Dation in payment of real property for insolvency evasion: Nullity for illicit cause vs. inopposability to creditors

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursul dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 30 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi B.E.J. E., anularea contractului de dare în plată, autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2012 de B.N.P. F. pentru contraprestaţie ("preţ") neserios (derizoriu); repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului anulat, prin restituirea reciprocă a "preţului" de 58.000 euro şi a imobilului; obligarea pârâţilor B. şi C. la efectuarea rectificării Cărţii Funciare nr. x a localităţii Buşteni, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova; obligarea pârâtului B.E.J. E. să continue executarea silită a imobilului situat în Buşteni, str. x, jud. Prahova.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul D., ca neîntemeiate; a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 4 din acţiunea principală, invocată de pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată; a admis acţiunea reclamantului A. şi a anulat Contractul de dare în plată, autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2012 de B.N.P. F., încheiat între pârâţii - soţi B. şi C. şi pârâtul D.; a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de dare în plată, în sensul că l-a obligat pe pârâtul D. să le restituie pârâţilor - soţi suma de 49.000 euro şi imobilul din oraşul Buşteni, judeţul Prahova; a dispus rectificarea C.F. nr. x Buşteni, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. şi reînscrierea dreptului de proprietate al pârâţilor - soţi; a respins cererea reclamantului A. de obligare a B.E.J. E. să continue executarea silită asupra imobilului ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 808 A din 17 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanţii - pârâţi B. şi C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. şi intimatul - pârât Biroul Executorului Judecătoresc E.; a anulat sentinţa civilă apelată şi, în evocarea fondului, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

4. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 276 din 8 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 808 A din 17 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a casat decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

5. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1616 A din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii - pârâţi C. şi B. şi apelantul - pârât D. împotriva sentinţei civile nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. şi intimatul - pârât Biroul Executorului Judecătoresc E.; a anulat sentinţa civilă apelată şi, în evocarea fondului, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1616 A din 4 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii apelului, ca nefondat.

Prin cererea de recurs, reclamantul A. solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, ca urmare a rejudecării cauzei, respingerea apelului, ca nefondat. Consideră că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul prezintă o sinteză a raportului litigios, insistând asupra soluţiei instanţei de apel, pe care o apreciază ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată că, din coroborarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi art. 152 din C. proc. civ., rezultă că judecătorul califică juridic actele şi faptele deduse judecăţii, le determină denumirea şi, deci, determină felul acţiunii.

În acest sens, în opinia sa, era corect să se reţină nulitatea absolută a actului. Instanţa a analizat legalitatea actului contestat strict din perspectiva seriozităţii preţului şi a sesizat că există disproporţionalitate faţă de valoarea de circulaţie a imobilului care, totuşi, nu duce la anularea contractului. Însă, nu a analizat circumstanţele concrete în care a fost încheiat. De altfel, nu există nicio justificare pentru care părţile să fi agreat un preţ disproporţionat de mic în raport cu valoarea de circulaţie, singura raţiune fiind aceea de a eluda drepturile reclamantului, de a crea o stare de insolvabilitate pentru a împiedica executarea creanţei.

Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice, după cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 1236 din C. civ., cerinţe îndeplinite în cauză. Astfel, alterum non laedere, adică interdicţia generală de a nu vătăma pe altul, este o regulă subsumată noţiunii de ordine publică, care îşi găseşte consacrarea în dispoziţiile art. 1349 din C. civ.. Fraus omnia corumpit este regula care invalidează orice act produs prin fraudă, inclusiv o înţelegere frauduloasă între părţi.

Apreciază că, în prezenta speţă, încheierea unui act prin care părţile, cu ştiinţă, aduc atingere/afectează/fraudează interesele altei persoane, este contrar ordinii publice, mai exact acelei interdicţii generale de a nu aduce atingere intereselor altor persoane.

Recurentul susţine că instanţa trebuia să analizeze, în subsidiar, inopozabilitatea. Astfel, acesta arată că a solicitat, pentru situaţia în care se reţine că actul este valid, să se aplice sancţiunea inopozabilităţii. Cererea nu a depăşit cadrul procesual întrucât aceste susţineri au fost cuprinse în acţiunea iniţială, în care s-a menţionat că a existat o inginerie financiară. De aceea, nimic nu s-ar opune ca, în ipoteza în care nu s-ar constata nulitatea absolută, să se reţină întrunirea condiţiilor inopozabilităţii.

Pentru a justifica acest argument, recurentul prezintă cronologic faptele litigioase, insistând asupra unor aspecte pe care le apreciază ca fiind relevante în cauză. Astfel, arată că la data de 12 aprilie 2012 s-a încheiat actul de dare în plată deşi datoria nu era scadentă, termenul scadenţei fiind 1 septembrie 2012. Prin acest act, s-a stabilit că, din cei 107.000 euro, s-au achitat 49.000 euro iar în contul celor 58.000 euro rămaşi, se transmite proprietatea imobilului al cărui valoare este de 199.000 euro. Astfel, s-a creat o insolvabilitate totală. Iar la data de 30 iunie 2015, pârâtul D. a scos la vânzare imobilul, deşi nu a intrat niciodată în posesia acestuia.

Arată că, prin acest demers, contestă actul debitorului B. prin care acesta şi-a înstrăinat unicul bun imobil, prietenului său, intimatul D., dând aparenţa că stinge o obligaţie nescadentă, în sumă de 58.000 euro, pentru care a oferit, prin dare în plată, un imobil de 199.000 euro. Dacă intimatul B. ar fi vândut imobilul, ar fi putut să stingă obligaţia restantă de 58.000 euro faţă de D. şi creanţa de 115.000 euro faţă de recurent. Astfel, prin această vânzare, s-a urmărit o cauză ilicită şi imorală dar şi fraudarea intereselor creditorului, aspecte susţinute, in terminis, prin acţiune.

Recurentul detaliază şi împrejurările factuale, esenţiale ale cauzei, şi dovezile care le confirmă. Astfel, arată că între intimaţi există o relaţie de prietenie, existând încrederea necesară pentru realizarea unei astfel de operaţiuni care să-i fraudeze interesele şi să zădărnicească recuperarea datoriei de 115.000 euro. De asemenea, aceştia se ocupă cu investiţii imobiliare în zona Buşteni şi cunoşteau că valoarea reală a imobilului, la nivelul anului 2012, era de 199.000 euro. Intimatul D. nu a intrat în posesia imobilului, nu l-a folosit, starea imobilului fiind aceeaşi ca la momentul transferului dreptului de proprietate.

În considerarea acestor situaţii, apreciază că sunt întrunite condiţiile legale pentru ambele acţiuni. Actul de dare în plată are o cauză ilicită, fiind contrară legii şi ordinii publice, astfel că sancţiunea care intervine este nulitatea, aşa cum a constatat, în mod corect, prima instanţă. În subsidiar, actul de dare în plată este inopozabil întrucât, pe de o parte, creanţa este anterioară iar pe de altă parte, prin acest act s-a urmărit prejudicierea creditorului, cu complicitatea unei terţ, în speţă intimatul D..

Arată că doctrina şi practica consideră ca fiind o plată anormală, aceea prin care se face plata unei datorii nescadente, prin dare în plată, la un preţ anormal de mic.

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

7. Apărări formulate

Intimaţii B. şi C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

8. Procedura de filtru

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 5 decembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 15 februarie 2024, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia de netimbrare, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia de netimbrare, a cărei analiză este prioritară faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit că, pentru soluţionarea recursului, recurentul A. datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 3102,57 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa comunicată recurentului la 10 februarie 2023 şi 20 februarie 2023, a fost adus la cunoştinţa acestuia cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum şi faptul că are posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei, în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, deşi a fost înştiinţat prin adresă, recurentul nu a depus la dosar dovada îndeplinirii obligaţiei legale privind taxa de timbru şi nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condiţiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conţinutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1616A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1616A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2024.