Bank’s recourse dismissed: criminal court’s ex officio annulment of fraudulent contracts upheld as within investiture, review not a disguised appeal.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin sentinţa penală nr. 104 F din 09 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiuni de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune, spălare de bani, iar cu privire la latura civilă a dispus disjungerea acesteia, formându-se dosarul nr. x/2016.

Prin decizia penală nr. 364 din 23 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile inculpaţilor şi a desfiinţat sentinţa nr. 104 F din 09 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, trimiţând cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, formându-se dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea din 27 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus reunirea laturii civile la dosarul nr. x/2013.

Prin sentinţa penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, după schimbarea încadrării juridice a faptelor, condamnarea inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., zisă I., J., K., L., N., O., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., GG., HH., JJ., LL., MM., Alexe NN., PP., QQ., RR., SS., zis SS., TT., UU., WW., XX., YY., zis ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., SS., zis SS., KKK., LLL., MMM., NNN., PPP., RRR., TTT. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, iniţiere sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune, spălare din bani, şantaj, lipsire de libertate în mod nelegal, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată cu privire la o serie de acte contabile.

În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 256 C. proc. pen., cu trimitere la art. 1357 şi 1382 C. civ., instanţa a dispus, raportat la partea civilă UUU. - S.A., următoarele:

1. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 14 februarie 2006 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 3.600.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y. la plata în solidar, în favoarea părţii civile a 3.600.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

2. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 04 mai 2006 (linie de credit) obţinut de XXX. S.R.L. de la UUU. în valoare de 1.000.000 RON, valoare suplimentată la data de 12 octombrie 2006 cu 1.800.000 RON şi majorat la data de 8 februarie 2007 la 3.740.000 RON (C. civ. 30 din data de 8 februarie 2007); a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., C., Z. la plata în solidar, în favoarea părţii civile a 3.740.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

3.a desfiinţat contractul de credit nr. x din data de 15 decembrie 2006 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 7.072.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., D. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 7.072.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

4.a desfiinţat contractul de factoring încheiat în luna august 2006 de către VVV. S.R.L. prin care obţine de la UUU. un factoring în valoare de 1.600.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.600.000 RON şi dobânda legală din luna august 2006 şi până la data plăţii.

5. a desfiinţat contractul de factoring încheiat la 30 ianuarie 2007, prin care XXX. S.R.L. obţine un factoring de la UUU. în valoare de 1.300.000 RON (contract nr. x din data de 30 ianuarie 2007); a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., C., Z. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.300.000 RON şi dobânda legală de la data de 30 ianuarie 2007 şi până la data plăţii.

6. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 30 noiembrie 2007, obţinut de YYY. S.R.L. de la UUU. în sumă de 705.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 705.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

7. a desfiinţat contractul de factoring încheiat în luna februarie 2007 şi prin care YYY. S.R.L. obţine de la UUU. un factoring în valoare de 1.500.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., D. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.500.000 RON şi dobânda legală din februarie 2017 şi până la data plăţii;

8.a desfiinţat contract de credit nr. x din 28 februarie 2007, obţinut de ZZZ. S.R.L. de la UUU. în valoare de 2.000.000 RON, valoare suplimentată la data de 20 martie 2008 cu 1.000.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., D., T. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 3.000.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

9. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 20 august 2007 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 3.600.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., C., R. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 3.600.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

10. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 12 februarie 2008 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 2.600.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., C., Z. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 2.600.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

11. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 14 februarie 2006 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 3.652.100 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., C., Z. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 3.652.100 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

12. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 14 mai 2008 obţinut de YYY. S.R.L. de la UUU. în valoare de 3.000.000 RON; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., D. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 3.00.000 RON şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

13. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 10 octombrie 2008 obţinut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 1.800.000 euro; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.800.000 euro şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

14. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 28 aprilie 2009 obţinut de AAAA. S.R.L. de la UUU. în valoare de 700.000 euro, credit suplimentat cu suma de 300.000 euro la data de 9 iunie 2010; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., BBBB., QQ., E., W. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.000.000 euro şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

15. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 28 aprilie 2009 obţinut de CCCC. S.R.L. de la UUU. în valoare de 700.000 euro, credit suplimentat cu suma de 300.000 euro la data de 26 mai 2010; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., X., QQ., Z. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.000.000 euro şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

16. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 26 iunie 2009 obţinut de DDDD. S.R.L. de la UUU. în valoare de 700.000 euro; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., T., Z., G. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 700.000 euro şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

17. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 29 octombrie 2009, obţinut de EEEE. S.R.L. de la UUU. în valoare de 320.000 euro, suplimentat în două rânduri: 22 decembrie 2009 cu suma de 280.000 de euro şi 5 februarie 2010 cu suma de 390.000 de euro; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Q., W., BBBB., C., PP., RR., U. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 990.000 EURO şi dobânda legală de la data obţinerii creditului;

18. a desfiinţat contractul de credit nr. x din 22 decembrie 2009 obţinut de FFFF. S.R.L. de la UUU. în valoare de 1.000.000 euro; a obligat pe inculpaţii A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Q., GGGG., BBBB., Radu G. PP., RR., U. la plata în solidar în favoarea părţii civile a 1.000.000 euro şi dobânda legală de la data obţinerii creditului.

Împotriva sentinţei penale nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dosarul nr. x/2013, partea civilă UUU. a formulat apel prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. 23 F din 15 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind latura civilă în sensul înlăturării dispoziţiilor privind desfiinţarea contractelor de credit încheiate de societăţile deţinute de inculpaţi cu UUU. şi pe cale de consecinţă, menţinerea contractelor de credit.

Prin decizia nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., astfel cum a fost extins în favoarea inculpaţilor, precum şi apelurile declarate de mai mulţi inculpaţi; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile UUU. S.A. şi IIII., de inculpata Y. şi apelurile declarate de JJJJ., KKKK., LLLL.; a respins cererile formulate de MMMM. şi NNNN. de restituire a unor bunuri; a menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la soluţionarea laturii civile, la măsurile asiguratorii cu privire la repararea pagubei/restabilirea situaţiei anterioare, precum şi celelalte dispoziţii care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva sentinţei penale nr. 23 F din 15 februarie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2013, UUU. S.A. a formulat cerere de revizuire, cu privire la latura civilă, prin care a solicitat admiterea cererii şi schimbarea în parte a sentinţei penale nr. 23/F din 15 februarie 2019 privind latura civilă, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind desfiinţarea contractelor de credit încheiate de societăţile deţinute de inculpaţi cu UUU., cu consecinţa menţinerii acestor contracte de credit; obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta UUU. S.A., în contradictoriu cu intimata Y., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 23 F din 15 februarie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, formulată de revizuenta UUU. S.A.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva sentinţei civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat apel revizuenta UUU. S.A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de CasaţieşiJustiţie, secţia I civilă, la data de 09 martie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 15 martie 2023, a reţinut că cererea de apel (înregistrată ca recurs) formulată de reclamantaB.R.D. Group Societe Generale S.A. îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând menţiunile privind denumirea şi sediul recurentei-revizuente, indicarea hotărârii atacate şi semnătura (avocat OOOO., care a reprezentat partea în dosarul de revizuire - împuternicire în copie conformă cu originalul la dosarul curţii de apel, volumul II); în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, se constată că recurenta-revizuentă nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - partea a declarat apel; în drept au fost invocate dispoziţiile: art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 510 alin. (1), art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 408 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 410 alin. (1) C. proc. pen., celelalte dispoziţii invocate în cuprinsul cererii, precum şi principiile de drept incidente în materie; calea de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele căii de atac:

Prin cererea intitulată "apel", recurenta-revizuentă UUU. S.A. a solicitat desfiinţarea sentinţei civile nr. 103F din 05 iulie 2022 şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire pe care a formulat-o, precum şi obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Susţinând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii date asupra revizuirii, recurenta-revizuentă a arătat că, la pagina 22 din sentinţa atacată, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu a solicitat desfiinţarea contractelor de credit, dar, cu toate acestea, la pagina 23 din sentinţă, a condiţionat admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de cerinţa ca eroarea să se fi săvârşit involuntar.

A apreciat că acest aspect reţinut de către instanţă reprezintă o adăugare la lege, întrucât dispoziţia legală nu impune o astfel de cerinţă şi a subliniat şi că aceasta nu este acceptată nici de către doctrină.

A menţionat că, în urma demersurilor efectuate pentru a identifica sursa acestei condiţii neprevăzute de lege, a identificat sentinţa civilă nr. 233 din data de 4 aprilie 1940 a Tribunalului Olt, însă, opinia unui singur judecător din 1940 nu poate constitui izvor de drept şi nici nu poate adăuga la lege, jurisprudenţa nefiind obligatorie.

Totodată, a susţinut că acest considerent al instanţei este şi neîntemeiat şi a arătat că, plecând de la ipoteza de lucru (cu care nu este de acord) potrivit căreia eroarea trebuie să aibă un caracter involuntar, atunci acest caracter trebuie să se raporteze la natura erorii ce face obiectul cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., adică încălcarea principiului disponibilităţii trebuie să fie făcută din eroare involuntară.

A apreciat că raţionamentul instanţei de fond, în sensul că simpla motivare a unei dispoziţii a instanţei echivalează cu lipsa caracterului involuntar al erorii, este de natură să conducă la inadmisibilitatea de plano a tuturor cazurilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât motivarea este o obligaţie fundamentală a judecătorilor.

Prin urmare, a considerat că raţionamentul instanţei de fond conduce la concluzia că revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor care sunt nemotivate, or o astfel de condiţie nu este prevăzută de legiuitor.

De asemenea, recurenta-revizuentă a susţinut că în mod eronat s-a reţinut că motivele de revizuire erau aceleaşi cu cele formulate în apel.

Astfel, a arătat că, în speţă, cererea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 19, art. 25, art. 97, art. 198, art. 396, art. 397, art. 409, art. 410 şi art. 412 C. proc. pen., invocându-se ca motiv de apel aplicarea greşită a legii (instanţa penală nu putea să dispună desfiinţarea, pentru că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru desfiinţare), în timp ce, cauza revizuirii o reprezintă prevederile art. 452 alin. (1) şi art. 453 alin. (2) C. proc. pen., art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 510 alin. (1) art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocându-se exclusiv pronunţarea unei soluţii extra petita, cu încălcarea principiului disponibilităţii/limitelor învestirii instanţei.

A menţionat că, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat între două demersuri care, deşi au acelaşi scop/aceeaşi finalitate, sunt întemeiate pe cauze diferite, în sensul de temeiuri de drept diferite ale cererii.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată la data de 06 aprilie 2023, în termen legal, intimaţii R. şi N., combătând susţinerile recurentei-revizuente, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Preliminar, au arătat că partea adversă a formulat greşit apel împotriva sentinţei nr. 103F din 05 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, calea de atac împotriva acestei hotărâri fiind recursul.

Au mai susţinut că recurenta-revizuentă nu a indicat care sunt motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe care înţelege să le susţină, precum şi că niciuna dintre criticile formulate de către partea adversă nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege, împrejurare faţă de care este incidentă sancţiunea nulităţii reglementată de art. 489 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au menţionat că instanţa de fond, în mod corect, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, de vreme ce aceleaşi motive au fost invocate şi în apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 23F din 15 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv contractele de credit încheiate între societăţile deţinute de inculpaţi şi partea civilă, restabilind situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii creditelor sau contravalorii contractelor de leasing, cu dobânzile aferente, potrivit dispoziţiilor art. 580 şi art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., soluţie menţinută de instanţa de apel prin respingerea apelului declarat de UUU.

La data de 08 mai 2023, prin poştă electronică, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaţilor-pârâţi în ceea ce priveşte formularea apelului împotriva sentinţei atacate în loc de recurs şi neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. (2), art. 513 alin. (5) şi art. 408 C. proc. pen., a susţinut că sentinţa penală se atacă cu apel şi nu cu recurs, solicitând astfel respingerea cererii de recalificare a căii de atac din apel în recurs.

Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că trebuia exercitată calea de atac a recursului şi în acest caz nu ar putea interveni sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 C. proc. civ., de vreme ce motivele de apel sunt motive de nelegalitate privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A menţionat că întâmpinarea este nefondată, întrucât intimaţii-pârâţi în formularea apărărilor au reluat pasaje din sentinţa primei instanţe, sens în care a făcut trimitere la argumentele invocate în cererea de apel.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, la data de 12 iulie 2023, la data de 17 iulie 2023, la data de 18 iulie 2023, la data de 19 iulie 2023, la data de 20 iulie 2023, la data de 21 iulie 2023, la data de 14 septembrie 2023 şi, respectiv, la data de 20 septembrie 2023, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare şi dovezile de comunicare electronică aflate la filele x, respectiv 494-496 din dosarul de recurs.

La data de 31 iulie 2023, recurenta-reclamantă UUU. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a soluţiona şi cereri de apel, conform art. 97 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ., art. 408 şi art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

A precizat că recalificarea căii de atac poate avea loc, astfel cum prevede art. 457 coroborat cu art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., doar atunci când partea exercită o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege, fiind o expresie a legalităţii căii de atac, prevăzută de art. 129 din Constituţia României.

Or, calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 103/F/05.07.2022 este cea prevăzută de lege, astfel că nu operează ipoteza de a recalifica această cale de atac câtă vreme este aceeaşi cu cea stabilită de legiuitor.

În plus, nu este permisă nici deducerea unei căi de atac, inclusiv recalificarea, pe cale de interpretare a prevederilor legale, câtă vreme aceasta este prevăzută în mod expres de lege, cerinţă impusă de principiul legalităţii căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 17 octombrie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 21 noiembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză, iar prin încheierea de şedinţă de la acel termen, instanţa l-a admis în principiu,stabilind termen pentru judecata pe fond a acestuia, în şedinţă publică, la data de 27 februarie 2024, cu citarea părţilor; prin aceeaşi încheiere, instanţa a recalificat drept recurs calea de atac intitulată apel" declarată împotriva sentinţei civile nr. 103 F din 05 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând trebuie precizat că ceea ce invocă recurenta-revizuentă, prin cererea de recurs, priveşte încălcarea normelor de procedură ce reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, critici ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat de către parte prin răspunsul la întâmpinare, ulterior formulării cererii de recurs.

Cât priveşte incidenţa în cauză a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se impune nicio analiză în condiţiile în care textul legal a fost invocat doar formal de către recurenta-revizuentă, nefiind dezvoltată nicio critică concretă care să poată fi subsumată acestuia.

În speţa supusă examinării, revizuenta UUU. S.A. şi-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Ipoteza reglementată prin acest caz de retractare a unei hotărâri definitive vizează, în realitate, trei situaţii în care instanţa a statuat în afara limitelor sale. În primul caz, instanţa a cărei hotărâre se atacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluţionând cauza extra petita. Al doilea caz este reprezentat de pronunţarea minus petita, în sensul că a fost omisă soluţionarea unuia sau mai multor capete de cerere. Ultimul caz este cel de plus petita în care instanţa de judecată a acordat mai mult decât a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Aceste ipoteze sunt construite de legiuitor în legătură cu "lucrul cerut", înţeles ca pretenţii deduse judecăţii prin cererile care învestesc instanţa, anume cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie etc., raţiunea fiind aceea de pro­tecţie a principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil şi care este prevăzut expres la art. 9 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, verificând legalitatea sentinţei pronunţate de instanţa penală, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, a reţinut că aspectele reclamate de revizuentă, astfel cum au fost prezentate, nu pot constitui o depăşire de către instanţă a limitelor învestirii sale şi nici nu se pot circumscrie aceste susţineri motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sens în care a apreciat că este inadmisibilă cererea de revizuire şi a respins-o în consecinţă.

Ipoteza la care recurenta-revizuentă a făcut trimitere vizează existenţa unei situaţii de extra petita (instanţa s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut), susţinând, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, cu ocazia soluţionării laturii civile, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a pronunţat cu privire la desfiinţarea contractelor de credit încheiate între UUU. şi societăţile comerciale deţinute de inculpaţi, în absenţa unei astfel de solicitări din partea părţii civile UUU., nici prin cererea de constituire ca parte civilă şi nici prin adresele ulterioare de actualizare a prejudiciului.

Criticile recurentei-revizuente, deşi pertinente, sunt nefondate.

Potrivit art. 513 C. proc. civ., cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată, iar dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie privite ca expresie a aplicării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, în sensul că judecătorul este ţinut să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, iar în aceste limite să soluţioneze pricina în întregul ei.

În acest sens sunt şi prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care menţionează expres obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii şi de a nu acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Tot astfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce face obiectul judecăţii, însă referitor la ipoteza în care instanţa s-a pronunţat extra petita, acordând ceea ce nu s-a cerut, este necesar a se aprecia că această pronunţare nu trebuie privită exclusiv cantitativ, ci şi calitativ, neverificându-se atunci când circumstanţele legale impun pronunţarea instanţei peste ceea ce a cerut partea, situaţie ce se regăseşte în speţă.

Astfel, Înalta Curte constată că revizuenta s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală împotriva persoanelor care s-au dovedit vinovate de producerea prejudiciului băncii, prejudiciu care a fost cuantificat iniţial la suma de 61.799.850,64 RON şi, ulterior, la suma de 70.812.586,26 RON.

Deşi cererile deduse judecăţii acţiunii civile nu au vizat şi desfiinţarea contractelor de credit încheiate între UUU. şi societăţile comerciale la care unii dintre inculpaţi erau asociaţi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, prin sentinţa penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, drept soluţie rezonabilă şi echitabilă de reparare a prejudiciului pe latură civilă, aplicarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., restabilind situaţia anterioară prin desfiinţarea contractelor încheiate fraudulos, urmând ca inculpaţii să fie obligaţi la restituirea creditelor sau contravalorii contractelor de leasing, inclusiv dobânzile aferente", soluţie menţinută prin decizia penală nr. 353A din 18 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în urma respingerii apelului declarat de revizuentă.

În ceea ce priveşte desfiinţarea înscrisurilor falsificate, se reţine că potrivit art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen. Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris (…).

Având în vedere cuprinsul textului de lege menţionat şi denumirea marginală a art. 25 C. proc. pen. - Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal -, rezultă că desfiinţarea unui înscris este o formă de reparare în natură a pagubei generată de săvârşirea infracţiunii. Totodată, în această ipoteză normativă, legea de procedură penală impune instanţei penale să pronunţe o atare soluţie chiar şi din oficiu, în lipsa unei constituiri de parte civilă ori, pentru identitate de raţiune, chiar dacă partea vătămată constituită parte civilă nu a solicitat luarea acestei măsuri.

Ca urmare, prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. derogă de la principiul disponibilităţii acţiunii civile şi impun instanţei, chiar în lipsa manifestării de voinţă a persoanei păgubite, să se pronunţe cu privire la desfiinţarea înscrisului falsificat.

Aşadar, instanţa penală nu s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, ci a dat eficienţă prevederilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., restabilind situaţia anterioară prin desfiinţarea contractelor încheiate fraudulos.

În acestă privinţă, la punctul VI. Latura civilă şi măsurile asiguratorii cu privire le repararea pagubei/prejudiciului, conform sentinţei atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut, printre altele, că Modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile de către instanţa de fond (restabilirea situaţiei anterioare), modalitate prevăzută de art. 25 alin. (3) C. proc. pen., este una legală şi temeinică în condiţiile în care toate contractele au fost încheiate în mod fraudulos; în aceste condiţii, corect a apreciat instanţa de fond că nu mai pot fi menţinute ca fiind legal încheiate, toate criticile din apel referitoare la lipsa în prezent a temeiului contractual, la executarea parţială sau totală a unor contracte, precum şi la posibilitatea executării garanţiilor de diferite categorii, sunt lipsite de relevanţă juridică, aceste aspecte urmând a fi invocate şi examinate în faza de executare a hotărârii penale.

În acele situaţii în care legea însăşi obligă instanţa – penală ori civilă – să se pronunţe chiar din oficiu asupra unor aspecte, apare cu evidenţă că statuarea respectivă nu poate fi atacată pentru extra petita, întrucât nu este vorba despre o încălcare a principiului disponibilităţii, ci despre o situaţie în care legea însăşi limitează incidenţa acestui principiu.

Rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se cere că instanţa penală de prim grad s-a considerat legal învestită cu problematica juridică a desfiinţării înscrisurilor falsificate, în temeiul unui raţionament juridic explicit, iar instanţa de apel a confirmat această soluţie şi a răspuns criticilor formulate pe calea apelului de către revizuenta UUU. S.A..

A examina raţionamentul în temeiul căruia instanţa penală a judecat ca fiind legală soluţia desfiinţării din oficiu a însrisurilor constatatoare ale contractelor de credit ar însemna, în realitate, a efectua un control judiciar cu rol de reformare a hotărârii şi implicit a considerentelor ce au fundamentat-o, ceea ce nu mai este posibil, respectiva sentinţă fiind definitivă, prin respingerea apelului de către instanţa supremă, revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un apel deghizat.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (cauza Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa.

Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Riabykh c. Rusiei, par . 52), în care revizuirea dedusă judecăţii primei instanţe nu se încadrează.

Rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă că prin lucru cerut, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se înţelege o pretenţie formulată, respectiv un veritabil capăt de cerere. Totodată, s-a arătat constant în doctrină că acest caz de revizuire nu este operant atunci când instanţa este ţinută să se pronunţe din oficiu asupra unor chestiuni conexe cererilor cu care a fost învestită.

Or, ceea ce face revizuenta în prezenta cauză este să conteste legalitatea măsurii luate de instanţa penală cu privire la desfiinţarea înscrisurilor, arătând că nu erau îndeplinite premisele acestei măsuri, între altele prin raportare la tipul infracţiunii săvârşite; această chestiune este însă o veritabilă critică de nelegalitate, care excede cadrului procesual al revizuirii, cum în mod pe deplin legal şi cu ample argumente a arătat şi prima instanţă.

De aceea, nu este necesar a statua asupra criticilor formulate cu privire la condiţia statuării involuntare; în tot cazul, nu este posibil ca pe calea revizuirii să fie ridicate aspecte care privesc însuşi fondul raţionamentului judiciar cu privire la problemele de fapt şi de drept ridicate în speţă, şi aceasta chiar dacă consecinţa reformării acestor raţionamente ar influenţa concluzia dacă instanţa penală trebuia să statueze din oficiu sau nu.

Altfel spus, deşi pe calea revizuirii nu se corectează neapărat doar erori involuntare, revizuirea nu se tranformă prin aceasta într-o cale de atac de reformare, nefiind un nou apel. Sunt, din această perspectivă, vădit nefondate argumentele recurentei întemeiate pe existenţa unei cauze juridice diferite, atunci când se invocă un nou temei de drept; pe lângă faptul că discuţia evocată comportă multe nuanţări, ea se referă la cu totul altă ipoteză, anume a unor acţiuni în justiţie diferite, succesive, iar nu la raportul dintre căi de atac de reformare şi cele de retractare.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta UUU. sentinţei civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta UUU. sentinţei civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.