Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 526/2024 AI generated

Recourse against final cassation and revision decisions declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 526/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner against the appellate court's decision, thereby leaving the original judgment final and without further remedy. The dispute centered on a series of procedural challenges, including an appeal, a cassation complaint, and a petition for revision, all concerning prior civil decisions regarding enforcement and judicial fines, which the petitioner attempted to attack repeatedly using improper procedural mechanisms. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of appeals (Article 457(1) of the Code of Civil Procedure), establishing that appellate judgments and specific procedural decisions (such as those on revision or cassation complaints) are final and not subject to ordinary appeal; furthermore, the judicial fine imposed within the decision was held to be reviewable only through a specific motion for reconsideration (Article 191 of the Code of Civil Procedure), not through appeal, rendering the entire recourse procedurally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ; Recourse against final cassation and revision decisions declared inadmissible: Cu privire la soluţia dată prin decizia recurată asupra contestaţiei în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure principle of legality enforcement decision judicial review dismissal and abandonment of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin decizia civilă nr. 100 din 10 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a respins recursul formulat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 133R din 08 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Executor Judecătoresc B. şi intimata C., ca inadmisibil.

Prin decizia civilă nr. 392 din 11 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 100 din 10 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul cu nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii C. şi B.E.J. B..

Prin decizia civilă nr. 864R din 07 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia netimbrării cererii de revizuire şi a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 392 din 11 mai 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii C. şi Executor Judecătoresc B., ca netimbrată.

Prin decizia civilă nr. 133 din 13 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, a nefondată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 864R din data de 7 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimaţii C. şi Executorul Judecătoresc B..

Prin decizia civilă nr. 653 din 13 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 133 din 13 februarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii C. şi Executorul Judecătoresc B..

Totodată, a aplicat contestatorului A. o amendă judiciară în cuantum de 200 RON, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 653 din 13 septembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs contestatorul A..

II.1. Motive de recurs:

Prin cererea de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a făcut o prezentare a litigiului, susţinând că probele, cererile şi demersurile sale au fost ignorate de către instanţe.

A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiţie, precum şi că a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi a formulat mai multe cereri care nu au fost luate în seamă de către instanţe.

Recurentul-contestator a solicitat pronunţarea asupra excepţiilor de neconstituţionalitate pe care susţine că le-a invocat, sesizarea Curţii Constituţionale şi a subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanţa de contencios constituţional va soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2023 ce poartă semnătura recurentului-contestator, acesta a reluat susţinerile formulate prin cererea de recurs, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare a litigiului .

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii C. şi Executorul Judecătoresc B. nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 05 decembrie 2023 şi, respectiv, la data de 06 decembrie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs, iar recurentul a depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la cele consemnate în cuprinsul acestuia.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 11 ianuarie 2024, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 27 februarie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 499 raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la soluţia dată prin decizia recurată asupra contestaţiei în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Totodată, art. 513 alin. (5) C. proc. civ. arată că: "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

De asemenea, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că: "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

Cum, faţă de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia civilă nr. 100 din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, este o hotărâre definitivă, dată în soluţionarea unui recurs, respins, ca inadmisibil, şi decizia prin care a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia în anulare îndreptată împotriva acestei hotărâri - decizia civilă nr. 392 din 11 mai 2022 a aceleiaşi instanţe - şi decizia civilă nr. 864R din 07 noiembrie 2022, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 392 din 11 mai 2022 a aceleiaşi instanţe, sunt hotărâri definitive, potrivit art. 508 alin. (4) şi art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Cu privire la decizia civilă nr. 133 din 13 februarie 2023, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Înalta Curte reţine că, prin aceasta, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de îndreptare, lămurire, completare a dispozitivului deciziei civile nr. 864R din 07 noiembrie 2022 a aceleiaşi instanţe, astfel că şi această decizie este definitivă, conform art. 446 C. proc. civ., care prevede că hotărârile date în soluţionare unor astfel de cereri sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea ori completarea.

La rândul ei, decizia civilă nr. 653 din 13 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 133 din 13 februarie 2023 a aceleiaşi instanţe este tot o hotărâre definitivă, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Cu privire la dispoziţia de aplicare a amenzii judiciare prin decizia recurată, potrivit art. 191 C. proc. civ., cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare împotriva hotărârii prin care aceasta a fost stabilită, cerere care se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.

Prin urmare, dispoziţia de aplicare a amenzii judiciare, cuprinsă în decizia recurată, este supusă numai reexaminării, legea nedeschizând părţilor calea de atac a recursului.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 653 din 13 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către recurentul-contestator, astfel cum s-a reţinut şi prin raportul privind admisiblitatea în principiu a recursului, acestea apar ca fiind inadmisibile, în contextul în care sunt formulate într-o cale de atac inadmisibilă şi nu vizează dispoziţiile legale care determină o atare soluţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 653 din 13 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.