Trademark annulment upheld after cassation appeal on procedural rights to defense and delay criticized dismissed as unfounded

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 15 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a solicitat anularea mărcii Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova nr. x, înregistrata la data de 05.01.2019 sub nr. x pentru clasa de servicii 41 - Activităţi sportive, a cărei titular este pârâta Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive şi radierea acestei mărci din Registrul mărcilor.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 923 din 09 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea; a dispus anularea mărcii individuale verbale nr. x pentru clasa de produse 41 conform clasificării Nisa şi având nr. de depozit x; a obligat OSIM la informarea OMPI cu privire al anularea mărcii; a obligat pârâta ASCDMSS la plata către reclamantă a sumei de 6.352,45 cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat si taxa judiciară de timbru.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1851A din 07 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive împotriva sentinţei civile nr. 923 din 09 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 09 noiembrie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 13 noiembrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind denumirea şi sediul, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului legal - preşedinte A., recurenta-pârâtă a ataşat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 RON, conform chitanţei seria x nr. x din 01 noiembrie 2013 eliberată de municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, aceasta datorând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, la data de 29 iulie 2022, a fost comunicată la adresa sediului social, indicată în dosarul cauzei, respectiv Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, citaţia emisă la data de 27 iulie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu termen de judecată stabilit pentru data de 09 noiembrie 2022.

La data de 08 noiembrie 2022, ora 18:37, în termenul legal, a comunicat la adresa de e-mail registraturas4x@x.ro, cererea prin care a solicitat instanţei de apel să ia act de împrejurarea că, pentru termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, nu beneficiază de serviciile unui apărător specializat în materia proprietăţii intelectuale, sens în care, în vederea respectării dreptului la apărare, faţă de complexitatea actelor şi a lucrărilor cauzei, şi necesităţii formulării apărărilor faţă de susţinerile intimatei-reclamante Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, astfel cum a înţeles aceasta să le prezinte prin întâmpinare, a solicitat amânarea judecaţii cauzei şi acordarea unui termen, prin raportare la art. 222 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 09 noiembrie 2022, instanţa de apel a admis cererea transmisă la data de 07 decembrie 2022, prin e-mail, de intimata-reclamanta Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, de strigare a cauzei la sfârşitul intervalului fixat pentru şedinţa sus-menţionată.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns intimata-reclamanta Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, care, prin apărător convenţional, a solicitat respingerea cererii formulate de Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive, iar instanţa de apel, după deliberare, a respins această cerere, ca neîntemeiată, pe considerentul că de la data la care a fost citată, a avut suficient timp pentru a-şi angaja avocat, pentru a beneficia de asistenţa juridică necesară în cauză.

La data de 02 octombrie 2023 a fost comunicată la aceeaşi adresă indicată în dosar, respectiv Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, decizia atacată.

Astfel, prin maniera în care a înţeles să soluţioneze cauza cu care a fost sesizată, în sensul analizării cererilor întocmite de părţi, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, conform actelor şi lucrărilor efectuate şi consemnate în încheierea de şedinţă întocmită în cauză, instanţa de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, potrivit prevederilor art. 6 C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa avea obligaţia să dispună toate măsurile prevăzute de lege şi să asigure desfăşurarea judecăţii cauzei în condiţii de legalitate şi egalitate în exercitarea drepturilor procesuale, în aplicarea dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 din acelaşi Cod.

În contextul relevat, aprecierea instanţei, conform căreia pârâta ar fi avut suficient timp pentru a-şi angaja avocat, pentru a beneficia de asistenţă juridică necesară în cauză, nu poate fi primită ca explicaţie pentru încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care acesta este garantat de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., ţinând cont de actul de procedură şi solicitarea pe care a înţeles să o efectueze pentru termenul din 09 noiembrie 2022, în consonanţă cu dispoziţiilor art. 10 C. proc. civ., şi cu bună-credinţă, conform prevederilor art. 12 din acelaşi Cod.

Mai mult, nu poate fi primită nici susţinerea instanţei de apel, consemnată în cuprinsul deciziei atacate, la pagina 12, potrivit căreia apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare, întrucât nedepunerea acestui act de procedură la dosarul cauzei s-a datorat, în mod direct şi nemijlocit, în perioada de referinţă, imposibilităţii reale privind angajarea serviciilor unui apărător, specializat în materia proprietăţii intelectuale, care să formuleze apărările în numele Asociaţiei.

În aceste condiţii, hotărârea recurată este vădit netemeinică şi nelegală şi se impune anularea acesteia.

A mai arătat că la termenul de judecată din 09 noiembrie 2022, instanţa de apel, cu încălcarea dreptului la apărare, a reţinut cauza spre soluţionare, iar după 2 amânări succesive a pronunţării, la data de 23 noiembrie 2022, respectiv la data de 07 decembrie 2022, având nevoie de timp pentru a delibera, a soluţionat cauza cu care a fost sesizată, iar la data 02 octombrie 2023, după o perioadă de 9 luni, a înţeles să-i comunice hotărârea netemeinică şi nelegală.

O atare împrejurare probează aspectul că pronunţarea, redactarea şi, respectiv, comunicarea decizie atacate au fost efectuate cu încălcarea normelor şi a regulilor de procedură stabilite imperativ de dispoziţiile art. 396, art. 426 alin. (5) şi art. 427 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., aspect de natură să atragă, în mod necesar şi obligatoriu, sancţiunea nulităţii acestei hotărâri.

A susţinut că, în cauză, a fost citat în calitate de intimat-pârât şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), astfel cum a solicitat Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, în cuprinsul acţiunii sale, şi în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar prin întâmpinarea formulată în calea de atac a apelului a declarat că înţeles să se judece cu intimatul OSIM şi să-l cheme în cauză pentru opozabilitate şi pentru a comunica dosarul de marcă, obligaţie ce îi revenea, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, înscrisurile fiind necesare în formularea apărărilor pentru termenul de judecată ce urma a fi acordat.

A considerat că apărările formulate de OSIM în cauză, atât în fond, cât şi în apel, pe care recurenta, deşi le-a solicitat şi nu le-a obţinut, se impunea să fie aduse la cunoştinţă, conform legii, iar prin raportare la atribuţiile acestui organ al administraţiei publice centrale, de specialitate, unic în domeniul său de reglementare, punctul de vedere formulat de acesta era precumpănitor în cauză şi asigura condiţiile pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 14 decembrie 2023, prin firma de curierat B., în termen legal, intimata-reclamantă Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului formulat de ASCDMSS, iar în subsidiar, netemeinicia recursului, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca legală şi temeinică.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la nulitatea recursului, a arătat că niciunul dintre motivele de fapt invocate de recurentă nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ., întrucât nu invocă veritabile încălcari ale regulilor de procedură care să ducă la nulitatea hotărârii recurate, în sensul art. 174 C. proc. civ.

Totodată, a menţionat că recurenta nu a formulat recurs şi împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022, încheiere interlocutorie, în sensul art. 235 C. proc. civ., care trebuie atacată odată cu decizia din apel.

Cu privire la netemeinicia recursului, a arătat că, în mod corect, instanţa a dispus respingerea cererii de amânare a cauzei pentru termenul din data de 09 noiembrie 2022.

În referire la art. 222 C. proc. civ., a susţinut că amânarea cauzei pentru pregătirea apărării la cererea părţii, nu este o obligaţie a instanţei, ci o posibilitate care se poate dispune în mod excepţional.

În condiţiile in care recurenta a primit citaţia încă din data de 29 iulie 2022, până la termenul din data de 09 noiembrie 2022, în fata instanţei de apel, aceasta avea timp suficient să-şi angajeze un apărător, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a respins cererea de amânare a cauzei.

Mai mult, cauza era deja în faza apelului, apel declarat chiar de recurentă, prin urmare, aceasta avea cunoştinţa de dosar şi de faptul că trebuia să-şi asigure pregătirea apărării; recurenta nu a formulat nici răspuns la întâmpinare.

A menţionat că de la momentul comunicării întâmpinarii reclamantei, recurenta avea posibilitatea să-şi angajeze un apărător, instanţa de apel a amânat pronunţarea, iar recurenta a avut posibilitatea să formuleze concluzii scrise.

Aspectele ce ţin de timpul alocat de instanţă pentru pronunţarea şi apoi comunicarea hotărârii nu sunt de natură să conducă la desfiinţarea hotărârii, acestea fiind chestiuni ulterioare ce nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

A precizat că în faţa instanţei de apel, OSIM nu a depus înscrisuri noi, astfel că nu exista niciun motiv pentru care instanţa de apel să comunice recurentei vreun act de la dosarul cauzei.

La data de 09 ianuarie 2024, prin poştă, în termen legal, recurenta-pârâtă Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată, arătând că, în cuprinsul întâmpinării, intimata-reclamanta s-a limitat în a prezenta un istoric al actelor şi lucrărilor efectuate în prezenta cauză, fără nicio relevanţă în susţinerea excepţiei invocate.

Pe de altă parte, în cuprinsul primului motiv de recurs a prezentat, pe larg, întreaga situaţie, de fapt şi de drept, cu privire la modul în care, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, conform actelor şi lucrărilor efectuate şi consemnate în încheierea de şedinţă întocmită în cauză, instanţa de apel a încălcat dreptul Asociaţiei la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 6 C. proc. civ., şi nu a beneficiat de dreptul la apărare, astfel cum este garantat acest drept, de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.

În susţinerea celui de al 2-lea motiv de recurs, a arătat că la data de 07 decembrie 2022, instanţa de apel a pronunţat decizia atacată, iar la data 02 octombrie 2023, după 9 luni, a înţeles să i-o comunice, împrejurare care probează aspectul că pronunţarea, redactarea şi, respectiv, comunicarea hotărârii au fost efectuate cu încălcarea normelor şi a regulilor de procedură stabilite imperativ de dispoziţiile art. 396, art. 426 alin. (5) şi art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., adică tocmai motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., de natura să atragă, în mod necesar şi obligatoriu, sancţiunea nulităţii acestei hotărâri.

În fine, a precizat că afirmaţia reclamantei-recurente, conform căreia nu a formulat recurs şi împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022 nu poate avea nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei atacate se menţionează faptul că încheierea din şedinţă din data de 09 noiembrie 2022 face parte din decizia atacată.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15 septembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 27 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă şi-a fundamentat criticile invocate în susţinerea acestei căi extraordinare de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage

Din examinarea criticilor formulate rezultă că partea a înţeles să circumscrie acestui motiv de casare pretinse încălcări ale unor principii ce guvernează procesul civil în reglementarea art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 13 C. proc. civ. (principiul dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, principiul legalităţii procesului civil, principiul privind exercitarea drepturilor procesuale civile în mod egal şi fără discriminări, principiul dreptului la apărare), precum şi încălcări ale dispoziţiilor art. 222, 396, art. 426 alin. (5) şi art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu privire la amânarea pronunţării, redactarea şi comunicarea hotărârii atacate, critici ce sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost indicat de recurenta-pârâtă.

În consecinţă, constatând că nu îndeplinite dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate de recurenta-pârâtă în cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, cu menţiunea că analiza concretă a criticilor invocate de către recurenta-pârâtă în cadrul considerentelor cererii de recurs urmează a fi analizate punctual, pe fondul acestei căi extraordinare de atac.

Examinând decizia instanţei de apel, prin prisma criticilor invocate de recurenta-pârâtă şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte argumentele deduse judecăţii relative la încheierea din 09 noiembrie 2022, instanţa reţine, prioritar oricărei analize, că încheierea respectivă este cea de la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului, astfel că aceasta face corp comun cu decizia dată în apel. Totodată, de vreme ce prin motivele de apel formulate în termen au fost criticate măsuri luate de instanţa de apel la termenul de dezbateri, apelul trebuie interpretat într-o manieră utilă, ca îndreptându-se inclusiv împotriva încheierii de la termenul amintit, şi aceasta chiar dacă nu s-a făcut expres menţiunea că aceasta este apelată în mod distinct.

Altfel spus, deşi rigoarea prevederilor art. 466 alin. (4) şi ale art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune titularului căii de atac să indice expres încheierile premergătoare recurate, formularea unor critici de nelegalitate împotriva unei încheieri în cuprinsul motivelor de recurs depuse în termen impune concluzia că şi aceasta a fost recurată odată cu decizia instanţei de apel.

Analiza criticilor deduse judecăţii în aceste coordonate nu poate fi realizată în mod individual, ci doar în legătură indisolubilă cu recursul declarat împotriva deciziei însăşi, pentru că, o eventuală constatare a nelegalităţii modului de soluţionare a cererii de amânare a judecării cauzei în apel, din perspectiva încălcării dreptului la apărare al pârâtei, ar avea consecinţe asupra întregului mod de soluţionare a cauzei în apel şi, deci, ar conduce la casarea deciziei prin care apelul a fost soluţionat.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a susţinut încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 13 C. proc. civ., prin aceea că, la termenul de judecată din data de 09 noiembrie 2022, instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de amânare formulată în temeiul art. 222 C. proc. civ., în vederea angajării unui apărător specializat în materia proprietăţii intelectuale dată fiind complexitatea actelor şi lucrărilor cauzei şi pe considerentul că citaţia emisă pentru acel termen de judecată, la data de 27 iulie 2022, a fost comunicată părţii la data de 29 iulie 2022, la sediul situat în Ploieşti, judeţul Prahova, context în care a considerat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6, art. 7 şi art. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise."

Rezultă din dispoziţiile legale mai sus citate că amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepţional, ceea ce înseamnă că temeinicia motivelor invocate trebuie apreciată cu mare stricteţe de către instanţă.

Pe de altă parte, aceeaşi instanţă trebuie să stabilească şi faptul că motivele pentru care se solicită amânarea din cauza lipsei de apărare nu sunt imputabile nici părţii şi nici reprezentantului ei, avocat. Lipsa de apărare înseamnă atât faptul că partea nu are încă un avocat, cât şi faptul că avocatul său nu se poate prezenta înaintea instanţei ori a fost în imposibilitatea să pregătească apărarea.

În speţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţei de apel, se constată că, într-adevăr, la dosarul cauzei a fost depusă, prin poştă electronică, la data de 08 noiembrie 2022, o cerere de amânare de către apelanta-pârâtă, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru angajarea unui avocat specializat în materia proprietăţii intelectuale, care să formuleze apărări în numele acesteia.

La termenul din data de 09 noiembrie 2022, ţinând cont de cererea de cererea formulată de intimata-reclamantă Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei, la a doua strigare a cauzei, instanţa a luat în discuţie cererea de amânare formulată de apelanta-pârâta Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive şi, constatând că aceasta a avut timp suficient pentru a-şi angaja un avocat, a respins cererea pe acest considerent, ca neîntemeiată.

Analizând soluţia astfel adoptată de instanţa de apel, prin raportare la dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, în condiţiile în care partea însăşi afirmă că a primit citaţia pentru termenul de judecată la data de 29 iulie 2022, la sediul său din Ploieşti, judeţul Prahova.

Rezultă prin urmare cu evidenţă că apelanta dispunea de un termen mai mult decât suficient pentru a-şi asigura o apărare calificată, cu atât mai mult cu cât calitatea sa de titular al căii de atac îi impunea o diligenţă adecvată, dacă nu chiar sporită pentru desfăşurarea judecăţii în apel în coordonatele impuse de art. 10 C. proc. civ., cu excluderea unor conduite dilatorii ori neglijente.

Prin urmare, modul în care a fost rezolvată cererea formulată la data de 08 noiembrie 2022, de amânare a cauzei, nu este de natură a afecta condiţiile echitabile de desfăşurare a procesului, în apel, de vreme recurenta-pârâtă a avut la dispoziţie un interval de timp rezonabil şi suficient pentru a depune minime diligenţe în vederea luării legăturii cu un avocat cu care să încheie un contract de asistenţă juridică, iar acesta să poată studia actele dosarului şi să îi pregătească apărarea.

În plus, prin introducerea art. 4711 C. proc. civ., prin pct. 46 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, s-a renunţat la caracterul obligatoriu al răspunsului la întâmpinare şi s-a instituit caracterul facultativ, la alin. (4) al acestui articol, dispoziţii care, potrivit art. 490 alin. (2) C. proc. civ., se aplică în mod corespunzător şi recursului.

Aşadar, susţinerea recurentei-pârâte în sensul că prin respingerea cererii formulate i-au fost încălcate drepturile la apărare şi la un proces echitabil garantate de art. 13 şi 6 C. proc. civ., precum şi principiile legalităţii şi egalităţii în faţa legii, prevăzute de art. 7 şi 8 C. proc. civ., sunt vădit nefondate, cu atât mai mult cu cât, deşi nu s-a solicitat expres acest lucru de către niciuna dintre părţile din proces, instanţa de apel a dispus, totuşi, amânarea pronunţării, de 2 ori succesiv, pentru 23 noiembrie 2022 şi, ulterior, pentru 07 decembrie 2022, tocmai pentru a conferi posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, apelanta-pârâtă a şi profitat, în sensul că, la data de 21 noiembrie 2022, prin e-mail, a transmis la dosar concluzii scrise însoţite de înscrisuri, pe care le-a depus şi prin poştă, la aceeaşi dată .

Principiul garantării dreptului la apărare, aflat în strânsă legătură cu principiile oralităţii şi contradictorialităţii, este de ordin constituţional, fiind consacrat prin art. 24 din Constituţia României. Tot de ordin constituţional este însă şi exigenţa soluţionării cauzei într-un termen rezonabil (art. 21 alin. (3) din Constituţie), exigenţă consacrată la nivel legislativ prin dispoziţiile art. 6, art. 10, art. 222 C. proc. civ., care impun părţilor să contribuie fără întârziere la desfăşurarea şi finalizarea proceselor, îndeplinind actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege ori de instanţă.

Aşadar, posibilitatea instanţei de judecată de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei unei cereri de amânare a judecării cauzei, în condiţiile art. 222 C. proc. civ., şi de a respinge o astfel de cerere nu constituie o încălcare, o restrângere a dreptului la apărare şi nici nu încalcă vreun principiu constituţional sau a unuia care guvernează procesul civil, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării drepturilor procesuale în alte condiţii decât cele prevăzute de normele de procedură civilă.

De asemenea, facultatea instituită pentru instanţă, de a nu acorda termene decât pentru motive justificate implică responsabilitatea acesteia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare.

În cauză, apare cu evidenţă că formularea unei cereri de amânare cu foarte puţin timp înaintea termenului de judecată, deşi citaţia fusese comunicată recurentei cu peste 3 luni în urmă, relevă culpa recurentei şi chiar încălcarea exigenţelor bunei-credinţe, statornicite de art. 12 C. proc. civ.

De altfel, în jurisprudenţa sa, prin decizia nr. 167/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 396 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a reţinut faptul că dreptul la apărare, deşi un drept de o deosebită importanţă, nu este un drept absolut. Astfel, pentru a se putea asigura desfăşurarea în condiţii optime a procesului de justiţie, acesta comportă o serie de condiţii şi limitări.

În considerentele aceleaşi decizii, forul constituţional a făcut trimitere şi la deciziile nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, şi nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, prin care a statuat că dispoziţiile art. 156 din C. proc. civ. din 1865 nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei. Totodată, Curtea a statuat că facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsa de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie.

Totodată, prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a considerat că dispoziţiile procesuale criticate prevăd condiţiile în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar aceasta nu echivalează cu o restrângere a accesului la justiţie, partea interesată având dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a apreciat că problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell şi Morris c. Regatului Unit).

În consecinţă, reţinând că niciunul dintre argumentele subsumate de pârâtă primului motiv de recurs ce a vizat încheierea din data de 09 noiembrie 2022 şi, implicit, decizia dată în apel, din perspectiva încălcării dreptului la apărare, nu este întemeiată, soluţia instanţei de apel, de respingere a cererii de amânare formulate de apelanta-pârâtă fiind legală şi în mod corect justificată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Prin prisma aceluiaşi motiv de casare al art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării regulilor de procedură stabilite în mod imperativ de art. 396, art. 426 alin. (5) şi art. 427 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în sensul în care decizia civilă nr. 1851A a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost pronunţată la data de 07 decembrie 2022, iar comunicarea acesteia s-a realizat la data de 02 octombrie 2023, după 9 luni de la pronunţare, cu încălcarea art. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 396 C. proc. civ., "(1) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile. (2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost amânată pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. (3) Dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în acest scop."

Astfel, amânarea pronunţării se poate dispune pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile, însă C. proc. civ. nu exclude posibilitatea ca, pentru motive temeinice, instanţa să amâne pronunţarea, succesiv, pentru un nou termen de aceeaşi durată. Aşadar, cele două amânări succesive de pronunţare dispuse în cauză nu încalcă nicio dispoziţie legală.

Dispoziţiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ. stabilesc un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult 2 ori, în care se redactează şi semnează hotărârea, iar cele ale art. 427 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că "(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii."

Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că a fost depăşit termenul legal pentru motivarea hotărârii recurate, întrucât hotărârea i-a fost comunicată la data de 02 octombrie 2023, sunt reale prin raportare la dispoziţiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Cu toate acestea, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei recurate doar în considerarea depăşirii termenului legal de motivare, de altfel datorat unor motive temeinice referitoare la volumul de activitate al instanţei; motivarea hotărârii constituie o obligaţie, iar nu un drept, astfel încât nu poate fi vorba despre sancţiunea decăderii, iar legea de procedură în vigoare nu instituie sancţiunea nulităţii pentru depăşirea termenului evocat.

Cu alte cuvinte, nerespectarea termenelor prevăzute de dispoziţiile legale enunţate nu este sancţionată de lege cu nulitatea hotărârii, fiind termene instituite în vederea asigurării celerităţii judecăţii, nesocotirea acestora nu poate determina admiterea recursului. Această soluţie este de altfel şi logică, întrucât ar fi sancţionată o întârziere printr-o nouă întârziere, determinată de casarea deciziei recurate şi de trimiterea cauzei spre rejudecare doar în considerarea depăşirii termenului de redactare, ceea ce în esenţă ar agrava eventuala vătămare produsă prin întârziere, în loc să o remedieze.

Pe de altă parte, remediul procesual pentru nesoluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil este prevăzut de legiuitor în art. 522 C. proc. civ., acela al formulării contestaţiei privind tergiversarea procesului.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte prin care se arată că nu i-au fost comunicate de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înscrisurile ce compun dosarul administrativ, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, deşi o astfel de solicitare a fost adresată instanţei de apel, odată cu cererea pentru lipsă de apărare, şi ar fi permis formularea de apărări, nici acestea nu pot determina admiterea recursului. Cu toate că se susţine o imposibilitate obiectivă de a formula apărări cu privire la actele cauzei, Înalta Curte remarcă faptul că la dosar nu se află ataşate înscrisuri noi în etapa procesuală a apelului, care să emane de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi să facă veridice aceste argumente, iar acesta nici nu a formulat întâmpinare la motivele de apel formulate de pârâtă.

În raport de toate aceste considerente, constatând că judecarea cauzei în apel a avut loc cu respectarea principiilor de drept procesual civil şi că nu există niciun motiv care să justifice casarea deciziei atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportive împotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociaţia de Sprijin pentru Constituirea, Dezvoltarea şi Managementul Structurilor Sportiveîmpotriva deciziei civile nr. 1851A din 07 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2024.