Tort liability for failure to allocate social housing: procedural obligation of means versus result under disability and social housing statutes

Şedinţa publica din data de 28 februarie 2024

asupra cauzei de faţa, constata urmatoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecata

Prin acţiunea civila formulata şi înregistrata pe rolul Judecatoriei Braşov la data de 16.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa sa se dispuna obligarea pârâţilor la plata sumei de 150.000 EUR, cu titlu de daune morale, pentru suferinţa ce i-a fost provocata de desconsiderarea şi nepasarea aratata de Statul Român şi instituţiile sale faţa de situaţia sa medicala cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata.

În termen legal, reclamantul a depus la dosar cerere adiţionala prin care a aratat ca acţiunea civila este formulata şi în contradictoriu cu Primaria Municipiului Braşov, S.C. B. S.R.L. şi Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov. Cererea adiţionala nu fost motivata în fapt şi nici în drept, reclamantul reluând integral argumentele expuse în cererea introductiva.

Printr-o alta cerere de completare a acţiunii civile s-a solicitat de catre reclamant introducerea în cauza a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Braşov - Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov, în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 şi ale Legii nr. 114/1996.

La termenul de judecata din data de 14.06.2021, judecatoria a dispus introducerea în cauza în calitate de pârâţi a Unitaţii Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov (conform precizarii reprezentantului convenţional al reclamantului), S.C. B. S.R.L. Braşov şi Consiliul Local al Municipiului Braşov - Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov.

Prin sentinţa civila nr. 346/26.01.2022, pronunţata de Judecatoria Braşov în dosarul civil nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecatoriei Braşov şi, pe cale de consecinţa, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulata de reclamant în favoarea Tribunalului Braşov.

2. Decizia pronunţata de Tribunalul Braşov

Prin încheierea de şedinţa din 17.10.2022 Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei calitaţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român, ca neîntemeiata; a admis excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a Statul Român prin Ministerul Finanţelor, faţa de prevederile art. 224 alin. (1) C. civ. a admis excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; a respins excepţiile lipsei calitaţii procesuale pasive invocate a pârâtele Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov şi S.C. B. S.R.L. Braşov. În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (4) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocata de pârâta Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov.

Prin sentinţa civila nr. 20/S/25.01.2023 Tribunalul Braşov, secţia I civila a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocata de pârâta Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov, ca neîntemeiata. A respins acţiunea civila, astfel cum a fost modificata prin cerere adiţionala, formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Braşov, Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov şi S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiata; a respins acţiunea civila, astfel cum a fost modificata prin cerere adiţionala, formulata de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - prin Ministerul Finanţelor - reprezentat în teritoriu de Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca fiind formulata în contradictoriu cu persoane fara calitate procesuala pasiva.

3. Decizia pronunţata de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1027/Ap din 7 iunie 2023 Curtea de Apel Braşov, secţia civila a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 20/S/25.01.2023 pronunţata de Tribunalul Braşov - secţia I civila şi a respins apelul incident declarat de pârâta Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe; fara cheltuieli de judecata.

4. Calea de atac a recursului exercitata în cauza

Împotriva deciziei nr. 1027/Ap din 7 iunie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., reclamând încalcarea de catre instanţa de apel a prevederilor art. 1349, art. 1357 C. civ.

Recurentul arata ca fapta ilicita savârşita de intimaţi consta în refuzul de a acorda acestuia drepturi de protecţie sociala prin repartizarea unui locuinţe sociale conform afecţiunilor de care sufera.

Învedereaza ca, în decurs de 10 ani, a formulat numeroase cererii, adrese şi petiţii prin care a solicitat acordarea unei locuinţe corespunzatoare drepturilor conferite de Legea nr. 448/2006 şi Legea nr. 114/1996, iar refuzul intimaţilor de a da curs acestor solicitari a cauzat recurentului suferinţe provocate de ignorarea situaţiei sale medicale, fapt ce implica repararea prejudiciului suferit prin acordarea de daune morale.

Recurentul arata ca este beneficiarul certificatului de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, conform certificatului nr. x din 05.10.2009, cu valabilitate permanenta, eliberat de Consiliul Judeţean Braşov, este nedeplasabil şi are nevoie de ajutor pentru prepararea hranei, igienei corporale, efectuarea cumparaturilor, cât şi conformarea recomandarilor medicale.

Invocând prevederile art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006, recurentul pretinde ca autoritaţile publice au obligaţia sa ia masuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public al statului ori unitaţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, în vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei locuinţe.

În exercitarea atribuţiilor sale, potrivit art. 91 alin. (4) lit. a) şi b) din lege, Consiliul Judeţean hotaraşte închirierea bunurilor proprietate publica ale judeţului şi de asemenea, potrivit alin. (5) asigura, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind: serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie sociala.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1), promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autoritaţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autoritaţilor administraţiei publice centrale, societaţii civile şi familiei sau reprezentantului legal ai persoanei cu handicap.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezulta faptul ca obligaţia asigurarii unei locuinţe pentru persoanele cu handicap revine, în primul rând, consiliului local al localitaţii unde îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul şi doar în subsidiar şi complementar autoritaţilor administraţiei publice centrale şi celorlalte persoane aratate la art. 7 alin. (1) din lege.

În susţinerea criticilor din memoriul de recurs, reclamantul invoca jurisprudenţa CEDO (cauza Yordanova ş.a. împotriva Bulgariei, cauza Marzari c. Italia) şi arata ca a existat o ingerinţa în dreptul acestuia la asistenţa şi protecţie sociala, constând în respingerea, în mod nejustificat, fara a fi analizate pe fond, a cererilor pe care le-a formulat, în scopul obţinerii unei locuinţe sociale, începând cu anul 2011 şi pâna în prezent.

Aceasta ingerinţa trebuia privita ca o fapta ilicita, în sensul art. 1357 C. civ., conduita paraţilor având consecinţe psihice negative asupra recurentului, motiv pentru care solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

5. Apararile formulate în cauza

Intimatul UAT Municipiul Braşov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulitaţii recursului, aratând ca recurentul s-a rezumat la a relua apararile din faţa instanţelor de fond şi nu a indicat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Referitor la fondul cauzei, solicita respingerea recursului, ca nefondat, aratând ca nu poate fi reţinut culpa Municipiului Braşov, în contextul în care intimatul a comunicat raspunsuri la cererile formulate de recurent, iar, în anul 2018, B. S.R.L. i-a pus la dispozitie o locuinţa, pe care a refuzat-o.

Invocând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 şi art. 43 din Legea nr. 114/1996, intimatul arata ca autoritaţile locale au obligaţia legala de a stabili un criteriu de prioritate pentru închirierea unei locuinţe persoanelor cu dizabilitaţi, dispoziţii legale care nu impun obligaţia pentru atribuirea unei locuinţe sociale apelantului.

Intimatul Ministerul Muncii şi Solidaritaţii Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aratând, în esenţa, ca instanţa de apel a apreciat, în mod corect, ca intimatul nu are calitate procesuala, iar recurentul nu a dovedit întrunirea condiţiilor raspunderii civile delictuale.

Intimata Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulitaţii recursului, aratând ca motivele dezvoltate în memoriul de recurs, nu se raporteaza la considerentele hotarârii recurate, ci reia criticile dezvoltate în apel.

Intimata solicita respingerea recursului, ca nefondat având în vedere ca nu sunt îndeplinite condiţiile raspunderii civile delictuale, raportat la prevederile art. 1349, art. 1357 C. civ.

Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, aratând, în esenţa, ca deşi manifesta empatie faţa de situaţia personala a recurentului, exista un numar mare de solicitari privind atribuirea unei locuinţe, iar numarul spaţiilor disponibile este inferior numarului cererilor. Arata ca societatea B. S.R.L. nu are în administrare locuinţe sociale -ci aparţin domeniului public al unitaţilor administrativ teritoriale, fiind repartizate de acestea-, fapt pentru care considera ca nu se justifica participarea acesteia în proces. Nici din pretenţiile formulate nu reiese ca societatea ar avea vreo culpa pentru situaţia în care se gaseşte reclamantul.

Invocând prevederile art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 114/1994, intimata arata ca nu a savârşit fapta ilicita reclamata de recurent. Arata ca i-a propus recurentului atribuirea, din fondul locativ deţinut în administrare, un spaţiu care a devenit liber la un moment dat, însa reclamantul l-a refuzat pe motiv ca acesta se afla la demisol şi ca nu ar îndeplini condiţiile minime pentru a putea fi locuit.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulitaţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat, respingerea recursului ca nefondat.

Arata ca recurentul nu aduce critici soluţiei instanţei de apel privind menţinerea excepţiei lipsei calitaţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, aceasta soluţie fiind legala întrucât intimatul nu are atribuţii în sensul acordarii de spaţii locative şi nu se afla într-o opoziţie de interese faţa de recurent pentru a i se legitima calitatea procesuala de pârât în cadrul litigiului.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu a savârşit vreuna dintre faptele evocate de catre recurent şi nici nu a fost sesizat, anterior promovarii cererii de chemare în judecata, cu vreo solicitare de natura celei pe care îşi fundamenteaza demersul procesual.

Pretinde intimatul ca memoriul de recurs nu conţine motive reale de nelegalitate a hotarârii instanţei de apel, ci reprezinta doar o exprimare a nemulţumirii recurentului cu privire la modalitatea în care au fost interpretate dispoziţiile legale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând condiţiile de regularitate a sesizarii prin intermediul cererii de recurs, dat fiind faptul ca prin întâmpinarile formulate, intimaţii U.A.T. Municipiul Braşov, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia de Asistenţa Sociala Braşov au invocat nulitatea caii de atac întrucât criticile formulate nu ar fi încadrabile în motivele de nelegalitate prevazute de lege, Înalta Curte constata ca aspectele învederate nu pot fi primite, dezvoltarea memoriului de recurs facând posibila încadrarea criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin argumentele de nelegalitate deduse judecaţii pe calea recursului se susţine pronunţarea hotarârii atacate cu aplicarea eronata a prevederilor art. 1349, art. 1357 C. civ. şi art. 20 din Legea nr. 448/2006, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 114/1996, critici susceptibile de încadrare în cazul de casare evocat (pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.).

În continuare, analizând criticile deduse judecaţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi aratate.

Cu titlu preliminar, sub aspectul împrejurarilor esenţiale din prezentul proces, astfel cum au fost acestea stabilite prin hotarârile celor doua instanţe de fond, Înalta Curte reţine urmatoarele:

Reclamantul s-a adresat instanţei cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor în cuantum de 150.000 Euro, acuzând prejudicii morale cauzate de suferinţele provocate de lipsa de implicare şi de inacţiunea pârâţilor privind atribuirea unei locuinţe sociale, a unui ajutor sau a unui teren în vederea edificarii unei construcţii, fiind reclamata încalcarea dreptului la locuinţa sociala, precum şi a dreptului la protecţie sociala.

Prima instanţa a respins cererea de chemare în judecata, reţinând, în esenţa, ca acţiunea formulata de reclamant impune verificarea în cauza a întrunirii cerinţelor legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale, iar o prima condiţie reglementata de art. 1349 C. civ. este reprezentata de savârşirea faptelor ilicite imputate pârâţilor, în privinţa careia a apreciat ca nu s-a probat.

Aceasta soluţie a fost confirmata de catre instanţa de apel, care a apreciat ca nu se poate reţine existenţa faptei ilicite imputata pârâţilor, prin raportare la probele administrate în cauza.

Relativ la situaţia de fapt, instanţele de fond au reţinut ca în perioada 2011-2020 recurentul a efectuat demersuri în vederea atribuirii unei locuinţe care sa respecte condiţiile prevazute de art. 41 din Legea nr. 114/1996, însa, din lipsa unor locuinţe disponibile la nivel local, nu a fost posibila alocarea unui imobil, astfel cum a solicitat reclamantul. Totodata, s-a reţinut ca autoritaţile au analizat şi au raspuns fiecarei cereri formulate de reclamant, sens în care acesta a fost inclus în lista cuprinzând solicitanţii îndreptaţiţi sa primeasca o locuinţa sociala, a fost prezentata o propunere, pe care reclamantul a refuzat-o.

Recurentul pretinde ca instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material privind raspunderea civila delictuala în contextul în care fapta ilicita savârşita de intimaţi consta în refuzul acestora de a-i acorda drepturi de protecţie sociala prin repartizarea unei locuinţe corespunzatoare situaţiei medicale a parţii, conform art. 20 din Legea nr. 448/2006.

Faţa de argumentele expuse în memoriul de recurs şi de evaluarea instanţei de apel circumstanţelor factuale ale cauzei (exclusa din analiza recursului, a carui judecata este subordonata exclusiv aspectelor de legalitate), Înalta Curte, ca instanţa de recurs, nu poate proceda la a cenzura sau modifica aceste reţineri, deoarece aceasta ar însemna sa reaprecieze probele administrate pentru a stabili o alta stare de fapt, ceea ce legea nu îi îngaduie.

În acest context, procedând la verificarea analizei instanţei de apel, prin prisma dispoziţiilor legale pretins a fi încalcate (art. 1349, art. 1357 C. civ. şi art. 20 din Legea nr. 448/2006, dispoziţiilor Legii nr. 114/1996), Înalta Curte apreciaza ca fiind corecta statuarea instanţei de apel conform careia faptele deduse judecaţii nu impun sancţionarea pârâţilor.

Aplicarea Legii nr. 448/2006 presupune luarea în considerare a dispoziţiilor art. 5 pct. 27 unde legiuitorul defineşte noţiunea de "şanse egale" ca fiind "rezultatul procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale societaţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap" precum şi a dispoziţiilor art. 6 lit. c) din aceeaşi lege care consacra dreptul persoanelor cu handicap la locuinţa ceea ce presupune ca persoanele cu handicap trebuie sa beneficieze de şanse egale în faţa autoritaţilor locale în ceea ce priveşte îndeplinirea de catre acestea a obligaţiei de a asigura accesul acestora la obţinerea unei locuinţe (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 448/2006).

Norma de drept material indicata de recurent în susţinerea criticilor de nelegalitate -art. 20 din Legea nr. 448/2006- prevede ca în vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei locuinţe, autoritaţile publice au obligaţia sa ia masuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public sau privat al statului ori al unitaţilor administrativ - teritoriale ale acestora.

Conţinutul clar al normei îndreptaţeşte considerentele instanţei de apel, care a reţinut ca faptele imputate pârâţilor nu au caracter ilicit întrucât pârâţii au efectuat demersuri pentru soluţionarea cererilor adresate de reclamant, acesta a fost trecut pe listele de prioritate pentru atribuirea unei locuinţe sociale, chiar i s-a atribuit una pe care a refuzat-o reclamând faptul ca imobilul nu îndeplinea condiţiile minime pentru a fi locuit.

Niciun element din cuprinsul normei nu susţine teza reclamantului, aceea a soluţionarii favorabile, cu prioritate şi cu ignorarea ordinii impuse de legiuitor, a cererilor formulate, în mod particular, de recurent.

Repartizarea unei locuinţe sociale poate fi realizata numai pentru persoanele cuprinse pe lista de prioritaţi valabila pentru anul în curs, în temeiul art. 21 alin. (2) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 114/1996.

Obligaţia impusa prin dispoziţia legala pretins a fi încalcata -art. 20 din Legea nr. 448/2006- nu este o obligaţie de rezultat respectiv de a proceda efectiv la repartizarea unei locuinţe ci doar o obligaţie de mijloace respectiv de a introduce criterii de prioritate pentru acordarea unei locuinţe urmarind, astfel, egalitatea de şanse a persoanelor cu handicap cu celelalte categorii de persoane nominalizate la art. 43 din Legea nr. 114/1996 (persoanele şi familiile evacuate sau care urmeaza a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de pâna la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire sociala şi care au împlinit vârsta de 18 ani, pensionarii, veteranii şi vaduvele de razboi, beneficiarii prevederilor Legii nr. 341/2004 şi ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, victimele violenţei domestice).

Introducerea criteriilor de prioritate pentru persoanele cu handicap nu presupune înlaturarea criteriilor de prioritate stabilite de lege în favoarea altor persoane care beneficiaza, de asemenea, de protecţia legii speciale şi care, potrivit evidenţelor pârâţilor, înregistreaza o poziţie prioritara faţa de recurent.

Este dincolo de orice dubiu faptul ca recurentul-reclamant face parte din categoria persoanelor beneficiare ale masurilor de protecţie în sprijinul integrarii şi incluziunii sociale, iar aceasta împrejurare a fost confirmata prin includerea parţii reclamante în lista solicitanţilor îndreptaţiţi sa primeasca o locuinţa sociala, fiind recunoscuta şi în prezenta cauza de catre intimaţi.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, nu este suficienta o afectare sau atingere a intereselor sale legitime (decurgând din includerea acestuia în categoria persoanelor beneficiare a Legii nr. 448/2006) pentru a subzista caracterul ilicit al faptei de a nu îi acorda efectiv o locuinţa sociala care sa corespunda nevoilor speciale ale parţii, un sprijin financiar sau un teren, astfel cum a solicitat, ci este necesar ca aceasta afectare, în termenii pretinşi, sa fie rezultatul unei acţiuni ilicite.

În acest sens, dispoziţiile art. 1349 C. civ. statueaza expres ca este obligat la repararea prejudiciului acela care aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane prin savârşirea de acţiuni sau inacţiuni care nu respecta regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune.

Rezulta aşadar, ca pentru a fi ilicita, conduita sau fapta pârâţilor trebuie sa fie contrara legii, în sens larg.

Or, raportat la datele speţei, o asemenea conduita ilicita ar fi însemnat lipsa masurilor necesare pentru luarea în evidenţa a solicitarilor primite şi pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public al statului ori unitaţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, or lipsa soluţionarii cererilor reclamantului.

În cauza, însa, a rezultat - conform elementelor de fapt stabilite de instanţele fondului - ca autoritaţile administraţiei publice locale au analizat şi aprobat cererile reclamantului privind includerea acestuia în lista de prioritaţi -ţinând seama de criteriile impuse de art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 114/1996-, i-au comunicat raspunsurile la toate solicitarile formulate şi i-au propus o locuinţa, pe care partea a refuzat-o.

Pentru a fi angajata raspunderea pârâţilor în temeiul art. 1357, art. 1349 C. civ., se impunea ca reclamantul sa dovedeasca, în persoana fiecarui pârât (în cauza, soluţia instanţei de fond privind lipsa calitaţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Braşov şi a Ministerului Muncii şi Solidaritaţii Sociale se bucura de autoritate de lucru judecat, nefiind atacata), întrunirea cumulativa a condiţiilor raspunderii civile delictuale: savârşirea faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu propriu, vinovaţia celui care a provocat prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta produsa şi prejudiciul pretins.

Cât priveşte jurisprudenţa instanţei de contencios european invocata (Yordanova ş.a. împotriva Bulgariei, cauza Marzari c. Italia) se constata ca nu este adecvata speţei pendinte, din perspectiva dispoziţiilor legale pretins a fi aplicate eronat de catre instanţa de apel, precum şi în considerarea faptului ca, astfel a statuat Curtea Europeana, art. 8 nu obliga autoritaţile sa rezolve problemele locative ale unei persoane.

Întrucât faptele invocate de catre reclamant nu au caracter ilicit, se constata ca raţionamentul juridic expus în decizia contestata nu releva o aplicare greşita a normelor invocate de recurent şi nici a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care sa determine concluzia ca poate fi antrenata raspunderea civila delictuala, astfel cum a susţinut recurentul.

Pentru aceste considerente, reţinând ca nu sunt fondate criticile recurentului şi ca decizia recurata este legala, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1027/Ap din 7 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civila.

Definitiva.

Pronunţata astazi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.