Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 511/2024 AI generated

Appeal for unpaid rent struck out as unfiled for failure to pay 20 RON stamp duty, rendering lower court rulings final.

Case Number Decizia nr. 511/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled as unfiled (netimbrat) the plaintiff's appeal against the Court of Appeal Pitești's decision no. 319 of 9 October 2023, upholding the prior rulings that dismissed the plaintiff's provisional order claim for unpaid rent (€3,070.15.2) against the defendants; the appeal was struck out because the plaintiff failed to pay the 20 RON filing fee despite being notified, rendering the lower courts' decisions final. The dispute involved a series of civil and criminal proceedings spanning 18 years over a property allegedly acquired through false documents, with the plaintiff seeking eviction and rent. The Court applied Articles 486(2)–(3) of the Civil Procedure Code and Articles 25(1)(c), 32, 33(1), and 36(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 on judicial stamp duties, holding that the failure to pay the fee is sanctioned by unconditional nullity, which does not violate the constitutional right of access to justice or the European Court of Human Rights jurisprudence, as court fees are permissible limitations.

Legislator headnote

AI generated

art. 1270 C. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 4711 alin. (6) C. proc. civ; Appeal for unpaid rent struck out as unfiled for failure to pay 20 RON stamp duty, rendering lower court rulings final: 319 of 9 October 2023, upholding the prior rulings that dismissed the plaintiff's provisional order claim for unpaid rent (€3,070.15.2) against the defendants; the appeal was struck out because the plaintiff failed to pay the 20 RON filing fee despite being notified, rendering the lower courts' decisions final. The dispute involved a series of civil and criminal proceedings spanning 18 years over a property allegedly acquired through false documents, with the plaintiff seeking eviction and rent. The Court applied Articles 486(2)–(3) of the Civil Procedure Code and Articles 25(1)(c), 32, 33(1), and 36(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 on judicial stamp duties, holding that the failure to pay the fee is sanctioned by unconditional nullity, which does not violate the constitutional right of access to justice or the European Court of Human Rights jurisprudence, as court fees are permissible limitations.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty payment of rent annulment proceedings filing of a claim civil dispute right of access in property

Cited Legislation

AI generated
art. 1270 C. civ
x, dobândit de către intimaţi prin acte false şi pe baza unor hotărârile nelegale, pronunţate instanţe cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., solicitând evacuarea acestora şi plata chiriei în cuantum de 9.490.588 euro.
art. 24 C. proc. civ
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art.
art. 493 C. proc. civ
civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C.
art. 493 din C. proc. civ
civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 4711 alin. (6) C. proc. civ
(2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 27 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor excepţii sau fondul cauzei, reţinând următoarele:
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
x, dobândit de către intimaţi prin acte false şi pe baza unor hotărârile nelegale, pronunţate instanţe cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1270 C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Main ground for annulment of the appeal for failure to pay the stamp duty.

art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013

Sets the stamp duty amount for the appeal against a decision annulling a request as untaxed.

art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Qualifies the failure to attach the stamp duty receipt as an unconditional nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea acestora să-i plătească suma de 3.070.15,2 euro, cu titlu de chirie.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Drăgăşani:

Prin sentinţa civilă nr. 345 din 22 aprilie 2022, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia netimbrării cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată din oficiu, şi a fost anulată, ca netimbrată, cererea de ordonanţă preşedinţială.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Vâlcea:

Prin decizia civilă nr. 239/A din 27 martie 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a constatat perimarea cererii de apel formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 345 din 22 aprilie 2022, pronunţate de Judecătoria Drăgăşani.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti:

Prin decizia civilă nr. 319 din 09 octombrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, admis excepţia de netimbare; a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 453/A din 29 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, ca netimbrat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 319 din 09 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 30 octombrie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1 Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a arătat că între părţi au existat mai multe litigii, inclusiv în penal, ce s-au derulat pe parcursul a 18 ani cu privire la imobilul situat în str. x, dobândit de către intimaţi prin acte false şi pe baza unor hotărârile nelegale, pronunţate instanţe cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., solicitând evacuarea acestora şi plata chiriei în cuantum de 9.490.588 euro.

II.2 Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 februarie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 27 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4 Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor excepţii sau fondul cauzei, reţinând următoarele:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant."

Conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din data de 02 noiembrie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant A. obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Deşi obligaţia privind timbrarea recursului a fost comunicată părţii, la data de 16 noiembrie 2023, prin depunerea la cutia poştală a plicului conţinând adresa emisă la data de 08 noiembrie 2023, atât în procedura de regularizare a cererii de recurs, cât şi odată cu citarea acestuia pentru termenul de judecată din 27 februarie 2024, recurentul-reclamant nu a înţeles să se conformeze măsurii dispuse de instanţă.

În consonanţă cu art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor de timbru datorate se ataşează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată, conform legii, nulitatea fiind, în condiţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., necondiţionată de vătămare.

Înalta Curte reaminteşte că accesul la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României, nu înseamnă gratuitate şi că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie (a se vedea Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 06 februarie 2015, par. 33).

De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuta că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că el nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în cauza Ashingdane împotriva Regatului Uni, par. 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementgare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi sustanţa sa.

Totodată, instanţa europeană a reţinut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiţie cu gratuitatea actului de justiţie.

Statele membre trebuie să se asigure, însă, de faptul că sumele împovărătoare pentru posbilităţile financiare ale anumitor justiţiabili nu reprezintă o restricţie disproporţionată, ce împiedică dreptul de acces la o instanţă de judecată (Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în cauza Kreuz împotriva Poloniei, par. 54).

În fine, însăşi Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a arătat că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, astfel încât obligaţia de plată anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa de judecată) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 457 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015, par. 17).

Consideraţii similare justifică sancţiunea anulării cererii de recurs prevăzută de art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., instituirea unei asemenea exigenţe nefiind de natură să obstrucţioneze, în sine, accesul liber la justiţie.

Totodată, se reţine că recurentul-reclamant nu a supus controlului juridicţional modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în cauză, neformulând calea de atac a reexaminării reglementată de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 319 din 09 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, sancţiunea aplicată fiind o nulitate necondiţionată pentru neîndeplinirea unei cerinţe legale extrinseci actului de procedură (cererea de recurs), în sensul dispoziţiilor art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 319 din 09 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.