Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 477/2024 AI generated

Land ownership dispute transfer application declared late: forfeiture of extraordinary appeal remedy for missing the five-day statutory deadline against a peremption decision.

Case Number Decizia nr. 477/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as late, allowing the lower court's decision to remain in force. The dispute concerned a request to transfer a civil case concerning land ownership rights to another court for legitimate suspicion, which the Court of Appeal had declared lapsed (perimată) on its own motion after suspending proceedings for the death of an opposing party; the appellants filed their appeal three months after the judgment. Relying on Article 421(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates a five-day deadline for appeals against decisions confirming the lapse of a claim, the Court found that the appeal was filed beyond this statutory limit, resulting in the loss of the right to exercise the extraordinary appeal remedy pursuant to Article 185(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Land ownership dispute transfer application declared late: forfeiture of extraordinary appeal remedy for missing the five-day statutory deadline against a peremption decision: În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Keywords

AI generated
land law forfeiture of right statutory deadline civil dispute right to remain urgent preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursul dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă la 6 iunie 2022, sub nr. x/2022, petentele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii D., E., F., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gârbovi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ialomiţa, strămutarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Urziceni, pentru motive de bănuială legitimă.

Prin încheierea din camera de consiliu din 28 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în raport de decesul intimatului D., a suspendat judecata cauzei în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea şi introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia.

Prin rezoluţia din 3 februarie 2023, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, stabilindu-se termen la 4 aprilie 2023, pentru discutarea perimării cererii de strămutare.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa nr. 46F din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, şi a constatat ca fiind perimată cererea de strămutare formulată de petentele A., B. şi C., în contradictoriu cu intimaţii D., E., F., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gârbovi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ialomiţa.

3. Recursul

Împotriva sentinţei au declarat recurs petentele A., B. şi C..

Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale şi de lămurire a dispozitivului, arătând că ele au stabilit că nu mai este cazul să continue judecata, iar moştenitorii defunctului D. trebuiau identificaţi de către instanţă, conform art. 22 C. proc. civ.

Au susţinut că, în cuprinsul dispozitivului sentinţei recurate nu au fost menţionate toate datele de identificare ale părţilor, inclusiv domiciliul lor.

Recurentele au afirmat că vor motiva recursul, în termen legal, în faţa Tribunalului Bucureşti, solicitând disjungerea cererii de clarificare dispozitiv şi îndreptare erori materiale de cererea de recurs formulată.

La 28 iulie 2023, recurentele au depus precizări, solicitând admiterea cererii de strămutare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de filtru

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Recurentele au depus note scrise prin care au solicitat admiterea recursului.

Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2024 a fost stabilit termen de judecată la 15 februarie 2024, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia de tardivitate, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele asupra recursului

Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare."

În speţă, decizia recurată a fost pronunţată la 4 aprilie 2023, iar recursul a fost declarat la 5 iulie 2023, prin poştă electronică.

Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., termenul de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., pentru formularea recursului, s-a împlinit la 10 aprilie 2023.

Cum cererea de recurs a fost depusă la 5 iulie 2023, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancţiunea decăderii recurentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrge decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 46F din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentele A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 46F din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2024.