Recourse dismissed in defamation action where freedom of expression outweighs reputation rights of public authority

Şedinţa publica din data de 28 februarie 2024

asupra cauzei de faţa, constata urmatoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecata

Prin cererea înregistrata la data de 10.12.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civila sub nr. x/2019, reclamanta Poliţia Locala Sector 1 a chemat în judecata pe pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotarârea ce o va pronunţa: 1. sa constate încalcarea drepturilor sale nepatrimoniale prin afirmaţiile pârâtului raspândite în spaţiul public şi sa îl oblige, sub sancţiunea unor daune interese cominatorii, sa se abţina de la formularea unor astfel de afirmaţii; 2. sa oblige pârâtul la plata daunelor morale evaluate provizoriu la suma de 300.000 euro, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs acesteia prin atingerea adusa dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine; 3. sa oblige pârâtul la publicarea hotarârii judecatoreşti pe cheltuiala sa, în trei ziare de larga circulaţie, în termen de 5 zile de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoreşti.

La data de 16.12.2019, a formulat cerere de intervenţie principala intervenientul B., solicitând instanţei ca prin hotarârea ce o va pronunţa: 1. sa admita în principiu cererea de intervenţie principala; 2. se constate încalcarea drepturilor sale nepatrimoniale prin afirmaţiile pârâtului raspândite în spaţiul public şi sa îl oblige, sub sancţiunea unor daune interese cominatorii, sa se abţina de la formularea unor astfel de afirmaţii; 3. sa oblige pârâtul la plata daunelor morale evaluate provizoriu la suma de 300.000 euro, pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs acestuia prin atingerea adusa dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine; 4. sa oblige pârâtul la publicarea hotarârii judecatoreşti pe cheltuiala sa, în trei ziare de larga circulaţie, în termen de 5 zile de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoreşti; 5. sa oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.

Prin încheierea din 18.01.2021, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie.

2. Decizia pronunţata de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civila nr. 462/05.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila a admis în parte acţiunea; a constatat încalcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei prin afirmaţiile pârâtului raspândite în spaţiul public; a obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale; a respins capatul III de cerere, ca neîntemeiat; a respins cererea de intervenţie principala, ca neîntemeiata; a obligat intervenientul B. la plata catre pârât a sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecata; a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.

3. Decizia pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 343A/07.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul principal formulat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 462 din 05.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civila şi a schimbat în parte sentinţa civila apelata, în sensul ca a respins cererea de chemare în judecata, ca neîntemeiata; a obligat pe reclamanta sa achite pârâtului suma de 14.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata de la prima instanţa, reprezentând onorariu de avocat; a pastrat din sentinţa civila apelata soluţia de respingere a cererii de intervenţie voluntara principala şi soluţia de obligare a intervenientului la plata cheltuielilor de judecata; a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul-pârât; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-intervenient B. împotriva aceleiaşi sentinţe civile; a obligat pe intimata-reclamanta sa achite apelantului-pârât suma de 9.075 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în apel, din care 8.925 RON contravaloare onorariu avocat şi 150 RON contravaloare taxa judiciara de timbru; a respins, ca neîntemeiata, cererea apelantului-pârât de obligare a apelantului-intervenient la plata cheltuielilor de judecata în apel, cheltuieli evaluate de apelantul-pârât la suma de 5.950 RON, reprezentând onorariu de avocat; cu cheltuieli de judecata pe cale separata pentru apelantul-intervenient.

4. Calea de atac a recursului exercitata în cauza

Împotriva deciziei nr. 343A/07.03.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Poliţia Locala Sector 1.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamanta arata ca decizia atacata nu cuprinde motivele pe care se sprijina, nefiind indicat sub ce aspecte sentinţa primei instanţe este nelegala şi temeinica.

Totodata, pretinde ca instanţa de apel a reţinut ca situaţia de fapt expusa de reclamanta a fost reţinuta în mod corect de prima instanţa, iar afirmaţiile facute de pârât au un anumit caracter ofensator şi se refera la faptele autoritaţilor.

Mai mult decât atât, instanţa de apel, deşi reţine faptul ca afirmaţia defaimatoare facuta de pârât referitoare la faptul ca "Poliţia Locala Sector 1 este mâna în mâna cu hoţii" "nu este sprijinita de probe absolute" (pag. 18 din decizie), ca "a fost exprimata, într-adevar, cu o anumita doza de exagerare şi provocare" apreciaza, fara indicarea vreunui temei legal, ca a fost utilizata în limitele exerciţiului liber al dreptului la exprimare.

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta pretinde ca instanţa de apel a calificat greşit faptele pârâtului, pe baza unui înscris depus direct în apel, prin care Judecatoria Sectorului 1 a comunicat faptul ca sentinţa civila nr. 3740/2018 a ramas definitiva prin neapelare la data de 30.07.2018, considerând ca este, astfel, demonstrata pasivitatea reclamantei, chiar daca înainte fusesera luate anumite masuri la intervale de timp rezonabile.

Or, o astfel de calificare a faptelor contravine art. 706 C. proc. civ., care prevede ca dreptul de a obţine executarea silita se prescrie în termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel.

În cauza nu se poate aprecia ca s-a probat pasivitatea reclamantei atât timp cât la data afirmaţiilor defaimatoare ale pârâtului se afla în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani prevazut de lege.

Recurenta afirma şi ca din cuprinsul procesului-verbal de constatare, încheiat în data de 09.12.2022 de Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoreşti "Mazilu şi Asociaţii", în dosarul de executare nr. 3157/2019, rezulta faptul ca obligaţia prevazuta în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 3740/2018, pronunţata de Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, a fost adusa la îndeplinire de catre creditoare.

Deci, contrar alegaţiilor instanţei de apel, afirmaţiile defaimatoare ale pârâtului nu au avut o baza factuala minima, drepturile câştigate de catre reclamanta prin sentinţa civila nr. 4152/299/2018 fiind realizate corect şi complet, potrivit legii.

Aşadar nu au existat vicii de procedura în cazul acestei executari, nu s-a putut proba vreo culpa a reclamantei şi nu se puteau justifica faptele defaimatoare ale pârâtului la adresa reclamantei, instanţa de apel calificând în mod greşit acţiunile Poliţiei Locale Sector 1 ca fiind unele de pasivitate, prin ignorarea prevederilor art. 706 C. proc. civ.

Reclamanta a criticat soluţia instanţei de apel şi sub aspectul acordarii cheltuielilor de judecata, afirmând ca aceasta este greşita întrucât pârâtul nu a depus chitanţele de plata a onorariilor în original.

5. Apararile formulate în cauza

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilitaţii recursului, aratând ca recurentul s-a rezumat la a invoca critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, având drept consecinţa rejudecarea fondului pricinii, aspect nepermis în calea extraordinara de atac a recursului.

Referitor la fondul cauzei, solicita respingerea recursului, ca nefondat, aratând ca hotarârea atacata este temeinic motivata, fiind detaliate atât motivele de fapt, cât şi motivele de drept.

Intimatul arata ca pasivitatea recurentei a fost stabilita pe cale jurisdicţionala. Contrar celor susţinute de catre recurenta, sentinţa civila nr. 3740/13.06.2018 a ramas definitiva la data de 30.07.2018, iar nu la data de 29.07.2019, astfel cum s-a reţinut în faţa primei instanţe. Acest aspect demonstreaza, în plus, pasivitatea recurentei-reclamante în perioada 31.10.2018-07.11.2019 (1 an şi 2 luni anterior publicarii articolului de presa).

Totodata, intimatul învedereaza ca "îndeplinirea obligaţiilor" din data de 09.12.2022- respectiv dupa 5 ani si 3 luni de la data sesizarii din 04.09.2017- este rezultatul demersurilor pe care pârâtul le-a întreprins şi nu o executare de bunavoie a obligaţiilor de catre recurenta.

Intimatul pretinde ca a existat o baza factuala suficienta care sa susţina judecata de valoarea emisa de catre acesta, sens în care invoca art. 10 CEDO şi învedereaza necesitatea de a face distincţie între afirmarea unor fapte şi a unor judecaţi de valoare.

Intimatul expune contextul în care au fost emise judecaţile de valoare şi arata ca a acţionat cu buna credinţa, scopul urmarit de pârât fiind acela de a atrage atenţia asupra unei probleme care, privita în ansamblul sau (lipsa de reacţie a autoritaţilor), prezinta cu siguranţa un interes public. Pretinde ca instanţa de apel a respectat jurisprudenţa CEDO potrivit careia libertatea de exprimare presupune o anumita doza de exagerare, în contextul în care tonul folosit poate fi apreciat unul ironic, iar modul de exprimare este apt sa atraga atenţia, sa provoace.

În concluzie, apreciaza ca nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevazute de art. 1357 C. civ., sens în care pretinde ca afirmaţiile pârâtului au fost emise in contextul exprimarii unei opinii pe un subiect de interes public, astfel ca devin incidente prevederile art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciaza ca nu poate fi reţinuta excepţia nulitaţii caii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. (impropriu indicata ca fiind a inadmisibilitaţii), argumentele din memoriul de recurs nefiind unele susţinute formal, aşa cum a pretins, prin întâmpinare, intimatul-pârât A.. În cauza, nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la sancţiunea nulitaţii, având în vedere ca argumentele din cererea de recurs sunt susceptibile de analiza pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul în care vizeaza interpretarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material privind raspunderea civila delictuala şi a art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Totodata, criticile ce vizeaza acordarea cheltuielilor de judecata în lipsa unor documente justificative, în original, pot fi analizate pe tarâmul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât au ca obiect încalcarea regulilor de procedura a caror nerespectare atrage sancţiunea nulitaţii.

Pe de alta parte, deşi a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a aratat, în concret, vreuna dintre tezele motivului de casare evocat (hotarârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei). Recurenta nu a aratat, în concret, din perspectiva analizei de legalitate specifica recursului, în ce consta nemotivarea hotarârii, astfel încât nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de casare (pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.).

În continuare, analizând criticile deduse judecaţii prin intermediul recursului (subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi aratate.

Prin demersul judiciar declanşat în cauza dedusa judecaţii reclamanta a solicitat dezdaunarea sa pentru prejudiciul moral pretins a fi fost înregistrat ca urmare a lezarii dreptului nepatrimonial la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine prin savârşirea unei fapte ilicite de catre pârât- publicarea articolului intitulat "Un medic şi-a parasit casa din cartierul Strauleşti de frica unor vecini agresivi, pe care i-a reclamat ca au construit ilegal o vila. Barbatul acuza: Primarul şi Poliţia protejeaza interlopii", din data de 7.11.2019 în ziarul "Libertatea", afirmaţiile fiind preluate şi raspândite prin articole publicate în diverse publicaţii şi pagini de internet-, în conformitate cu dispoziţiile art. 72, art. 252-art. 256, art. 1349, art. 1357 din C. civ.

Prin decizia recurata, analizând (şi) apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 462/05.04.2021, instanţa de apel a schimbat, în parte, hotarârea atacata în sensul ca a respins cererea de chemare în judecata, ca neîntemeiata.

În esenţa, instanţa de apel a analizat echilibrul între protecţia dreptului consacrat de art. 10 CEDO şi aceea a dreptului la reputaţie al persoanei vizate care, ca element al vieţii private este garantat de art. 8 al Convenţiei şi a reţinut ca pârâtul şi-a exercitat dreptul la libera exprimare, în limitele impuse de jurisprudenţa CEDO, ceea ce constituie o cauza care înlatura caracterul ilicit al faptei.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta susţine ca instanţa de apel a reţinut eronat faptul ca afirmaţiile defaimatoare ale pârâtului ar fi avut o baza factuala, în contextul în care nu poate fi reţinuta pasivitatea Poliţiei Locale Sector 1 în executarea sentinţei civile nr. 3740/2018 pronunţata în dosarul nr. x/2018 de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, în raport de prevederile art. 706 C. proc. civ. şi de faptul ca obligaţiile au fost aduse la îndeplinire.

Faţa de aceste argumente şi de evaluarea instanţei de apel circumstanţelor factuale ale cauzei (exclusa din analiza recursului, a carui judecata este subordonata exclusiv aspectelor de legalitate), Înalta Curte, ca instanţa de recurs, nu poate proceda la a cenzura sau modifica aceste reţineri, deoarece aceasta ar însemna sa reaprecieze probele administrate pentru a stabili o alta stare de fapt, ceea ce legea nu îi îngaduie.

În acest context, procedând la verificarea analizei instanţei de apel, prin prisma dispoziţiilor legale pretins a fi încalcate (art. 252, art. 253 art. 1357 şi art. 1349 C. civ. şi art. 8, art. 10 din Convenţia europeana pentru apararea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale) şi a criteriilor reţinute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, Înalta Curte apreciaza ca fiind corecta statuarea instanţei de apel conform careia faptele deduse judecaţii nu impun sancţionarea pârâtului.

Criticile recurentei impun a se analiza în ce masura libertatea de exprimare şi de informare a publicului, garantata de art. 10, încalca dreptul la viaţa privata a reclamantei, ocrotit de art. 8 din Convenţie, în cadrul caruia este inclus şi dreptul la imagine şi reputaţie.

În aprecierea depaşirii limitelor libertaţii de exprimare şi necesitaţii respectarii dreptului la viaţa privata, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeana, într-o jurisprudenţa constanta, a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate; forma/stilul şi contextul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbatuta (cauza Bugan c. României); buna-credinţa a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecaţile de valoare şi situaţiile faptice; doza de exagerare a limbajului; proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputata, precum şi motivarea hotarârii, respectiv motivele pertinente şi suficiente pe care autoritaţile le invoca pentru a justifica ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpana şi Mazare c. României).

Reperele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie vizeaza distincţia ce trebuie operata între fapte şi judecaţi de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare şi dreptul la reputaţie, existenţa unei baze factuale, atunci când se imputa fapte determinate, şi, în cazul emiterii unor judecaţi de valoare, verificarea informaţiilor şi existenţa dreptului la replica, buna - credinţa în demersul jurnalistic şi doza de exagerare şi provocare admisibila, tipul de discurs, natura subiectului expus, persoana vizata.

În analiza realizata, corect s-a reţinut ca jurisprudenţa instanţei europene în materia libertaţii de exprimare a ziariştilor se aplica şi celorlalte persoane care îşi exprima opiniile în presa. Înalta Curte reţine ca atunci când informaţiile de interes general implica în mod direct persoane şi fapte determinate trebuie sa furnizeze o baza factuala suficienta şi sa aiba în vedere contextul public în care acţioneaza persoana vizata şi natura împrejurarilor ce fac obiectul articolelor. Pentru a constitui o încalcare a art. 8 din Convenţie, o atingerea a reputaţiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate şi sa cauzeze un prejudiciu real victimei prin încalcarea dreptului acesteia la respectarea vieţii private.

Susţinerile recurentei referitoare la faptul ca nu a fost împlinit termenul de prescripţie reglementat de art. 706 C. proc. civ., nu pot fi invocate cu succes, întrucât Poliţiei Locale Sector 1 nu i s-a reproşat depaşirea termenului privind executarea silita, ci pasivitatea de care a dat dovada în intervalul de 1 an şi 2 luni dintre data ramânerii definitive a hotarârii nr. 3740/13.06.2018 (30.07.2018) şi data publicarii articolului (7.11.2019) în contextul în care pârâtul a sesizat existenţa unei posibile lucrari executate fara autorizaţie de construire pe terenul învecinat imobilului pe care îl ocupa, înca din data de 4.09.2017.

Din aceleaşi considerente sunt lipsite de relevanţa aspectele constatate prin procesul-verbal din data de 9.12.2022 încheiat în dosarul de executare nr. x/2019 de catre Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoreşti Mazilu şi Asociaţii. Cererea de executare silita a fost formulata la 14.11.2019, or fapta imputata pârâtului în prezenta cauza vizeaza un articol din data de 7.11.2019 din ziarul "Libertatea" (afirmaţiile fiind preluate şi raspândite prin articole publicate în diverse publicaţii şi pagini de internet), articol publicat anterior demararii executarii silite şi, implicit, constatarii faptului ca obligaţia prevazuta în titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 3740/2018 au fost aduse la îndeplinire de catre creditoare.

Instanţa de apel a analizat detaliat criteriile de apreciere a limitelor criticii acceptabile prin raportare la calitatea persoanei- autoritate publica-, contextul în care a fost redat articolul- demersurile pârâtului anterioare publicarii articolului, pasivitatea reclamantei ce a fost stabilita pe cale jurisdicţionala-, interesul public pentru tema dezbatuta, existenţa bazei factuale minime, raportul între judecata de valoare şi situaţia faptica- sens în care s-a reţinut ca enunţul "Primaria Sectorului 1 şi Poliţia Locala îi protejeza pe interlopi" intra în categoria judecaţilor de valoare-, doza de exagerare a limbajului folosit- ce nu a fost depaşita faţa de limitele impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului-, concluzionând în sensul ca pârâtul a acţionat cu buna-credinţa. Anume, pârâtul a expus raţionamentul potrivit caruia a apreciata ca "Poliţia Locala din sectorul 1 este mâna în mâna cu hoţii" şi a lasat cititorului posibilitatea de a face o analiza proprie asupra faptelor prezentate.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciaza ca, în speţa, concluziile instanţei de apel rezultate în urma interpretarii probatoriului administrat şi care constituie baza factuala în cauza nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului, cale extraordinara de atac ce poate fi exercitata exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, în aplicarea art. 10 din Convenţie, însuşita de instanţa naţionala, libertatea de exprimare acopera nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi pe acelea care ofenseaza, şocheaza sau îngrijoreaza statul sau un anumit segment al populaţiei.

Judecata de valoare este excesiva doar atunci când este lipsita de orice baza factuala, situaţie ce nu se regaseşte în speţa. Articolul din data de 7.11.2019 a prezentat opinii despre edificarea unei construcţii fara autorizaţie de construire pe un teren învecinat şi despre demersurile pe care intimatul le-a realizat în vederea intrarii în legalitate, precum şi despre tergiversarea punerii în executare a unei hotarâri judecatoreşti de catre recurenta şi nu au formulat verdicte juridice. Astfel, dincolo de doza de exagerare folosita în exprimare pentru a atrage atenţia publicului asupra acestei situaţii, articolul a fost publicat la 1 an dupa împlinirea termenului de 3 luni de la data ramânerii definitive a sentinţei nr. 3740/2018 (termen stabilit în vederea intrarii în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire sau, dupa caz, prin demolarea construcţiei edificata fara autorizaţie). Este adevarat ca distorsionarea realitaţii operata cu rea-credinţa poate sa depaşeasca limitele criticii acceptabile însa, în prezenta cauza, s-a reţinut ca reclamanta nu a dovedit ca scopul articolului ar fi fost acela de satisfacere a unui interes particular de defaimare a Poliţiei Locale Sector 1, destabilizând încrederea cetaţenilor în recurenta.

Înalta Curte constata ca decizia atacata cu recurs reflecta o aplicare corecta a principiilor jurisprudenţei CEDO anterior evocate, instanţa de apel procedând la o analiza distincta a elementelor determinante în aprecierea respectarii limitelor libertaţii de exprimare, astfel ca susţinerile recurentei formulate sub acest aspect nu pot fi validate.

Totodata, recurenta pretinde ca instanţa de apel a dispus asupra obligarii recurentei la plata cheltuielilor de judecata, fara a se face menţiune în cuprinsul hotarârii despre existenţa la dosar, în original, a chitanţei şi a facturii aferente onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON.

Critica este nefondata.

Din actele şi lucrarile dosarului reiese ca intimatul a depus la dosar, cu respectarea prevederilor art. 452 C. proc. civ., factura seria x nr. x/15.07.2021 emisa de Cabinet de Avocat C., ce poarta menţiunea expresa ca reprezinta "onorariu apel dosar x/2019" în cuantum de 8.925 RON, precum şi extrasul de cont din data de 19 iulie 2021 privind achitarea onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON de catre pârâtul A. .

Art. 1499 C. civ. prevede ca "daca prin lege nu se prevede altfel, dovada plaţii se face cu orice mijloc de proba" iar extrasul de cont din 19 iulie 2021 a fost eliberat electronic de catre instituţia bancara, fiind emis printr-un sistem de plata electronica şi, astfel, este valabil fara semnatura.

Potrivit art. 319 alin. (1) Codul fiscal "în înţelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, daca acestea îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul articol" iar potrivit alin. (29), "semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie sa le conţina factura."

Pe cale de consecinţa, documentele fiscale depuse de intimat în susţinerea solicitarii de obligare a reclamantei la plata onorariului de avocat în cuantum de 8.925 RON- cerere admisa de instanţa de apel- fac dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecata solicitate, fiind emise prin sisteme de plata electronica.

Pentru aceste considerente, reţinând ca nu sunt fondate criticile recurentei şi ca decizia recurata este legala, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauza.

Reţinând culpa procesuala a recurentei, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligata la plata catre intimatul A. a sumei de 6.000 RON (din cuantumul total de 10.000 RON, conform chitanţelor aflate la filele x), constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind ca suma acordata cu acest titlu este una rezonabila faţa de complexitatea cauzei, ţinând cont de activitatea prestata de avocat în faza procesuala a recursului şi având în vedere ca dosarul a fost soluţionat la primul termen de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Poliţia Locala Sector 1 împotriva deciziei nr. 343 A din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obliga pe recurenta-reclamanta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 6.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-pârât A., cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitiva.

Pronunţata astazi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.