Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 525/2024 AI generated

Judicial stamp duty compliance as a prerequisite for cassation appeal admissibility

Case Number Decizia nr. 525/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unsealed, leaving the lower court's decision on the inadmissibility of the defendant's prior cancellation appeal in force. The case involved a procedural dispute where the appellant challenged a civil appeal decision that had previously cancelled an unsealed motion for cancellation, arguing violations of equality before the law and access to justice due to the opposing party's tax exemption status and alleged judicial errors in handling constitutional exceptions. The court held that payment of judicial registration fees is a mandatory pre-condition for filing an appeal, citing Article 486(2)-(3) of the Code of Civil Procedure and Articles 25, 32, and 33 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013, which stipulate that appeals against decisions canceling unsealed documents are subject to a fixed stamp duty. Because the appellant failed to pay the required 20 RON tax despite formal notification, the court ordered the annulment of the appeal as unsealed without examining the substantive grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, art. 22 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Judicial stamp duty compliance as a prerequisite for cassation appeal admissibility: Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty grounds for cassation tax procedure tax exemptions order to pay notification of the decision

Cited Legislation

AI generated
art. 493 C. proc. civ
2, care, prin rezoluţia din 18 septembrie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 493 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Prin cererea de recurs transmisă prin poştă electronică, la data de 22 februarie 2023, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin.
art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007
este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, iar egalitatea părţilor în faţa legii şi accesul la justiţie au fost încălcate, invocând incidenţa art.
art. 22 C. proc. civ
9, art. 22 C. proc. civ., art.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
499 raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013
Dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Deciziile pronunţate de Tribunalul Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 39R din 28 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a deciziei 135R din 25 aprilie 2019 privind recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "alte cereri - împotriva încheierii din data de 28.11.2018".

Prin decizia civilă nr. 33R din 19 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 184 R din 24 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile de îndreptare eroare materială, completare şi lămurire dispozitiv, în cauza privind pe recurentul-contestator A..

I.2. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 492R din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul A., împotriva deciziei civile nr. 184 R din 24 septembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C..

Prin decizia civilă nr. 935 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a admis excepţia netimbrării; a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 492R din 14 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs contestatorul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 august 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 18 septembrie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs transmisă prin poştă electronică, la data de 22 februarie 2023, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în esenţă, recurentul-contestator a susţinut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma nesoluţionării cererilor deduse judecăţii, inclusiv a celor care vizau soluţionarea unor excepţii cu privire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, printre care şi cele referitoare la timbraj, în condiţiile în care B. este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, iar egalitatea părţilor în faţa legii şi accesul la justiţie au fost încălcate, invocând incidenţa art. 9, art. 22 C. proc. civ., art. 21, art. 124 pct. 2 teza 2 şi 3, pct. 3 teza 2 din Constituţia României

Totodată, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea în care au fost soluţionate unele dosare, în fond şi apel, precum şi a pricinii de faţă, în toate etapele sale procesuale, afirmând că acestea, inclusiv cele ce vizau sesizarea Curţii Constituţionale cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, au fost respinse în mod nejustificat.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C. nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 11 decembrie 2023, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la filele x.

La data de 18 decembrie 2023, prin poştă electronică, recurentul-contestator a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut, în esenţă, că cererile deduse judecăţii nu au fost avute în vedere în cuprinsul raportului, reiterând aspecte ce ţin de soluţionarea unor cauze aflate în diferite etape procesuale.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 11 ianuarie 2024, s-a stabilit termen la data de 27 februarie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei netimbrării recursului, invocată din oficiu.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 499 raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiţie prealabilă şi extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ: "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant. "

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că: "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din data de 18 septembrie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-contestator obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Această obligaţie a fost comunicată recurentului-contestator, la data de 28 septembrie 2023, cu adresa depusă la cutia poştală, la domiciliul procesual ales, indicat în cererea de recurs, respectiv Bucureşti, str. x .

Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; încheierea a fost comunicată recurentului-contestator la data de 09 noiembrie 2023, la cutia poştală, la acelaşi domiciliu procesual ales, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs.

Aspectele menţionate anterior se regăsesc şi în cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu, comunicat recurentului-contestator, la data de 11 decembrie 2023, la aceeaşi adresă, la cutia poştală, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, însă recurentul-contestator nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală stabilită de instanţă privind achitarea taxei judiciare de timbru aferente soluţionării recursului declarat în cauză.

Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare etapă procesuală, obligaţia de achitare anticipată a acestora este justificată, ca şi sancţiunea anulării cererii, în caz de neplată, aşa cum s-a apreciat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, iar în legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanţa de contencios european a reţinut că restricţia dreptului de acces la justiţie urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanţă, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esenţial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege.

Impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi plata unor taxe, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalităţii urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de

Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.