar, din moment ce recurentul-pârât nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, sub aspectul normelor legale interpretate sau aplicate greşit, ori care sunt argumentele concrete privind incidenţa ipotezelor motivului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Cum, în raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, reiterând pe cele deduse judecăţii în calea devolutivă de prim control judiciar, recurentul-pârât a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Drept urmare, constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate, în condiţiile prevăzute de art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi că nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara împotriva deciziei nr. 173 din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara împotriva deciziei nr. 173 din 28 iunie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.