Appeal for judgment to replace sale contract nullified for lack of valid cassation grounds; lower rulings upheld.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 07.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, cu privire la terenul în suprafaţă de 2.000 mp, situat în comuna Ştefăneştii de Jos, sat Ştefăneştii de Jos, tarla x, parcela A 108-109, jud. Ilfov identificat în Promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/10.05.2018. De asemenea, a solicitat sa se dispună întabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în cartea funciară.

La 31.07.2019 a fost înregistrată cererea reconvenţională formulată de B. prin care a solicitat rezoluţiunea Promisiunii bilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/10.05.2018, pentru nerespectarea obligaţiilor promitentului-cumpărător A. (art. 1516, art. 1549-1550 C. civ.).

Prin sentinţa nr. 7406/19.11.2019, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 28.11.2019, sub acelaşi număr.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa nr. 2091/06.08.2020, Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta-reclamantă; a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată şi a respins cererile părţilor privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1431A/20.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, ambele apeluri formulate de reclamanta-pârâtă A. şi de pârâta-reclamantă B. împotriva sentinţei nr. 2091/06.08.2020; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1431A/20.10.2022 a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta arată că instanţa de apel a reţinut eronat că nu se poate pronunţa o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, întrucât nu se poate face individualizarea suprafeţei de 2.000 m.p. din cuprinsul suprafeţei 3.589,94 m.p. indicată în titlul de proprietate.

Întrucât art. 632 alin. (1) din C. civ. reglementează proprietatea comuna pe cote-parţi, iar suprafaţa de 2.000 m.p. ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare reprezintă 55,7% din totalul terenului de 3.589,94 m.p., ce nu a fost dezmembrat de pârâtă, deşi avea această obligaţie, instanţa de apel avea posibilitatea de a pronunţa o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la o cota-parte de 55,7% din terenul total de 3.589,94 m.p., iar recurenta putea formula, ulterior, o cerere de ieşire din indiviziune.

Recurenta învederează că instanţa de apel a reţinut eronat că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin Promisiunea bilaterală de vânzare autentificat sub nr. x/10.05.2018 de către C., în contextul în care preţul a fost achitat încă din data de 15.09.2008, astfel cum s-a stipulat în cuprinsul convenţiei.

Arată recurenta că sunt nefondate considerentele potrivit cărora reclamanta şi-a încălcat obligaţiile contractuale, pentru că nu a manifestat suficientă diligentă faţă de solicitările pârâtei din cuprinsul notificării emise la 22.04.2019, de a lua legătura cu un anume expert cadastrist. Pârâta avea obligaţia de a finaliza dezmembrarea terenului până la 10.10.2018, astfel că o notificare transmisă 6 luni mai târziu reclamantei, nu poate face dovada culpei recurentei.

De altfel, nu s-a făcut dovada că până la 10.10.2018 recurenta ar fi fost notificată cu privire la realizarea lucrărilor cadastrale sau pentru a se prezenta la o întâlnire cu cadastristul ales de pârâtă în vederea clarificării aspector privind această operaţiune.

Notificarea din data de 22.04.2019 transmisă recurentei, nu are la bază niciun material probator, acesta fiind motivul pentru care pârâta nu s-a prezentat la notar, deşi a fost notificată, din nou, să se prezinte la Biroul Notarului Public D. în data de 24.04.2019, la orele 13:00, în vedere încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Arată recurenta că dacă susţinerile pârâtei erau reale, aceasta ar fi fost prezentă la biroul notarial pentru a da clarificările pe care le considera necesare şi pentru ca părţile să stabilească demersurile ulterioare în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

Instanţele de fond s-au raportat eronat la afirmaţiile pârâtei, în contextul în care recurenta a dovedit îndeplinirea obligaţiilor asumate, respectiv plata preţului şi notificarea pârâtei în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Recurenta pretinde că nu se poate reţine că aceasta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia achitării cheltuielilor şi taxelor generate de dezmembrarea proprietăţii pârâtei, în condiţiile în care nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte că s-ar fi adus la cunoştinţa reclamantei cuantumul costurilor, verbal sau prin transmiterea documentelor fiscale.

În plus, în promisiunea de vânzare-cumpărare se prevede obligaţia promitentei-vânzătoare de a realiza demersurile necesare dezmembrării, promitenta-cumpărătoare având doar obligaţia suportării taxelor generate de această operaţiune, fără a se menţiona că această obligaţie trebuie îndeplinită anterior încheierii contractului în formă autentică sau în lipsa unor documente justificative.

Faţă de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecată.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

În esenţă, prin criticile formulate, subsumate de către recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a învederat că sunt îndeplinite toate condiţiile de validitate în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic întrucât reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin Promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/10.05.2018.

Criticile nu sunt unele propriu-zise şi nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurenta a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Recurenta, cu o motivaţie identică, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate provoca o nouă devoluţiune a cauzei, demers căruia îi corespunde, în realitate, cererea sa de recurs, având în vedere că nu sunt formulate veritabile critici ale considerentelor prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Această exigenţă legală nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamantă împotriva hotărârii din apel, observându-se că, fie aceasta susţine critici de netemeinicie, cu trimitere la elementele de fapt ale cauzei ori la materialul probator administrat, fie invocă argumente de nelegalitate care ignoră, însă, coordonatele judecăţii înfăptuite în etapa procesuală a apelului.

În această din urmă categorie se înscriu, spre exemplu, criticile prin care reclamanta a susţinut că instanţa avea prerogativa de a pronunţa hotărârea care să ţină loc de contract de vânzare cu privire la cota de 55,7% şi, ulterior, reclamanta să formuleze o cerere de ieşire din indiviziune.

Această critică ignoră faptul că în analiza sa -întemeiată pe evaluarea probelor şi a situaţiei juridice a dreptului invocat- instanţa de apel a reţinut că terenul ce face obiect al promisiunii bilaterale de vânzare -în suprafaţă aproximativă de 2.000 mp- nu a fost suficient individualizat şi nu este dezmembrat din suprafaţa totală de 3.589,84 mp, astfel că aceste împrejurări împiedică "validarea unui acord de voinţă pentru autentificarea pe cale judiciară a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare". Instanţa de apel a explicat detaliat scopul legiuitorului în edictarea instituţiei reglementată de art. 1669 C. civ., care vine să sancţioneze, pe cale judiciară, doar refuzul nejustificat al promitentului care şi-a asumat obligaţiile unui transfer al dreptului de proprietate şi care, ulterior, înţelege să nu şi le mai respecte, fiind obligatoriu, însă, a fi îndeplinite toate celelalte condiţii de validitate ale contractului (inclusiv întocmirea documentaţiei cadastrale).

Prin memoriul de recurs, partea reclamantă nu a adus critici punctuale deciziei atacate prin care s-a reţinut că obiectul antecontractului este reprezentat de un bun individual determinat, însă insuficient individualizat –şi nu de o cotă indiviză astfel cum susţine partea- iar pronunţarea unei hotărâri în modalitatea solicită de reclamantă ar echivala cu "intervenţia instanţei asupra acordului de voinţă al părţilor, ce ar fi modificat în afara oricărui cadru legal."

Sub aspectul obligaţiilor asumate de părţi, recurenta pretinde că şi-a îndeplinit obligaţia de a achita preţul, că nu a fost stabilită o obligaţie în sarcina sa de a achita taxele aferente dezmembrării anterior încheierii contractului de vânzare în formă autentică şi că, în realitate, pârâta avea obligaţia de a efectua demersurile privind realizarea lucrărilor cadastrale, de a achita sumele aferente acestor activităţi şi de a-i comunica valoarea reclamantei în vederea achitării costurilor finale.

Însă şi prin această critică recurenta denotă completa ignorare a considerentelor instanţei de apel care, la pagina 13 a deciziei pronunţate, analizând motivele de apel invocate de apelanta-pârâtă privind rezoluţiunea contractului, a validat apărările reclamantei (reluate în memoriul de recurs sub forma unor nemulţumiri). În acest sens, instanţa de apel a reţinut că pârâtei, în calitate de proprietar, îi revenea obligaţia de a întocmi documentaţia cadastrală de dezmembrare şi efectuarea demersurilor de publicitate imobiliară, precum şi de a achita taxele aferente.

Sunt, în aceeaşi notă, fără legătură cu considerentele instanţei de apel, afirmaţiile din cuprinsul recursului privind notificarea din data de 22.04.2019, cu privire la care s-a reţinut că respectiva corespondenţă nu are un rol semnificativ în ansamblul considerentelor care au condus la respingerea acţiunii, argumenul decisiv fiind cel privind insuficienta individualizare a terenului, consecinţă a neîndeplinirii obligaţiei pârâtei de a efectua operaţiunile de dezmembrare şi intabulare a imobilului ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare.

În acest sens, se constată că întreaga argumentaţie din memoriul de recurs reprezintă o reluare cvasi ad litteram a susţinerilor cuprinse în cererea de apel.

Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluţia primei instanţe.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, cum recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1431 A din 20 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1431 A din 20 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.