Invalid cassation grounds for failure to develop substantive legal error and procedural principle violations

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea principală, înregistrată la data de 21 martie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă (ca urmare a declinărilor succesive de competenţă materială, prin sentinţa civilă nr. 15356 din data de 22 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, respectiv prin încheierea din data de 27 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă), reclamantul A. a solicitat: să se dispună rezoluţiunea actului adiţional nr. x, autentificat sub nr. x din data de 9 martie 2015 de BNP B., la contractul de societate autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2012 de BNP C.: să fie obligaţi pârâţii D. şi E. la radierea ipotecii instituite în favoarea F. asupra imobilului proprietatea reclamantului; să fie obligaţi pârâţii G. şi H. la instituirea unui drept de gaj general asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, în favoarea reclamantului pentru suma de 40.000 euro, precum şi la instituirea ipotecii asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 500 m.p. şi casă de locuit cu o suprafaţă construită de 158 m.p., situat în Corbeanca, judeţul Ilfov, număr cadastral x, în favoarea F.., până la data îndeplinirii obligaţiei pârâţilor de a radia ipoteca asupra imobilelor proprietatea reclamantului; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională depusă la dosar în data de 12 iulie 2016, pârâţii au solicitat obligarea reclamantului să le elibereze cartea imobilului situat în Bucureşti, str. x, toate actele care au stat la baza rectificării autorizaţiei de construire nr. x din data de 18 iunie 2014, precum şi actul care a stat la baza rectificării din data de 13 decembrie2015 a procesului-verbal de recepţie nr. x din data de 4 august 2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 1 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a introdus în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., pe I., J. S.R.L şi K. S.A. (fosta F.), în calitate de intervenienţi-forţaţi.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2361 din 11 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea principal; a dispus rezoluţiunea actului adiţional nr. x, autentificat sub nr. x din data de 9 martie 2015 de S.N.P. "L.", la contractul de societate autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2012 de B.N.P. C.; a respins în rest cererea principal, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 278A din 24 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile formulate de reclamantul M. şi de pârâţii E. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2361 din data de 11 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţii G. şi H. şi cu intimaţii-intervenienţi forţaţi I., K. S.A. (fosta F.) şi J. S.R.L., ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul M..

Calea de atac a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 13 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din 19 iunie 2023, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamantul M. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa motivului de casare prevăzut dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauze spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel, la fel ca prima instanţă, a soluţionat cauza cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 1254 alin. (3) noul C. civ., aplicabil în temeiul art. 1325 noul C. civ. şi a actelor juridice unilaterale lovite de nulitate, dar şi a a celor ale art. 9 C. proc. civ., respectiv principiul disponibilităţii ce se caracterizează prin dreptul părţii de a dispunede obiectul procesului, dar şi de mijloacele procesuale acordate de lege.

Cât priveşte obiectul, a menţionat că instanţa este ţinută de cererea reclamantului, neputând depăşi limitele acesteia, în cazul în care formulările reclamantului sunt improprii, neputându-se determina exact obiectul, instanţa este obligată să solicite părţii precizarea necesară. Totodată, în baza rolului activ, judecătorul este obligat să dea cererii calificarea corespunzătoare în raport de conţinutul ei şi nu după denumirea dată de parte, conform dispoziţiilor art. 84 din vechiul C. proc. civ.

A susţinut că nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii.

Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării, făcând trimitere la decizia nr. 221 din 15 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Sub aspect procesual, a arătat că cel interesat poate să aleagă una dintre următoarele două căi procedurale:să solicite, în acelaşi timp, atât declararea nulităţii, cât şi restabilirea situaţiei anterioare, ipoteză în care actul de procedură prin care se declanşează procesul civil va avea două capete de cerere, şi anume un capăt de cerere principal, prin care se solicită declararea nulităţii actului juridic, precum şi un capăt de cerere accesoriu, prin care se solicită restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic respectiv (acest din urmă capăt de cerere va fi soluţionat pe fond numai dacă se va admite capătul de cerere principal); să solicite mai întâi anularea actului juridic, iar, dacă instanţa va dispune desfiinţarea acestuia, să declanşeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestaţiilor efectuate în baza actului juridic anulat.

În speţă, a solicitat atât rezoluţiunea actului, cât şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precizând, astfel, obiectul cererii principale, arătând instanţei de fond faptul că, în cauză, capetele 2 şi 3 sunt accesorii capătului principal şi constituie o cerere de repunere a părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâţilor la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea radierea ipotecii de pe imobilele proprietatea reclamantului şi modificarea garanţiilor aduse pentru restituirea creditului de care au beneficiat E. şi D..

În acest context, a arătat că acordul băncii este subsidiar acordului pârâţilor în a redeveni garanţi ipotecari/constituitori şi cererii de modificare a garanţiilor imobiliare.

Soluţionarea capetelor 2 şi 3, prin respingerea acestora pe motiv că lipseşte acordul K. este făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate şi, în consecinţă, hotărârile pronunţate sunt lovite de nulitate.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

În termen legal, intimaţii-pârâţi D., E., G. şi H. au depus întâmpinare, prin care au combătut susţinerile formulate prin cererea de recurs şi au solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Invocând excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., au susţinut că nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către recurentul-reclamant în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

În termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi D., E., G. şi H., solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a celorlalte apărări formulate de către părţile adverse.

II.1.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Raportul întocmit în cauză, la data de 21 noiembrie 2023, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 25 noiembrie 2022 şi, respectiv, la data de 05 decembrie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, care nu au depus punctul de vedere.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 10 ianuarie 2024, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 27 februarie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză, termen la care instanţa a reţinând cauza spre soluţionare, pe excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi D., E., G. şi H., prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în condiţiile art. 499 coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. priveşte exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

În ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de reclamantul M., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu a circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel.

Prin urmare, dezvoltarea motivului de recurs indicat presupune un raţionament concret prin care să se tindă la demonstrarea erorii comise de instanţa de apel în interpretarea şi aplicarea unor reguli de drept, indicându-se aşadar concret în ce constă eroarea comisă. Simpla formulare a unor enunţuri cu caracter general şi fără referiri concrete şi pertinente la raţionamentul şi soluţia cuprinse în decizia recurată nu satisface exigenţele legii.

În plus, nemulţumirea părţii în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1254 C. civ. privind desfiinţarea contractului şi a actelor subsecvente a fost invocată pentru prima dată în recurs, aşadar omisso medio, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Norma legală menţionată consacră legislativ regula căii de atac formulate omisso medio, potrivit căreia recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului (desigur când aceasta este deschisă de lege, aşa cum este cazul în speţă) şi stabileşte că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Prin urmare, aşa cum recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului, tot astfel în recurs nu se pot invoca, omisso medio, motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel.

Nici aspectul vizând încălcarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ. nu este susceptibil de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu conturează o reală critică de nelegalitate relativ la aplicarea acestei norme de drept procesual raţionamentului instanţei de apel, ci evidenţiază consideraţii de ordin teoretic ce ţin de dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului şi mijloacele procesuale acordate de lege, la care se adaugă, în aceleaşi coordonate, exercitarea rolului activ al judecătorului circumstanţiat la calificarea corespunzătoare a cererii în raport de conţinutul ei, nu de denumirea dată de parte, şi continuând cu nulităţile virtuale ce decurg din nesocotirea principiilor contradictorialităţi, dreptului la apărare, disponibilităţii şi oralităţii dezbaterilor ce operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada unei vătămări.

Nu constituie, prin ea însăşi, o motivare a recursului simpla expunere a petitelor cererii de chemare în judecată şi ordinea în care ar fi trebuit să fie soluţionate de către instanţa de apel, care, dând prevalenţă capetelor 2 şi 3 de cerere, le-a respins pe motiv că lipseşte acordul băncii (K.), deşi obiectul cererii de chemare în judecată a fost lămurit încă de la fond, de vreme ce recurentul nu a făcut referire la argumentele instanţei de apel şi nu a arătat care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţionarea acestor capete de cerere.

Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al criticilor referitoare la soluţia de respingere a capetelor 2 şi 3 din cererea principală, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 907 şi art. 908 C. civ., prin raportare la circumstanţele speţei, reţinând că prin cel de-al doilea capăt din cererea principală s-a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi D. şi E. la radierea ipotecii instituite în favoarea băncii asupra unor imobile proprietatea apelantului-reclamant, ceea ce echivalează cu modificarea garanţiilor imobiliare constituite în favoarea băncii, care nu este posibilă juridic fără declaraţia autentică a K. S.A., prin care să-şi exprime acordul cu privire la radierea ipotecii.

A confirmat şi legalitatea soluţiei de respingere a celui de-al treilea capăt din cererea principală, în sensul în care prima instanţă a constatat în mod corect faptul că nu există acordul K. S.A. (fostă F.) pentru modificarea garanţiilor aduse de G. şi H. pentru asigurarea rambursării creditului acordat intimaţilor-pârâţi D. şi E., prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Corbeanca, judeţul Ilfov, faptul că din cuprinsul încheierii nr. 14306/2016 a O.C.P.I Bucureşti-B. C. pen..I Sector 2 rezultă că dreptul de gaj general asupra apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, str. x, s-a stins în baza actului notarial nr. x/01.04.2015 emis de B.N.P. B., precum şi faptul că radierea ipotecii instituite asupra imobilelor proprietatea reclamantului-pârât nu este condiţionată de constituirea dreptului de gaj general asupra apartamentului nr. x situat în Bucureşti, str. x.

Astfel, limitele judecăţii s-au raportat la ceea ce a constituit obiect al învestirii instanţei, potrivit principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., conform căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată şi respectiv de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Nesocotirea unei norme de drept procesual ori a unor principii ce guvernează procesul civil presupune nu doar indicarea dispoziţiei legale sau a celor principii pretins încălcate, ci şi reflectarea mecanismului lor corect de aplicare şi a modului în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu prin expunerea unor argumente apte a configura caracterul nelegal al deciziei recurate.

De aceea, nemulţumirea legată de modalitatea în care instanţa de apel a statuat asupra temeiniciei acţiunii reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi analizată în recurs, cale extraordinară de atac în care, potrivit art. 483 alin. (3) Cod procedurii civile, se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.