Classification of action for judicial act in lieu of notarial deed as enforcement rather than declaratory action regarding pre-nationalization forest land sales.

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Topliţa, sub nr. x/2018, reclamanta A. – prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Harghita – Ocolul Silvic Tulgheş şi Comuna Tulgheş a solicitat să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea succesivă prin contractul sub semnătură privată din 14 aprilie 1938 şi prin contactul sub semnătură privată din 27 iulie 1947 a suprafeţei de 2.055.536,4 mp terenuri agricole în zona Likas, ultimul cumpărător fiind autorul reclamantei.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2018, reclamanta a precizat valoarea obiectului cererii ca fiind 567.000 RON.

La 24 mai 2018 reclamanta a depus la dosar cerere de precizare a acţiunii, solicitând să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea succesivă şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Prin sentinţa nr. 730 din 24 octombrie 2018, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Topliţa şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta RNP – Direcţia Silvică Harghita şi a constatat că a rămas fără obiect cererea de intervenţie formulată de Statul Român.

Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei Tulgheş, invocată din oficiu de instanţă. De asemenea, au fost introduşi în cauză pârâţii C. şi D., în calitate de moştenitori ai promitentului-vânzător, defunctul E..

Prin sentinţa nr. 1222 din 18 noiembrie 2021, Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei A. în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic cu privire la primul contract din litigiu. A respins, ca lipsit de interes, capătul de cerere vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic cu privire la primul contract din litigiu acela din 1938.

A respins în rest cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii C. şi D..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 793/A din 6 octombrie 2022 pronunţată Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1222 din 18 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Harghita.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 793/A din 6 octombrie 2022 pronunţată Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte obiectul acţiunii. În aprecierea sa, contradicţia este evidentă în condiţiile în care instanţa a arătat că obiectul acţiunii este o acţiune în realizare (astfel cum l-a calificat reclamanta şi cum a reţinut prima instanţă), apoi a menţionat primul capăt de cerere al acţiunii, astfel cum a fost precizată, ca fiind acţiune în constatare, pentru ca în final să aprecieze că este vorba despre o acţiune în constatare a îndeplinirii condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, dar care este în realizare.

Prin considerentele expuse de instanţă la paginile 4-5 din decizia recurată, se ajunge la concluzia că recurenta-reclamantă nu are deschisă nici calea unei acţiuni în constatare, dar nici calea dreptului comun, deşi anterior insanţa a lăsat să se înţeleagă faptul că o acţiune în constatare nu poate fi admisă deoarece există deschisă calea dreptului comun în realizarea dreptului subiectiv.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 coroborat cu art. 20 şi art. 22 C. proc. civ.

Instanţa trebuia să ţină cont de limitele stabilite prin cererea principală, astfel cum a fost precizată la 4 martie 2019 pentru termenul din 10 aprilie 2019, impunându-se clarificarea obiectului acţiunii prin punerea acestuia în discuţia părţilor în apel.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 35 C. proc. civ. cu privire la admisibilitatea acţiunii în constatare, trebuind verificate îndeplinirea condiţiilor acestui text legal referitoare la existenţa raportului juridic născut la data de 27 iulie 1947.

În cauză există un act valabil încheiat, preţul fiind achitat integral, iar terenul preluat fizic, existând prezumţia unei înscrieri în CF, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile pronunţării unei sentinţe care să legitimeze pe deplin raportul juridic creat, instanţa urmând să pronunţe o hotărâre declarativă de drepturi.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apărările formulate în cauză:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 30 ianuarie 2023.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2023 recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen la 16 ianuarie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Printr-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că motivarea instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte obiectul acţiunii, contradicţia fiind dată de faptul că instanţa a reţinut că obiectul acţiunii este o acţiune în realizare, apoi a menţionat primul capăt de cerere al acţiunii, astfel cum a fost precizată, ca fiind acţiune în constatare, pentru ca în final să aprecieze că este vorba despre o acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, dar care este o acţiune în realizare.

Critica este nefondată.

Procedând la evaluarea legalităţii deciziei recurate, se reţine că, în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele contradictorii sunt cele din perspectiva cărora nu se poate stabili care sunt argumentele ce au fundamentat soluţia instanţei, determinând astfel imposibilitatea exercitării controlului de legalitate.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra apelului reclamantei.

Recurenta-reclamantă pretinde că ar exista o inconsecvenţă în argumentarea motivării, respectiv o motivare contradictorie în considerentele hotărârii recurate, în ceea ce priveşte obiectul acţiunii.

Referitor la acest aspect, din succesiunea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea succesivă prin contractul sub semnătură privată din 14 aprilie 1938 şi prin contactul sub semnătură privată din 27 iulie 1947 a unor suprafeţe de terenuri agricole.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2018, reclamanta a precizat valoarea obiectului cererii (567.000 RON).

La 24 mai 2018 reclamanta a depus la dosar cerere de precizare a acţiunii, solicitând să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea succesivă şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. Aşadar, pe lângă constatarea intervenirii vânzării-cumpărării succesive prin cele două acte sub semnătură privată, reclamanta a soliciat şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic notarial.

La termenul din 27 februarie 2019, reprezentantul reclamantei a precizat, în mod explicit, obiectul acţiunii ca fiind o acţiune în realizare, reclamanta urmărind să obţină o hotărâre care să ţină loc de act autentic.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că obiectul judecăţii este cel precizat la 10 aprilie 2019, respectiv instanţa era învestită să constate intervenită vânzarea-cumpărarea succesivă asupra terenului forestier.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului şi cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, prin precizarea depusă anterior termenului din 10 aprilie 2019, reclamanta nu a schimbat obiectul cererii astfel cum fusese clarificat la termenul anterior, ci a indicat valoarea obiectului celor două acte sub semnătură privată, în vederea calculării taxei judiciare de timbru.

Validând raţionamentul primei instanţe, curtea de apel a reţinut că: " De altfel, acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este o acţiune în realizarea dreptului, operând o transformare a obligaţiei de a face (de a contracta) în obligaţie de a da (de a transfera dreptul de proprietate). Prin urmare, calificarea dată de instanţă acţiunii reclamantei este corectă, neavând relevanţă din această perspectivă împrejurarea că primul capăt de cerere a fost formulat ca o acţiune în constatare, constatarea existenţei îndeplinirii condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic nefiind de natură a conferi acţiunii un caracter de acţiune în constatare.

O acţiune în constatare nu este admisibilă într-o atare situaţie, în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., partea având la îndemână acţiunea în realizare cu care, de altfel, a învestit instanţa prin precizarea acţiunii, aşa cum am arătat anterior."

Din pasajul anterior redat nu reiese, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, nicio contradictorialitate, instanţa de apel subliniind faptul că denumirea dată acţiunii introductive (acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic) nu este similară cu noţiunea de "acţiune în constatare" prevăzută de art. 35 C. proc. civ. - acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Cu alte cuvinte, chiar dacă poartă denumirea de "acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic", acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune în realizare, definită de doctrină şi jurisprudenţă ca fiind acţiunea prin care reclamantul, care se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanţei să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Acţiunea în realizare este dreptul comun în materie şi primează faţă de o eventuală acţiune în constatare, astfel cum în mod judicios şi deloc contradictoriu, a reţinut instanţa de apel: "în contextul în care terenul ce a făcut obiectul convenţiei din anul 1947 a fost trecut în proprietatea statului în anul 1948 şi a făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind la acest moment în proprietatea altor persoane, dreptul de proprietate asupra acestuia nu poate fi valorificat pe calea dreptului comun, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţin loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pe de o parte pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile, imobilul nefiind în proprietatea succesorilor promitentului vânzător, iar pe de altă parte, întrucât pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră legea reglementează o procedură specială."

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, o acţiune în constatare nu este admisibilă într-o atare situaţie, în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., reclamanta având la îndemână acţiunea în realizare cu care, de altfel, a învestit instanţa prin precizarea acţiunii, aşa cum s-a arătat anterior. Recurenta-reclamantă este însă în eroare în ceea ce priveşte argumentele decizorii pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, argumente ce nu au legătură cu calificarea dată acţiunii – ca fiind acţiune în realizare sau acţiune în constatare.

Considerentele pentru care instanţa a respins pe fond acţiunea au fost cele anterior enunţate – faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic (întrucât imobilul nu era în proprietatea succesorilor promitentului-vânzător) şi faptul că este reglementată o procedură specială în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Raţionamentul expus de instanţa de apel nu cuprinde concluzii contradictorii şi nici nu se poate asocia acestuia un viciu întrucât, faţă de circumstanţele reţinute, instanţa de apel a expus coerent şi neechivoc motivele pentru care a apreciat nefondat apelul promovat de reclamantă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., întrucât nu a ţinut cont de limitele stabilite prin cererea principală, astfel cum a fost precizată la 4 martie 2019 pentru termenul din 10 aprilie 2019.

Astfel cum s-a arătat, prin precizarea depusă anterior termenului din 10 aprilie 2019, reclamanta nu a schimbat obiectul cererii astfel cum fusese clarificat la termenul anterior, ci a indicat doar valoarea obiectului celor două acte sub semnătură privată, în vederea calculării taxei judiciare de timbru.

Or, tocmai cu respectarea principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii, făcând o corectă aplicare a prevederilor referitoare la admisibilitatea acţiunii în constatare, luând act de precizarea formulată de reprezentantul reclamantei la termenul din 27 februarie 2019, instanţa a reţinut că a fost învestită cu o acţiune în realizare, ceea ce concordă cu dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. conform cărora "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Distinct de interesul promovării unei acţiuni în realizare, este necesar să nu existe nicio altă cale procedurală de realizare a dreptului întrucât legiuitorul, tocmai pentru a înlătura definitiv neînţelegerile cu privire la dreptul respectiv, acordă prioritate acţiunii în realizare, consacrând caracterul subsidiar al celei în constatare.

Acesta este contextul în care instanţele fondului au reţinut că, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, legea reglementează o procedură specială. Aşadar, instanţa de apel a arătat, în mod suplimentar şi fără schimbarea cadrului judecăţii, de ce premisele afirmate de reclamantă nu sunt unele care să permită promovarea unei acţiuni în realizare de drept comun.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 793/A din 6 octombrie 2022 pronunţată de Curtea Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2024.