Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 495/2024 AI generated

Inadmissibility of repetitive extraordinary appeals challenging a final judgment absent statutory grounds

Case Number Decizia nr. 495/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, upholding the lower appellate decision that had previously rejected the appellant’s appeal on grounds of inadmissibility. The dispute involved a repetitive series of extraordinary legal challenges—including multiple attempts at annulment and revision—initiated against a final 2019 civil decision by the Bucharest Court of Appeal, where the appellant alleged procedural violations, material errors, and constitutional infringements without substantiating specific grounds recognized by law. The Court ruled that the appeal was inadmissible for two primary reasons: first, it failed to address the legal admissibility of the appeal against a decision that had already extinguished prior extraordinary challenges, and second, the appellant’s arguments did not fall within the strictly limited, exhaustive categories of grounds for annulment defined by law, such as material errors or procedural vices, thereby violating the principle of legal certainty and the exclusive nature of statutory appellate avenues.

Legislator headnote

AI generated

art. 17 alin. (5) din Legea nr. 35/1997, art. 503 din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Inadmissibility of repetitive extraordinary appeals challenging a final judgment absent statutory grounds: proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment grounds for revision nature of the infringement statutory limits procedural violations

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1243 A din 15 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., reprezentată de mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 452 din 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

2. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin decizia civilă nr. 2084 din data de 9 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 1243 A din 15 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2084 din data de 9 noiembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, contestatoarea A., prin mandatar B., a formulat contestaţie în anulare.

Prin cererea formulată, aceasta a solicitat anularea deciziei menţionate întrucât apreciază că a fost pronunţată cu rea-credinţă. Arată că a ridicat, în faţa instanţelor de judecată şi autorităţilor, mai multe excepţii, temeinic motivate: necompetenţa materială, nulitatea formelor de învestire, incompatibilitatea, tergiversarea soluţionării cauzei, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 135 şi 397 din C. pen. şi art. 17 alin. (5) din Legea nr. 35/1997. Însă, acestea nu au fost soluţionate.

Învederează că există o serie de lacune legislative, printre care şi cea referitoare la jurisdicţia în cazul încălcărilor grave ale Constituţiei şi tratatelor de către stat sau autorităţile publice dar că nu se urmăreşte soluţionarea acestora.

4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 20 decembrie 2023, fiind repartizată, aleatoriu, completului C5. Prin rezoluţia de primire s-a stabilit termenul de judecată la data de 27 februarie 2024, în şedinţă publică.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar în anumite condiţii prevăzute expres prevăzute de lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ. "1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4.instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. este inadmisibilă sub două aspecte.

În primul rând, obiectul contestaţiei în anulare îl constituie decizia civilă nr. 2082 din data de 9 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatoare împotriva deciziei civile nr. 1243A din 15 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1243A din 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 452A din 30 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă prin care s-a respins, ca inadmisibilă revizuirea formulată împotriva deciziei civile nr. 1166 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Înalta Curte constată că toate aceste căi extraordinare de atac, respinse ca inadmisibile, sunt generate de decizia civilă nr. 1166 din 24 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care este definitivă.

C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, art. 457 din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiului legalităţii consfinţit prin art. 457 menţionat anterior şi art. 129 din Constituţie.

În speţă, au fost promovate mai multe căi extraordinare de atac inadmisibile, pornind de la decizia civilă nr. 1166 din 24 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care este definitivă.

În consecinţă, şi contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 2084 din 9 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul împotriva hotărârii prin care s-a respins, ca inadmisibilă prima contestaţie în anulare promovată de contestatoarea A., este inadmisibilă.

În al doilea rând, contestaţia în anulare este admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, care sunt de strictă interpretare. Prin ea se tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale. Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi întemeiată pe alte motive ce puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului sau care nu au legătură cu speţa.

În cauza pendinte, contestaţia în anulare vizează aspecte care nu au legătură cu raporturile juridice care au fost deduse judecăţii, aspecte care au fost cuprinse în căile de atac anterioare formulate de contestatoare dar şi situaţii care nu pot fi încadrate în motivele reglementate strict de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Instanţa de recurs nu a comis nicio greşeală materială şi nici nu a omis să examineze vreun motiv de modificare sau casare, de asemenea, nu au existat vicii de procedură.

În consecinţă, demersul judiciar ar contestatoarei este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. - prin mandatar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. - prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 2084 din 9 noiembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2024.