Peremption of appeal suspended pending identification of heirs: objective impossibility not excused without minimal procedural diligence

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-a civilă la data de 04.07.2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primar, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Finanţelor, să se constatate că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, apartamentele nr. x şi nr. 5-6, preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. x, apartamentele nr. x şi nr. 5-6, preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; să fie obligate pârâtele în solidar la plata despăgubirilor evaluate potrivit grilei notariale publicate în anul 2013 şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 35 raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cele ale Legii nr. 10/2001, cele ale art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, cele ale C. civ. de la 1864, precum şi orice alte prevederi normative invocate prin cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat excepţia decăderii soluţionării cererii pe cale judiciară.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la emiterea deciziei de acordare de măsuri compensatorii în dosarul de despăgubire nr. x C. civ.; excepţia lipsei calităţii procesual pasive cu privire la plata despăgubirilor; excepţia prematurităţii cu privire la emiterea titlului de plată şi la plata despăgubirilor.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi respingerea acesteia.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1894/13.12.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prematurităţii; a respins capătul secund al acţiunii privind obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata despăgubirilor, ca prematur formulat; a respins capătul prim al acţiunii, ca neîntemeiat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.06.2021, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. l C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea apelului declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei nr. 1894/13.12.2017, până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului apelant-reclamant A..

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.02.2022, instanţa a dispus menţinerea măsurii suspendării cauzei, apreciind neîndeplinite la acel moment condiţiile perimării apelului.

La data de 30.09.2022 dosarul a fost repus pe rol pentru invocarea perimării.

Prin decizia nr. 1881A/09.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat perimat apelul formulat împotriva sentinţei nr. 1894/13.12.2017.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1881A/09.12.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamantul B..

Recurentul a arătat că pentru a putea fi indicaţi moştenitorii defunctului A., este necesar ca aceştia să fie stabiliţi, să fie cunoscuţi şi să fie emis un act juridic de către notarul public sau de către altă autoritate care să stabilească moştenitorii şi cota-parte care revine fiecăruia.

Atât timp cât nu au fost stabiliţi moştenitorii, partea este în imposibilitatea de a-i indica şi, deci, judecata este în imposibilitate de a continua.

Or, atât timp cât există imposibilitatea ca judecata să continue, nu poate opera perimarea, întrucât aceasta are ca ipoteză tocmai o situaţie în care judecata poate continua, însă judecata nu continuă din culpa părţii, ipoteză care nu era incidentă în prezenta cauză.

Este dincolo de culpa oricăreia dintre părţi faptul că succesiunea defunctului A. nu a fost finalizată până în prezent, deoarece acesta a avut mai mulţi fii, soţie supravieţuitoare, iar aceştia locuiesc în state diferite de pe teritoriul SUA, fiind extrem de dificilă orice călătorie în condiţiile sanitare actuale. Defunctul a avut bunuri în România şi bunuri imobile în Statele Unite, motiv pentru care stabilirea masei succesorale, a cotelor de proprietate şi a modului de transmitere a drepturilor acestuia comportă aplicarea mai multor regimuri juridice. Astfel, nu se poate cunoaşte care dintre succesibili a dobândit drepturi de pe urma reclamantului şi căruia dintre moştenitori i-au fost transmise drepturile asupra imobilului care face obiectul judecăţii.

Până la această dată nu a fost emis un certificat de moştenitor sau alt act care să ateste persoanele către care se transmite patrimoniul defunctului (patrimoniu în care se află inclusiv dreptul litigios în prezentul dosar), acesta fiind motivul pentru care recurentul este în imposibilitatea de a indica moştenitorii.

Prin decizia recurată, instanţa a omis esenţa instituţiei perimării, aceea de sancţiune procesuală pentru pasivitatea apelantului. Or sancţiunea procesuală nu poate fi aplicată atât timp cât apelantul se află în imposibilitatea obiectivă de a acţiona. De vreme ce nu a fost încă finalizată succesiunea defunctului A., rezultă cu claritate că nu au fost stabiliţi moştenitorii apelantului defunct, astfel încât apelantul B. nu putea fi sancţionat pentru neindicarea moştenitorilor care încă nu au fost stabiliţi.

Defunctul A. a fost cetăţean american şi a decedat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, iar în acest teritoriu moştenirea testamentară reprezintă regula, spre deosebire de situaţia din România, în care moştenirea legală este regula şi cea mai întâlnită modalitate de transmitere a averii defunctului.

Fiind o limitare a dreptului de acces la instanţa, dispoziţiile normative privitoare la sancţiunea perimării sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind posibilă aplicarea lor extensivă la situaţii juridice neavute în vedere de textul legal expres. Or, măsura suspendării judecăţii durează până la introducerea în cauza a moştenitorilor, adică a acelor persoane care au nu doar vocaţie succesorală, ci chiar au dobândit drepturi de pe urma defunctului (nu au fost înlăturaţi de la succesiune de alţi moştenitori, de voinţa testatorului, prin neacceptarea succesiunii etc).

Atât timp când dispoziţiile legale utilizează expres noţiunea de moştenitor, iar nu cea de succesibil, simpla cunoaştere, în mod ipotetic, a persoanelor care au calitatea de succesibili, care au doar vocaţie succesorală, nu este suficientă pentru a da naştere obligaţiei apelantului de a solicita repunerea pe rol a cauzei.

Prin urmare, atât timp când nu au fost stabiliţi moştenitorii defunctului, cel de-al doilea reclamant se află în imposibilitatea de a acţiona, nefiind posibilă repunerea pe rol fără a se stabili mai întâi moştenitorii pe care acesta ar trebui să îi indice, pentru ca aceştia să devină părţi în dosar.

Cu privire la interpretarea corectă a dispoziţiilor legale care prevăd sancţiunea perimării şi nelegalitatea sancţionării unei părţi aflate în imposibilitate obiectivă de a acţiona pentru repunerea pe rol a cauzei, recurentul arată că anexează inclusiv soluţia relevantă chiar a Curţii de Apel Bucureşti, în aceeaşi cauză, prin care se constată tocmai că termenul de perimare nu începe să curgă atât timp cât nu au fost stabiliţi moştenitorii părţii decedate.

Având în vedere că împotriva apelantului B. nici nu a început să curgă încă termenul de perimare, rezultă că acest termen nu putea fi considerat a fi împlinit, sens în care se observă interpretarea si aplicarea eronată a dispoziţiilor de drept procesual de către instanţă prin decizia recurată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 noiembrie 2023 a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 1881 A din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – sens în care s-a reţinut că recursul este susceptibil de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte, nu sunt incidente în cauză- şi a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 28.02.2024.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele:

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului se critică soluţia de constatare a perimării pronunţată de către instanţa de apel în condiţiile în care suspendarea judecăţii în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moştenitorilor reclamantului A. decedat pe parcursul procesului, or procedura succesorală nu a fost finalizată, iar recurentul se află în imposibilitate obiectivă de a indica moştenitorii defunctului reclamant.

Criticile sunt nefondate.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că la termenul din 16 aprilie 2021, constatând că a intervenit decesul unuia dintre apelanţi, curtea de apel a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la 18 iunie 2021, sens în care a stabilit în sarcina reclamantului B. obligaţia de a indica moştenitorii defunctului A., sub sancţiunea suspendării judecăţii apelului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a dispus suspendarea apelului declarat de apelantul-reclamant B. până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului apelant-reclamant A..

Prin rezoluţie a fost stabilit termen la data de 11 februarie 2022 în vederea efectuării verificărilor privind subzistenţa motivului suspendării, iar apelantul reclamant a solicitat menţinerea suspendării cauzei învederând că procedura succesorală nu a fost finalizată şi că nu au fost stabiliţi moştenitorii defunctului A..

Prin încheierea din 11 februarie 2022, curtea de apel a reţinut că, la acea dată, nu sunt îndeplinite condiţiile perimării şi a menţinut măsura suspendării dispusă prin încheierea din 18 iunie 2021.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis excepţia perimării şi a constatat perimat apelul promovat împotriva sentinţei nr. 1894/13.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat greşit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiţia ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părţii, recurentul afirmând că termenul de perimare nu a început să curgă întrucât nu a fost finalizată procedura succesorală privind pe defunctul A. şi, astfel, recurentul se află în imposibilitate de a indica moştenitorii.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Recurentul afirmă, fără temei, că termenul de perimare nu a început să curgă întrucât nu au fost stabiliţi moştenitorii defunctului A., or, dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. reglementează imperativ momentul de început al curgerii termenului de perimare -"termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă"-, în cauză fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, 18 iunie 2021.

În ceea ce priveşte corelarea cursului perimării cu suspendarea de drept, reglementată de art. 412 C. proc. civ., art. 418 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cazurile reglementate la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. Prin urmare, acest text nu soluţionează expres ipoteza de faţă, în care suspendarea este dispusă ab initio în considerarea decesului unei părţi, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În cauză nu este incidentă nici ipoteza reglementată de alin. (3) al art. 418 C. proc. civ. –perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate- întrucât recurentul nu a expus motive temeinice din care să rezulte împiedicarea de a stărui în judecată în cadrul termenului de perimare de 6 luni, iar argumentele învederate prin memoriul de recurs nu au dovedit astfel de impedimente.

După cum rezultă din prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata se va suspenda de drept dacă intervine decesul uneia dintre părţi şi dăinuie până la introducerea în cauză a moştenitorilor, iar potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia: (...) prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului (...).

Rezultă că, în regulă generală, partea interesată să obţină redeschiderea judecăţii suspendate în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie să indice moştenitorii.

Recurentul susţine că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a indica moştenitorii şi nu poate fi reţinută culpa acestuia întrucât procedura succesorală privind pe defunctul A. nu a fost finalizată, deoarece soţia supravieţuitoare a defunctului şi fiii acestuia locuiesc în state diferite – pe teritoriul Statelor Unite ale Americii- fiind dificile călătoriile în condiţiile sanitare actuale.

Prealabil, Înalta Curte reţine că recurentul pretinde că procedura succesorală privind defunctul A. nu a fost "finalizată", fără a proba că o astfel de procedură a fost (măcar) demarată, or tocmai un astfel de demers îi scapă din vedere părţii reclamante.

Este adevărat că, uneori, titularul cererii de repunere pe rol poate avea o reală dificultate în dovedirea calităţii de moştenitor a unei părţi decedate în timpul procesului, însă, recurentul are calitatea de frate al defunctului A. şi deţine suficiente elemente – cu titlu de exemplu, dar nu limitativ: data decesului părţii, ultimul domiciliu al defunctului, copia certificatului de deces, numele, prenumele şi adresa soţiei supravieţuitoare- şi nu a probat că ar fi depus minime diligenţe în vederea obţinerii testamentului- despre care susţine că are cunoştinţă- sau identificării tuturor moştenitorilor fratelui său, deşi de la data decesului părţii, 20.01.2021 (certificatul de deces fiind depus la dosarul cauzei la 16.04.2021, chiar de către reprezentantul conventional al reclamanţilor) şi până la pronunţarea hotărârii atacate, 9.12.2022, a trecut mai mult de 1 an şi 10 luni.

Împrejurarea că procedura succesorală ar urma să fie dezbătută pe teritoriul Statelor Unite ale Americii nu poate fi opusă cu succes în raport de obiectul şi incidentele deduse judecăţii în prezenta cauză.

În lipsa unor diligenţe ale părţii interesate să continue judecata, care pot consta inclusiv în formularea unei cereri de numire a unui curator al moştenirii (art. 155 alin. (1) pct. 15 C. proc. civ., art. 1136 C. civ.), sancţiunea perimării nu poate fi evitată, operând în condiţiile art. 416 şi urm. C. proc. civ., termenul de perimare urmând să curgă de la data suspendării judecăţii.

Relativ la argumentele recurentului privind condiţiile de călătorie, Înalta Curte constată că partea nu a indicat, în concret, critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei atacate prin care s-a expus detaliat şi corect contextul restricţiilor de circulaţie.

De altfel, eventuale limitări de circulaţie, într-o anumită perioadă, nu au relevanţă în cauză, în raport de posibilitatea utilizării unor mijloace tehnice adecvate comunicării corespondenţei în format electronic sau prin poştă.

Nu poate fi primită nici critica prin care partea reclamantă pretinde că nu poate opera perimarea întrucât, în cauza pendinte, instanţa de apel ar fi constatat "tocmai că termenul de perimare nu începe să curgă atât timp cât nu au fost stabiliţi moştenitorii părţii decedate".

Această critică vine în contradicţie cu dispoziţiile instanţei de apel care, la termenul din 11 februarie 2022, urmare a verificărilor efectuate, doar a constatat că la acea dată nu erau îndeplinite condiţiile perimării, validând apărările apelantului privind restricţiile de călătorie din perioada 18.06.2021-11.02.2022 şi constatând că termenul de opţiune succesorală privind bunurile ce s-ar afla pe teritoriul României s-a împlinit la 20.01.2022 (respectiv, în perioada imediat anterioară termenului din 11.02.2022). Or, aceste împrejurări nu sunt de natură a întrerupe sau suspenda cursul termenului de perimare, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 417 şi art. 418 C. proc. civ.

Faţă de cele arătate, se poate aprecia că a operat o prezumţie de desistare a recurentului-reclamant în continuarea judecăţii, de la momentul pronunţării încheierii de suspendare, câtă vreme nu a întreprins demersuri din care rezultă cu evidenţă voinţa continuării judecăţii.

Se constată că niciuna dintre părţile cauzei nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să depăşească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanţei în scopul indicării moştenitorilor apelantului-reclamant decedat. Recurentul, în calitate de frate al defunctului, a fost în măsură să obţină şi să depună la dosar certificatul de deces eliberat de autorităţile din Massachusetts, însă nu a indicat prezumtivii moştenitori şi nici nu a înştiinţat instanţa înăuntrul termenului de perimare cu privire la eventuale demersuri în indicarea moştenitorilor defunctului.

Aceste diligenţe trebuiau efectuate de partea interesată, respectiv de recurent în virtutea calităţii sale de parte în proces, în scopul finalizării judecăţii care nu poate sta în loc nelimitat, fiind în interesul acesteia să indice moştenitorii celui decedat şi să ceară continuarea judecării apelului, dată fiind soluţia pronunţată de prima instanţă în soluţionarea pricinii.

Astfel, în speţă nu este incidentă ipoteza prevăzută la art. 416 alin. (3) al C. proc. civ., potrivit cu care nu constituie cauze de perimare când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, nu se poate fixa termen de judecată.

Reţinând că recurentul-reclamant nu a îndeplinit acte de procedură în ce priveşte soluţionarea litigiului, prin realizarea demersurilor necesare şi posibile în scopul identificării moştenitorilor apelantului decedat, în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunţării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dat eficienţă dispoziţiilor legale în materia perimării şi s-a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinţei nr. 1894/13.12.2017.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu sunt fondate criticile recurentului şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 1881 A din 9 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.